Muzeul National de Istorie a Romaniei expune cu prilejul celebrarii Unirii Principatelor – la 24 ianuarie – una dintre capodoperele aflate in patrimoniul sau, lucrarea pictorului Theodor Aman „Proclamarea Unirii”, cea mai reprezentativa creatie plastica ce are ca subiect Unirea Principatelor Romane din 1859. Capodopera a patrimoniului national si universal si simbol al Unirii Principatelor, lucrarea lui Theodor Aman va fi expusa in Sala Lapidarium a muzeului, in perioada 20 – 30 ianuarie 2022. De asemenea, luni 24 ianuarie 2022, Muzeul National de Istorie a Romaniei va fi deschis pentru public, conform programului obisnuit de vizitare (09:00-17:00, cu ultima intrare la 16:15), iar accesul va fi gratuit pentru toate categoriile de vizitatori. Vizitarea se face in conformitate cu normele sanitare aflate in vigoare.
Unirea Principatelor a fost unul dintre momentele fundamentale ale istoriei Romaniei, gandita de fruntasii politici din cele doua tari romane: Tara Romaneasca si Moldova si realizata, printr-un artificiu politic si anume alegerea unui singur domn in ambele principate, la Iasi la 5 ianuarie si apoi la Bucuresti la 24 ianurie 1859, dovada a dorintei de unire. Colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost cel prin care s-a realizat unificarea celor doua state romane, ramanand in istorie ca domnul Unirii.
Reprezentantii celor doua principate, adunati in Adunarile Elective, au inteles ca trebuie sa inlature orgoliile, interesele personale, pe cele politice si economice si ca se afla in fata unui moment istoric pentru natiunea romana, moment in care alegeau liber, fara ingerintele directe ale Marilor Puteri, un domn pamantean. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a inceput lungul proces de unificare statala si implinirea unui deziderat de veacuri al natiunii romane.
Cu talent si maiestrie scena alegerii pare in miscare, personajele sunt in picioare, discuta, scriu liste, se bucura, aclama sau dimpotriva sunt asezate, resemnate. Fiecare portret infatiseaza o stare de spirit, iar pe singura fereastra deschisa a salii patrund strigatele multimii adunate in fata Palatului Mitropoliei, locul de intalnire a Adunarii Elective de la Bucuresti. Parintele Mitropolit Nifon, presedintele Adunarii proclama alegerea domnului Tarii Romanesti cu unanimitatea voturilor exprimate, in persoana domnului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza.

Lasă un răspuns