Soprana Leontina Vaduva si pianistul Catalin Raducanu deschid pe 3 februarie, de la ora 19.00, la Ateneul Roman din Bucuresti, Turneul National Bella voce, Bella musica, cu un program care imbina in mod inedit ariile clasice cu sansonetele franceze si cantecele romanesti. Biletele pentru concertul de la Bucuresti: https://oveit.com/hub/event/bella-voce-bella-musica-03DkmQzg

Recitalul va beneficia de versatilitatea artistica a lui Catalin Raducanu, care la Bucuresti va alterna pianul cu tambalul, aducand astfel o nota distincta interpretarilor. Cei doi muzicieni nu sunt la prima intalnire artistica, ei sustinand in anul 2024 alte trei recitaluri impreuna la Lausanne, Paris si Bucuresti, in cadrul proiectului Turnee de poveste… pretutindeni.
Concertul de la Ateneul Roman face parte din Turneul National Bella voce, Bella musica pe care cei doi artisti il vor sustine in februarie 2025.
Detalii pe site: https://turneedepoveste.ro/bellavocebellamusica/
TURNEE DE POVESTE PRETUTINDENI
26 noiembrie – Paris, Salle Colonne
4 decembrie – Bucuresti, Ateneul Roman (impreuna cu Ruxandra Donose & Sergiu Tuhutiu si Teodora Gheorghiu, Sorin Coliban & Diana Ionescu)
ITINERAR TURNEU NATIONAL IARNA
Bucuresti, Ateneul Roman – luni, 3 februarie, ora 19:00
Iasi, Palatul Culturii – marti, 4 februarie, ora 19:00
Deva, Sala Pro Arte – joi, 6 februarie, ora 19:00
Brasov, Apollonia Popular (fostul cinema Popular) – vineri, 7 februarie, ora 19
Program muzical :
Gioachino Rossini – La danza
Fernando Obradors – El vito
Giuseppe Verdi – Stornello
Kurt Weill – Speak Low, Stay Well
Joseph Kosma – Et puis après…
Edith Piaf – Padam, Padam
– Mon Dieu
– Non, je ne regrette rien
– Milord
– La foule
– Hymne à l’amour
Henry Malineanu – Nu se poate
Maria Tanase – Cantec de leagan
– Cine iubeste si lasa
– Tulnicu
– Butelcuta mea
– Sanie cu zurgalai
Producator: Pro Contemporania
Partener de traditie: JTI
Partener: The Culture Club
Sponsori : ORKLA FOODS, Grand Hotel Continental, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti
Parteneri culturali nationali: Institutul Cultural Roman, Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, Centrul National de Arta Tinerimea Romana
Parteneri culturali : Filarmonica George Enescu din Bucuresti, Ateneul National Iasi, Palatul Culturii Iasi, Centrul Cultural Dragan Muntean Deva, Primaria Municipiului Deva, Colegiul National Decebal din Deva, Asociatia Culturala Dobondi Art, Centrul Cultural Apollonia Brasov, Asociatia pentru comunicare, transparenta si arta ACTA

Dupa studii la Conservatorul din Bucuresti, sub indrumarea profesoarei Arta Florescu, soprana Leontina Vaduva a debutat pe plan international in 1986 la Teatrul Capitole din Toulouse in Manon de Jules Massenet. Rolul, devenit una dintre cele mai dragi carti de vizita, a purtat-o spre debutul londonez de la Royal Opera House Covent Garden, etapa care i-a adus prestigiosul premiu Lawrence Olivier (1988). Cu o cariera internationala desfasurata la inalt nivel artistic pe mari scene lirice ale lumii ca Opera „Bastille” si „Theatre des Champs Elyseses” din Paris, „Covent Garden” din Londra, „Teatro alla Scala” din Milano, „Staatsoper” din Viena, „Metropolitan” din New York, Leontina Vaduva si-a castigat un loc binemeritat in galeria marilor voci ale liricii internationale, impunandu-se prin performante remarcabile.

Catalin Raducanu este absolvent al colegiului National de Arte "Dinu Lipatti" si al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, la aceasta din urma finalizandu-si studiile de licenta, master si doctorat in muzica clasica la sectia pian principal.
A castigat numeroase concursuri nationale si internationale, avand ocazia sa sustina recitaluri solo in Ungaria, Franta, Italia. A participat la cursuri de maiestrie sustinute de Gabriel Amiras, Cristian Beldi, Imre Rohmann, Tunde Kurucz si multi altii. Este un pianist versatil care pe langa ipostazele solistice si camerale concretizeaza proiecte artistice in calitate de pianist improvizator in formule solo, de duo sau in grupuri muzicale mai ample. A participat ca interpret la pian si tambal si in proiecte interdisciplinare precum La steaua… Cuvinte, necuvinte si Aplauze pentru poet… pe scena. In anul 2024 a facut parte din proiectul Aplauze pentru poet pe scena… in Italia, care a avut rolul de a duce poezia romaneasca in mijlocul celei mai mari comunitati de romani din afara tarii.


Lasă un răspuns