Stiati ca in istoria muzicii se spune ca, in mod paradoxal, cele mai reusite creatii spaniole sunt de fapt semnate de mari compozitori francezi? Bizet, Chabrier, Debussy si Ravel sustin, prin lucrarile lor, aceasta afirmatie. Daca iti plac sonoritatile hispanice, atunci nu rata concertul ce se va derula la Sala Radio, joi, 23 ianuarie 2025 (de la 19:00), prezentat de ORCHESTRA NATIONALA RADIO, sub bagheta dirijorului britanic RUMON GAMBA. Veti asculta Chabrier – España (rapsodie pentru orchestra) si Suitele Carmen, extrase din celebra opera semnata de Bizet, de la a carui trecere in nefiinta se implinesc 150 de ani.
Seara de la Sala Radio va fi si un prilej de revedere cu unul dintre cei mai apreciati tineri violoncelisti romani: STEFAN CAZACU. Acesta va interpreta Ceaikovski – Variatiuni pe o tema Rococo pentru violoncel si orchestra.

Rumon Gamba (c) Alexandru Dolea
Absolvent al Academiei Regale de Muzica din Londra, RUMON GAMBA a colaborat cu celebra BBC Philharmonic si activitatea sa se deruleaza cu precadere in tarile nordice, unde astazi este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Oulu – Finlanda. A fost dirijor principal si director muzical al NorrlandsOperan – Suedia, dirijor principal al Aalborg Symfoniorkester – Danemarca si dirijor principal si director muzical al Iceland Symphony Orchestra – Islanda.
De asemenea, a colaborat cu Rotterdam Philharmonic Orchestra, Gothenburg Symphony, Sinfónica de Galicia la Festivalul Musika-Música din Bilbao s.a. Interesat de muzica noua, Rumon Gamba a dirijat prime auditii, precum premiera operei Two Boys de Nico Muhly la English National Opera, Concertul pentru viola de Brett Dean alaturi de BBC Symphony Orchestra, Dancer in the Dark de Poul Ruders, Blood on the Floor si Scherzoid de Mark-Anthony Turnage.

Stefan Cazacu (c) Cristina Bobe
Incepand din toamna anului 2023, violoncelistul STEFAN CAZACU este solist-concertist al Filarmonicii de Stat din Sibiu. Recent, Stefan a fost nominalizat la Gala Premiilor Radio Romania Cultural (editia 2024), la categoria muzica. Stefan Cazacu a primit de timpuriu o educatie complexa intr-o celebra familie de muzicieni, a urmat studii muzicale universitare la Bucuresti si la Viena, a obtinut premii in diverse competitii nationale si internationale. A fost apreciat – in ipostaza solistica sau ca membru al Orchestrei Romane de Tineret – in tari ca Olanda, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franta, Elvetia, Italia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Norvegia, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Republica Moldova, Turcia, Israel, Emiratele Arabe Unite, Vietnam, China, Statele Unite ale Americii.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor doua posturi de radio) si prin intermediul aplicatiei Radio Romania, disponibila pe dispozitive Android si iOS.
Biletele sunt disponibile in sistem online pe www.bilete.ro si in Reteaua Bilete.ro. Biletele se pot achizitiona si de la casa de bilete a Salii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, va rugam sa consultati site-ul oficial www.salaradio.ro – sectiunea Bilete.

Lasă un răspuns