Într-un articol apărut în revista Design Observer, criticul Randy Nakamura afișează o atitudine ironică față de această „farsă”, care se numește Steampunk, afirmând că e un melanj de Victorianism, punk, science-fiction, anime și dorința de a transforma orice lucru în obiecte cu un caracter de secol XIX.

Domnul Nakamura vede în Steampunk o farsă, pentru că invocarea acelei perioade victoriene este bizară: cum poți, se întreabă el, să evoci o perioadă care reprezintă „punctul de start al producției de masă, momentul de cotitură culturală de la artizanat către producția manufacturieră”. E ciudat acest lucru, în opinia sa, pentru că Steampunk-ul încurajează tocmai acel caracter de DIY (do-it-yourself) al lucrurilor, procedând la demolarea unor obiecte pentru a le „reconfigura”.

Cu toate acestea, observăm fascinația, spune Nakamura, față de expunerea de mecanisme sau față de modul de a privi în interiorul lucrurilor, acest lucru fiind, de fapt, atitudinea deconstructivistă proprie postmodernismului. În acest sens, Nakamura îl citează pe Sean Orlando, cunoscut artist Steampunk de la Kinetic Steam Works, care afirmă că:

„Lucrul cel mai minunat la un motor cu aburi e că poți să urmărești calea prin care energia este generată și modul în care funcționează”.

Însă, deși atitudinea lui Sean Orlando e sinceră și marchează atașamentul față de atmosfera „epocii aburului”, Nakamura „demască” această farsă, afirmând că suprafața unei plăci de rețea ar putea oferi o imagine la fel de fascinantă.

În continuare, Nakamura este sceptic la motivul invocat de steampunk-eri în ceea ce privește admirația față de epoca victoriană și anume cel referitor la caracterul misterios pe care îl avea tehnologia și amprenta reală pe care meșteșugul îl mai avea încă asupra produselor. Motivul lui Nakamura de a fi sceptic: apar teoriile lui Darwin într-o perioadă a demistificărilor, iar mecanizarea duce la o dispariție constantă și rapidă a manufacturii, datorită posibilității rapide de falsificare a lucrurilor, cărților și, implicit, a duratei mai scurte de distribuție.

Steampunk, va spune Nakamura, se poate îndrepta mai mult de Disney decât de sci-fi. Însă ceea ce nu înțelege Nakamura și nu poate accepta este nostalgia Steampunk-ului pentru un trecut în care nu putem imagina un computer victorian funcțional, cu toate că se recurge, în mod „steampunk”, la stilizarea unor laptopuri astfel încât acestea să emane aerul victorian.

Din ceea ce citim în articolul lui Nakamura, pe lângă faptul explicit că Steampunk ar fi o farsă, mai reiese și faptul că acesta ar fi, mai mult decât kitsch, imaginea unei lumi decadente. Afirmând acest lucru, probabil domnul Nakamura are în vedere faptul că decadentismul era preocupat de dezvoltarea artificialului, fiind obsedat de a se înconjura de artă.

[va urma]