Pentru mulți dintre noi, o ștampilă pe un buletin de vot, într-un an electoral, este un act pur emoțional, oricâte „ghionturi” ne-ar da raționalul. Ne uităm la talk-show-urile televiziunilor pe care le avem în grilă sau cu care empatizăm, citim articole de opinie, interviuri și știri pe teme politice, ne formăm o părere, ca să ne conformăm clișeelor discursive, dar în momentul în care rămânem singuri în cabina de vot, doar noi, o bucată de hârtie cu niște nume imprimate pe ea și o ștampilă, ne amintim tot ce ne-a afectat emoțional în relația noastră, fie și teoretică, indirectă, de la distanță, cu cei pe care ar trebui să îi votăm. Și, nu fără motivație și nu de puține ori, sancționăm prin vot, dăm un vot negativ.
În România ultimilor 25 de ani, am trăit mai mult pe bază de sugestie când a fost vorba de alegerile politice, întrucât, odată desfăcută coaja discursurilor înflăcărate de pe partidele care s-au perindat sub ochii electoratului, miezul sec, uscat al ideologiei acestora dezamăgea. Mult s-a scris despre evoluția partidelor politice mari din România postdecembristă, despre stânga și dreapta renăscute odată cu moartea Ceaușeștilor și multe se vor mai scrie. Însă, trierea și minima cultură politică și civică sunt obligatorii pentru o înțelegere cât mai apropiată de adevăr sau măcar de realitate, în măsura în care adevărul este greu de aflat.
În 2015, la Editura Adenium din Iași, a apărut în Colecția Headline o carte care ne oferă un număr de alternative și provocări menite a ne scoate tocmai din acea gândire standard, stereotipă de care ne facem de multe ori vinovați când vine vorba de afinitățile, de simpatiile și antipatiile politice.
Luându-și drept pretext alegerile prezidențiale din România anului 2014, lupta ideologică în ringul campaniei electorale dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis, Paul Cernat și Alexandru Matei, doi absolvenți de Litere ajunși la 40 de ani și „înregimentați” în armata eseiștilor și publiciștilor bine documentați, care nu își dau cu părerea „degeaba”, fără a avea o bază, au făcut un schimb epistolar ca un foc de mitralieră prelungit, în Observator cultural. Epistolele și-au găsit locul în volumul scos de Editura Adenium, 25 de ani după. Alternative și provocări. Însă, textele acestor cetățeni români formați ca personalitate după 1990 nu cuprind doar analize, opinii și discuții în contradictoriu pe marginea alegerilor din 2014 și a rezultatelor acestora, ci și o radiografie a vieții politice din România „căpușată” de traume postcomunism sau de nostalgii după un regim idealizat, o recapitulare captivantă a istoriei recente a românilor.
Uitându-ne pe cuprins, putem observa cu ușurință că scheletul cărții are trei părți care îi susțin structura: o prefață semnată de Ovidiu Șimonca, prefață ce nu face decât să stârnească și mai mult interesul pentru lectura schimbului de scrisori dintre Paul Cernat și Alexandru Matei, epistolarul propriu-zis și un soi de postfață semnată de cei doi autori, prin care aceștia își justifică necesitatea unui astfel de schimb de idei. Tocmai de aceea, cititorul ar putea foarte bine să înceapă lectura cărții 25 de ani după. Alternative și provocări cu pagina 115 și nu cu pagina 11, care ar putea fi miezul lecturii.
„Ideea de a transforma în volum un epistolar spontan, publicat de Observator cultural în febra premergătoare alegerilor prezidențiale din 2014, ne-a venit pe parcursul duelului nostru. Un epistolar de (și despre) stânga. O provocare adresată actualului mainstream intelectual autohton, încremenit în fantasme și clișee de dreapta. Nu ne-am propus să facem în prezentul volum o arheologie a stângii românești, nici să scriem vreun manifest ori să elaborăm analize istorice, filosofice, socio-economice sau politologice la temă. Am formulat doar niște opinii și atitudini intelectuale, în speranța că vom zgâlțâi puțin inerțiile de gândire ale mainstream-ului și ale cititorilor obișnuiți”, spune Paul Cernat în rândurile de final din 25 de ani după. Alternative și provocări.
Într-adevăr, este vorba mult despre stânga în cartea publicată la Editura Adenium din Iași, dar, cu cât este menționată mai mult stânga, cu atât este mai evidentă și analiza dreptei din România, prin antiteză. Cei doi autori și „dueliști”, se declară a se îndrepta spre stânga, după „perioada Băsescu”, dar nu acea stângă „fluturată” în discursurile publice de PSD. Discursul lor este unul critic, pe alocuri tranșând până la sânge oameni, atitudini, idei. Astfel, în timp ce Paul Cernat ne asigură că nu este vorba despre un „manifest ideologic de stânga”, ci despre „o atitudine critică, deconstructivă”, Alexandru Matei vede demersul lor ca pe o „propunere de dialog”.
Punând în antiteză discursuri de „dreapta” elitiste, discursuri naționaliste și xenofobe, precum și discursuri de „stânga” populiste menite a permite „uliilor politici” să își înfigă ghearele în carnea „poporului” avid de protecție socială, de pomeni electorale și de „minciuni frumoase”, volumul 25 de ani după. Alternative și provocări evocă figuri ale unor intelectuali, teoreticieni și oameni politici precum Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Dumitru Popescu, Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Traian Băsescu, Victor Ponta sau Klaus Iohannis. Discursul celor doi autori ai epistolarului este unul viu, încărcat de prospețimea ideilor dezbătute, antrenant, ancorat atât într-un limbaj intelectual accesibil și în realitatea imediată, cât și în trecutul recent și bazele teoretice pe care ideologiile politice aplicate la noi au încercat să le urmeze sau să le reinterpreteze după bunul plac.
Deși subțire cantitativ, prin calitatea ideilor dezbătute și a argumentelor aduse, volumul 25 de ani după. Alternative și provocări nu se citește dintr-o suflare. Cere timp pentru a fi digerat și face, chiar și indirect, numeroase trimiteri la alte lecturi, absolut necesare, pentru o mai bună înțelegere și o eliberare din inerția cetățeanului pentru care politica începe să semene, din ce în ce mai mult, cu un fatalism al vieții de zi cu zi. Cultura politică lipsește multora dintre cei care rotunjesc procentual electoratul principalelor partide politice din România. Este una dintre evidențele subliniate de Paul Cernat și Alexandru Matei. Însă, adevărata frumusețe a scrisului acestora poate fi descoperită dincolo de evidențe, în subtilitățile limbajului și ale discursului critic pe care îl practică.
Născută ca un dialog, deseori polemic, între doi alegători și cetățeni ai României, doi prieteni care se respectă și își ascultă unul altuia opiniile, cartea îndeamnă, de fapt, la un dialog mult mai extins, acel dialog pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl aibă cu sinele pentru a-l putea, apoi, aduce în sfera publică. Lipsa de informare, fanatismul politic, inerția simțului critic, înghițirea cu ușurință a „semipreparatelor” ideologice sunt tot atâtea capcane în care alegătorii pot să cadă cu ușurință. Volumul 25 de ani după. Alternative și provocări nu încearcă, până la urmă, să înregimenteze politic, ci să deschidă larg ochii cititorilor și să le lumineze calea spre subteranele politicii, spre labirintul ideologic în care intri dacă treci de aparențe, să privească realitatea fără filtre și, dincolo de tematică, este o lectură care stimulează intelectual, bucură mintea celor care iubesc diversitatea unor opinii bine documentate.
