În perioada 30-31 mai 2026, Ateneul Național din Iași organizează ediția a VI-a a Zilelor Tătărașului, un eveniment dedicat comunității, culturii și bucuriei de a fi împreună. Timp de două zile, locuitorii din cartierul Tătărași, și nu numai, sunt invitați să se bucure de un program variat și dinamic, cu activități pentru toate gusturile și vârstele.
Evenimentul propune activități diverse, localizate în principal în Parcarea Ateneului, unde publicul se poate bucura de momente artistice, ateliere și activități dedicate copiilor. De asemenea, duminică, de la ora 11:00, Marionette Show vor prezenta spectacolul „Hänsel și Gretel”. În paralel, pe Esplanada Oancea vor avea loc alte momente artistice, iar programul general va fi completat de activități sportive, tururi ghidate la Cimitirul Eternitatea și activități susținute de instituțiile de învățământ din zona Tătărași.
Agenda evenimentului promite seri memorabile în Parcarea Ateneului, transformată într-o scenă vibrantă în cele două seri de festival. Publicul va trece printr-o paletă diversă de stări muzicale, de la show-ul plin de carismă oferit de Cezar Popescu și trupa White Mahala, până la acordurile pline de energie aduse de trupa Seven Hills și completate perfect de un concert marca Publika.
„Ediția din acest an a Zilelor Tătărașului aduce o sărbătoare plină de culoare, dedicată copiilor și comunității din acest cartier vibrant. Ne dorim ca fiecare activitate să aducă bucurie, să creeze amintiri frumoase și să întărească sentimentul de apartenență. Este un prilej minunat de a fi împreună, de a celebra copilăria, cultura locală și spiritul viu al cartierului Tătărași. Vă invităm cu drag să petreceți aceste zile alături de noi, cu zâmbete, emoții și momente de neuitat”, a declarat Managerul Ateneului Național din Iași, domnul Mihai G. Marius-Andrei.
Intrarea este liberă la toate activitățile! Pentru mai multe informații despre evenimentele organizate de Ateneului Național din Iași, accesați pagina oficială de Facebook.

