Dan Tudor, Ada Navrot și Afrodita Androne aduc „marea revuluție” caragialiană în prezentul imediat

Compania independentă Teatru La Mustață anunță premiera oficială a spectacolului „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”, în regia lui Dan Tudor, programată pentru 24 și 25 octombrie 2026, la ora 18:30, pe scena Teatrului Amzei din București.

Spectacolul face parte din amplul proiect artistic CARAGIALE INTEGRAL, inițiat de regizorul și actorul Dan Tudor, și propune o reinterpretare scenică dinamică și plină de fantezie a celebrei farse caragialiene.

Ce se întâmplă când „revuluția” din mintea lui Leonida devine realitatea zilelor noastre?

Ce se întâmplă dacă acțiunea celebrei farse devine realitatea unui apartament de bloc din zilele noastre, iar celebra „revuluție” din mintea lui Conu’ Leonida nu mai este una abstractă, ci devine chiar ecoul evenimentelor din decembrie 1989? În această reinterpretare, Conu’ Leonida (Dan Tudor) este un fost maistru de la uzinele Vulcan, care își pregătește tacticos bicicleta pentru o întâlnire simbolică în zori, la Poarta 4 a întreprinderii, cu un fost coleg de tură. Între timp, fobiile sale politice sunt alimentate de Efimița (Ada Navrot) și de vecina Safta de la etajul 2 (Afrodita Androne), coborâtă târziu în noapte pentru a ajuta la treburile casei.

Panica nopții culminează cu zgomote apocaliptice, confundate de personaje cu o nouă schimbare de regim. În mod ironic, teroarea se dovedește a fi doar ecoul unui chef de proporții dat de șeful Poliției Capitalei, unde se trage cu arma și se dau artificii sub influența alcoolului.

Când imaginația o ia înaintea realității

„Conu’ Leonida față cu reacțiunea” păstrează savoarea și mecanismul comic al textului lui I.L. Caragiale, dar le reinterpretează printr-o viziune scenică modernă, în care realitatea se amestecă imprevizibil cu amintirile, închipuirile și proiecțiile personajelor. Frica de zgomote nocturne deschide treptat ușa unei lumi halucinante, în care celebrul „Galibardi”, „reacțiunea” și chiar „Papa de la Roma” devin parte din universul imaginar al celor trei personaje. Împreună, Leonida, Efimița și Safta construiesc o lume în care frica, confuzia și imaginația se amplifică reciproc, iar o simplă noapte de neliniște se transformă într-o aventură comică, absurdă și surprinzătoare.

Un trio scenic de excepție

Regizorul spectacolului, Dan Tudor, doctor în teatru, regizor și actor cu o bogată activitate pe scenele teatrelor bucureștene, își asumă și rolul lui Leonida, transformându-l într-un personaj vulnerabil, imaginativ și profund comic. Alături de el, Ada Navrot, actriță a Teatrului Nottara, interpretează rolul Efimiței, iar Afrodita Androne, actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, o interpretează pe Safta. „Am dorit să aducem textul lui Caragiale în prezentul nostru imediat, păstrând fiecare nuanță de umor și savoare originală, dar legând-o direct de sechelele noastre post-decembriste și de ridicolul funcțional al unor instituții de stat actuale”, declară îndrăgitul regizor și actor de comedie Dan Tudor, inițiatorul proiectului de mare succes CARAGIALE INTEGRAL.

PREMIERA OFICIALĂ

  • 21 septembrie 2026 | ora 20:30
  • 24 și 25 octombrie 2026 | ora 18:30

Distribuția:

  • Dan Tudor – Leonida Ada Navrot – Efimița Afrodita Androne – Safta
  • Producător: Teatru La Mustață
  • Proiect: CARAGIALE INTEGRAL
  • Durată: 1 h 10 min, fără pauză Vârsta recomandată: 10+

INFORMAȚII ȘI BILETE

Teatru La Mustață Teatrul Amzei, Str. Biserica Amzei nr. 21–23, București

Bilete: https://www.bilet.ro/eveniment/conu-leonida-fata-cu-reactiunea-premiera-18429 Site: https://lamustata.ro/spectacole