Broderii de traditie bizantina din Romania. In jurul stindardului lui Stefan cel Mare.
Broderies de tradition byzantine en Roumanie. Autour de l’etendard d’Etienne le Grand
La invitatia Muzeului Luvru, Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR), in parteneriat cu Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR), Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe si Manastirile Putna, Sucevita si Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, anunta deschiderea expozitiei „Broderii de traditie bizantina din Romania. In jurul stindardului lui Stefan cel Mare” (Broderies de tradition byzantine en Roumanie. Autour de l’etendard d’Etienne le Grand) la Muzeul Luvru din Paris. Vernisajul va avea loc pe 17 aprilie 2019.
Expozitia se centreaza pe imaginea-simbol a stindardului liturgic cu chipul Sfantului Gheorghe, brodat in urma cu peste 500 de ani, la comanda lui Stefan cel Mare, si ajuns, la o data necunoscuta, la Manastirea Zografu de la Muntele Athos. Recuperat in timpul Primului Razboi Mondial de armata franceza si restituit Romaniei in cadrul unei ceremonii solemne ce a avut loc in 1917 la universitatea Sorbona, acesta devine emblematic pentru dinamica relatiilor culturale dintre Romania si Franta din ultimul secol.
Interesul Frantei pentru capodoperele artei vechi romanesti a fost stimulat de primele participari ale Romaniei la Expozitiile Universale in secolul al XIX-lea de la Paris (1867 si 1900), dar si in urma organizarii la Bucuresti, in 1924, a celui dintai Congres international de studii bizantine, eveniment care a generat o intensa preocupare a savantilor lumii pentru patrimoniul medieval din Romania. Expozitia de la Luvru acorda un loc special renumitului cercetator Gabriel Millet si arhivei documentare a acestuia, precum si volumului publicat de el in 1947 – „Broderies religieuses de style byzantin” – in paginile caruia piesele romanesti, simboluri ale trecutului glorios al Principatelor Romane, ocupa un spatiu foarte generos.
Organizator: Muzeul Luvru
Comisarii expozitiei: Jannic Durand si Dorota Giovannoni (Muzeul Luvru), Cristiana Tataru (Muzeul National de Istorie a Romaniei), Emanuela Cernea si Iuliana Damian (Muzeul National de Arta al Romaniei).
Parteneri romani : Muzeul National de Istorie a Romaniei, Muzeul National de Arta al Romaniei, Manastirea Putna, Manastirea Sucevita, Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe din Romania.
Parteneri francezi: Archives du ministere de l’Europe et des Affaires etrangeres, Paris – La Courneuve ; Musee Ingres, Montauban; La Contemporaine. Bibliotheque de documentation internationale, archives, musee des mondes contemporains, Nanterre; Bibliotheque nationale de France, Paris; Bibliotheque universitaire des langues et civilisations (BULAC), Paris; College de France. Bibliotheque byzantine, Paris; Collection chretienne et byzantine – Phototheque Gabriel Millet, Ecole pratique des Hautes Etudes (EPHE), Paris.
***
Expozitia Broderii de traditie bizantina din Romania. In jurul stindardului lui stefan cel Mare se inscrie in calendarul Sezonului Romania-Franta 2019. Evenimentul valorifica implicit temele abordate in cadrul Sezonului si contribuie la actualizarea imaginii si a perceptiei celor doua popoare unul fata de celalalt, precum si la intarirea legaturilor culturale si a cooperarii dintre cele doua tari, asa cum o indica si directia generala a programului.

Lasă un răspuns