De dinainte să ne naștem trăim prin ceilalți

Regizorul Florin Caracala vine in 2024 cu o nouă propunere pentru repertoriul Teatrului National „Vasile Alecsandri” din Iași. Cine i-a văzut măcar unul dintre spectacolele la care a lucrat de-a lungul timpului a putut constata că este preocupat de jocurile de culise ale socialului și ale umanului, dar și de teatrul în teatru, de ieșirea din convenției. Personajelor pe care le alege nu li se potrivesc măștile, ele sunt demascate, de fapt, și apar în toata goliciunea. Ratarea, ura, instinctele violente, setea de putere nu sunt ocolite de către regizor.

În punerea în scenă de la Naționalul ieșean, actorii se desfășoară într-o furtună de ritualuri și dialoguri, într-un decor multifuncțional, modular ale cărui celule-povești se activează imediat ce lumina scenică le îmbrățișează. În fiecare celula a decorului se regăsesc cuburi transparente cu cranii care parcă vor să își povestească destinul și personaje împovărate de milioane de ani de cutume sociale și spirituale. Morții sunt agățați în copaci, înveliți în piele de taur netăbăcită, conform tradiției preistorice din Georgia sovietică, iar ritualurilor păgâne li se atribuie semnificații7 profunde, spirituale.

În De dinaintea amintirii se vorbește atât la persoana I-îi, cât și la persoana a III-a, ceea ce demonstrează abilitatea autorului, dar și a regizorului, de a oscilita, ori de câte ori le servește, de la personal la general și invers. Cum îmbătrânesc oamenii, acest subiect delicat care deschide punerea în scenă nu este decât o capcană care îi aruncă pe spectatori în hăul discuției filosofice despre sensul vieții, religie, ritualuri, menire, putere și supunere, dictatură ideologică. Personajele lui Caracala preluate de la David Vann sunt la limita dintre sinistru și bâlci al deșertăciunilor. Când le joacă, actrițele Malina Lazar, Pușa Darie, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Andreea Boboc, Mara Barbarie, Alexandra Azoiței, Alexandra Budau și actorii Ionuț Cornilă, Răzvan Conțu, Dumitru Georgescu, Robert Agape, Marian Stavarachi, Luca Gumeni nu uită de cochetarie, de sexualitate, le îmbracă în dorințe și pasiuni de necontrolat. De altfel, spectacolul este marinat într-un amestec de senzualitate și putreziciune fizică care îți dă fiori.

Distribuția spectacolului este suficient de echilibrată, încât nici un rol nu pare în plus sau insuficient de intens jucat. Chimia dintre personajele principale este evidentă, iar Mălina Lazăr, alături de mult mai experimentatele Pușa Darie, Tatiana Ionesi și Livia Iorga, strălucește. Ea construiește un personaj greu de uitat, omul însuși, relația sa cu timpul, cu trauma, cu varsta și drumul spre adevăratul sine, spre spiritualitate, spre identificarea unei religii care să îi ofere un rost vieții, dar și un sens dincolo de acestă lume.

Domină în spectacolul lui Florin Caracala perspectiva feminină asupra religiei, a vârstei, a vieții și a morții. Nimic nu este ales la întâmplare în De dinaintea amintirii. Detaliile care țin de vestimentație se țes în firul și înțelesurile poveștii. Hainele albe cu tul roșu pe margini fac trimitere la un mediu rece, de spital și, în același timp, la viață, la sângele care clocotește în vene sau e vărsat, la cochetărie (tull-ul din ele, mai ales). Fascinantă este în viziunea lui Caracala și fuga continuă, pe aripi de ființe mitologice, dinspre prezent între trecut și dinspre trecut înspre prezent, ancorarea și în realitatea imediată și multitudinea de planuri expuse. Unul dintre personajele feminine, de exemplu, interpretat de Tatiana Ionesi, se hrănește din plăcerea de a face poze și selfieuri, din accesul la rețelele de socializare.

După intro-ul pe care îl fac personajele în universul lor, cadrele-case se desfac prin rotire și apare în prim-plan un copac imens, ritualic, în care atârnă cadavre în saci negri, un soi de arbore al vieții uscat, a cărui seva a fost suptă de duhul morții. În fundal, un cor antic întruchipează cohorta gri prezentă la înmormântări și repetă incantații demne de ritualurile satanice. Un membru al acestui cortegiu straniu, un tânăr chipeș, aproape gol (din nou contrastul viața, sexualitate/moarte, inerție, viață în toi și sfârșit de drum), cu o coroană pe cap desface unul dintre sacii cu cadavre. Se pune la cale un ritual de înmormântare barbar, cu topoare și dezumanizare, se fac trimiteri la ghilotină y se nasc discuții despre viața de apoi și despre Dumnezeu.

Personajul feminin cel mai în etate, Maxine (jucată de Malina Lazar, care face un rol de excepție) este în viziunea regizorala o întruchipare a memoriei colective. După ducerea la îndeplinire a ritualului se revine la decorul modular mobil și se intră într-un teatru în teatru, personajele stau pe scaune și privesc un show cu eroi diverși. Aici, Caracala strecoară cu abilitate idei despre teatru și convențiile teatrale, totul sub forma unui freakshow, în care intervine și Shakespeare. Spiritul marelui dramaturg este, de altfel, des invocat în punerea în scenă. În spațiul modular în care își concentrează obiectele-simbol ale propriei vieți, Maxine are chiar și Hamletul în format tipărit.

În tot acest colaj de ritualuri se apelează des la resursele video care îmbracă spectacolul și îl dinamizează. Imagini demne de un road trip movie se succed cu repeziciune pe o fâșie de pânză, în timp ce pofta de viață, moartea, rolurile sociale și leadership-ul într-o societate animă sau chiar încing discuțiile dintre personaje. Structura spectacolului este cusută solid în capitole cu titluri semnificative ca o carte despre istoria omenirii. Unul dintre capitole, Noaptea întunecată a sufletului scufunda spectatorii în mlaștină sufletului și a conștiinței și îi lasă aproape fără suflare.

Memoria și mecanismele sale de activare, tradiție, gândul sinuciderii și credința în Dumnezeu, toate plutesc pe fundul acestei mlaștini.

Alături de Marius Chivu, cel care traduce textul lui David Vann, de Maria Manolescu, cea care semnează dramaturgia adaptată, de scenograful Bogdan Spataru și de video artistul Andrei Cozlac, Florin Caracala reușește să creeze la Iași un spectacol hipnotizant, complex, multidimensional, o spirală de planuri de înțelegere și de interpretare a umanului, un show în care personajele centrale sunt viața și moartea, fețe ale aceluiași destin.

Cronica aparuta in revista Teatrul azi, nr. 11-12/2024