București – Henkel Central Eastern Europe (Henkel CEE) anunță lansarea celei de-a unsprezecea ediții a «Premiului Henkel CEE pentru Artă», competiție dedicată artiștilor din 23 de țări din Europa Centrală și de Est și din Asia Centrală. Artiștii sunt invitați să își înscrie în concurs lucrările din domeniile pictură, desen, fotografie, video și instalație. Premiul este acordat în colaborare cu asociația KulturKontakt Austria și cu Museum der Modernen Kunst Stiftung Ludwig, Viena (MUMOK). Câștigătorul va primi nu numai un premiu în valoare de 7.000 de euro, ci și o expoziție în țara sa natală și o prezentare individuală la MUMOK, în Viena. Valoarea totală a premiului oferit în 2012 se va ridica astfel la 35.000 de euro.

Totodată, Henkel CEE acordă și la această ediție două premii adiționale, fiecare în valoare de 2.000 Euro: Premiul pentru Tineri Artiști din Europa Centrală și de Sud-Est, acordat în cadrul Programului Artists-in-Residence, sub forma unei burse de asociația culturală KulturKontakt Austria și Premiul pentru Tineri Artiști Austrieci.

Ca și în anii trecuți, nu există o temă prestabilită pentru competiție, fiind recompensate operele excepționale și inovatoare din domeniile pictură, desen, fotografie, video și instalație. Un juriu internațional format din curatori și experți renumiți se va întâlni în vară pentru a alege cei 5 artiști finaliști în cursa pentru marele premiu. Câștigătorul va fi anunțat în cadrul unei ceremonii de gală ce se va desfășura la Viena în octombrie 2012.

Mulți dintre finaliștii sau câștigătorii Premiului Henkel pentru Artă au fost invitați la expoziții internaționale și s-au bucurat de succes la nivel mondial. Printre aceștia se numără Dan Perjovschi (2002), Miha Strukelj (2008) și Mladen Miljanovic (2009).

Premiul Henkel CEE pentru Artă în România – ediția 2012

Artiștii români sunt așteptați și ei să se înscrie în competiție. Și în 2012, în cazul în care există mai mult de cinci înscrieri în România, se va organiza o preselecție locală în luna iunie, jurizată de personalități importante ale mediului artistic local. Și anul acesta, juriul va alege 1 singur artist ale cărui lucrări vor intra în procesul de selecție de la Viena. Câștigătorul local va primi și un premiu în valoare de 1,000 Euro, din partea companiei Henkel România.

În 2011, artista Cristina David, selecționată de juriul din România a fost nominalizată printre cei cinci artiști care au ajuns în finală și a participat la ceremonia de gală de la Viena.

Condiții de înscriere în concurs – 2012:
Pentru înscrierea la această ediție a “Premiului Henkel CEE pentru Artă” sunt necesare următoarele documente:

  • Curriculum Vitae și o descriere a activității artistice (în limba engleză sau germană);
  • Limită de vârstă: 40 de ani (artistul să nu fi împlinit încă vârsta de 40 de ani la momentul ceremoniei de premiere, care va avea loc în Austria în octombrie 2012)
  • Număr lucrări care pot fi înscrise: 3-5 reproduceri. Nu se acceptă lucrări în original!
    • Pentru lucrările de artă din secțiunile pictură, desen, fotografie: reproduceri sub formă de fotografii, dosare și/sau cataloage (Format: max A3). Nu se acceptă diapozitive, CD-uri sau DVD-uri!
    • Pentru lucrările de artă din secțiunile video și instalație, lucrările vor fi trimise pe DVD-uri! (Durata maximă a materialelor de prezentare nu trebuie să depășească 10 minute)
  • Lucrările nu trebuie să fie anterioare anului 2009.

Data limită pentru trimiterea lucrărilor este 25 mai (data poștei), expediate la adresa de mai jos.

Lucrările înscrise în concurs vor fi evaluate de un juriu local în luna iunie. Cea mai bună lucrare va fi trimisă de către Henkel România la Viena, unde un juriu internațional va alege cei cinci finaliști și marele câștigător. Artiștii nominalizați pentru finală vor fi anunțați și informați de Henkel CEE în legătură cu invitația la Gala Henkel Art.Award 2012.

Alte precizări importante :
• După sesiunea de jurizare, lucrările înscrise vor fi returnate artiștilor.
• Nu se percepe taxă de participare la concurs.
• Compania Henkel nu își asumă responsabilitatea pentru eventuala deteriorare sau pierdere a lucrărilor de artă.
• Artiștii nu vor fi remunerați pentru participarea în competiție.

Artiștii români sunt rugați să trimită lucrările lor (care să respecte condițiile de mai sus) până cel târziu
25 mai 2012 (data poștei) la următoarea adresă:

GMP PR
Attn: Roxana Poede
Pentru Premiul Henkel CEE pentru Artă
Str. Teodor Ștefănescu nr. 4, sector 3
București

Pentru mai multe informații despre competiție și edițiile anterioare, puteți accesa: http://www.henkel.ro/despre-henkel/henkel-art-award-1568.htm.

Pentru mai multe detalii despre această ediție, vă rugăm contactați:
• GMP PR, Roxana Poede tel: 021 – 210 44 61, email: roxana.poede@pr.gmp.ro
• Henkel România, Lavinia Toma, tel: 021 – 203 26 00, email: Lavinia.Toma@ro.henkel.com

Henkel CEE, cu sediul în Viena, operează în peste 32 de țări din Europa Centrală și de Est și în Asia Centrală. Henkel este un furnizor important de detergenți, produse de curățenie și cosmetice, fiind lider pe piața produselor cosmetice pentru păr, dar și pe piața adezivilor și pe segmentul de tratamente pentru suprafețe. în 2010, Henkel CEE a raportat vânzări de 2.880 milioane de Euro și un total de 9.500 de angajați.
“Henkel –Excellence is our passion”- De peste 130 ani, Henkel este lider global prin mărcile și tehnologiile din trei domenii strategice – Detergenți și produse pentru îngrijirea locuinței, Cosmetice/Produse de îngrijire personală și Adezivi Tehnologii. Companie fondată în 1876, Henkel deține poziții fruntașe atât pe piețele destinate consumatorilor finali cât și pe cele adresate clienților industriali cu mărci de top, precum Persil, Schwarzkopf și Loctite. Henkel are cca 48,000 de angajați la nivel global și a raportat în anul fiscal 2010 venituri de 15,092 miliarde EUR și un profit operațional ajustat de 1,862 miliarde EUR. Acțiunile preferențiale Henkel sunt listate la bursa germană DAX, compania fiind prezentă și în clasamentul Fortune Global 500.