Fruntile muntilor, oricat de sus se ridica, nu se disting acolo ca independente de cer, ci alipite intr-o sarutare a varfurilor pamantului cu boltile de la care incepe infinitul. Muntii nu au capete, ci adancuri si varfuri spre neinchipuit; muntii, langa obrazul cerului povestesc si canta. Carpati nostri au deasupra lor vantul taiat de varfurile brazilor si de cantecele „craiesei” lor, Lucretia Ciobanu, lumina magica a masivilor Sibiului.
Inaltati de brazi, ca de frunti, muntii urca temerar la soare si la oceanul magnific al vesniciei. Asemeni lor, glasul Lucretiei Ciobanu zboara la armonia melodica a edenului muntenesc al Sibiului, mozaicat de palcuri albe de oi pastorite de ciobani doinitori din fluier, frunza, bucium… si inca alte instrumente arhaice care, cu glasul au mers si au cantat prin munti, in urma turmelor, veacuri dupa veacuri.
Artista Lucretia Ciobanu preia in cantec povestea crestelor muntilor, padurilor, ciobanilor cu norii de oi urcand prin iarba scurta si grasa a culmilor, apoi o inapoiaza fermecata de glasul ei, tot lor. Rar au fost, sunt sau vor mai fi cantece pastoresti care sa rasune intr-un chip dumnezeiesc, asemenea celor ale „craiesei” muntilor sibieni, Lucretia Ciobanu!
Interpreta muzicii folclorice a muntilor, Lucretia Ciobanu va ramane o legenda a cantecului pastoresc! In acest cantec, ceea ce duce la perenitate, e grija de a scoate la lumina folclorul pur si a-l interpreta numai curatat si infrumusetat, nu ras si impodobit! Actualitatea criticii muzicale este azi inadusita de actualitatea afacerilor care au razbatut pana la fibrele constiintei si au anesteziat muzica, ceea ce inseamna ca folclorul este in pericol de a fi degradat pentru ca i se transplanteaza un nucleu prelevat de la o rasa incompatibila: rasa kitsch-ului.
Prin interpreta Lucretia Ciobanu se pastreaza curatenia si se prelungeste indelungat timp viata muzicii folclorice, adunandu-se intr-o venerabila cariera muzicala interpretativa si de culegere a folclorului cantece pe care oricine le-ar mai interpreta le-ar reduce din frumusetea pe care au avut-o la pornirea din glasul si sufletul irepetabilei doinitoare din munti. Toate cantecele Lucretiei Ciobanu sunt evaluative a ceea ce se poate cultiva din intervertirea in raportul: talent urias, voce zdruncinatoare, seriozitate!
Ramane de la interpreta Lucretia Ciobanu o adevarata circumvolutiune a muzicii folclorice romanesti care are o inteligenta profunda si durabila, insadita in cultura sateasca din timpuri afundate in istoria si tainele oamenilor din munti. Toate cantecele interpretei Lucretia Ciobanu sunt deferite celei mai drepte instante: romanii din Ardeal si de pretutindeni. Lor, artista le este, de o viata, comeseana. Pentru ei cantecul Lucretiei Ciobanu insoteste painea si vinul pranzului cel de toate zilele, ca si gandurile si trairile sufletesti, bune sau rele, bucuroase sau intristatoare!
In timpul lucrului meu la cartea „Timp fara ani. Oglinzile unui veac” a ramas nefinalizat textul dedicat „craiesei muntilor”, Lucretia Ciobanu, ce urma sa fie integrat in aceasta carte. Miercuri, 30 septembrie 2015, insa, cantareata cu ceresc glas si-a sfarsit drumul cutreierator prin imparatestii munti romanesti, pe care i-a iubit ca un cerb si i-a catat ca o sora. Muntii intocmai acum, toamna, se dezvesmanteaza de haina mandra si se-acopera de griul tristetii, predandu-se gerului si-nsingurarii. Ei plang dupa cine i-a doinit cu poleiala de suflet pe voce! tara o conduce in lacrimi pana la hotarul lumii pamantene, de unde incep drumurile fara pulbere, neumblate de om si vesnic necunoscute lui. Va avea asupra-i, de-i vor trebui, probe la judecata: cantecele scumpe ca o ruga, pe care tot plumbul din lume al pacatului n-ar putea sa le intreaca in greutate!
„V-am cantat peste cincizeci de ani fiindca v-am iubit. Nu puteam sa trec peste cantecele noastre. Aveam un glas cu care eu puteam sa cant orice. Nu am facut-o pentru ca mi-ati fost nespus de dragi. Niciodata nu s-au cantat ciobanii mai mult ca acum… Ne-am nascut in inima tarii si sunt sigura ca noi avem cel mai pur folclor din tara Romaneasca”, marturisea Lucretia Ciobanu in 2013, la inmanarea titlului de Cetatean de Onoare al Judetului Sibiu, pe scena din Piata Mare a Sibiului, unde a sustinut un concert magnific.
Adevarul cantaretei Lucretia Ciobanu este insa numai o jumatate de adevar! Vom descoperi chiar de azi, din septembriul ultimatului ei pamantean ca nu ne-a cantat doar cincizeci si ceva de ani, ci dincolo de ei, peste lume si viata, in durata infinita a fiintei neamului romanesc si a eternitatii muntilor! Spiritul Lucretiei Ciobanu nu s-a stins pentru ca e cladit in piatra muntilor si inmladiat pe coloana culturii romanesti.
Cu ceva timp in urma, pe cand lucram la revista VIP, vorbeam cu Lucretia Ciobanu, ca sa o anunt ca in sedinta de redactie a revistei se hotarase sa i se decerneze un premiu. „Da”, mi-a spus atunci, „primesc premii pe care tot cei care le confera si le trec in curriculum, se serbeaza mai mult ei pe ei atunci cand dau premii. Sunt premii de la ei pentru ei, dar pentru zilele vietii noastre, nu! Din pacate! Ma onoreaza, multumesc!” Peste putin timp, vorbind cu interpreta Mioara Velicu despre aceasta, mi-a spus cu un suras c-ar fi zis „craiasa muntilor”: „diploma, ca diploma, dar plicul?!” Era, fireste, o gluma. Lucretia Ciobanu nu era niciodata subjugata de bani. S-a daruit total, intreaga sa viata, folclorului romanesc. „S-a adresat, prin comoara cantecelor sale, intregii tari – aceasta mi-a spus-o chiar ea, minunata cantareata a folclorului muzical romanesc, Lucretia Ciobanu”, s-a confesat maestrul Benone Sinulescu, sunandu-ma la telefon imediat dupa aflarea zguduitoarei vesti a stingerii „craiesei muntilor”. „Nu «doamna muntilor», ci «craiasa muntilor», acesta este adjectivul mai aproape de adevarul inegalabilei cantarete care mi-a fost colega, prietena, sora”, s-a destainuit, mai departe maestrul Benone Sinulescu in conversatia telefonica intrepatrunsa de o tristete pe care nu am simtit-o niciodata in glasul sau, al veselului dintotdeauna Benone Sinulescu. „Ea nu ca nu si-a iubit graiul pur local, nu ca nu a fost lipita spiritual, intreaga sa viata de locurile sale natale, ci a cantat in limba literara romaneasca si nu in dialectul satelor sibiene de munte, deoarce a cantat pentru toata Romania. isi alegea textele, le dadea acuratete si poezie, tinea la text ca la lumina ochilor, toate cintecele sale, fara melodie pot fi in sine poezie inseparabila de muzica pentru ca textele cantecelor ei au o muzica interioara. «Muntilor de piatra seaca/ Radeti cand zapada pleaca!», iata cata poezie este concentrata in numai aceste doua versuri in care e inima, sentimentele, durerile, iubirile unui om si unei lumi, daca desfacem cuvintele in tabloul destinului uman. Doamne, cat imi este de greu sa las mintea si sufletul meu sa primeasca aceasta veste! Eram lipiti cu sufletul, nu treceau saptamanile, uneori zilele, fara sa vorbim… Vorbea cu mine, vorbea cu Elena, sotia mea, ne vesteam unul celuilalt toate clipele mai bune sau mai umbrite, ale noastre, desi le-am fi simtit chiar si de nu ne-am fi vorbit, atat de apropiati eram. Ne-a parasit corporal, nicidecum sufletesc, rapsodul cantecului ardelenesc, doinitoarea, mangaietoarea inimii romanilor, «craiasa muntilor» (si ea iubea renumele acesta), patriarhul cantecului roman al Ardealului si nu numai al lui, ci al Romaniei toate. Am cantat impreuna in Basarabia a fost, intre noi, insufletitoarea inepuizabila, ne-a intretinut veselia, ne-a „imbolnavit” de bunadispozitie, iar pe basarabeni i-a cucerit. Din pacate media romaneasca nu a ilustrat-o nici suficient pe cat a meritat-o, nici in coloristica ce i-ar reda macar o parte din adevarata ei stralucire. intreaga media romaneasca de aici si de peste Prut zugraveste tablouri monumentale in care unii artisti, cum ar fi Lucretia Ciobanu sunt reprezentati pasager ai marelui univers in care misuna figuri proeminente si permanente intocmite, nu distinse prin lumina propriului har! Nu stiu de ce trece cultura romaneasca prin aceasta prigoana! N-am sa inteleg niciodata cum de se poate ca artista geniala a folclorului muzical romanesc Lucretia Ciobanu sa atraga atentia atat de rar si de superficial oamenilor ce slujesc televiziunilor la posturi incarcate cu de toate, dar cu valori patrimoniale, din ce in ce tot mai rar si tot mai condamnabil. S-a stins, am pierdut-o dintre noi, dar a recastigat-o cosmosul pe Lucretia Ciobanu. O cantareata care se naste o data la un mileniu, ori poate niciodata in arealul folcloric romanesc. A cantat si a mangaiat ca matasea inima romanilor, toata viata sa. Putea fi poeta, iubea si ingrijea cu talent textele cantecelor sale, curatindu-le, dandu-le haina lirica, poezie si traire spirituala, putea fi actrita, atat de profund interpreta prin grai si gestica nu numai textele cantecului, ci si simplele conversatii in relatiile interumane cu noi colegii, cu publicul, cu toata lumea. Lacrimile ochilor mei spun in aceste momente despre o tristete neremediabila, dar in inima mea surad amintirile. Sunt atat de multe, de frumoase si de puternice incat mi-o pastreaza vie pentru totdeauna in suflet pe Lucretia Ciobanu!”
„Nu credeam ca ajung la nouazeci de ani, mai ales in ziua de azi, cand mor atatia oameni tineri si de tot felul de boli. Eu n-am fost bolnava niciodata. Am avut probleme marunte, de la frigul indurat pe vremuri. Secretul meu este ca mi-am trait viata fara suparari. Am facut mereu haz, indiferent de situatie”, reflecta „craiasa muntilor”, poate ca marturisire libera, poate ca asezare interioara a gandurilor. „Secretul” acesta al cantaretei se intersecteaza pe drumul vietii sale cu o anume macinare venita din grija sa de a nu impovara pe nimeni niciodata (si nici nu a impovarat): „Eu imi doresc ca atunci cand imi va veni ceasul sa ma culc si sa nu ma mai trezesc. Fara sa stau bolnava, la pat, fara sa fiu o povara pentru copiii si nepotii mei”.
„Printre primele cantece”, rememoreaza interpreta muzicii folclorice a plaiurilor argesene Elisabeta Turcu, „pe care le-am iubit si care mi-au lat inima cu ele, ducand-o la cerul iubirii de cantec, sunt cele ale nemuritoarei Lucretia Ciobanu. Sunt sfasiata de regret. Melosul folcloric romanesc inchide de azi in filele istoriei sale un nume, numele Lucretia Ciobanu, dar glasul ei ramane liber si va rasuna pentru inima neamului romanesc, in vesnicia culturii sale. Acest neam n-ar putea continua sa aiba puls cultural fara Lucretia Ciobanu, ea lasa in urma cantecele ei, vii, fara durata, vesnice! Pe cat de vesnic este insusi neamul nostru. Mi-a lovit fiinta disparitia lumeasca a cantaretei Lucretia Ciobanu, dar vapaia dragostei mele pentru ea este nestinsa si va lumina neincetat interiorul meu sufletesc. Aici, Lucretia Ciobanu este icoana si candela nestinsa, si asemenea este, sunt sigura de aceasta, pentru toti romanii care-si inteleg idealul si isi resorb viata sufletesca din radacini!”
30 septembrie 2015! Capat omenesc de carare prin lumea framantata in valurile vietii, pentru „craiasa muntilor”! Raman muntii si ramane cantecul! Si muntii si cantecul vor dainui instelati de cantareata ce le-a inchinat fiinta si spiritul: Lucretia Ciobanu!
