Autor: omdecultură

  • Grăbiţi-vă să vă rezervaţi un loc la cele mai frumoase evenimente muzicale la început de 2015: se lansează noile abonamente la Sala Radio!

    Va pregatiti lista de dorinte de indeplinit in 2015?. Ati dori sa faceti o surpriza cuiva drag la inceput de an cu un bilet la un concert deosebit? Vreti sa prelungiti atmosfera sarbatorilor cu alte momente speciale? Pentru toate acestea, Orchestrele si Corurile Radio Romania va pregatesc si in 2015, la Sala Radio, o noua serie de concerte si recitaluri pe care nu trebuie sa le pierdeti.
    Seara Mozart, „Anotimpurile” lui Vivaldi, „Norma”, celebra opera a lui Bellini (in concert), cu soprana Elena Mosuc invitata in rolul titular, Integrala sonatelor de Beethoven pentru pian si vioara, partea a II-a, un prilej extraordinar de a-l asculta pe Valentin Gheorghiu la pian, alaturi de Gabriel Croitoru la vioara, concertul celebrului acordeonist francez Richard Galliano, sunt doar cateva dintre evenimentele speciale ce se vor derula la Sala Radio intre ianuarie si martie 2015.
    Si pentru a fi siguri ca nu pierdeti cele mai importante evenimente muzicale ale inceputului de an, va propunem noile abonamente pentru perioada ianuarie-martie 2015 a stagiunii Orchestrelor si Corurilor Radio Romania. 
    Va asteptam asadar din 9 decembrie la casa de bilete din strada General Berthelot 60-64 pentru a va asigura locurile cele mai bune! Pentru detalii puteti contacta casa de bilete la telefon: 021-303.14.28 sau 021-314.68.00. 
    Programul este :
    de luni pana vineri, intre orele 9.00-18.00 ; 
    in zilele de concert/spectacol din timpul saptamanii : 09:00-20:00 ;
    in zilele de concert/spectacol din weekend : 09:00-12:00 si 15:00-20:00 (casa este inchisa sambata si duminica in zilele fara concert).
    Abonamentele sunt valabile la toate concertele si recitalurile din stagiunea Orchestrelor si Corurilor Radio. 
    Preturile la abonamente sunt (perioada ianuarie-martie 2015):
    – Abonamente de acces:
    – categoria I – 325 lei
    – categoria a II-a – 260 lei
    – categoria a III-a – 195 lei
    – Abonamente cu valoare redusa (pensionari, elevi, studenti)
    – categoria I redus – 195 lei
    – categoria a II-a redus – 156 lei
    Abonamentele de acces cu pret intreg sunt disponibile si www.bilete.ro, in oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, in Magazinele Germanos. Cele cu pret redus se pot achizitiona numai de la casa de bilete a Salii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie si a cartii de identitate. 
    Sala Radio_ Foto Alexandru Dolea
  • Dr. Raed Arafat: Mi se spunea „nu atingeți nici un pacient, pentru că sunteți cetățean străin

    Aflat la Iasi, unde a sustinut o conferinta motivationala la invitatia Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa”, dr. Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, a declarat ca sistemul medical sufera mult din cauza incoerentei din infrastructura.  

    „Exista la Iasi un spital judetean de urgenta la functioneaza in nu-stiu-cate cladiri. Sunt clinici rupte de spital in cladirile lor, deci pana nu se face o cladire unitara, care sa puna totul la un loc in favoarea pacientului, nu se va putea trece mai departe. Pacientul care ajunge in stare critica la spital trebuie sa aiba toate resursele langa el. Specialistii trebuie sa vina la bolnav si sa i se decida intrarea sau nu la terapie intensiva sau in alta parte. Eu voi parafraza un coleg american care a facut un audit acum cativa ani la Iasi si care, vazand cum functioneaza lucrurile, a spus «Pentru a trata un pacient in stare grava, cu mai multe leziuni, aici e nevoie sa-l tai si sa duci fiecare bucata intr-o bucata a Iasului»”, a declarat, duminica, la Iasi, dr. Raed Arafat.

    „Problema majora a sistemului medical din Romania cred ca ramane cea a  finantarii, pentru ca stam cel mai prost la nivelul Uniunii Europene. Trebuie atrase fonduri. Trebuie rezolvata infrastructura. Iasul e unul din exemplele majore, alaturi de Cluj-Napoca, unde consider ca sistemul sufera mult de incoerenta din infrastructura,” a continuat dr. Raed Arafat.  
    Sub titlul „Unde am fost, unde suntem si unde vrem sa ajungem in medicina de urgenta”, dr. Raed Arafat a spus publicului numeros al conferintei organizate de Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa”, in cadrul Festivalului International al Educatiei, povestea SMURD-ului, un proiect care a inceput sub amenintarea prejudecatilor si-a indoielilor. Prima masina de Terapie Intensiva a venit din Germania, printr-o donatie inlesnita de prieteniile medicului legate in timpul stagiilor de voluntariat in medicina de urgenta.

    „Aveam, atunci, pentru prima data, posibilitatea sa facem tot ce se putea. Imi amintesc de familia unui bolnav, un pacient care a facut stop cardiac. El a murit, insa dupa incercarile noastre de a-l resuscita rapid, intr-o masina dotata pentru asa ceva, familia mi-a multumit”, a povestit dr. Arafat. Insa o anumita doza de neincredere s-a perpetuat. „Nu atingeti nici un pacient pana nu il vede un specialist, pentru ca sunteti cetatean strain”, i se spunea.

    conferinta-raed-arafat

  • Concurs Ceașca de cultură și Editura Meteor Press (8)

    Carte-document: memoriile unuia dintre armenii supravietuitori deportati in Siberia, fiind catalogat drept „element social periculos”. A petrecut 11 ani in sistemul lagarelor sovietice intre aprilie 1945 si aprilie 1956, iar paginile sale stau marturie pentru nenumarate destine frante de regimul comunist.
    Inginerul Levon Harutiunian a facut parte din al doilea grup de armeni denuntati ca „dusmani ai poporului” si arestati de autoritatile sovietice de ocupatie din Romania, in 24 aprilie 1945, in saptamana Pastelui. Urmeaza marea fractura a vietii lui: dupa ce sunt dusi la Moscova si sortati la Lubianka, detinutii ajung in inchisoarea Lefortovo si de acolo in Siberia. Lagarul de langa Novosibirsk purta la intrare inscriptia „Spre libertate prin munca”. Dupa 11 ani zbuciumati in care a infruntat oameni a caror ostilitate era greu de inteles si de suportat si a trecut prin nenumarate experiente pe care le aminteste cu har de povestitor, Levon Harutiunian a scapat totusi cu viata, iar in primavara anului 1956 a revenit in Republica Populara Romana. Aici i s-a inmanat din partea Ambasadei Uniunii Sovietice o adeverinta cum ca „in acest rastimp, aflandu-se in tara lor, a fost intrebuintat la diferite munci, iar in ultima vreme a fost economist-sef la o exploatare forestiera”. 
    Dupa 1990, intr-o ampla scrisoare catre  Bedros Horasangian, a lasat marturie pentru o intreaga comunitate de armeni care au suferit lungi ani de detentie in lagarele sovietice. A iesit o carte. Autorul nu mai este printre noi. Cartea sa traieste. Levon Harutiunian se dovedeste un excelent memorialist. Siberia dus-intors este o dovada si un avertisment. Dramele consumate in secolul XX inca isi mai arata coltii.
    Pentru a participa la concurs trebuie sa scrieti intr-un comentariu raspunsul la intrebarea Ce carte aveti pe noptiera?
    Pentru a intra in posesia premiului, cei anuntati ca fiind castigatori vor trimite un email pe adresa ceascadecultura @gmail. com, continand adresa postala si un numar de telefon. E-mail-ul trebuie trimis intr-un interval de maximum 10 zile de la anuntarea castigatorilor.
    Concursul se desfasoara in perioada 8 – 18 decembrie 2014. 

    Siberia dus-intors Coperta 1

  • Cel mai recent documentar hibrid semnat de ULRICH SEIDL – IN THE BASEMENT – şi multe evenimente speciale, la BIEFF 2014

    • Editia 2014 BIEFF va proiecta in incheiere cel mai recent lungmetraj regizat de Ulrich Seidl (recunoscut mai ales pentru celebra sa trilogie, PARADISE.): IN THE BASEMENT.
    • BIEFF aduce si patru evenimente conexe de neratat:
    o Retrospectiva Andy Warhol @ Galeria Galateca
    o Proiectie #norma: ANTREPRIZA ROMANIA si actiune performativa: TOTUL ESTE REAL. TOTUL ESTE REGIZAT.
    o Vernisaj si retrospectiva Jan Švankmajer by Centrul Ceh
    o Workshop de Film Experimental Nisi Masa
    Festivalul International de Film Experimental Bucuresti sarbatoreste cei cinci ani de existenta printr-un eveniment foarte anticipat si extrem de provocator – premiera romaneasca a celei mai recente incursiuni a lui Ulrich Seidl in genul documentarului hibrid, dupa trilogia Paradise – IN THE BASEMENT. Filmul va fi proiectat in cadrul ceremoniei de inchidere, din data de 14 decembrie, de la ora 19:00, la CinemaPRO, si este oferit publicului cu sprijinul Forumului Cultural Austriac. 
    cp10ro2-inthebasement
    Un eseu cinematografic in egala masura amuzant si trist, lungmetrajul foloseste tablourile filmice specifice regizorului pentru a patrunde in subteranul sufletului austriac. Jucandu-se cu limita dintre realitate si fictiune, filmul priveste catre viata aparent cuminte a suburbiilor austriece, pentru a le dezvalui cele mai ascunse, intunecate si deviante secrete.
    Pivnita este de fapt locul unde personajele se lasa prada nevoilor, hobby-urilor, pasiunilor si obsesiilor lor. Dar, in subconstientul nostru, pivnita este, de asemenea, un loc al intunericului si fricii, un spatiu al abisului uman. Proiectat in premiera la Festivalul International de Film de la Venetia, filmul vorbeste despre oameni si pivnite, si despre ce fac oamenii in pivnite, in timpul lor liber. Vorbeste despre obsesii. Despre muzica de fanfara si arii de opera, despre mobilier scump si glume masculine ieftine, despre sexualitate si tir, fitness si fascism, bice si papusi.

    Ulrich Seidl spune: „ca de obicei in ceea ce priveste filmele mele, pornesti intr-o calatorie in necunoscut, catre locuri si oameni necunoscuti. Cu privirea mea cinematografica incerc sa ma apropii de protagonisti si sa adun fragmente filmice ale realitatii, dintre care niciunul nu este complet sau definitiv. Dincolo de asta se gasesc lucrurile personale, adevarul, viata reala. Cu totii avem temeri si abisuri – fie ca este vorba de simpatii fasciste, tendinte violente reprimate, dorinta neexprimata de putere, reprimari sau fantezii sexuale care se abat de la asa-numita normalitate. De multe ori, lucrurile pe care le-am trait si la care am fost martor ma marcheaza, de multe ori inchid usa tulburat, de multe ori sunt consternat de imaginile a ceea ce isi fac unii altora oamenii, de obicei fara intentii rele. E normal. Intuiesti si simti abisurile ascunse acolo – si, in cel mai bun caz, iti intuiesti, de asemenea, propriile abisuri.
    Ulrich Seidl si-a inceput cariera cu documentare premiate, precum GOOD NEWS (1990), ANIMAL LOVE (1995) si MODELS (1998). Primul sau lungmetraj, DOG DAYS, a castigat Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Venetia, in 2001, iar apreciata PARADISE TRILOGY (2012-2013) a avut cele trei filme care o compun prezentate in premiera in programele de competitie ale celor mai importante festivaluri de film din lume: Cannes, Venetia si Berlin.
    ***
    bieff2014-afis-web
    Conceptul vizual al acestei editii propune intr-o nota de indemn revolutionar-artistic coagularea comunitatii pasionatilor de film experimental si provoaca la dezbatere despre esenta cinema-ului si artei vizuale in prezent. Strigatul de lupta culturala LET’S TALK ABOUT CINEMA este imbogatit de lucrarea cunoscutei artiste libaneze Lara Zankoul
    In plus, publicam astazi programul complet al proiectiilor si evenimentelor BIEFF 2014, la care accesul studentilor este gratuit. Il puteti consulta aici
    ***
    RETROSPECTIVA ANDY WARHOL. Un proiect Galeria Galateca, in parteneriat cu BIEFF.
    Considerat de multi ca fiind creatorul stilului anti-filme, Andy Warhol a produs intre 1964 si 1966 aproape 500 de filme de scurtmetraj – sau ceea ce el numea teste de ecran – ce aveau in rolurile principale prieteni apropiati, artisti, celebritati si modele. Printre cele mai importante filme se mai numara si SLEEP (1963; va fi proiectat la Galateca pe 11 decembrie, ora 17:00); EMPIRE (1964; va fi proiectat la Galateca pe 13 decembrie, ora 15:00); KISS (1963; va fi proiectat la Galateca pe 14 decembrie, ora 17:00); SCREEN TEST (1964); BLOW JOB (1964); CHELSEA GIRLS (1966). Intrarea este libera.
    cp10ro4-andywarhol
    ANTREPRIZA ROMANIA – #norma
    Un film care echivaleaza democratia simulata a statului roman cu politicile de productie din cinema. La 22 septembrie 2013, doua regizoare deplaseaza 50 de tineri furiosi intr-un sat de la marginea Bucurestiului, transpunandu-i in anul 2015, intr-o Romanie care nu mai exista ca stat, ci este o companie privata. Acest sat distopic a fost complet cumparat – pamantul, casele, animalele si oamenii – de catre o companie de exploatare. Sprijinit de: Muzeul National de Arta Contemporana, Administratia Fondului Cultural National, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica si Primaria Comunei Letca. O productie #norma.
    cp10ro5-norma
    In actiunea performativa TOTUL ESTE REAL. TOTUL ESTE REGIZAT. gruparea #norma da nastere unei situatii de performance in care un politician roman raspunde la intrebarile jurnalistului-activist Mircea Toma despre film. Evenimentul va avea loc sambata, 13 decembrie, de la ora 13:00, la Cinema Elvira Popescu. Intrarea este libera.
    RETROSPECTIVA sI VERNISAJ JAN ŠVANKMAJER 
    Centrul Ceh organizeaza expozitia ALT AER, continand lucrari ale celor mai importanti artisti suprarealisti din Cehia si Slovacia, precum si a catorva invitati speciali, artisti din Romania, va ajunge pentru prima data in Romania. Evenimentul va fi insotit de o retrospectiva a filmelor regizate de Jan Švankmajer, care va veni in Bucuresti. Retrospectiva Jan Švankmajer va avea loc intre 12 si 14 decembrie 2014, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie. In cadrul acesteia vor fi proiectate filmele:
    oFOOD (Cehoslovacia / Maria Britanie, 1992, 16’)  
    oSURVIVING LIFE (Cehia / Slovacia / Japonia, 2010, 102’)
    oTHE DEATH OF STALINISM IN BOHEMIA (Marea Britanie, 1990, 10‘)
    oLUNACY (Cehia / Slovacia, 2005, 118’) 
    oDIMENSIONS OF DIALOGUE (Cehoslovacia, 1983, 12’)
    oCONSPIRATORS OF PLEASURE (Cehia / Elvetia / Marea Britanie, 1996, 85’)
    Intrarea este libera.
    cp10ro6-svankmajer
    WORKSHOP DE FILM EXPERIMENTAL NISI MASA
    Organizat de catre NISI MASA – European Network of Young Cinema, in asociere cu The CAN, Refresh Vision, Artidava si J’ai Bistrot, workshopul reuneste intre 5 si 14 decembrie 2014 30 tineri cineasti din 17 tari – regizori, directori de imagine, editori, designeri de sunet, artisti vizuali, muzicieni, compozitori si actori, ce vor fi ghidati de catre tutori pentru a crea scurte experimente cinematografice, care vor avea premiera in ultima zi a festivalului. Editia din acest an incurajeaza si sprijina relatia dintre film, muzica, cartografiere si live performance, cu scopul de a reduce distanta dintre ecran si public, realizand un proces integral, o experienta interactiva pentru toti cei implicati.

    cp10ro7-workshop
    ***
    Interesant? Citeste si…
    Cea de-a 5-a editie a Festivalului International de Film Experimental Bucuresti BIEFF va avea loc in perioada 10-14 decembrie 2014, la CinemaPRO si Cinema Elvira Popescu.
  • Studenții Români din Străinătate au Sărbătorit Ziua Națională a României în toate colțurile lumii

    Membrii Ligii Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) au sarbatorit, ca in fiecare an, Ziua Nationala a Romaniei in toate colturile lumii prin evenimente si intalniri tematice. Astfel, LSRS continua traditia inceputa in 2009, reusind ca prin intermediul filialelor din intreaga lume sa contribuie la promovarea culturii nationale si a unei imagini pozitive a Romaniei. Din China pana in Peru, din Suedia pana in Spania,  filialele LSRS au sarbatorit pe 1 decembrie alaturi de comunitatea de studenti romani si internationali.
    Filiala Ligii Studentilor Romani din Strainatate din Austria alaturi de Misiuneea Diplomatica a Romaniei la Viena, in colaborare cu Institutul Cultural Roman si revista crestina „Apa Vietii” au organizat pe 1 decembrie un concert de colinde romanesti, sustinut de Corul „Emil Montia’’ din Arad sub bagheta dirijorului Ovidiu Boar
    Peste ocean, LSRS Canada a organizat la York University un workshop de pictura pe sticla cu tematica sarbatorilor de iarna, iar in Peru,  Filiala LSRS a participat la invitatia Ambasadei Romaniei la evenimentele organizate de misiunea dilplomatica, colegii nostri oferind informatii despre istoria, cultura si bucataria nationala.

    1506998_10152657777324340_7825576557064340216_n

    Pentru al cincilea an consecutiv, LSRS China si comunitatea de romani din Republica Populara Chineza s-au reunit de Ziua Nationala a Romaniei pentru a sarbatori impreuna aproape un veac de la Marea Unire. Reprezentantii Ligii au participat pe 28 noiembrie la invitatia Excelentei Sale, Domnul Ambasador Doru Romulus Costea, la receptia oferita de Ambasada Romaniei la Beijing, reusind, totodata sa ajunga si in acest an la Marele Zid Chinezesc unde au intonat imnul national si au afisat tricolorul romanesc. De asemenea, pe parcusrsul acestei zile, studentii romani de pe intreg teritoriul Chinei au daruit celor intalniti in drumul lor un simbol romanesc, explicandu-le prilejul pentru un asemenea gest si invitandu-i sa trasnmita un mesaj romanilor cu ocazia Zilei narionale. Filiala LSRS China a incheiat manifestarile dedicate Zilei de 1 Decembrie prin organizarea unor seri festive in Beijing, Hangzhou, Nanjing.

    1526459_10152657777329340_9194556568222822724_n

    LSRS Franta a marcat ziua nationala printr-o serie de evenimente organizate intr-un cadru extins al Festivalului PicturaMusica  (28 noiembrie – 7 decembrie), eveniment trinational Romania-Franta-Germania, gazduit la Castelul Chanorier. Evenimentul isi propune sa readuca in prim plan obiceiurile si traditiile din cele trei tari. Festivalul si-a deschis portile odata cu vernisajul expozitiei celor 80 de tablouri cu pictori originari din Germania, Franta si  Romania. Sambata, 29 noiembrie, peste 160 de persoane, atat membri ai comunitatii romanesti, cat si francezi din Ile-de-France, au participat la un spectacol comun de dansuri si cantece traditionale romanesti si frantuzesti. Romania a fost reprezentata de ansamblul folcloric „Maramuresul” din Viseu de Sus, precum si de Grupul Iza si Ana-Maria Tomoiaga. In ajunul Zilei Nationale a avut loc la Paris Cocktail-ul C.A.E.S.A.R iar luni, 1 Decembrie, echipa LSRS a participat la receptia oferita de Ambasada Romaniei. Totodata, miercuri, 3 decembrie, in cadrul Festivalului, va fi sarbatorit Sfantul Nicolae, cu aceasta ocazie fiind organizat un concert de colinde romanesti. 
    Studentii romani din Germania s-au intalnit luni, 1 Decembrie la Berlin in fata Galeriei Kaufhof din Alexanderplatz pentru a sarbatori printre romani Ziua Nationala De asemenea, acestia au demarat o campanie online cu afise si slogane de promovare a valorilor prin care Romania s-a facut remarcata in lume, de la Dacia si Transfagarasan, pana la sportivi si artisti renumiti ca Simona Halep sau Angela Gheorghiu.
    De asemenea, echipa filialei LSRS din Marea Britanie, a luat parte la un eveniment organizat de Ambasada Romaiei la Londra prin care comunitatea romaneasca din Londra s-a reunit la Institutul Cultural Roman pentru o seara romaneasca. De asemenea, colegii din LSRS UK au creeat un afis original pentru pentru sarbatorirea a 96 de ani de la Marea Unire. Nu in ultimul rand, avand in vedere numarul mare de studenti romani din Marea Britanie, o serie de alte evenimente locale au fost puse la cale de societatile de studenti romani de la universitatile britanice. Toate aceste evenimente au fost si vor fi promovate in continuare de echipa LSRS UK. 
    Nou-infiintata reprezentata, LSRS Peru, a sarbatorit ziua de 1 decembrie printr-o receptie organizata la Ambasada Romaniei la Lima. In cadrul acesteia, personalul Ambasadei si reprezentantii LSRS au impartasit din cultura romaneasca invitatilor straini si au organizat o masa festiva in cistea Zilei Nationale. 
    Colegii din LSRS Suedia au promovat la randul lor cultura romaneasca in cadrul Zilei Internationale organizate de Universitatea din Jönköping. La stand-ul Romaniei vizitatorii au putut degusta din mancarurile cu specific romanesc, echipa LSRS oferind, de asemenea, informatii despre traditiile nationale.

    10348518_10152657775694340_6690302155317729712_n

    Studentii romani din Spania au participat la manifestarile organizate de Consulatele din Barcelona, Sevilla sau Castellon. De asemenea, in peninsula iberica, in colaborare cu Asociatia Culturala ARIPI, echipa LSRS a participat in Alicante la o activitate cu copiii care studiaza in cadrul scolii cu predare in limba romana, cei mici invatand prin intermediul acestei actiuni lucruri noi despre istoria si traditiile din Romania.

    10620246_10152657777319340_5445561321580818687_o

    Studentii din Turcia au sarbatorit in avans, la Istanbul, Ziua Nationala, pe 30 noiembrie, acestia organizand o cina cu studentii si tinerii romani din Istanbul, unde spiritul romanesc, mancarea traditionala romaneasca si voia buna au fost nelipsite. De asemenea, LSRS Turcia a reusit sa coordoneze studentii de la Universitatea din Sakarya pentru a filma ‘urarea lor’ pentru Ziua Nationala a Romaiei. 

    10827899_10152661822394340_8923984034104952016_o

    sursa foto: https://www.facebook.com/lsrs.romania

  • Câștigătorul Leului de Aur la Veneţia 2014, ROY ANDERSSON, în deschiderea BIEFF

    Castigator al Leului de Aur pentru Lungmetraj la Venetia, A PIGEON SAT ON A BRANCH REFLECTING ON EXISTENCE, cel mai recent film semnat de Roy Andersson, deschide editia de anul acesta BIEFF.
    Dupa succesul de anul trecut si de la warm-up-ul BIEFF la Centrul National al Dansului Bucuresti, programul dedicat filmelor-dans revine la festival in decembrie, de asta data printr-un parteneriat unic cu un festival specializat: CINEDANS – Dance on Screen Festival Amsterdam.
    Festivalul International de Film Experimental Bucuresti BIEFF deschide cea de-a cincea editie cu un eveniment mult asteptat: premiera romaneasca a celui mai recent lungmetraj semnat de maestrul nedisputat al umorului absurd, Roy Andersson („Ingmar Bergman in varianta slapstick”, dupa cum l-a numit publicatia Village Voice). Filmul A PIGEON SAT ON A BRANCH REFLECTING ON EXISTENCE, laureat cu Leul de Aur la Festivalul International de Film de la Venetia in urma cu doar doua luni, va rula la CinemaPRO, pe 10 decembrie, cu sprijinul Ambasadei Suediei la Bucuresti. 

    cp09ro1-apigeonsat

    Incheind trilogia despre ce inseamna a fi om (alaturi de Songs From the Second Floor si You, The Living – difuzat la prima editie BIEFF) A PIGEON SAT ON A BRANCH REFLECTING ON EXISTENCE ii urmareste pe Sam si Jonathan, o varianta moderna a lui Don Quijote si Sancho, doi agenti de vanzari, ce fac comert ambulant cu diverse maruntisuri si se cearta continuu. 

    Purtandu-ne intr-o drumetie caleidoscopica prin mai multe destine umane, cei doi inspira in aceeasi masura ilaritate si solemnitate. Parcurgem filmul, degustand frumusetea si absurditatea momentului prezent, inconjurati de oameni mult prea similari cu noi. Este o calatorie care dezvaluie frumusetea momentelor singulare, umorul si tragedia ascunsa in noi, grandoarea vietii, precum si fragilitatea fundamentala a omenirii.

    Andersson creeaza ceva „asemeni unei colaborari intre Monty Python si Samuel Beckett, in ultimele zile ale Noii Obiectivitati”, dupa cum spune Robbie Collin, jurnalist pentru The Telegraph, adaugand „trebuie doar sa te uiti, apoi sa apuci o plasa si sa incerci sa-ti convingi sufletul sa coboare inapoi din tavan.” 
    Vorbind despre film, Andersson spune: „In ultimele mele doua filme am indraznit sa parasesc realismul si naturalismul, intrand pe teritoriul esteticii abstracte. Aceasta ambitie reflecta curentul artistic Noua Obiectivitate, care a cuprins Germania in anii 1920. Amestecul lor de realitate si fantezie a dus la un fel de super-realism, o ambitie pe care o am, de asemenea, pentru A PIGEON SAT ON A BRANCH…, in care abstractizarea urmeaza sa fie condensata, purificata, si simplificata; secventele trebuie sa apara curatate, ca amintirile si visele. Naratiunea nonlineara a Odiseei, o lucrare ce are o profunzime unica si impunatoare, este o sursa de inspiratie pentru acest film. Natura si continutul epice ale filmului fac referire la bogatia tematica si contextuala a Odiseei. Calatoria din A PIGEON SAT ON A BRANCH… va implica aspecte nenumarate ale existentei, ale realitati si timpului.” 
    Mai multe informatii despre film sunt disponibile pe site-ul oficial: http://www.royandersson.com/pigeon/

    cp09ro3-dancecinema

    Dupa succesul impresionant avut anul trecut, programul dedicat filmelor-dans revine la Festivalul International de Film Experimental BIEFF, de aceasta data in parteneriat cu unul dintre cele mai importante festivaluri europene de film coregrafic CINEDANS – Dance on Screen Festival Amsterdam. Cinematograful si dansul fuzioneaza in sapte scurtmetraje fermecatoare, in care corpul uman devine sinonim cu emotia, un mijloc de definire a propriei identitati, de revendicare a spatiului urban, o expresie a dragostei si a comunitatii.

    I AM THE ONLY spune povestea maturizarii unui baiat in contextul unei relatii problematice dintre el si familia lui. In imagini simbolice, ni se arata personalitatea neinfricata, in plin proces de dezvoltare a copilului, in contrast cu atitudinea irationala, tematoare a rudelor sale mai in varsta. (Gabriela Lupu, BIEFF)
    Continuand povestea maturizarii personale, INTRINSIC MORAL EVIL urmareste doi barbati ce intra intr-un joc, trupurile lor atragandu-se si respingandu-se printr-o senzualitate sinuoasa. Corpurile dar si identitatile lor se urmaresc reciproc spre destinatia lor finala – cea a auto-emanciparii si mandriei, stralucind in fata prejudecatilor. (Andrei Tanasescu, BIEFF)
    Trecand la experienta universala a iubirii, FLIGHT OF LIFE priveste catre un cuplu tanar ce ia micul dejun impreuna si se indreapta, sofand pe coasta unui munte, spre o petrecere. O drama efervescenta, FLIGHT OF LIFE poarta privitorul intr-o calatorie atemporala si fatidica ce leaga doua suflete de cursul vietii. (Andrei Tanasescu, BIEFF)
    De asemenea abordand tema dragostei, BETWEEN ENTRANCE AND EXIT este un film imbogatit cu o joaca abila in conventiile genului de film (thriller, comedie burlesca, melodrama) ce prezinta viata ca pe o casa bantuita, abandonata, in captivitatea careia se gasesc amintirile unei povesti de dragoste sfasietoare. Intr-o relatie disfunctionala, ca un pian dezacordat, cei doi protagonisti se cauta si se gasesc in mod repetat intr-un labirint de camere si oglinzi, fiecare reprezentand o alta etapa a unui cerc vicios de dragoste si ura. (Gabriela Lupu, BIEFF)
    Indreptandu-si privirea de la experiente personale traite in intimitate, la interactiunea dintre oameni si mediul in care acestia traiesc, HORIZON aduce o perspectiva proaspata asupra rolului spatiului urban. Desi tratat cu umor, filmul releva un subiect serios si anume ca orizontul ramane doar un concept intr-o societate obsedata de ascensiune.(Gabriela Lupu, BIEFF)
    Castigator al premiului acordat de public la CINEDANS, SLOW este un performance care prezinta organismul uman dezarmat, inconjurat de jungla orasului, marcand intr-un mod incantator si exceptional contrastul dintre traseul corpului uman lipsit de aparare si lumea agitata ce-l inconjoara.
    De asemenea concentrat asupra relatiei dintre individ si mediul (de data aceasta comunitar) in care acesta traieste, THE GINGER CONNECTION este un film despre outsiders si despre sentimentul de apartenenta, despre legatura nespusa dintre oamenii roscati, vazuta in corelatie cu dansul. Antrenant, cu un potential de manifest socio-artistic, filmul degaja optimism, indemnand minoritatile sa se adune. (Gabriela Lupu, BIEFF)

    cp09ro2-apigeonsat

    Interesat? Citeste si…

    Omul contemporan, intre urbanizare si re-umanizare in competitia internationala BIEFF: URBAN GHOSTS
    Minciuni care spun adevarul in competitia internationala BIEFF 2014: ALTERNATIVE HISTORY
    Competitia BIEFF se reinventeaza cu programe tematice – „Filme re-create din filme”, „Legaturi de familie” 
    Cea de-a 5-a editie a Festivalului International de Film Experimental Bucuresti BIEFF va avea loc in perioada 10-14 decembrie 2014, la CinemaPRO si Cinema Elvira Popescu.
    BIEFF este sustinut de Centrul National al Cinematografiei, Institutul Cultural Roman, Universitatea Nationala de Arte, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Institutul Francez, Centrul Ceh, Institutul Balassi, Institutul Italian de Cultura „Vito Grasso”, Institutul Cervantes, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundatiei Konrad Adenauer, Ambasada Suediei, Ambasada Finlandei, Ambasada Israelului, Accion Cultural Española, German Films, Cinelabs, ABIS Studio, NouMax, Dacia, Book4travel, Centrul National al Dansului Bucuresti, Galateca.

    Logo BIEFF

  • ”Univers” – expoziție de pictură a artistei Georgeta Constantinescu

    Joi, 4 decembrie 2014, ora 18.00, va invitam la vernisajul expozitiei de pictura “UNIVERS” al artistei GEORGETA CONSTANTINESCU. 
    Evenimentul va avea loc la Galeria de Arta ”CALEA VICTORIEI 33” (Teatrul de Revista „Constantin Tanase”, Calea Victoriei nr. 33, Sector 1).
    Expozitia va fi deschisa de Prof. Doctor Nicolae Mares, scriitor.
    PROGRAM Galeria de Arta „CALEA VICTORIEI 33”: marti – duminica, orele 12.00 – 20.00
     
    Nascuta in 1955 in localitatea Panciu, judetul Vrancea, Georgeta Constantinescu a absolvit Facultatea de Automatica si Calculatoare din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti. 
    Pasionata de pictura, un autodidact desavarsit, Georgeta Constantinescu face intre 2005 – 2007 primii pasi in aceasta lume atat de speciala pe care a descoperit-o si careia i s-a dedicat aproape in exclusivitate. 
    In 2007 participa la primul stagiu de pictura la Pont Aven, Franta, iar un an mai tarziu a studiat pictura si si-a desavarsit tehnica, tot in Franta, la Moulin de Perrot cu George Briata. Devine entuziasmata si tot mai fascinata de posibilitatile de exprimare oferite de pictura, iar in perioada ce a urmat ia decizia care-i va schimba fundamental viata. 
    S-a perfectionat in Franta cu profesorii Michel Taupin si Cristian Jequel (cu maestrul a studiat si tehnica picturii la cutit). Renunta la activitatea de inginer informatician si, timp de cinci ani, zi de zi, deseneaza si picteaza folosind aceasta noua tehnica (”tehnica Jequel”) – ulei pe panza la cutit.
    In 2012, pentru pasiunea, munca si timpul dedicate picturii, dar si pentru talentul remarcabil, Georgeta Constantinescu este distinsa cu titlul de ”Pictor oficial” al Academiei de Pictura ”Moulin de Perrot”. In acelasi an a absolvit si primul stagiu de perfectionare in pictura abstracta cu Giancarlo Bargoni, stagiu care a continuat si in 2013. Intalnirea cu Giancarlo Bargoni i-a schimbat perceptia asupra picturii abstracte si, descoperindu-i posibilitatile infinite de exprimare se dedica total acestui gen de pictura.
    In vara acestui an a absolvit stagiul de pictura abstracta cu Peter Cassagrande. 
    Georgeta Constantinescu este manager al Galeriei de Arta ”CALEA VICTORIEI 33”.
    Ultimii trei ani au fost ani de extrema solitudine, unde eu m-am intors catre mine insami pentru a-mi regasi sufletul si a-l pune apoi pe panze din ce in ce mai mari. Intre timp am expus unele dintre lucrarile mele in diverse galerii din Bucuresti si Viena” (Georgeta Constantinescu , artist plastic)
    Participari expozitionale:
    2012– Galeria SCIT Art , Bucuresti
    2013 – Galeria Calea Victoriei 33, Bucuresti
    2014 – Galeria Calea Victoriei 33, Bucuresti 
    2014– lucrari expuse in show-room-ul Elena Caragiani, Bucuresti 
    Georgeta Constantinescu are lucrari in colectii particulare din SUA, Austria, Germania, Elvetia, Franta si Romania.
    Pictura sa, inca de la inceput exploreaza ca tema unica relatia sa cu spatiul, spatiul in sens de univers. Autoarea cauta sa stabileasca noi perspective mobile care vor face ca acest spatiu sa se largeasca progresiv pana devine o alta lume. Este un amestec de spontaneitate, de gesturi rapide si de extrema meticulozitate in constructia imaginii prin straturi succesive de materie. Rezultatul este impresionant. Adesea lucrarile pot fi privite din toate sensurile. Nu exista nici stanga, nici dreapta, nici sus si nici jos, straturile se suprapun unele peste altele pentru a aduce de la fond catre primul plan o panza cu culori vibrante, plina de sensuri si viata. Caracteristic acestor tablouri este lumina care traverseaza din loc in loc panza. Este o lupta accerba, corp la corp, cu panza, folosind cutitul, pensula, mainile, ca o constructie in clar-obscur in care lumina este subiectul principal. In fata unei panze a artistei privitorul poate fi deconcertat, tulburat sau entuziasmat de explozia de culori, de semne si sensuri, fara a putea gasi cuvintele potrivite care sa fie in mod clar in armonie cu tabloul. Artista se afla ea insasi prinsa intr-o relatie subtila intre afectivitatea sa si mediul sau. Puterea culorilor, stralucirea lor, reflecta profunzimea realitatii interioare a artistei. Tabloul devine o reprezentare a starii sale emotionale fizice si psihice” (Cristian Jequel, pictor, Franta). 

    Georgeta Constantinescu, artist plastic_foto 1

    Va asteptam joi, 4 decembrie 2014, ora 18.00 la vernisajul Expozitiei de pictura „UNIVERS”, al artistei GEORGETA CONSTANTINESCU, eveniment organizat la GALERIA de ARTa ”CALEA VICTORIEI 33”.

    Evenimentul va fi urmat de un cocktail.
               
    OLYMPUS DIGITAL CAMERA

    Georgeta Constantinescu, artist plastic_foto 3

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 1

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 2.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 3.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 4

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 5.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 6.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 7.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 8.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 9.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 10.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 11.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 12..

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 13

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 14.

    Lucrare semnata Georgeta Constantinescu_foto 15.

    AFIS Vernisaj expozitie pictura UNIVERS  Georgeta  Constantinescu

  • Întâlnire-eveniment cu scriitorul Radu Paraschivescu

    Sambata, 6 decembrie, ora 12.00, la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti, are loc o noua editie a Clubului de lectura "Calderon". Dezbaterea despre volumul "Scrisori catre Dubenka", de Bohumil Hrabal, il are invitat special pe scriitorul Radu Paraschivescu, una dintre figurile cele mai proteice ale culturii romane de azi. 
    Cunoscut in mediile largi pentru volume precum "Ghidul nesimtitului", dl Paraschivescu este, de fapt, un spirit greu clasabil, hiperactiv si ca prozator, si ca traducator, si ca editor, un autor trecut pe la scoala marii literaturi de limba engleza a secolului trecut, dar deopotriva nutrit de eseistica joviala a unor Andrei Plesu si Radu Cosasu.
    Sustinut de Biblioteca Centrala Universitara "Carol I", evenimentul are loc in frumosul edi?ciu din Piata Revolutiei. Cei interesati sa participe sunt asteptati, cu un sfert de ora mai devreme, in Salonul "Carol I", Corp Fundatie, intrare Calea Victoriei, nr. 88. Accesul este liber, in limita locurilor disponibile.

    IMG_3159

  • Două momente istorice. De la aurul dacic la limuzina lui Ceaușescu

    Nici anul acesta Artmark nu se abate de la traditie, Licitatia de Craciun fiind un prilej deosebit de a incepe putin mai devreme sarbatorile de iarna si, implicit, de a te bucura mai mult de aceasta perioada speciala. In fond, a sarbatori prin arta este cadoul ideal pentru iubitorii de frumos. Editia curenta aduce, pe langa varietatea de bijuterii, colectii de vinuri, arta plastica importanta, jucarii si obiecte religioase, doua vestigii ale unor epoci marcante in istoria romanilor: un set de artefacte din aur dacic din sec II – III e.n. si limuzina Hillman Hunter (Chrysler) a lui Nicolae Ceausescu.
    Descoperite in primii ani ai secolului XX, in zona Abrud din judetul Alba, cel mai bogat patrimoniu arheologic al tarii si nucleu al descoperirilor istorice despre populatia geto-daca, Placutele lui Bitus reprezinta, pe langa valoarea istorica incontestabila, o situatie extrem de rara in randul colectiilor romanesti. Transmise din generatie in generatie si scapand de auspiciile nationalizarii comuniste, artefactele sunt un caz cu totul deosebit in istoria colectionismului romanesc, ramanand pana in prezent singurele placute votive din aur aflate intr-o colectie privata. 
    Cele trei placute clasate in categoria Tezaur sunt realizate prin turnare in matrite din lemn si confectionate din aur probabil aluvionar data fiind puritatea foarte mare (de aproape 100%). Tehnica folosita si materialele redau o imagine clara a acelei epoci in care administratia romana monopoliza extragerea aurului din mine, iar adunarea aurului aluvionar era specifica perioadei dacice, putand fi practicata si dupa cucerirea Daciei in schimbul unui impozit. 
    Descoperiri similare au avut loc la sfarsitul anilor ’80, pe teritoriul asezarii romane de la Germisara (Geoagiu Bai, jud. Hunedoara), cand s-au descoperit alte cateva placute votive din aur, care se pastreaza astazi la Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane din Deva. Valoarea istorica a Placutelor lui Bitus este apropiata de cea a publicizatelor bratari dacice, care au fost furate de catre vanatorii de comori si recuperate recent printr-un proces dificil din Statele Unite ale Americii, Franta, Elvetia si Germania. 

    pic 5

    Atentia colectionarilor a fost starnita si de limuzina Paykan Hillman Hunter din 1974 care a apartinut dictatorului Nicolae Ceausescu. Primita cadou de acesta de la sahul Mohammad Reza Pahlavi al Iranului, cu prilejul alegerii lui Nicolae Ceausescu drept Presedinte al R.S.R., aceasta marca de masina (Paykan) reprezenta un simbol national al Iranului si un icon pentru intreaga industrie iraniana de automobile. Relatiile dintre Romania si Iran erau initiate inca din 1966, cand au fost deschise relatiile economice cu statul din Orientul Mijlociu si tot astfel a inceput intre conducatorul roman si sahul Iranului o relatie stransa atat la nivel personal, cat si diplomatic. Masina se afla in stare foarte buna, are un motor in 4 cilindri in linie, 54 CP, transmisie manuala iar viteza maxima pe care o poate atinge este de 145 km/h. Pretul de pornire al limuzinei Hillman Hunter este de 4.000 euro. 

    Expozitia Licitatiei de Craciun (9 decembrie, Athénée Palace Hilton) poate fi admirata pana luni, 8 decembrie, la sediul Artmark

    pic 1

    pic 3

    pic 2

  • Vladimir Găitan. Zig-zag prin alfabetul vieții – o carte eveniment apărută la Editura ALL

    Din aceasta saptamana, in toate librariile din tara, o carte emotionanta, de confesiuni si amintiri ale marelui actor Vladimir Gaitan: Zig-Zag prin alfabetul vietii. Maria Capelos intr-o discutie amicala cu Vladimir Gaitan. 
    Cartea, aparuta la Editura ALL, are o prefata de Alex. Stefanescu si o postfata de George Stanca.
    Construita cu spirit ludic, ca un joc de-a alfabetul, cartea este totusi de o mare seriozitate morala. Lectura ei iti poate da elanul de a trai pentru performanta, in orice domeniu, dar si de a te uita cu atentie la oameni si de a-i iubi.
    Simti dorinta de a fi si tu mai bun dupa ce citesti cartea lui Vladimir Gaitan. 
    Alex. Stefanescu
    Avem de a face cu biografia unui mare actor, care, spre deosebire de altii, are treaza si obiectiva constiinta propriei exitente. Un destin comun unei generatii. Ce ne separa pe semenii de generatie este doar o meserie minunata. Aceea de actor. Adica una aflata printre slabiciunile omenesti ale Proniei Divine…
                                                                                      George Stanca
    „Zambesc pentru ca inca mai joc, pentru ca inca mai simt aceleasi emotii ca acum patruzeci si patru de ani la auzul gongului care anunta intrarea in scena, pentru ca mai sper ca voi citi in ochii doamnelor, atunci cand ne vom intalni pe strada, acelasi zambet dintotdeauna. Chiar daca atunci eu imi voi plimba fericit primul nepot, o fetita al carei arbore genealogic cuprinde atatea natii, incat al meu pare o gluma… O fetita care va fi cetatean englez, din tata roman, fiul meu, si mama jumatate chinezoaica, jumatate thailandeza.
    Ma gandesc la aceasta minune cu acelasi zambet cu care ma uit la sfarsitul fiecarui spectacol catre Domniile Voastre cum va ridicati in picioare si ne aplaudati cu generozitate. Este un zambet de bucurie si multumire pentru caldura si dragostea cu care ne rasplatiti pe noi, actorii, dupa fiecare spectacol. Acelasi zambet il am si acum, la incheierea acestor povestiri, la care evident ca nu-mi doresc sa va ridicati in picioare, dar pe care va rog sa le cititi cu ingaduinta, iar pe mine sa ma rasplatiti cu un gand bun.
    Al vostru pentru totdeauna, 
    Vladimir Gaitan“
    Gaitan coperta
    Despre autor:
    Maria Capelos si-a inceput activitatea jurnalistica in 1991 la cotidianul Romania libera. A lucrat la Pagina de stiinta, la Sectia de Relatii cu Publicul, ca redactor si corector. O perioada a coordonat Sectia de Relatii cu Publicul. De asemenea, a scris la suplimentul de joi al Romaniei libere, Timpul liber, pe toata perioada existentei acestuia (1999-2011), acoperind zone precum beauty, fashion, evenimente, prezentare de carte, interviuri si reportaje, cele mai multe din zona culturala. Timp de peste un an, intre septembrie 2011 si decembrie 2012, a coordonat suplimentul Timpul liber si a tinut la Radio Lynx emisiunea culturala „Timpul liber“. Dupa o perioada de opt luni ca redactor-sef intr-o editura, in octombrie 2012 s-a reintors la jurnalism, in calitate de editor, la trustul de presa Medien Holding. Interviurile ei cu Alexandru Arsinel si Marin Moraru au stat la baza a doua volume de memorii, Alexandru Arsinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei (Editura ALLFA, 2012), respectiv Marin Moraru, Suntem ce sunt amintirile noastre (Editura ALLFA, 2013).