Carte-document: memoriile unuia dintre armenii supraviețuitori deportați în Siberia, fiind catalogat drept „element social periculos”. A petrecut 11 ani în sistemul lagărelor sovietice între aprilie 1945 și aprilie 1956, iar paginile sale stau mărturie pentru nenumărate destine frânte de regimul comunist.

Inginerul Levon Harutiunian a făcut parte din al doilea grup de armeni denunțați ca „dușmani ai poporului” și arestați de autoritățile sovietice de ocupație din România, în 24 aprilie 1945, în săptămâna Paștelui. Urmează marea fractură a vieții lui: după ce sunt duși la Moscova și sortați la Lubianka, deținuții ajung în închisoarea Lefortovo și de acolo în Siberia. Lagărul de lângă Novosibirsk purta la intrare inscripția „Spre libertate prin muncă”.

După 11 ani zbuciuimați în care a înfruntat oameni a căror ostilitate era greu de înțeles și de suportat și a trecut prin nenumărate experiențe pe care le amintește cu har de povestitor, Levon Harutiunian a scăpat totuși cu viață, iar în primăvara anului 1956 a revenit în Republica Populară Română. Aici i s-a înmânat din partea Ambasadei Uniunii Sovietice o adeverință cum că „în acest răstimp, aflându-se în țara lor, a fost întrebuințat la diferite munci, iar în ultima vreme a fost economist-șef la o exploatare forestieră”.

După 1990, într-o amplă scrisoare către Bedros Horasangian, a lăsat mărturie pentru o întreagă comunitate de armeni care au suferit lungi ani de detenție în lagărele sovietice. A ieșit o carte. Autorul nu mai este printre noi. Cartea sa trăiește. Levon Harutiunian se dovedește un excelent memorialist. Siberia dus-întors este o dovadă și un avertisment. Dramele consumate în secolul XX încă își mai arată colții.

Pentru a participa la concurs trebuie să scrieți într-un comentariu răspunsul la întrebarea: Ce carte aveți pe noptieră?

Pentru a intra în posesia premiului, cei anunțați ca fiind câștigători vor trimite un email pe adresa ceascadecultura @gmail. com, conținând adresa poștală și un număr de telefon. E-mail-ul trebuie trimis într-un interval de maximum 10 zile de la anunțarea câștigătorilor.

Concursul se desfășoară în perioada 8 – 18 decembrie 2014.

 

Siberia dus-intors Coperta 1