Autor: omdecultură

  • Concurs Ceașca de cultură și Editura Meteor Press (7)

    In pofida unei pozitii strategice vulnerabile, a unei armate prost pregatite si a unor promisiuni discutabile de sprijin militar din partea Fortelor Aliate, Romania a intrat in Primul Razboi Mondial in august 1916. In schimb, a primit o sanctionare formala pentru anexarea regiunilor cu populatie romana din Austro-Ungaria. Asa cum Glenn Torrey dezvaluie in studiul sau, decizia se va dovedi curand impulsiva si riscanta pentru ambele parti.
    Torrey detaliaza felul cum, la sfarsitul lui 1916, armatele Puterilor Centrale, conduse de generalii Falkenhayn si Mackensen, au ocupat doua treimi din teritoriul romanesc, dar cu pretul dislocarii unor importante forte militare necesare pe alte fronturi. Aliatii, cu precadere rusii, au fost constransi sa procedeze la fel pentru a preveni prabusirea definitiva a Romaniei.
    Torrey prezinta cea mai competenta relatare – de pana la aceasta ora – asupra luptelor dure din timpul campaniei din 1916 si a tentativei reinnoite a fortelor austro-ungare de a infrange armata romana in vara anului 1917. In aceasta din urma campanie, reliefata aici, dar ignorata in relatarile din afara spatiului romanesc, are loc o reorganizare si o reinarmare a soldatilor romani, cu sprijin din partea Armatei Rosii aflate in dezintegrare, iar inamicul sufera o infrangere uluitoare. Totusi, in haosul provocat de Revolutia Rusa, Puterile Centrale au fortat Romania sa semneze o pace separata la inceputul lui 1918. In cele din urma, aceasta i-a permis Romaniei sa reintre in razboi si sa ocupe cea mai mare parte a teritoriului promis in 1916.
    Inegalabila stapanire a mijloacelor de cercetare a surselor din arhive si a celor auxiliare de informare si indelungatele sale studii asupra subiectului confera autoritate si echilibru relatarii sale privind evenimentele militare, strategice, diplomatice si politice petrecute de ambele parti ale frontului de lupta. Pe deasupra, apelul facut la memoriile unor persoane aduce in prim plan trairile oamenilor pe timp de razboi. Conducatori militari importanti in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, ca Ion Antonescu si Erwin Rommel, si-au construit cariera in timpul Primului Razboi Mondial si joaca un rol proeminent in aceasta carte.
    O excelenta relatare, reprezentand o importanta contributie la literatura istorica despre Primul Razboi Mondial in sud-estul Europei.” —Slavic Review
    Torrey prezinta un studiu de caz al unei puteri de dimensiuni medii prinse in angrenajul razboiului total si constranse sa exploateze cat mai bine situatia si oportunitatile. Bazandu-se pe cunoasterea limbii romane si pe accesul inegalabil la sursele romanesti, el restructureaza fundamental modul de intelegere a teatrelor de operatie balcanice si din sudul Rusiei in ultimii ani ai Marelui Razboi.” —Dennis E. Showalter, autor Tannenberg: Clash of Empires, 1914

    Romania in Primul Razboi Mondial
    (titlul original: The Romanian Battlefront in World War I)
    Glenn E. Torrey

    GLENN E. TORREY este profesor emerit de istorie la Emporia State University si autor al lucrarilor Henri Mathias Berthelot: Soldier of France, Defender of Romania; Romania and World War I: A Collection of Studies; and The Revolutionary Russian Army and Romania, 1917.

    Pentru a participa la concurs trebuie sa scrieti intr-un comentariu raspunsul la intrebarea La ce universitate este profesor GLENN E. TORREY?
    Pentru a intra in posesia premiului, cei anuntati ca fiind castigatori vor trimite un email pe adresa ceascadecultura @gmail. com, continand adresa postala si un numar de telefon. E-mail-ul trebuie trimis intr-un interval de maximum 10 zile de la anuntarea castigatorilor.
    Concursul se desfasoara in perioada 25 noiembrie – 2 decembrie 2014

    Romania in Primul Razboi Mondial Coperta 1

  • Succes de casă, tiraj epuizat și zeci de vedete la lansarea cărţii biografice cu dublu CD „Jolt Kerestely, O viață pentru cântec”

    MARGARETA PASLARU, STELA ENACHE, DORIN ANASTASIU, RAOUL, MARINA FLOREA, actorii MARIN MORARU si ALEXANDRA VELNICIUC, compozitorii GEORGE NATSIS, ANDREI KERESTELY si VIRGIL POPESCU au sarbatorit alaturi de maestrul Jolt Kerestely succesul acestei aparitii editoriale atat de speciale.
    Pe 22 noiembrie 2014 sala CUPOLA din incinta Pavilionului Central ROMEXPO a gazduit lansarea cartii „JOLT KERESTELY, O VIATA PENTRU CANTEC” de Oana Georgescu, aparuta la Editura PRO Universitaria, Colectia ARTELE SPECTACOLULUI (director Marian Bargau).
    CARTEA este insotita de doua CD-uri care contin peste 40 de slagare compuse de Jolt Kerestely si interpretate de toate marile nume ale muzicii usoare romanesti. Sunt doar o parte dintre sutele de slagare compuse de maestrul Kerestely in cei peste 55 de ani de cariera. Fiecare album incepe cu piesa-simbol „COPACUL” (compozitor: Jolt Kerestely/text: Ovidiu Dumitru) in interpretarea lui Aurelian Andreescu si a sopranei Angela Gheorghiu.

    AUTOGRAF Jolt Kerestely_foto

    Lansarea a fost urmata de o sesiune de autografe sustinuta de Jolt Kerestely si de autoarea Oana Georgescu.

    AUTOGRAF Oana Georgescu

    Oana Georgescu 

    Cartea se gaseste deja in librariile din toata tara, dar se poate achizitiona si on line accesand:
    http://www.prouniversitaria.ro/carte/jolt-kerestely-o-viata-pentru-cantec 
     
    Pana la sfarsitul anului vor mai avea loc cateva lansari in Bucuresti si in tara. 
    Cartea este povestea vietii unui minunat om si a carierei unui mare compozitor, demn reprezentant al muzicii usoare romanesti. 
    Acest nou volum al unei colectii deosebite – ARTELE SPECTACOLULUI este o marturie din timp si peste timpuri a vietii si a carierei unui compozitor care a scris si a lansat sute de slagare si care si-a incredintat creatia celor mai valorosi interpreti de muzica usoara si nu numai. Marile lor voci, personalitatea acestor artisti au purtat peste tot, in Romania si in lume, muzica lui Jolt Kerestely, care nu s-a demodat nici o clipa. Putem da doar exemplul ”Copacului”, slagarul care, si acum, dupa mai bine de 40 de ani de la interpretarea unica a Aurelian Andreescu, inregistreaza recorduri de audienta demne de ”Guiness Book”… Aceasta carte este mai mult decat o confesiune, este povestea unei vieticu momente, trairi si intamplari marturisite poate pentru prima datade indragitul compozitor, dar si de aceia care au avut si au privilegiul sa ii fie aproape. 

    Carmen Aldea Vlad_foto 3

    Carmen Aldea Vlad

    Emotionante sunt si gandurile dedicate in carte, in exclusivitate lui JOLT KERESTELY, de zeci de prieteni si colegi de breasla, interpreti, actori, compozitori, textieri, scriitori, poeti, oameni de radio si de televiziune, directori de teatru si de festivaluri: Dorin Anastasiu, Titus Andrei, Monica Anghel, Alexandru Arsinel, Dana Bartzer, Ramona Badescu, Ioana Bogdan, Victor Bratulescu, Alexandra  Cepraga, Victor Bratulescu, Tamara Buciuceanu – Botez, Cristina, Geea si Adina Chis, Dumitru Popescu Chiselet, Corina Chiriac, Dani Constantin, Catalin Crisan, Mirabela Dauer, Emilia Ditu, Maria Dragomiroiu, Constantin Draghici, Adrian Enache, Stela Enache, Viorela Filip, Maria Alexandra Florea (Miss Mary), Marina  Florea, Daniel Gheorghe, Alin Gheorghisan, Paul Ghenter, Angela Gheorghiu, Loredana Groza, Natalia Guberna, Eva Kiss si Radu Constantin, Cristina Manoliu Savulescu, Adriana Marian si Gheorghe E. Marian, Horia Moculescu, Dumitru Morosanu, Vasile Muraru, George Natsis, Marian Nistor, Marcel Pavel, Margareta Paslaru, Alina Paun, George Popovici, Ileana Popovici, Virgil Popescu, Ioan Rus, Angela Similea, Oana Sirbu, Marian Spanoche, George Stanca, Marian Stere, Pompilia Stoian, Aurel Storin, Paul Surugiu – Fuego, Aurelian Temisan, Andreea Andrei si Ionel Tudor, Anca Turcasiu, Octavian Ursulescu, Carmen Aldea Vlad, Daniela Vladescu, Marina Voica.

    Casatoritde vreo 4 ori, Stela Enacge si Ilina Micrea

    Stela Enache si Daniel Gheorghe

    Compozitorii Dani Constantin si Jolt Kerestely

    Dani Constantin si Jolt Kerestely

    Cristi Groza si Oana Georgescu

    Cristi Groza si Oana Georgescu 

    Daniel Gheorghe si Jolt Kerestely

    Doina Chitescu

    Doina Chitescu

    Emilia Ditu,George si Marcela Natsis,Stela Enache, Marian Stere

    Emilia Ditu, George si Marcela Natsis, Stela Enache, Marian Stere

    Gabriela Borza_foto 1

    Gabriela Borza

    George Natsis_foto 3

    George Natsis

    I Oana Georgescu si Alexandra Velniciuc

    Oana Georgescu si Alexandra Velniciuc

    Ivona Cristescu si Oana Georgescu

    Ivona Cristescu si Oana Georgescu 

    Jolt Kerestely si Oana Georgescu

    Jolt Kerestely si Oana Georgescu 

    Jolt Kerestely si Oana Georgescu_foto 1

    Jolt Kerestely, Aurel V. Zgheran si Oana Georgescu

    Jolt Kerestely, Aurel V. Zgheran si Oana Georgescu

    Jolt Kerestely_foto 1

    Lucia Popescu Moraru_1

    Lucia Popescu Moraru 

    Marcela Natsis, Stela Enache, Daniel Gheorghe, Marina Florea.

    Marcela Natsis, Stela Enache, Daniel Gheorghe, Marina Florea.

    Marian Stere, Cristina Manoliu Savulescu, Octavian Ursulescu, Stela Enache

    Marian Stere, Cristina Manoliu Savulescu, Octavian Ursulescu, Stela Enache

    Oana Georgescu 3

    Oana Georgescu

    Oana Georgescu si Dani Constantin

    Oana Georgescu si Dani Constantin

    Oana Georgescu si Marian Bargau,Directorul Ed. Pro Universitaria_foto

    Oana Georgescu si Marian Bargau,Directorul Ed. Pro Universitaria_foto

    Oana Georgescu si Marian Spinoche

    Oana Georgescu si Marian Spinoche

    Oana Georgescu si Stela Enache_

    Oana Georgescu si Stela Enache

    Oana, Lucian si Amelia_1

    Oana, Lucian si Amelia

    Octavian Ursulescu_foto 3

    Octavian Ursulescu

    Scriitorul Marin Voican Ghioroiu_3

    Scriitorul Marin Voican Ghioroiu

    Stela Enache si Daniel Gheorghe

    Stela Enache si Daniel Gheorghe

    Stela Enache si Jolt Kerestely_foto1

    Stela Enache si Jolt Kerestely

    JOLT KERESTELY_foto.

  • Teatrul „Luceafărul” Iași primește Marele Premiu pentru spectacolul “Prințul fericit”, la Festivalul „Gulliver” Galați

    “Printul fericit” dupa Oscar Wilde, spectacolul realizat de regizorul Radu-Alexandru Nica, scenografa Ioana Popescu, coregraful Florin Fieroiu si compozitorul Vlaicu Golcea cu trupa Teatrului "Luceafarul" din Iasi a obtinut doua premii la cea de-a XXII-a editie a Festivalului "Gulliver" de la Galati, festival care s-a desfasurat in perioada 11-15 noiembrie 2014.
    Din cele 20 de spectacole incluse in festival, “Printul fericit” a fost singurul programat de doua ori, primind atat aprecierea publicului, cat si a juriului de specialisti din concurs. Punerea in scena de la Teatrul “Luceafarul” Iasi beneficiaza si de o carte, “Cartea Printului fericit” de Daniela Magiaru, un volum bilingv care i-a fost consacrat si care cuprinde jurnalul de repetitii al autoarei dramatizarii, impresii ale realizatorilor, cronici si un album foto. 
    De asemenea, spectacolul Teatrului "Luceafarul" din Iasi, din distributia caruia fac parte actorii Dumitru Georgescu, Alex Iurascu, Beatrice Volbea, Ioana Iordache, Aurelian Diaconu, George Cocos, Ioana Corban, Minodora Lungu a participat si la cel mai important festival de artele spectacolului din Romania, Festivalul International de Teatru Sibiu, bucurandu-se de cronici favorabile.
    Regizorul spectacolului “Printul fericit”, Radu-Alexandru Nica, unul dintre cei mai bine cotati regizori din tanara generatie, s-a aflat prin Teatrul "Luceafarul" la prima sa colaborare cu un teatru pentru copii si tineret. El marturisea in cartea tiparita dupa punerea in scena ca a vrut ca istoria Printului fericit "sa fie scoasa putin din lumea dulce a basmului, sa fie mai credibila, sa fie perceputa ca o poveste foarte posibila, din zilele noastre, sa o aduca mai aproape de ceea ce li se intampla, sa mijloceasca mai mult translatia inspre basm si propia lor viata, a adolescentilor si tinerilor". Viziunea regizorala a lui Alexandru-Radu Nica i-a adus acestuia Premiul pentru Regie la Festivalul "Gulliver" de la Galati.
  • Scriitori din Brazilia, Palestina, Malta, Ucraina, Marea Britanie, Italia, Ungaria, Elvetia si Republica Moldova vin la Bucuresti, la FILB 7

    In perioada 3-6 decembrie 2014, se va desfasura la Clubul Taranului, British Council, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucuresti si Carturesti (Verona), cea de a VII-a editie a Festivalul International de Literatura de la Bucuresti (FILB).
    Cel mai important festival international, independent, de literatura din Romania, FILB a fost initiat in 2008, de scriitorii Vasile Ernu si Bogdan-Alexandru Stanescu, alaturi de Oana Boca Stanescu, manager cultural.
    Inca de la prima editie, timp de trei zile, initiatorii incearca sa rescrie harta culturala a Europei, prin intalniri ce includ lecturi publice, dezbateri si dialog cu cititorii, intre scriitorii romani si invitatii din strainatate. Diversitatea este conceptul ce sta la baza teoretica a intilnirilor, intentia fiind aceea de a deconstrui ideea preconceputa ca un trecut asezat sub circumstante istorice asemanatoare va da nastere unor produse culturale identice.
    In 2014, pentru prima data in istoria FILB organizatorii au pregatit si o seara dedicata literaturii Science Fiction si Fantasy-ului, la care vor participa doi dintre cei mai importanti autori britanici contemporani, alaturi de doi dintre maestrii SF-ului romanesc.

    Cea de a VII-a editie a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti sta sub semnul diversitatii si, mai mult decit atit, incercam sa reflectam faptul ca literatura, chiar mai mult decit politica, inseamna conflict”, a declarat Bogdan-Alexandru Stanescu, presedintele Festivalului.
    Printre invitatii din acest an ai FILB se numara Serghei Jadan (Ucraina), unul dintre cei mai importanti scriitori ucrainieni din noua generatie, cel despre care criticul literar Viktor Toporov spunea ca are toate sansele sa devina laureat al Nobelului literar, Toni Marques (Brazilia), prozator in ale carui povestiri se reflecta realitatile Braziliei autentice, presedintele celui mai important festival international de literatura din Brazilia, FLUPP, Emilian Galaicu-Paun (Republica Moldova), poet, prozator, traducator si publicist, Immanuel Mifsud (Malta), foarte cunoscut pentru prozele sale extrem de provocatoare din punct de vedere tematic, laureat al Premiului National al Cartii din Malta si al Premiului Uniunii Europene pentru Literatura pe anul 2011, Andrea Bajani (Italia), unul dintre cei mai cunoscuti prozatori italieni din noua generatie, indragit de cititorii romani datorita romanului “De vei lua aminte la greseli” (Humanitas, 2011), Najwan Darwish (Palestina),  poet de o sensibilitate aparte, unul dintre liderii noii generatii de scriitori, dar si un foarte lucid critic al societatii in care traim, Krisztina Tóth (Ungaria),  poeta si prozatoare remarcabila, multipremiata, ale carei carti au aparut in traducere la cele mai prestigioase edituri europene, Marius Daniel Popescu (Elvetia), prozator de origine romana, unul dintre membrii importanti ai „Grupului de la Brasov”, stabilit la Lausanne din 1990, unde este scriitor (laureatul celui mai rivnit premiu literar din Elvetia, „Robert Walser”, pentru romanul sau de debut), sofer de autobuz si impresar literar pentru detinuti, Paul McAuley (Marea Britanie), autor a peste 20 de romane si a mai multor volume de proza scurta si, totodata, un artist preocupat de muzica si film, Richard Morgan (Marea Britanie), unul dintre cei mai cunoscuti autori britanici contemporani de literatura SF si Fantasy, tradus cu succes in mai multe limbi.
    Scriitorilor din strainatate li se vor alatura, de-a lungul celor 4 zile de festival, nume importante ale literaturii romane contemporane.
    Programul complet al celei de a VII-a editii a Festivalul International de Literatura de la Bucuresti (FILB) poate fi consultat pe site-ul oficial www.filb.ro.

    1979611_851865364835568_7403146883861159858_n

  • CORUL SOUND aniversează 20 de ani printr-un concert la Sala Radio!

    CORUL SOUND sarbatoreste o varsta rotunda – 20 de ani – printr-un concert aniversar pe scena Salii Radio, programat joi, 27 noiembrie (de la 19.00).
    Corul SOUND a luat nastere ca formatie corala mixta a Casei de Cultura a Studentilor din Bucuresti. De-a lungul anilor au facut parte din SOUND aproximativ 130 de tineri talentati, studenti si absolventi ai diverselor facultati bucurestene, iubitori ai muzicii de calitate. Sub conducerea dirijorului VOICU POPESCU, corul reuneste astazi 35 de membri. 
    Ansamblul prezinta in concertele sale in tara si strainatate un repertoriu foarte variat, cu lucrari din patrimoniul romanesc si international, de la creatii medievale, la cele contemporane, dar si partituri din zona divertismentului muzical. Numeroase participari la festivaluri si concursuri in afara Romaniei au adus Corului SOUND un Grand Prix, trei medalii de aur, doua de argint, premii intai, premii ale publicului etc. 

    Corul Sound_dirijor Voicu Popescu (1)

    In concertul aniversar veti avea ocazia de a asculta un repertoriu cu totul special: lucrari de la Renastere la perioada contemporana, piese romanesti sau din repertoriul universal, toate acestea selectate dintre cele mai de succes concerte ale grupului. De asemenea, selectia lucrarilor s-a facut astfel incat sa fie punctate momente semnificative din istoria corului: veti putea asculta piese cu care ansamblul a obtinut premii la importante concursuri internationale. 
    Mai mult, sase calupuri de proiectii video vor permite publicului sa cunoasca mai multe despre evolutia Corului Sound, fiind evocate turnee in tara si strainatate si alte aspecte din culisele ansamblului. 
    Trei invitati speciali – mezzosoprana SIDONIA NICA, muzicianul ADRIAN NAIDIN si pianistul MADALIN VOICU Jr. – vor evolua alaturi de SOUND pe scena Salii Radio. Evenimentul va fi prezentat de GIANINA CORONDAN
    Seara dedicata frumoasei aniversari a corului va cuprinde si o lansare de carte: „20 de ani de SOUND”, volum semnat de una dintre membrele ansamblului, Dana-Irina Stanculea
    Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, in oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, in Magazinele Germanos si la Casa de Bilete a Salii Radio.

    Corul Sound_dirijor Voicu Popescu

  • Serviciul de scris și de livrat scrisori s-a relansat

    Luni, 17 noiembrie 2014, conceptul unic in Romania de scris si de livrat scrisori caligrafice cu sigiliu a fost relansat in noua casa LivrezDragoste.ro, drept reactie eleganta la excesul de comunicare virtuala si de a incuraja gesturile simple care conteaza.
    Ideea proiectului a aparut pentru prima data in luna martie al acestui an, iar timp de 3 luni de activitate, au fost impresionati in jur de 3000 de destinatari din capitala.
    Serviciul a fost imbunatatit in asentimentul solicitarilor publicului, precum extinderea de livrare pe plan national, adaugare de produse pe langa scrisoare (flori si ciocolata), creatie text din partea echipei ”Livrez Dragoste” pentru cei care nu-si gasesc cuvintele sa exprime ce simt si varianta corporate (de la o modalitate formala la scrisori personalizate pentru angajati, clienti sau parteneri).
    De asemenea, aducem in prim plan o noua modalitate de ambalare a scrisorii: hartie speciala de calc pe care este scris mesajul, se arde pe margini, apoi se ruleaza si este introdusa intr-o sticla vintage, unde vor fi atasate diverse elemente florale pentru o surpriza aparte.
    Serviciul este destinat celor care sunt inventivi, care pun accent pe emotie, detalii si pe gesturi  care vor dainui in timp. 

    livrez dragoste 5

    livrez dragoste 2

  • Darul de aur al dacului Bitus. O descoperire istorică într-o colecție transilvăneană

    De la controversata Teorie a lui Roesler, o adevarata dogma a istoricilor maghiari, pana la vanatorii de comori si operatiunile de recuperare si repatriere a bratarilor dacice de aur, mostenirea geto-daca a fost supusa unui sir intreg de dezbateri si dispute. Artmark, promotor fervent al valorilor istorice si artistice ale poporului roman, ofera in premiera publicului inca un argument al originii si continuitatii populatiei geto-dace in teritoriul Daciei Romane. Acesta ne vine sub forma unui set din trei artefacte votive, din aur, realizate intr-un atelier dacic din Abrud (Alba) in sec. II-III e.n., pentru a fi inchinate de un dac liber si instarit, romanizat/cetatean roman, probabil unui templu local, de favoarea divinitatilor caruia dacul  avea nevoie in activitatea sa. 

    dacii

    Numite Placutele lui Bitus datorita inscriptiei pe placuta votiva de mai mici dimensiuni (VOTU(M) UBE(R) BITUS), ceea ce s-ar putea traduce aproximativ prin „Darul imbelsugat (facut de) Bitus” (Bitus reprezinta unul dintre cele mai raspandite nume dacice, alaturi de Brisanus, Duda, Soia, Mucapa etc.), acestea sunt unice din mai multe perspective. Pe de o parte sunt singurele artefacte de acest gen aflate intr-o colectie privata, iar nu intr-una muzeala, dintr-un total de 14 astfel de placute votive din aur descoperite pe intreg teritoriul fostului Imperiu Roman, ce se intindea din Britania pana in Egipt, acoperind cea mai mare parte a lumii civilizate. insemnatatea acestora este uriasa pentru romani, pentru ca sunt singurele placute dedicate, la aproximativ patru generatii de la cucerirea Daciei de catre Traian, de un dac (iar nu de un roman, de un colonist al Imperiului sau de un negustor grec sau oriental, precum in celelalte cazuri), pledand pentru contopirea populatiei geto-dace cu cea a colonistilor romani, intru formarea, in perimetrul Daciei Romane, a poporului roman.

    Placutele lui Bitus

    Situatia placutelor din aur este rarissima in randul colectiilor romanesti – si nu numai. Acestea au fost trecute din generatie in generatie, de la descoperirea lor de la sfarsitul sec. XIX si pana astazi, scapand de-a lungul vremurilor, intai instrainarii, dat fiind statutul familiei care le-a pastrat, apoi, prin ascundere, nationalizarii din anii comunismului. 

    Reprezentarile_monumentale_ale_Dacilor_din_Forul_lui_Traian_8

    Toate cele trei artefacte fac parte din patrimoniul cultural national, fiind clasate in categoria Tezaur. Valoarea acestor trei placute votive din aur dacic este apropiata de cea a vestitelor bratari regale dacice de aur descoperite in zona cetatilor dacice din Muntii Orastiei, care au fost furate de catre vanatorii de comori si recuperate printr-un proces dificil din Statele Unite ale Americii, Franta, Elvetia si Germania. Din 2011, acestea pot fi admirate la Muzeul National de Istorie a Romaniei. 

    Artefactele pot fi admirate public in cadrul expozitiei Licitatiei de Craciun (9 decembrie, Athénée Palace Hilton) incepand cu sambata, 22 noiembrie, la Palatul Cesianu-Racovita, str. C.A. Rosetti, nr. 5. 

    florenc89ba-statuie-de-dac-capilatus-giardino-di-boboli

  • Angela Gheorghiu a colaborat pentru noul său album, “Guardian Angel”, cu Orchestra Naţională Radio şi Corul de Copii Radio

    Celebra soprana Angela Gheorghiu a ales sa colaboreze pentru realizarea noului sau album dedicat  sarbatorilor de iarna, intitulat “Guardian Angel”, cu doua dintre formatiile muzicale ale Radio Romania: Orchestra Nationala Radio (dirijor: Tiberiu Soare) si Corul de copii Radio (dirijor. Voicu Popescu). Albumul Angela Gheorghiu – “Guardian Angel” a fost lansat astazi, 20 noiembrie, la Teatrul National Bucuresti, in prezenta sopranei, si poate fi deja cumparat din hypermaketuri si din magazinele de specialitate din toata tara.
    Soprana nu este la prima experienta alaturi de Orchestrele si Corurile Radio. Anul trecut, aceasta a inregistrat tot cu Orchestra Nationala Radio, dirijata de Tiberiu Soare, albumul de colinde romanesti, “O, ce veste minunata!”, premiat cu Discul de Aur pentru vanzari record in mai putin de doua saptamani de la lansare.
    Atunci, una dintre cele mai importante reviste de muzica clasica din lume – THE GRAMOPHONE a publicat un amplu articol dedicat aparitiei albumului de colinde romanesti. Alaturi de elogiul care era adus interpretarii Angelei Gheorghiu si aranjamentelor orchestrale, era mentionata Orchestra Nationala Radio dirijata de Tiberiu Soare, a carei interpretare a fost considerata ca fiind una splendida.
    Tot la invitatia celebrei soprane Angela Gheorghiu, Tiberiu Soare – dirijor principal al Orchestrelor si Corurilor Radio si unul dintre cei mai activi si mai apreciati sefi de orchestra romani ai momentului – asigura, in luna noiembrie, conducerea muzicala pentru concerte sustinute de marea muziciana de origine romana pe trei mari scene ale lumii: Théatre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein – Graz, Concertgebouw – Amsterdam.
    Noul album al celebrei soprane contine 11 dintre cele mai cunoscute colinde internationale, printre care “Silent Night”, “White Christmas”, “O, Tannenbaum”, “I’ll Be Home For Christmas”, piesa interpretata impreuna cu Loredana si “It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas”, duet cu Ioana Dan, fiica Angelei Gheorghiu.
    Colindele sunt inregistrate la Sala Radio si la Ines Sound & Video Studio, alaturi de cele doua ansambluri Radio Romania si de Corul Accoustic (dirijor: Daniel Jinga), iar producatorul executiv al acestui material discografic este Oltea Serban-Parau.
    coperta CD Angela Gheorghiu
  • Corneliu Baba

    In peisajul plasticii noastre, atat de ipocrita uneori si de vanduta modei, contorsionata cu sau fara vocatie, Baba configureaza rabdator, in ciuda indelungatei exersari si treceri prin toate nuantele negrului, o oaza luminoasa, linistita, statornica. 
    Paradoxul este aparent si trebuie explicat. 
    Cand totul explodeaza, este supus metamorfozei, transgresiunii fara de limita, fara de tarm ferm, Baba ne reaminteste, cu calma intelepciune, ordinea nobilei monotonii; comprimarea vasta a timpului se iluzioneaza cu indepartarea lui; traim o singura experienta capitala: conditia umana si-a atins apogeul – ea trebuie adusa mereu in discutie, impinsa permanent in primul plan, sustinuta cu discretie tenace. 
    Nu e vorba de o scoala, de un curent sau altul, fie el cel mai inalt cotat in constiinte, ci de insesi formele de supravietuire a artei dintotdeauna; sunt certificate manifestarile stabile, liniile de forta niciodata dezmintite din compozitii, portrete, naturi moarte, viabile in planul oricarei posibile derute, singurele capabile, prin temeinica verificare, sa exprime totalitatea, constiinta de sine revelata; pastrator de austere privilegii, evoluand in adancime insesizabil, mereu inca in continuitatea valorilor fundamentale, unde pasii, cati vor mai fi de facut, se fac lent, chinuitor de marunti, Baba reinvie demnitatea ratiunii in arta, recunoscand-o in tot ce este inalta tinuta artistica dar si fecunda, pururi treaza dispozitie etica. 
    Antrenant in aceasta exegeza, avand in vedere obiectivul numelui propus, as putea conchide despre Babaeste un clasic tarziu, un neoclasic; fructificator inspirat al acestor orientari. Sa lasam insa etichetarile in seama altora. Preocuparea noastra se limiteaza, in cazul areti majore, sa-i trezeasca inca o data, prin cuvant, farmecul peren, sa incerce cateva posibile trimiteri, de situare a operei intr-un context mai larg. 
    Vorbind despre EminescuBlaga sublinia la marele poet national, o anumeatmosfera voievodala, organic infiltrata in majoritatea poeziilor. Din tablourile lui Baba, dincolo de motivatia expresa, se ridica si ne invaluie sufletul o veche aroma de tradiotionala boierie progresista, intelectualizata, revolutionara la rascruci, crescuta in spiritul bunei temeri laice si crestine, iubitoare de pamant si de tara. (Portretul lui Sadoveanu este edificator in acest sens.)

    mihail-sadoveanu

    Portretul lui Mihail Sadoveanu

    Inevitabil, aura de umanitate circumscrisa coboara, dupa infatisarea de medalie si de stampa, la radacini, la substratul originar, mitic. Aici este cazul sa remarcam, sa subliniem cat mai apasat cu putinta, invecinarea tematica de esenta cu marile creatii folclorice romanesti, absolut necesara pentru orice intelegere aplicata marelui artist Baba. In “Odihna pe camp”, unul din cele mai fabuloase tablouri pe care mi-a fost dat sa le vad vreodata, protagonistii, barbatul si femeia (femeia vegheaza somnul barbatului doborat inainte sau dupa pranzul adus de departe) alcatuiesc un cuplu uluitor: somnul barbatului este odihna, moarte si reinviere in preajma unui fapt napraznic; veghea femeii este calda resemnare, sacrificu acceptat si pentru mai tarziu, priveghi de una singura, coplesitor. Ambiguitatea chipului ei, poate iubita dar poate si mama, principiu feminin dublu intermediat, anticipa drama din “Mesterul Manole” si continua “Miorita”. In atitudinea ei dramatica, in starea ei sufleteasca de extrema intensitate se cuprinde incipienta restabilirii adevarului; e un fel de Vitoria Lipan de dinainte de prima pagina, reflexul materializat al invocatiei eminesciene, unificarea in aceeasi imagine a mamei si iubitei din “O, mama”. Sentimentul ultim, razbatator, este de o frapanta acuitate: invinsul de o clipa va revolutiona lumea. Astfel imi apare marea noastra pieta taraneasca plastica, moment de varf in creatia lui Baba, opera de nebanuita vigoare in tot ce a fost si va fi spiritualitate romaneasca. 

    Odihna_pe_camp_-_Corneliu_Baba

    Odihna in camp

    Retinuta si sobra, definitiva pentru fiece lucrare, arta lui Baba ignora, exclude etapele tranzitorii. Spaima de efemer, de forma labila, trecatoare constituie, inteleasa cum se cuvine, o pudoare, o delicatete a materiei insasi. Ea este ascunsa, in tot ce are inform ori provizoriu, de privirile profanatoare. Desenul ataca ideea de succesiv si tot mai acaparator. Revelatia statica se bizuie pe multe suprimari de convulsii interioare. Ne simtim bine insa si mai siguri pe noi in consonanta acestei lupte victorioase pentru totalitate, indiferent daca pierderile, inerente intr-o astfel de viziune de altfel, nu putine sunt. Acelasi lucru se intampla si in ceea ce priveste culoarea. Bogat in paleta, stapan pe jertfe multicolore de nuante, Baba sublimeaza, purifica neincetat. Impresia este trecuta prin gand si flacara lui pastreaza totusi cateva din elementele de esenta ale spectrului ei primordial. Cate o pata de sange pe o pasare vanata, cate o horbota imaculata la gatul vreunei tinere fete ies la suprafata tabloului cu stralucire de rosu trandafir ori nufar de lac alpin, deopotriva semne ale luptelor acerbe din adancuri dar si ale puritatii si inocente pastrate in coltul cel mai de taina al inimii. 

    Resize-of-george-enescu-corneliu-baba-foto-lucian-muntean-04

    George Enescu

    119962.28033

    Tudor Arghezi

    5311604_1_l (1)

    Venetia

    7507476832_a920e90bdb_z

    Baba (Alis)

    Anemone

    child-portrait

    Corneliu Baba-maternity-1979

    Maternitate

    corneliu-baba-autoportret-74509x1024

    Autoportret

    corneliu-baba-portretul-lui-zambaccian-1348663899_b

    Portretul lui Zambaccian

    corneliu-baba-the-chess-player-1345361537_b

    Jucatorul de sah

    DSCN0809

    lucia-sturdza-bulandra-1953

    Lucia Sturdza Bulandra

    piet-1986

    Pieta

    still-life

    white-peonies-in-green-vase-corneliu-baba-wikipaintingsorg-1375643304_b

    sursa: http://www.liveauctioneers.com/ wikipaintings.org/ pictify.com/ 

    Grigore Hagiu – Bucurestiul artistic

  • Concurs Ceașca de cultură și Editura Meteor Press (6)

    Editate dupa volumul de memorii consemnate de Mite Kremnitz. 
    si cu o introducere de Sidney Whitman.
    Cartea de fata este o editare prescurtata a volumului cu titlul original in limba germana „Aus dem Leben König Karls von Rumänien. Aufzeichnungen eines Augenzeugen” („Din viata Regelui Carol I al Romaniei. Insemnarile unui martor ocular”), ce contine memorii ale regelui redactate de scriitoarea Mite Kremnitz. Volumul infatiseaza biografia si personalitatea acestuia si descrie evenimentele principale (de la nastere pana in anul 1899) petrecute in viata lui si a poporului caruia i-a devenit monarh in 1881. 
    A fost editat de Sidney Whitman in 1899, ca „o lucrare pe care orice om politic ar trebui s o consulte daca nu doreste sa ramana in necunostinta de cauza in privinta multor aspecte din istoria politica a vremurilor noastre si mai ales din istoria Chestiunii Orientale”. Este un document istoric de mare interes, care contine, printre altele, scrisori importante din partea printului Bismarck, imparatului Wilhelm, imparatului Frederick, tarului Rusiei, imparatesei Victoria si Napoleon al III lea.
    Publicand-o in vremea in care regele era pe tronul tarii pe care o slujea cu iubire si devotament, editorul cartii ne marturiseste: „Daca am insistat oarecum pe indelete asupra caracteristicilor personale ale regelui si a metodelor lui politice, am facut-o pentru a-l ajuta pe cititor sa inteleaga ce fel de om este si astfel sa-si faca o idee clara despre cauza si efect atunci cand apreciaza felul in care aparent imposibilul s-a dezvoltat in realitate. Lucrul acesta pare cu atat mai necesar, cu cat Amintirile… in sine – intr-o masura mai mare un jurnal decat o biografie – sunt concepute intr-un spirit de rara impartialitate. Mai cu seama scrisorile adresate regelui de catre tatal sau – care ne ofera ocazia de a descoperi o relatie fermecatoare intre tata si fiu – fac cinste spiritului neinfricat al celui din urma prin publicarea lor, iar franchetea cu care sunt prezentate situatiile cele mai dureroase nu pot sa nu atraga simpatia si respectul cititorului. Ba chiar cartea contine pasaje pe care multi narcisisti ar evita sa le publice. Dar tocmai aceasta ii imprima pecetea nepretuita a adevarului, lasand in acelasi timp cititorului libertatea totala de a-si formula propriile lui judecati.
    Pentru a participa la concurs trebuie sa scrieti intr-un comentariu raspunsul la intrebarea Dupa care volum a fost editata cartea de fata?

    Pentru a intra in posesia premiului, cei anuntati ca fiind castigatori vor trimite un email pe adresa ceascadecultura @gmail. com, continand adresa postala si un numar de telefon. E-mail-ul trebuie trimis intr-un interval de maximum 10 zile de la anuntarea castigatorilor.

    Amintiri despre regele Carol I_Coperta 1