Autor: omdecultură

  • Mentors

    Artist: Lea Rasovszky.

    “Cultura pop a murit in multe feluri. Se spune ca ar fi murit odata cu epuizarea promisiunilor societatii occidentale de consum. Se spune ca ar fi murit datorita academizarii propriilor produse si a colegilor de breasla. Se spune ca ar fi fost ucisa chiar de mana inflacaratilor sai sustinatori. Sau ca ar fi murit din autosuficienta, grija excesivasi un lung sir de succese orbitoare. Cel putin asta spune corul celor mai multi dintre teoreticienii curentului post-pop. Cultura pop, proclama ei, reprezinta fata insorita a Visului American. Geamanul estetic al individualismului si al democratiei liberale. Antidotul plin de culoare impotriva griului socialist. Chipul epocii de aur a postmodernitatii. Toate acestea au luat sfarsit. Istoria isi ia revansa.[…]

    Arta Leei Rasovszky poate fi vazuta ca o reflectie asupra a ceea ce par a fi infinitele nasteri, metamorfoze, morti si reinvieri ale culturii pop, „singurul sistem mitologic care ne uneste pe toti”, dupa cum spunea candva Leslie Fiedler.[…]

    Lucrarile Leei Rasovsky sunt caracterizate de prospetimea abordarii brute si necizelate, evitand insa desfatarea mizeriei. Portetele sale figurative, de exemplu, sunt abil realizate si delicate, instalatiile sale meticulos puse in scena. Cu toate acestea atitudinea provocatoare, uneori marcata de furie, melancolie, chiar incrancenare, alteori de ironie virulentasi umor este prezenta tot timpul. Detasarea si intangibilitatea erei Warhol se prabuseste. O bestie da tarcoale fortaretei sistemului artistic. S-a strecurat deja inauntru? […]

     Lea Rasovszky se foloseste de cliseele vizuale specifice culturii pop cu scopul de a devoala stralucirea lor morbidasi alterata, si forta lor statuta, dar sfidatoare.  in mod evident cultura pop experimenteaza astazi ceea ce se numeste Melancholia of Glory, pentru a cita unul din tilurile Leei (2012). in acest sens, opera ei nu se reclama nici de la mostenirea „primului val” de pop art, dar nu este nici parte a prezentului „al doilea val”, reprezentat de artisti precum Jeff Koons sau Takashi Murakami. Daca ar fi sa facem, totusi, o asociere, atunci energia ei ar putea fi pusa in legatura cu forta bruta, dar controlata, a unuia ca Raymond Pettibon, cel care a creat designul incisiv pentru cover-ul discurilor trupei de hardcore punk Black Flag, sau Tony Oursler, care dezbate problematica straniului in inconstientul epocii consumeriste din secolul XX.  Amandoi pot fi considerati artisti pop?nu intr-un sens afirmativ, ci mai degraba ca ceea ce s-ar putea numi „asimilare critica”. Este foarte important ca spiritul acestei reneg-art postrevolutionara, non-utopica, sa fie preluat si dezvoltat de tineri artisti din alte regiuni geografice. Lea Rasovzsky ar putea fi unul dintre ei”    (Extras din eseul Lea Rasovszky si fantomele Culturii Pop scris pentru expozitie de Dr. Jörg Scheller).


    Dr. Jorg Scheller este istoric de arta, jurnalist si muzician stabilit in Berna, Elvetia. Lucreaza ca lector la Universitatea de Arta din Zürich si ca asistent universitar in cadrul Universitatii din Siegen, Germania. Eseurile si recenziile sale apar cu regularitate in publicatii importante precum Die Zeit, Frankfurter Allgemeine, artnet, frieze d/e. in plus, este solist si basist al trupei Malmzeit. Printre cartile sale publicate se numara: No Sports! Zur Ästhetik des Bodybuildings [No Sports! Asupra esteticii bodybuilding-ului], Stuttgart: Steiner Verlag, 2010, and Arnold Schwarzenegger oder Die Kunst, ein Leben zu stemmen [Arnold Schwarzenegger or The Art of Pumping Life], Stuttgart: Steiner Verlag, 2012.


    Soundtrack: Mitici – este responsabil cu traducerea gandurilor complicate in sunete audio-fantastice.


    Lea Rasovszky(n. 1986, Bucuresti, Romania) traieste si lucreaza in Bucuresti. Dintre cele mai recente  expozitii  personale  „The Savages”, Atelier 35, Bucuresti, „MEN” Atelier 35, Bucharest,” Sorrow, Heartache, Recovery & Shit”Alert Art Studio, Bucuresti si expozitii de grup – “Arbeit ist das halbe Leben” Terminal P, Zurich, Elvetia, “Figure In/Out“LC Foundation, Bucuresti, “Intalniri cu desene”,LC Foundation, Bucuresti, “Ma numesc Cartier” Make a Point, Bucuresti, “Fur & Skin”,Art Yourself,Bucuresti, "Transfer: Rumänien I", Schafhof – Europäisches Künstlerhaus Oberbayern, Freising, Germania, "o. T" , Brukenthal Museum, Sibiu, Romania


    Parteneri: Johnnie Walker,  Parvu si Asociatii, The Public Advisors.

  • Atinge Istoria

    Muzeul National al Carpatilor Rasariteni din Sfantu Gheorghe anunta incheierea  proiectului „Atinge istoria”, realizata in colaborare cu Asociatia ART & CO si Asociatia Nevazatorilor din Romania, finantata de Administratia Fondului Cultural National (AFCN).  

    Prin expozitia Atinge Istoria MNCR si-a propus sa promoveze patrimoniul cultural muzeal publicului nevazator, prin realizarea unui tur expozitional pentru 2 din expozitiile sale, Asezarea preistorica Pauleni Ciuc Dambul Cetatii si Prima Scoala Romaneasca din Sfantu Gheorghe, devenind de asemenea, a 2-a expozitie din tara special adresata acestui grup tinta.    

    Desi initial expozitia Atinge Istoria a fost gandita ca un tur muzeal special adresat persoanelor nevazatoare, aceasta a fost propusa publicului larg ca o alternativa pentru turul muzeal clasic, propunand folosirea simtului tactil drept mijloc de comunicare si cunoastere. Astfel, expozitia a depasit sfera activitatilor muzeale, devenind un real instrument social, de sensibilizare a publicului larg, de atragere a atentiei asupra nevoilor persoanelor cu deficiente de vedere, care sunt atat de putin luate in considerare la nivel national.

    Cateva din reactiile vizitatorilor ne vorbesc clar despre impactul pe care l-a avut expozitia:

    „M-a impresionat pana la lacrimi, felicitari celor care s-au gandit la nevazatori si din punctul de vedere al culturii… Zilnic trebuie sa avem in „vedere” ce comoara avem – comoara de a „vedea”. Va multumesc!”

    „Cand am intrat la muzeul de orbi am fost curios si entuziasmat, dar cand am iesit mi-am dat seama prin ce trec ei zi de zi.” (un elev din Barlad) 

    „Cand am intrat in prima incapere, o lume oarba avea culori prin mainile mele. Felicitari!” (o eleva)

    „Ochii mintii si mainile „vad” o alta realitate. O idee minunata care ar trebui sa fie preluata de toata lumea. Poti intelege un om doar daca ajungi in papucii lui. Mult succes.”

      

    Deschisa in perioada 14 iunie – 31 iulie 2012, expozitia tactila „Atinge istoria” a atras un numar de 659 de vizitatori din tara si strainatate (Ungaria, SUA, Anglia, Germania, Italia etc.), din care 195 vizitatori cu deficiente de vedere, in principal din judetele Covasna, Harghita si Brasov. Vizitarea expozitiei a fost gratuita.  

    Documentul complet de prezentare al rezultatelor poate fi descarcat de pa pagina www.mncr.ro sectiunea Noutati.

    Expozitia „Atinge istoria” poate fi vizitata in continuare la sediile MNCR din Sfantu Gheorghe, pana la mijlocul lunii septembrie, cand machetele expozitiei de arheologie vor fi itinerate la Galati, in cadrul unui proiect realizat in colaborare cu Muzeul de Istorie Galati (lider de proiect), Asociatia ART & CO si Asociatia Nevazatorilor din Romania, intitulat "Cunoaste-ti istoria prin atingere", finantat de AFCN.

    Pretul biletului de intrare la expozitia „Atinge istoria” in perioada amintita este de 1,5 lei / persoana. Audio-ghidul va fi pus la dispozitia vizitatorilor in mod gratuit.

  • Jocul se schimbă / Game Change – o nouă producţie originală în premieră la HBO România

    HBO Romania prezinta in premiera filmul original Jocul se schimba, cu Julianne Moore, Woody Harrelson si Ed Harris in rolurile principale.

    Jocul se schimba / Game Change ridica cortina ce a acoperit intensa drama a alegerilor din 2008 si scoate la iveala nesiguranta ce a marcat deciziile luate in spatele usilor inchise. Filmul ofera o perspectiva cu totul unica asupra mecanismelor interne ale unei campanii istorice.

    Jocul se schimba / Game Change prezinta o fascinanta imagine din culisele campaniei prezidentiale sustinuta de John McCain in 2008, de la alegerea Guvernatorului din Alaska, Sarah Palin, drept partenera de candidatura a lui McCain pentru functia de vicepresedinte si pana la infrangerea suferita in ziua alegerilor. Spusa din perspectiva strategului lui McCain, Steve Schmidt, cel care a promovat-o pe Palin, filmul analizeaza un moment definitoriu pentru politica SUA.

    Julianne Moore este Guvernatorul din Alaska, Sarah Palin. Woody Harrelson este Steve Schmidt, principalul strateg de campanie al senatorului McCain. Ed Harris este senatorul de Arizona, John McCain. Ron Livingston este Mark Wallace, sfatuitor al campaniei McCain-Palin, care a coordonat si pregatirea dezbaterilor la care urma sa participe Palin. Peter MacNicol este Rick Davis, managerul campaniei lui McCain. Sarah Paulson este Nicolle Wallace, sfatuitor al campaniei McCain-Palin. Jamey Sheridan este autorul discursurilor lui McCain, Mark Salter. Bruce Altman este Fred Davis, strategul pe probleme de media al lui McCain.

    Castigator a doua premii Emmy® pentru productia HBO Films Recount, ce analiza campania prezindentiala din 2000, Jay Roach a regizat si produs filmul Jocul se schimba, film ce i-a adus o noua nominalizare la Premiile Emmy®

    La editia din acest an a prestigioaselor Premii Emmy®, productia HBO Jocul se schimba / Game Change este nominalizata la mai multe categorii printre care: cea mai buna mini serie, cea mai buna actrita intr-un rol principal intr-o mini serie, Julianne Moore, cel mai bun actor intr-un rol principal intr-o mini series, Woody Harrelson.

    Jocul se schimba / Game Change va fi difuzat in premiera la HBO pe 1 septembrie, de la ora 20:30. Filmul va fi disponibil si pe HBO GO.

  • Regizorul şi managerul Teatrului Ion Creangă, maestrul Cornel Todea, a încetat din viaţă

    In data de 30 august 2012, la pranz, maestrul Cornel Todea, indragit regizor si manager al Teatrului Ion Creanga, s-a stins din viata la varsta de 76 de ani.

    Nascut la Cluj pe 18 noiembrie 1935, Cornel Todea a absolvit cursurile Institutului National de Arta Teatrala si Cinematografica si a pus in scena peste 50 de piese de teatru la Teatrul National Bucuresti, Teatrul National Iasi, Teatrul National Cluj, Teatrul National Craiova, teatre din Bucuresti (Teatrul Mic, Teatrul Bulandra, Teatrul  Nottara, Teatrul Ion Creanga), Teatrul din Piatra Neamt, Teatrul din Constanta; a regizat peste 200 de spectacole teatru-tv, emisiuni muzicale, de divertisment, filme artistice si documentare la TVR; peste 300 de talk-show-uri si a obtinut numeroase premii si distinctii de recunoastere interna si internationala.

    A marcat destinul teatrului pentru copii din Romania aducand in Romania conceptul de educatie timpurie – teatru pentru copii cu varsta de 0-3 ani – la Teatrul Ion Creanga, singura institutie de gen, din Romania, care practica acest tip de spectacole. Din initiativa sa, in 2005, a organizat Festivalul International de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de povesti, aflat la cea de-a VIII-a editie in acest an.                                   

    Model de daruire si ambitie nemarginita pentru promovarea artelor dedicate celor mici, dincolo de vasta sa experienta profesionala, Cornel Todea ramane un manager iubit de echipa Teatrului Ion Creanga, pe care a indrumat-o mai bine de 24 de ani si pe care a indragit-o atat de mult. Aflata in plina pregatire pentru inceperea noii stagiuni, aceasta promite cu daruire ca nu va renunta sa faca tot posibilul pentru ca visele maestrului Cornel Todea sa se implineasca: continuarea cu cat mai multe editii a Festivalului International de Teatru pentru Copii 100, 1.000, 1.000.000 de povesti si reinaugurarea salii din Piata Amzei, care se afla in prezent in reabilitare. Sunt clipe grele incercate de institutia de teatru pentru copii, dar aceasta ramane alaturi de familia artistului si de public.                   

    Trupul neinsufletit va fi depus sambata, 1 septembrie a.c., intre orele 11.00-15.00, pe scena Salii Rapsodia de pe Lispcani nr.53, iar inmormantarea va avea loc duminica, 2 septembrie a.c., la pranz, la Cimitirul Bellu, Aleea Artistilor. Sunt asteptati toti cei care vor sa-i aduca un ultim omagiu admirabilului om de teatru, televiziune si spectacole Cornel Todea.

  • Pentru „a şasea roată“: TVR Cultural

    Ma simt dator sa incep acest text cu un disclaimer: Am lucrat vreme de patru ani in TVR, la TVR Iasi si am realizat vreme de doi ani o emisiune culturala pe TVR 3, iar vreme de un an a fost preluata de TVR Cultural.

    Restul chestiunii se leaga cumva de disclaimer: desi nu am beneficiat nici o clipa de vreun avantaj material de pe urma difuzarii pe TVR Cultural, am „tras“ multe foloase in planul hulitei notorietati („stai linistit, ba, nu te stie nici maica-ta de acolo!“, vor zice unii). Nu m-au oprit babutele pe strada sa ma felicite pentru emisiune, dar multi amici care habar nu aveau ca fac emisiuni TV au remarcat prezenta mea pe acest post, fara a-i fi „obligat“ sa se uite.

    In urma cu ceva ani, am realizat pentru „Suplimentul de cultura“ un dosar despre TVR Cultural, precedat de un interviu pe care directorul canalului, Daniela Zeca-Buzura, i l-a acordat colegului mei Razvan Chiruta. Nici interviul, nici dosarul (care avea ca titlul „«Sa mai avem putina rabdare» cu TVR Cultural?“) nu au fost „comode“ pentru TVR Cultural sau pentru doamna Zeca-Buzura. Problemele erau si atunci aceleasi: de ce „produsul“ nu performeaza, de ce inca mai practica unii realizatori „pasunismul“.

    Intoarcerea la raspunsurile din 2007 la ancheta cu pricina mi se pare un exercitiu interesant. Bogdan Ghiu, aparator si astazi al TVR Cultural, spunea atunci ca „nu este necesar un canal care sa abordeze cultura sectorial“, ca „a-l inchide sau a-i pune la indoiala necesitatea, e o prostie“. Pe de alta parte, Costi Rogozanu era de parere ca postul este „un amestec de primitvism in exprimare cu inalte aspiratiuni“. Momentul 2007 este important, deoarece PDG-ul de la acea vreme, Tudor Giurgiu, urmarea demiterea directorului statiei.

    Ceea ce am stiut si atunci, si astazi, este ca acestui post nu i s-a dat niciodata o sansa in plus, in afara de aceea de a exista. Resursele infime, strucura de personal din TVR, mentalitatea in general au atarnat tot timpul ca o piatra de moara de gatul canalului. Niciodata TVR Cultural nu a fost altceva decat un fiu vitreg al Televiziunii Romane.

    Mai stiu foarte bine ca, prin structura institutionala, directorul de canal in TVR e mai degraba un media planner al unor programe produse de o redactie Culturala, care nu stiu daca are un sef pana in ziua de astazi (in mandatul domnului Lazescu se produsesera niste „decapitari“ prin redactii, iar numirile sau concursurile intarziau sa apara). Or, cand te confrunti cu un asemenea hailoimais institutional, in care seful efectiv nu poate ordona nimic in structura unui program, cand esti somat sa mergi pe emisiuni reluate de acum o mie de ani, cand accesul la promovare este atat de limitat, nu te poti astepta la rezultate spectaculoase.

    Ca telespectator, am urmarit cum postul creste prin emisiunile sale, realizate de oameni angajati, ca Marius Constantinescu (e doar un exemplu), sau de colaboratori precum Grigore Lese.

    Ca om interesat de tot ceea ce se intampla in media, am vazut cum evenimente extrem de relevante, precum Festivalul „Enescu“ sau targurile de carte, aveau o acoperire corespunzatoare pe TVR Cultural. Nici un alt post nu isi poate permite sa acorde atatea sute de ore de emisie unor intamplari care pot parea „marginale“ la scara intregii economii.

    TVR Cultural devenise unica sansa de a„aparea pe sticla“ pentru autori consacrati si tineri, pentru artistii vizuali, pentru teatrologi, pentru promoteri. Ne place sa vorbim despre industrii creative, uitand ca o industrie, care, si in vremuri de criza, se straduieste sa produca inclusiv bani, are nevoie sa se afiseze, sa se afle ca exista.

    Intotdeauna am crezut ca discutia pe marginea TVR Cultural nu are cum sa se mai poarte in termeni de „pastrare“ si „desfiintare“, ci ca unica tema valabila este „cum il facem mai bun“. Spun „cum il facem“, pentru ca orice ora de emisie, a unui asemenea serviciu public, trebuie sa depinda de implicarea tuturor actorilor culturali. Nu mi s-a parut niciodata ca acest post nu accepta ajutorul, respinge idei sau ramane opac la solicitari. Oamenii din cultura stiu mai bine decat oricine asta.

    Poate ca unii dintre noi si l-ar fi dorit mai „partizan“ cauzei culturii „vii“ si mai putin temelor de patrimoniu etc., dar consistenta de „nou“ si „vechi“ de la un post precum TVR Cultural trebuie stabilita de specialistii din redactie, nu de cei direct implicati in fenomen.

    Domnul Saftoiu se jura intr-un interviu din „Jurnalul National“ ca TVR 2 Cultural va fi, de fapt, un soi de rebranding al TVR Cultural si ca va avea bani mai multi, aparatura mai performanta si va ajunge maine-poimaine o frumusete culturala 16:9 HD. Ne vom lamuri repede cat de tare minte sau cat de tare „sufera“ dupa radicala sa decizie.

  • PdC(21)

    Eram foarte multi si foarte striviti,
    cand, dintr-o data,
    ni s-a cerut parerea.

    Suntem foarte multi – am spus,
    suntem foarte striviti – am spus,
    si nu va mai putem da decat
    aceasta foarte strivita
    parere – am spus.

    si ne-au luat-o,
    au inghitit-o lacomi,
    fara sa ne priveasca
    macar o clipa
    in ochi.
    In urechile lor
    de veterani ai surzeniei
    am auzit-o-necandu-se,
    disparand
    pentru totdeauna.

    Ion Pop – Eram

  • Povestea lui Alexandru Tomescu

    Un om. O vioara. Aceste doua coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers. Iar cand omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naste un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare si densitate sonora, toate menite sa subjuge publicul aflat in sala.

    Alexandru Tomescu a dovedit ca poate imblanzi orice forma de muzica, mai ales dupa proiectul „Paganini – inger sau demon”, care a marcat un hotar in cariera lui. A fost momentul in care violonistul si-a regandit identitatea si care marcheaza o cotitura radicala in drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum cativa ani, acela spre schimbarea perceptiei existente in Romania asupra muzicii clasice. intr-adevar, de cand a revenit in tara, dupa studii in Elvetia cu Tibor Varga si Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru a dorit sa demonstreze ca muzica clasica este o fereastra spre armonia cu sine si cu celalalt, o lume deschisa tuturor si ca fiecare merita sansa de a o explora.

  • Octavian Belu, în Cartea Recordurilor ca cel mai de succes antrenor din lume

    Potrivit potrivit site-ului oficial al World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale), Octavian Belu, in prezent presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport, are in palmares 16 medalii olimpice de aur si un total de 279 de medalii la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene si la Jocurile Olimpice.

    Belu a condus echipa de gimnastica a Romaniei la castigarea a 5 titluri mondiale si doua titluri olimpice, precum si numeroase titluri individuale.

    "Din 1991, Romania a fost, sub comanda lui Belu, cea mai de succes putere in gimnastica feminina. Octavian Belu a antrenat gimnaste complete, precum Lavinia Milosovici, Andreea Raducan, Simona Amanar si Catalina Ponor. Devotamentul si daruirea lui Octavian Belu pentru performanta au fost cheia succesului gimnasticii romanesti. El a primit numeroase premii, a fost decorat de presedinti romani si a primit cele mai inalte onoruri din partea Comitetului Olimpic Roman", se arata pe site-ul sau World Records Academy.

    In luna iulie a acestui an, World Records Academy a anuntat, cu ocazia implinirii a 31 de ani de la prima nota de zece obtinuta de Nadia Comaneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, ca a omologat recordul stabilit de fosta gimnasta: sapte note de zece la o singura editie a JO.

  • Ada Kaleh. Insula din suflet 3 – 19 august 2012, Sala Foaier Muzeul National al Taranului Roman

    Muzeul National al Taranului Roman va asteapta joi, 2 august, ora 17.00 la vernisajul expozitiei Ada Kaleh. Insula din suflet. Expozitia face parte dintr-un proiect finantat de AFCN si va fi itinerata ulterior la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta (14 – 28 septembrie 2012) si la Muzeul Regiunii Portilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin (9 – 31 octombrie 2012).

    Va invitam sa deschideti o pagina de istorie din trecutul recent al Romaniei. Vom rememora impreuna destinul tragic al micutei insule de pe Dunare, in aval de Orsova veche, disparuta impreuna cu aceasta in apele involburate ale fluviului, in momentul in care s-a incheiat – la inceputul anilor ’70 ai secolului trecut – constructia Hidrocentralei Portile de Fier I.
    N-am reconstituit fidel stilul de viata aparte, specific comunitatii insulare preponderent de etnie turca – de altfel imposibil de redat veridic intr-o expunere temporara. Am cautat doar ca prin crearea unei atmosfere speciale sa sugeram – atat cat se poate – unicitatea unui spatiu exotic, pierdut pentru totdeauna.
    Povestea insulei s-a construit pas cu pas din fotografiile provenite mai cu seama din arhivele personale ale fostilor insulari, din carti postale si ilustrate din perioada de glorie a insulei, din harti vechi si din relatari pline de durere sau nostalgie ale locuitorilor insulei. Obiecte provenite din Ada Kaleh (atatea cate s-au mai pastrat), dar si altele, cu valoare de simbol, vor intregi un tablou pitoresc pe care fiecare vizitator si-l va contura din informatii disparate si subiective. Este singura perspectiva posibila astazi asupra unui spatiu considerat de localnici un paradis pamantesc, pe cale sa devina mitologie.

    Dupa vernisaj, va invitam la o calatorie in timp prin intermediul camerei de filmat, oferindu-va o proiectie de filme documentare realizate in si despre Ada Kaleh la sfarsitul deceniului 6 de catre studioul Sahia Film. Acestora li se va adauga filmul Ada Kaleh Stories de Ismet Arasan (Turcia, 2009).
    Expozitia Ada Kaleh. Insula din suflet este deschisa la sala Foaier pana pe 19 august 2012, de marti pana duminica, intre orele 10.00 – 18.00. Intrarea este libera.

    Curatori: Rodica Marinescu, Carmen Mihalache
    Coordonatorul proiectului: Magda Andreescu

  • “Vara culorilor” – Art show by Liviu Mihai & Bogdan Mihai Radu

    Luni, 30 iulie 2012, de la orele 19:00, artistii plastici Liviu Mihai si Bogdan Mihai Radu si-au expus in cadrul unui vernisaj de pictura, cele mai apreciate lucrari ale lor, care pot fi o sursa de inspiratie pentru toti cei care apreciaza si dau valoare artei!

    Expozitia organizata intr-un cadru inedit si original, la Complex Ambasad’Or din Otopeni, se constituie intr-o suita reprezentativa a celor mai caracteristice tablouri din diferitele etape ale creatiei celor doi pictori Liviu Mihai si Bogdan Mihai Radu, realizate in cei mai recenti ani de activitate. Cele peste 30 de picturi expuse nu intr-o galerie, asa cum era de asteptat, ci intr-un spatiu nonconformist, sunt nu numai  o marturie a evolutiei lor artistice, ci si o buna oportunitate pentru cei care le admira de a se transune din lumea cotidiana in universul fermecator al artei.

    In tablourile realizate, cei doi pictori au abordat succesiv teme precum: natura statica, figura umana,  portretul, toate purtand titluri sugestive: „Acompaniament floral” (Bogdan Mihai Radu), „Dialog ludic” (Bogdan Mihai Radu), „Joc si culoare” (Bogdan mihai Radu), „La repetitie” (Bogdan Mihai Radu), „Lipscani”(Bogdan Mihai Radu), „Senin cu maci” (Bogdan Mihai Radu), „Uvertura irisilor” ( Bogdan Mihai Radu), „Detaliu feminin” ( Liviu Mihai), „Copacul alb” (Liviu Mihai), „African Women” ( Liviu Mihai), „Rose Muse” ( Liviu Mihai),”Copil cu pisica” ( Liviu Mihai), „Maini de masai” (Liviu Mihai), „Contemplare” ( Liviu Mihai), etc.

    Ceea ce ii individualizeaza pe cei doi pictori de alti tineri artisti contemporani este  maniera personala de a surprinde realitatea inconjuratoare sau lumea imaginara, lucrarile lor remarcandu-se prin vitalitate si prospetime, tuse foarte ferme, ce denota personalitatea fiecaruia in parte.

    Cei care au dorit sa le fie aproape celor doi pictori talentati au profitat de pensula in cadrul sedintei de pictura live si s-au jucat cu propria creativitate pe suprafata imaculata a panzei. Se poate spune ca  bucuria, indemanarea si libertatea de exprimare au fost dovada vie ca oricine are acces la arta si se poate manifesta prin intermediul acesteia.

    Sub conceptul „Evening Art By the pool”, pe ritmuri de jazz sustinute de Emila Holtea in cadrul unor momente placute de relaxare si socializare, au fost pentru prima oara scoase in lume unele dintre cele mai interesante creatii artistice, dupa spusele participantilor la acest eveniment cultural.

    ###
    Despre Bogdan Mihai Radu si Liviu Mihai

    Cu o experienta bogata si zeci de expozitii si vernisaje in portofoliu, Bogdan Mihai Radu (http://bogdanmihairadu.com/) si Liviu Mihai ( http://livakeconceptart.blogspot.com/), sunt doi artisti plastici ai tinerei generatii, care se adreseaza  iubitorilor de arta. In urma cu doua luni (pe 26 mai ), au lansat impreuna scoala de pictura B&L  ART  (www.invatasapictezi.ro), care se adreseaza tuturor celor care vor sa se exprime si sa se relaxeze prin arta.

    Munca lor este apreciata si laudata de criticii in domeniu, iar printre subiectele lor se numara portretul, peisajele, natura statica, figura umana. Lucrarile lui Bogdan se afla in colectii private din tarasi din strainatate (Gemania, Olanda, SUA, Franta Polonia, etc.), precum si in colectiile personale ale lui Silviu Purcarete, Constantin Chiriac, Oana Pellea, Barbara Stamm, Bebe Cotimanis sau Laurent Tourette.