Ceasca de cultura

Autor: omdecultură

  • Spectacolul de Gală „Clasic 300” – esplanada UMF Iași

    Arii celebre din muzica lumii, in inima Iasului

    •    Doua nume de referinta ale muzicii clasice, 2.000 de spectatori, o amplasare unica si un dirijor de renume mondial – acesta este motorul care va transforma Iasi Educational Trade Show intr-un eveniment de marca pentru capitala Moldovei.

    Spectacolul de Gala „Clasic 300” este gandit si propus in spiritul marilor evenimente de acest gen din capitalele europene. Intr-un regal de muzica si lumina, pe scena amplasata in Piata Natiunii, pe esplanada Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” vor urca mari nume ale vietii artistice contemporane. In premiera in capitala Moldovei, orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iasi, alaturi de corul „Gavriil Musicescu” vor oferi celor prezenti un spectacol inedit, cu unele dintre cele mai cunoscute si apreciate selectii muzicale din repertoriul international. Atmosfera de gala va fi completata de trei dintre cei mai indragiti ambasadori ai Romaniei peste hotare. Soprana Mioara Cortez, nascuta la Iasi intr-o familie in care muzica nu este doar o pasiune, ci un mod de viata va urca pe scena alaturi de reputatul violonist Gabriel Croitoru, cel caruia Statul Roman i-a incredintat celebra vioara Guarneri – „Cathedral”, cea pe care a cantat si George Enescu. Intregul eveniment muzical se va desfasura sub bagheta maestrului Sabin Pautza, artistul complet care s-a remarcat in tara si peste hotare in toate cele trei ipostaze ale muzicianului: compozitor, interpret si dirijor.

    Cultura se muta in spatiul public

    Aproape 2.000 de spectatori, personalitati ale vietii culturale, academice, reprezentanti ai mediului de afaceri si ai administratiei locale se vor bucura de acordurile ariilor celebre din muzica lumii intr-un ambient unic in spatiul cultural iesean si national. Piata Natiunii se va transforma pentru o seara intr-o mare sala de spectacole in aer liber. Spectatorii vor lua loc pe scaune in zonele special amenajate pentru eveniment, pentru a putea admira demonstratia de forte creative de pe scena si proiectiile de pe ecranul gigant.
    De altfel, scopul acestui eveniment este de a aduce fenomenul cultural mai aproape de ieseni, de a crea capitalei Moldovei o identitate culturala in care clasicul se impleteste armonios cu modernitatea.

  • PdC (15)

    Sa nu rostesti cuvintele pe care
    le simti, tulburatoare, dand ocol,
    de ganduri zabrelite-n inchisoare,
    apoi se sparg, lovindu-se in gol.
     
    Inca nu vrea tacutul sa se-ofere
    chiar de ai crede ca-l auzi acum.
    Asteapta, fa-ti rezerve de tacere,
    aproape sa-ti ramana, ca un fum.  
     
    Cand stii exact ce trebuie sa spui
    nici nu mai esti de trebuinta, poate:
    raman cuvintele pe care-ti pui
    pecetea si dureaza-nsingurate.

    Cuvant si cuvant  – Wolf von Aichelburg
    Din volumul
    Wolf von Aichelburg,
    Gedichte/Poezii,
    Editura Hermann, Sibiu 1996
    Traducere de Dan Danila

  • PdC (14)

    Spre ochii tai, cu ape-adanci ca marea,
    Calatoream: naierul trist, pribeagul.
    In licar stins isi risipea siragul
    De ametiste pure, inserarea.

    Ce calda melodie imi trimise
    Chemarea ta, transfigurandu-mi seara?
    Stiam ca mor, si n-am ales nici ceara,
    Nici funia vicleanului Ulise.

    Si-acum cand incantatia isi stinge
    Acordurile-ademenirii oarbe –
    Cu buze moi, talazul ce ma soarbe
    Ca un sarut suprem te va atinge.

    Cantec pentru sirena – Constantin-Aurel Dragodan

  • Cele mai importante invenții românești

    Ne folosim in fiecare zi de o suma de obiecte si accesorii, menite sa ne mijloceasca indeplinirea unor scopuri si sa ne faca existenta mai usoara. Pe altele le folosim mai rar, fara a le fi insa mai putin tributari, in timp ce unele ne salveaza de-a dreptul viata. In foarte putine cazuri, devenim curiosi referitor la originile lor, la cum, cand si cine le-a creat. Prea rar ne intrebam ce anume din toate lucrurile pe care le intrebuintam au ca sursa un izvor autohton, in mintile creatoare si in mainile dibace ale conationalilor nostri. Probabil dintr-o convingere defetista ca romanii nu au descoperit niciodata nimic important. Ei bine, lucrurile sunt departe de a sta astfel si nu numai ca inventii romanesti importante exista, insa eventuala lor absenta ar fi dat o fata destul de diferita omenirii, nu intr-un sens benefic.

    10. Diorama – Grigore Antipa

    Diorama este o reprezentare spatiala a unei portiuni de peisaj, in care se expun, in muzee, animale impaiate, manechine si diverse alte obiecte asemanatoare, in scopul infatisarii unui ecosistem si crearii impresiei unui peisaj real. Primul care s-a gandit la aceasta forma de incadrare a naturii in peisajul citadin a fost naturalistul Grigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog si profesor universitar romana. El este intemeietorul Muzeului National de Istorie Naturala din Bucuresti, care ii poarta numele si care, pornind de la reorganizarea sa, in 1907, prezinta pentru prima oara dioramele biologice.

    Acestea au reprezentat o noua etapa in evolutia si organizarea muzeelor de istorie naturala. Primele diorame prezentau viata de pe piscurile muntilor Carpati, din regiunea colinelor, din Baragan, precum si din zona inundabila a Deltei Dunarii. De asemenea, in Muzeul de Istorie Naturala exista si numeroase diorame care infatiseaza fauna din regiunile de tundra, prerie, savana sau din desertul Sahara. Datorita deosebitei prezentari, numeroase muzee europene si americane au solicitat sprijinul savantului roman pentru organizarea colectiilor lor muzeistice.

     

    9. Tunul Basilic – Orban

    Caderea Constantinopolului reprezinta numele sub care este cunoscuta cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de fortele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, in data de 29 mai 1453. Armata bizantina numara aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari straini. Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice aflate in existeta pana atunci. Otomanii aveau o armata uriasa, de aproximativ 80.000 – 100.000 de oameni, dar sabiile si sagetile nu erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantina. Ca atare, otomanii au angajat un inginer pe nume Urban sau Orban, de origine controversata inca, dar despre a carui nationalitate romana exista destule probe.

    Acesta era specialist in construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate in tehnica de lupta. Urban a constuit in premiera un tun enorm, botezat “tunul Basilic”, masurand peste opt metri lungime si circa 75 centimetri diametru, care era capabil sa lanseze un proiectil de 544 kilograme la o distanta de aproape doi kilometri. Tunul lui Urban nu avea precizie, incarcarea sa dura trei ore, ghiulele erau putine si arma s-a prabusit sub reculul propriu dupa numai sase saptamani. Cu toate acestea, instrumentul a reprezentat precursorul tunurilor perfectionate, de mare putere, proiectate ulterior, lansad pana astazi mostenirea principiului sau de functionare.

    8. Cibernetica – Stefan Odobleja

    Cibernetica este teoria controlului prin retroactiune. Termenul s-a raspandit mai ales in legatura cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupa de modul in care un sistem (digital, mecanic, biologic) prelucreaza informatiile si reactioneaza la acestea; tot cibernetica se intereseaza de modul in care sistemele se modifica sau permit modificari pentru a-si optimiza actiunile. Medicul Stefan Odobleja, creatorul psihociberneticii si parintele ciberneticii generalizate, publica in 1929 studiul “Metoda de transonanta toracica” in care enunta pentru prima oara legea reversibilitatii.

    Odata cu participarea la la Congresul International de Medicina Militara din Bucuresti (1937), anunta aparitia operei sale capitale “Psihologia consonatista”, lucrare prin care face publica prima varianta a conceptiei cibernetice generalizate si demonstreaza caracterul multi si interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observatii, intuitie si ratiune, creat de Odobleja in 1938 – 1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu in literatura americana si apoi in cea europeana, a fost utilizat si aplicat intr-o varietate de domenii. Incepand din anul 1972, Stefan Odobleja si-a studiile teoriei conform careia originea ciberneticii se afla in psihologie.

     

    7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen

    O pila electrica, de productie romaneasca, furnizeaza energie de 56 de ani, fara intrerupere. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-Karpen, om de stiinta, inginer, fizician si inventator a declarat, cu o jumatate de secol in urma, ca ea va functiona vesnic. In Muzeul National Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucuresti exista un obiect de patrimoniu care sta intr-un seif metalic blindat, chiar in biroul directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrica cu temperatura uniforma", cunoscuta sub numele de "Pila lui Karpen", realizata in 1950. Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, adica un dispozitiv care genereaza energie la nesfarsit fara interventie din exterior.

    Desi ar fi trebuit sa se opreasca de multe decenii, "Pila lui Karpen" se incapataneaza sa functioneze, asa cum a prevazut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care sa se miste la nesfarsit, fara sa primeasca impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizatiei actuale. In epoca moderna insa, acest vis a fost abandonat pe considerentul ca ar fi o utopie. Cei ce au continuat totusi sa caute solutia, au fost marginalizati, lumea oamenilor de stiinta considerandu-i nebuni. Perpetuum mobile nu poate exista. Cu toate acestea, un fizician roman s-a incapatanat sa-l construiasca. Si se pare ca a reusit. Nicolae Vasilescu-Karpen a inceput sa lucreze la teoria unei pile electrice care sa genereze energie la nesfarsit inca inainte de Primul Razboi Mondial. "Pila" a fost brevetata in 1922.  Era vorba, in fapt, despre doua pile electrice legate in serie, care pun in miscare un minimotor galvanometric. Acesta, la randul sau, misca o paleta conectata la un intrerupator. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumatate de rotatie sa-l inchida. Timpul de rotatie a elicei era calculat in asa fel incat pilele sa aiba timp de reincarcare, respectiv pentru refacerea polaritatii in perioada cat circuitul este deschis. O astfel de pila de proportii ar putea alimenta o nava spatiala.

     

    6. Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir

    Daca la sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX, multi entuziasti ai aviatiei erau preocupati de constructia avioanelor si de pilotarea acestora, un tanar pe nume Anastase Dragomir si-a concentrat atentia pe siguranta aparatelor de zbor si mai ales a pasagerilor de la bordul lor. Anastase Dragomir era pasionat, ca multi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviatiei. A plecat in Franta, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici si-a perfectionat propriul sau sistem pentru salvarea pilotilor si a pasagerilor in caz de accidente. La 3 noiembrie 1928, a inregistrat, in Franta, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” si a obtinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “cabina catapultabila”.

    Aceasta inventie era “un nou sistem de parasutare din aparatele de locomotie aeriana, fiecare pasager avand o parasuta proprie care permite, in momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel incat parasuta, impreuna cu pasagerul insalat pe scaun, sa treaca printr-o deschizatura a podelei”. Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celula-parasuta sa aiba mai multe comenzi, menvrabile de catre pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obtinut un nou brevet, romanesc, cu nr. 40658, pentru “celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960). Ideea roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.

     

    5. Stiloul – Petrache Poenaru

    In anul 1821, braileanul Petrache Poenaru, pandur, creator al steagului Romaniei moderne, inginer, matematician, inventator si membru titular al Academiei Romane din 1870, a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu in timpul revolutiei. Aceasta era o functie publica, activitatea lui fiind legata de pana si calimara. Poate ca si de aici i-a venit ideea conceperii primului stilou din lume. Desi dupa infrangerea lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vanati si decapitati, Petrache Poenaru scapa, iar in 1826 primeste o bursa franceza si isi completeaza studiile la Ecole Polytechnique din Paris.

    In 1827, la data de 25 mai, obtine Brevetul francez 3208 pentru "plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre" (condei portaret fara sfarsit, alimentandu-se el insusi cu cerneala). Aceasta inventie a revolutionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit si in prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgarieturile de pe hartie si scurgerile nedorite de cerneala si propunea solutii pentru imbunatatirea partilor componente spre a asigura un debit constant de cerneala, precum si posibilitatea inlocuirii unor piese.

     

    4. Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino

    Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman, fondator al scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala, a desfasurat o bogata activitate de cercetare privind vibronul holeric si vaccinarea antiholerica. Pe baza cercetarilor desfasurate in aceasta directie, medicul a pus la punct o metoda de vaccinare antiholerica, numita “Metoda Cantacuzino”, folosita si astazi in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de holera. Implicandu-se in studiul holerei, tifosului exantematic si tuberculozei, aduce contributii remarcabile. A creat notiunea de imunitate prin contact.

    In campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerica masiva in focarele infectioase, cunoscuta in stiinta ca „Marea experienta romaneasca", care a salvat multe mii de vieti, si a initiat masurile de combatere a epidemiei de holera. In primul Razboi Mondial, in calitate de conducator al serviciilor sanitare militare si civile, a luat masurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic. Creeaza o serie de lucrari ca: descoperirea imunitatii celulare si umorale, sensibilitatea si lipsa de imunitate a organismului fata de scarlatina, studii cu renume mondial asupra holerei si vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul antitific.

     

    3. Gerovital – Ana Aslan

    Medic roman specialist in gerontologie, academician din 1974 si director al Institutului National de Geriatrie si Gerontologie, Ana Aslan a evidentiat importanta procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta, aplicand-o pe scara larga in clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital sau vitamina H3. Produsul geriatric a fost preparat in anul 1952 si brevetat in peste 30 de tari. In acelasi an ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare.

    „Ana Aslan” are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra imbatranirii au convins inca de la inceput, aducand institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgand, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.

     

    2. Avionul cu Reactie – Henri Coanda

    In Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris, a gazduit cea de-a doua editie a Expozitiei Internationale de Aeronautica. Au fost expuse cele mai noi piese de aviatie. Cea mai interesanta masinarie, care a atras atentia multora, a fost un avion rosu, fara elice, pe a carui placuta metalica din scria: COANDA-1910. Acest avion trezit interesul atentia oamenilor nu numai pentru ca nu avea elice, ci si pentru ca era total diferit fata de ceea ce numeau ei pana atunci "avion". Masinaria avea doua aripi duble si un singur loc, o anvergura de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg si o forta a propulsiei de 220 kg. Cea mai interesanta parte din avionul lui Coanda era sistemul de propulsie,o adevarata revolutie in constructia de motoare de avioane, care avea sa constituie solutia viitorului.

    Motorul cu reactie, inventat si construit pentru prima oara de catre Henri Coanda era compus dintr-un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apa si dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotatii pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tija care rotea multiplicatorul de rotatii; miscarea era transmisa compresorului care castiga o rotatie de 4000 de rotatii pe minut. Forta de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare decat daca motorul-piston era conectat la o elice. Multi vizitatori ai expozitiei au fost suspiciosi privind decolarea avionului, pana la o demonstratie accidentala a lui Coanda, cand, dorind doar sa verifice motorul, avionul a inceput sa merga din ce in ce mai repede, pana si-a luat zborul. Impresionat de flacarile produse de motor si ingrijorat de faptul ca nu mai pilotase un avion pana atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul masinariei, care a pierdut din inaltime si viteza pana cand a aterizat fortat. Aceasta incercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu reactie. Astfel, cu 30 de ani inainte de Heinkel, Campini si Whittle, Coanda a construit si a zburat cu primul avion cu reactie.

     

    1. Injectia cu insulina – Nicolae Paulescu

    Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al Universitatii de Medicina si Farmacie din Bucuresti, este cel care a descoperit pentru prima oara, in 1921, insulina, hormonul secretat de pancreas, care regleaza metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor si mineralelor din organism. Paulescu este cel care a demonstrat eficienta acestei substante in reducerea hiperglicemiei si care a folosit insulina in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti.

    Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni” Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii. In baza articolelor acestuia, ei au reusit sa izolelze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient. Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase intr-o revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-o numise insulina, ci pancreina. In 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane ocupasera Bucurestiul. A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive.

     

    Alte inventii romanesti importante

        1858 – Bucuresti – primul oras din lume iluminat cu petrol si prima rafinare a petrolului

        1880 – Dumitru Vasescu – construieste automobilul cu motor cu aburi

        1886 – Alexandru Ciurcu – construieste prima ambarcatiune cu reactie

        1895 – D. Hurmuzescu – descopera electroscopul

        1904 – Emil Racovita – fondatorul biospeologiei

        1906, 18.03 – Traian Vuia – avionul cu tren de aterizare pe roti cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie)

        1906 – A.A. Beldiman – aparatul hidraulic cu dalta de percutie pentru sondaje adanci

        1910 – Tache Brumarescu – masina de taiat sulf

        1918 – Gogu Constantinescu – intemeiaza o noua stiinta: sonicitatea

        1920 – Gheorghe Botezatu – a calculat traiectoriile posibile Pamant – Luna, folosite la pregatirea programelor “Apollo” (al caror parinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost si seful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo” care a dus primul om pe Luna

        1921 – Aurel Persu – automobilul fara diferential, cu motor în spate (de forma “picaturii de apa”)

        1962 –  Ion Agarbiceanu – primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiatie infrarosie

  • Spectacole de Gală la Contemporanis

    Festivalul studentesc de teatru contemporan ContemporanIS prezinta doua spectacole de gala cu ocazia desfasurarii editiei cu numarul patru. In perioada 07 – 11 mai, va invitam sa vizionati Dlui profesor, cu dragoste, pus in scena de Teatrul Maria Filloti din Braila, si X mm din Y km in regia Gianinei Carbunariu.

    Spectacolul Dlui profesor, cu dragoste face parte din cadrul programului „Teatru si scoala”. Piesa are scopul de a atrage tinerii catre teatru, incercand sa construiasca un public tanar exigent si avid de cultura, dar si sa formeze un cerc de actori-elevi, care sa graviteze in jurul Teatrului Maria Filotti. La un moment dat, acestia ar putea deveni talente ale scenei romanesti. Spectacolul este rezultatul unui vis comun pornit din prietenie si din admiratia unor adulti pentru frumusetea unei varste care marcheaza o transformare definitiva.
    ContemporanIS va invita la teatru pe 7 mai, la ora 17:30 la Teatrul National, sala Uzina cu Teatru.

    Al doilea spectacol, X mm din Y km, propune „lectura” ca spectator a zece pagini (X milimetri) extrase din dosarele fostei securitati (Y kilometri). Este de remarcat actualitatea discursului, care, desi rostit intr-un context complet diferit, poate fi aplicat vremurilor de astazi. Spectacolul va fi insotit de fiecare data de discutii cu publicul, discutii care vor cauta raspuns unor intrebari simple cum ar fi „Cat de prezent este trecutul recent?? si multe altele. Regizorul spectacolului este Gianina Carbunariu, care va fi si invitata uneia dintre conferintele festivalului. Piesa va putea fi urmarita pe 10 si pe 11 mai, de la ora 19:30, la Teatru FIX.

    Asociatia Contemporanis

    ContemporanIS a aparut in 2007 ca Festival de Teatru Studentesc, iar in 2011 a devenit o asociatie producatoare de spectacole si evenimente culturale. In acest sens, sustinem si incurajam formele noi de expresie si facilitam accesul tinerilor la actul de cultura.

    Contemporanis va invita la teatru!

  • Conferințele ContemporanIS

    Editia a IV-a a Festivalului studentesc de teatru contemporan ContemporanIS va prezinta 4 conferinte tematice sustinute de Radu Afrim, Florin Fieroiu si Gianina Carbunariu. Evenimentele se vor desfasura in perioada 07-11 mai.

    Prima dintre conferinte il are ca invitat pe regizorul Radu Afrim. Discursul sau „Sedus pe ruseste si abandonat pe romaneste? – conditia studentului in facultatile de teatru din Romania” ofera o alta perspectiva asupra metodei de instruire in facultati. Se face o paralela intre farmecul si profesionalismul scolii rusesti de teatru si dusul cu apa rece pe care studentii il primesc in sistemul romanesc.
    Radu Afrim este regizor de teatru si are adunate in portofoliu premii precum: Premiul Prima, CultuRAAL, UNITER. Evenimentul are loc la Teatru FIX pe data de 7 mai, de la ora 15.00

    A doua conferinta este sustinuta de Florin Fieroiu si are loc in barul „La Baza” pe data de 10 mai, de la ora 15.00.
    Florin Fieroiu este unul dintre cei mai importanti dansatori si coregrafi din peisajul artistic din Romania. In anul 1992, impreuna cu Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea si Irina Costea infiinteaza „Grupul Marginalii", prima companie independenta din domeniul dansului contemporan romanesc.

    Ultima conferinta are loc pe 11 mai la Teatru FIX, de la ora 15:00 si o are ca invitata pe regizoarea Gianina Carbunariu. Aceasta este una dintre personalitatile puternice ale teatrului romanesc, o artista in adevaratul sens al cuvantului. Isi scrie singura piesele, in functie de temele care o intereseaza si dupa o documentare temeinica si a demonstrat din plin ce poate face un tanar pasionat de actorie.

    Asociatia Contemporanis

    ContemporanIS a aparut in 2007 ca Festival de Teatru Studentesc, iar in 2011 a devenit o asociatie producatoare de spectacole si evenimente culturale. In acest sens, sustinem si incurajam formele noi de expresie si facilitam accesul tinerilor la actul de cultura.

    Va asteptam la conferintele ContemporanIS!

  • PdC (13)

    Sunt flori de tot felul – cine nu stie?
    si oameni diferiti, iara si iara,
    cei prefacuti, cu orice te imbie,
    exista moralisti si pierde-vara.
     
    Le recunosti dupa miros si forma,
    iar pe fatarnici dupa nasul gros.
    Unii se-abat prin izuri de la norma,
    mizeaza pe extazul prin miros.
     
    Dar floarea asta minunata: cer,
    soare, pamânt si luna, stea eterna,
    e una totul, un rotund mister
    fara sfârsit, o magica lanterna.
     
    Cu cât e chipul noptii mai intunecat,
    cu-atât mai clar si mai adânc sporeste:
    totul pluteste dar sta nemiscat.
    Doar vântul licareste si sclipeste.
     
    Doar telul lui e pus in adieri,
    doar el in risipire se-mplineste,
    poznasul lumii, insa nicaieri
    nici o samânta nu si-o iroseste.
     
    Papadia – Georg Scherg
    din volumul Sommerliches Divertimento / Divertisment estival,
    cu desene de Traian Gligor Leonberg 1998
    traducere de Dan Danila

  • Prima femeie neurochirurg – istoria unei vieţi citite în mâini delicate si puternice

    „Toata viata am fost numai pe fuga, nu stiu sa merg asa…”- astfel debuta fiecare autocaracterizare a doamnei doctor Sofia Ionescu, prima femeie neurochirurg din lume, una din cele mai ilustre doamne ale medicinei autohtone. Alaturi de Constantin Arseni si de Ionel Ionescu, se recomanda drept cel mai important discipol al legendarului Dimitrie Bagdasar, facand parte din „echipa de aur” a neurochirurgiei romanesti din perioada de pionierat. „O timida in lume” care, „numai cu bisturiul in mana era viteaza”, a realizat nenumarate interventii chirurgicale pe creier si pe coloana, pe parcursul unei jumatati de secol alergand intre paturile bolnavilor, intre sala de operatie si biroul unde si-a redactat lucrarile stiintifice, intre policlinica cu plata si propria casa, unde o asteptau cei doi copii ai sai.   

    Povestea ei de viata incepe pe 25 aprilie 1920 la Falticeni, judetul Suceava. A venit pe lume cu o greutate impresionanta – aproape 5 kilograme – si cu niste maini cu degete foarte lungi. Tatal, Constantin Ogrezeanu, era casier BNR, iar mama Maria, casnica. inca din perioada copilariei, si-a insusit coordonatele care au ghidat-o intreaga viata: modestia, corectitudinea si respectul fata de om. Clasele primare le-a urmat la Falticeni (Scoala nr. 1), cu cea mai buna invatatoare la acea data, in oras. Apoi a urmat 6 clase de liceu la Gimnaziul de Fete Falticeni (1931-1937). Auzind de renumita Scoala de Fete „Marica Brancoveanu” s-a hotarat sa se mute la Bucuresti, pentru ultimele clase de liceu (1937-1939), cu dorinta de a urma Facultatea de Medicina din Capitala tarii. A absolvit liceul printre primele eleve, obtinand nota 10 cu distinctie la purtare.

    S-a hotarat sa urmeze profesia de medic inca de la 16 ani. Avea medici in familie si tatal celei mai bune prietene era un doctor devotat, insa tatal i-a replicat cu dragoste parinteasca dar si cu hotarare: „Menirea fetelor este sa fie bune gospodine, sa faca o scoala de menaj, sa invete un instrument muzical, sa invete limbi straine, sa-si faca o cultura generala solida”. Vointa nestramutata  a fetei a convins, insa, ambii parinti care i-au sustinut dorinta. Facultatea de Medicina din Bucuresti a urmat-o intre 1939-1945, printre dascalii sai numarandu-se Francisc Rainer la anatomie, ca profesor iar ca asistent pe George Emil Palade, viitorul Laureat al premiului Nobel, profesorul Alfred Rusescu la pediatrie, prof. Zolta la parazitologie, profesorul dr. Ionescu Sinesti la neurologie si prof. dr. I.T. Niculescu.

    Studentia a coincis cu anii celui de-al doilea Razboi Mondial, fiind nevoita in vacantele de vara sa ajute la ingrijirea ranitilor repartizati in cele trei spitale din Falticeni. Tot intr-o vacanta de vara, in perioada iunie-octombrie 1943, inaintea anului V de studii, a fost trimisa de Ministerul Sanatatii in comuna Baia, judetul Suceava ca medic de dispensar rural. Sustinerea concursului de externat din februarie 1943 a fost succedata de numirea in post de intern la serviciul de neurochirurgie, unde se lucra non-stop, datorita ranitilor de razboi. A ales stagiul de neurochirurgie, la spitalul numarul 9, intrucat in anul V studia neurologia si voia sa fie bine pregatita in acest domeniu. De fapt, momentul este punctual crucial al vietii ei profesionale.

    Decisiva a fost aici intalnirea cu profesorul Dimitrie Bagdasar, in alegerea neurochirurgiei, ca specialitate, pentru tot restul vietii, ramanand in acest serviciu 47 de ani (1943-1990), cu tot programul zilnic sever, intre orele 5 dimineata, pana tarziu in noapte, in deosebi in ingrijirea ranitilor de razboi, in pavilionul special amenajat. Devotamentul, profesionalitatea si calitatile sale umane, au fost in anul 1948, rasplatite prin Medalia Speciala a Crucii Rosii. Prof. dr. D. Bagdasar, de formatie neurolog, avand doi secundari, ulterior ilustri,dr. Constantin Arseni si dr. I. Ionescu. El i-a propus Sofiei Ionescu, urmarindu-i atent si scrupulos activitatea, onoarea de a face parte din aceasta echipa, efectuand astfel promovarea primei femei – medic neurochirurg din Romania.

    Prima operatie pe creier avea sa o realizeze in 1944. O supuratie la deget il impiedica pe doctorul Bagdasar sa opereze un baietel adus in coma la spital. Sofia Ionescu, singura care ar fi putut sa opereze in acel moment, a acceptat provocarea de a face prima sa interventie chirurgicala (o trepanatie) pe creier. Reusita operatiei s-a datorat calmului si preciziei. "– Dumneata ai aptitudini. Ramai la neurochirurgie", i-a spus profesorul Bagdasar dupa operatie, convins ca are harul sa opereze. Interventia de succes  venea sa confirme ceea ce Dimitrie Bagdasar credea, si anume ca, datorita delicatetei, femeile sunt mult mai capabile sa opereze pe substanta nervoasa.

    La absolvirea facultatii, in anul 1945 s-a casatorit cu medicul secundar dr. I. Ionescu, si-a sustinut doctoratul in ianuarie 1946, iar in februarie a aceluiasi an, secundariatul in neurochirurgie. Tanarul cuplu a locuit, timp de 7 ani in spital, asigurand garda permanenta, iar 15 ani nu au avut concediu de odihna. in ceea ce o priveste, Sofia Ionescu, pentru cei 2 copii, nu a avut nicio zi de concediu prenatal si doar o luna postnatal, marturisind : „Copiii mei n-au avut mama. Eu eram mereu obosita, munceam la policlinica cu plata de doua ori pe saptamana, ca sa-mi suplimentez veniturile. Pot sa jur ca n-am cerut niciodata bani. Nu spun ca n-am primit de la unii, dar n-am conditionat niciodata operatiile.”

    Cu toate acestea, a gasit timp pentru instruirea tinerilor medici carora le-a descifrat tainele dificilei sale specialitati ca si tehnica explorarilor cranio-cerebrale, si-a luat primariatul in 1954 (atestata de Ministerul Sanatatii in 1958), redactarea lucrarilor stiintifice realizand-o intre orele 2-4 noaptea, efectuand in indelungata-i activitate ca singur autor sau in colaborare, peste 120 articole, publicate in revistele de specialitate in tara si strainatate cu o medie de 2-3 pe an. Regreta totusi ca nu si-a scris memoriile : „Imi pare rau ca nu mi-am gasit timp sa-mi scriu memoriile. As fi putut sa spun tinerilor neurochirurgi cum am facut meseria asta. As fi putut sa descriu tehnici inedite, folosite ad-hoc in situatii imprevizibile si nenumarate intamplari cu rezultate fericite. Pentru ca munca mea din acesti 47 de ani ar fi incaput foarte bine in doua vieti. As fi avut ce sa le spun!".

    In 1970, Sofia Ionescu isi insoteste pacienta, membru al Ambasadei franceze, la Paris si Lyon. Medicilor francezi nu le-a venit sa creada ca in fata lor se afla o femeie neurochirurg. Ca un test, au rugat-o sa le arate mainile, pentru a vedea daca are batatura pe inelar, specifica neurochirurgilor ca urmare a folosirii "pensei gouge", instrument cu ajutorul caruia se rupe osul cand se efectueaza operatii pe creier sau pe coloana. Batatura era mai mare decat orice asteptare, ea constituind marturia celor 25 de ani de operat la sectia de tumori cerebrale si a celor  22 de ani la sectia de compresiuni vertebro-medulare Pentru francezi, a fost o dovada de competenta si de recunoastere.

    Aceste maini firave, cu degete de pianist si batatura de neurochirurg, au continuat sa salveze sute de vieti pana in anul 1990, cand datorita unei operatii de cataracta, distinsa doamna doctor a fost nevoita sa se pensioneze. Pana la trecerea ei in nefiinta la data de 21 martie 2008, si-a continuat preocuparile si activitatea stiintifica ca membru emerit al Academiei de Stiinte Medicale in 1997 (12 aprilie), in anul 2002 (29 august), fiindu-i echivalat titlul de cercetator stiintific principal gradul I cu cel de profesor. Dupa indelungate cercetari iatro-istorice de peste 30 de ani, la 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc(Maraketsh) a fost atestat faptul ca doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

    Anul acesta, pe 25 aprilie, ar fi implinit venerabila varsta de 90 de ani. Faptul ca nu a avut posibilitatea sa ne lase drept mostenire memoriile sale, constituie o pierdere considerabila. Doamna doctor se inscrie in galeria oamenilor de valoare, acele somitati care ne fac sa fim mandri pentru ca suntem romani. Devotamentul, pasiunea nestavilita pentru profesie, modestia, respectul pentru pacienti, corectitudinea sunt doar cateva argumente care o fac un exemplu demn de urmat pentru noi, medicii zilei de maine.

  • Despre Frumusetea timpului care trece – cu matematicianul Solomon Marcus

    "Acum vreo cateva luni, fiind programat intr-o emisiune cu Neagu Djuvara, la miezul noptii, intr-o duminica, am avut curiozitatea sa vad ce ne impinge pe noi la miezul noptii, ce lucruri fierbinti de mult mai mare interes ocupa orele de maxima audienta. Sa vedeti cum arata spectacolul din zona derizoriului: ni s-a aratat un cetatean care dadea pe gura, in cateva minute, vreo 20 de pahare de bere. Unii cauta spectacolul la acest nivel de vulgaritate. Exista si o alta cale: sa cauti spectacolul in zona culturii", a povestit academicianul Solomon Marcus la Institutul Cultural Roman, in cadrul unei conferinte despre "timp" si despre "farmecul trecerii (timpului)".

    Evenimentul, intitulat "Frumusetea timpului care trece", a fost organizat luna aceasta de Asociatia Romana pentru Cultura, Educatie si Normalitate – ARCEN.

    Profesor la Facultatea de Matematica si Informatica a Universitatii din Bucuresti, membrul titular al Academiei Romane incepand cu 2001, Solomon Marcus a publicat zeci de carti in peste 10 limbi, sute de articole de cercetare in matematica, lingvistica, informatica, poetica, semiotica, antropologie, istoria si filozofia stiintei, precum si articole pe teme de cultura generala si de educatie. O parte importanta a lucrarii sale "Paradigme universale" este consacrata problemei timpului.

    Citeste mai jos explicatiile matematicianului Solomon Marcus despre:
    -conceptul de "timp" (vazut prin "ochelarii metaforei")
    -artele liberale
    -nevoia umana pentru spectacol
    -despre farmecul "trecerii" (timpului)
    -ce greseli putem face in legatura cu intelegerea timpului
    -diferentele dintre mentalitatea occidentala si cea extrem-orientala

    "Trecerea timpului"… era suficient sa se spuna "trecerea". Timpul trece? Sau noi trecem? E ca atunci cand pleaca trenul din gara si spui "uite, casele se misca!", dar de fapt ele stau pe loc si tu te misti. Este o dilema filosofica daca evenimentele au loc in timp sau daca timpul este pur si simplu desfasuratorul evenimentelor.

    Sa nu incercati sa definiti timpul, caci intrati intr-o capcana fara iesire. Pur si simplu nu exista o definitie a timpului. Cand am scris cartea despre timp (Timpul, n.r.), mi-am dat seama ca singura salvare este sa ma gandesc la un anumit fel de timp: timp cronologic, timp fizic, timp biologic, timp subiectiv, timp lingvistic, timp cuantic, timp relativist etc. Zeci si zeci de feluri de timp".

    Timpul – vazut cu "ochelarii metaforei"

    "Cu ochelarii metaforei vom citi marea varietate de timpuri. Expresia "timpul trece" este o metafora hidraulica, pentru ca imediat ne gandim la asimilarea timpului cu un curs de apa, cu un rau. Ea vine de la Heraclit – Pata rhei ("Totul curge"). E o schimbare continua.

    O alta metafora a timpului: timpul ca zbor al unei pasari – Lamartine: "Timp, suspenda-ti zborul!"

    Parerea mea este ca timpul are nevoie de metafore. Fara metafora, intelegerea lumii este schioapa. Si nu e vorba de metafora invatata la scoala, de metafora retorica de infrumusetare, ci de o metafora cognitiva si creatoare. Pentru ca atunci cand vorbim de metaforele timpului nu ne referim la timp ca la o entitate preexistenta. In afara acestor metafore, timpul nu exista.
       
    Aici a fost marea dezbatere filosofica intre Bergson si Einstein. Bergson i-a spus lui Einstein: timpul de care vorbiti dumneavoastra in stiinta nu e un timp autentic, real, ci e un timp spatializat. Incepand cu parametrul "T", la care se refera matematicienii si fizicienii. Adevarul este ca intreaga traditie a referirilor la timp in stiinta, din antichitate si pana azi, s-a aflat sub tirania metaforelor spatiale. Ce este timpul? Este ceea ce ceasurile masoara. Dar ceasul este spatiu, e vizual.

    Deci e suficient sa punem intrebarea "in ce ar putea consta frumusetea trecerii?" Nu mai e nevoie sa adaugam "timpului", pentru ca deja temporalitatea e acolo. Lucrul acesta e foarte puternic si in vorbirea obisnuita, si in literatura: "to pass away" din engleza, a trece dincolo, a muri, "In marea trecere" (la Lucian Blaga), "Unei trecatoare" (la Baudelaire)… Deci in asta consta minunea trecerii: in faptul ca e facuta din clipe. Problema este cum prindem aceste clipe, cum ne bucuram de ele.

    Benjamin Franklin a propus o metafora temporala, in secolul al XVIII-lea (co-autor la declaratia de Independenta a Statelor Unite): "Time is money". Oamenii asta fac de obicei, asimileaza timpul cu o resursa monetara".

    Despre farmecul "trecerii" (timpului)

    "In ce consta farmecul trecerii? Sa prinzi o clipa magica, care sa te marcheze, sa-ti staruie in amintire, sa cauti sa te agati de ea. Asta face tot timpul! Frumusetea trecerii cred ca sta in a savura clipa. Cei care rateaza in a sesiza frumusetea trecerii se recruteaza in primul rand dintre cei care acopera o coaja de banalitate, de rutina. Cum spunea Walt Whitman, in "Fire de iarba": fiecare centimetru patrat este acoperit de o minune, dar trebuie sa o vezi, sa te apleci asupra ei, sa nu lasi sa se astearna rutina, banalitatea peste aceste minuni.

    Ganditi-va ca trecerea este, de fapt, tema esentiala a poeziei, a artei. Ganditi-va la acea poezie a lui Eminescu, care nu e prea mult frecventata, dar este extraordinara: "Vre o zgatie de fata". Privind cateva fete pline de vitalitate, de frumusete, de eleganta a miscarilor, vede deodata in ele babele in care vor evolua aceste fete si indica si o perioada: "toate peste-un sfert de secol". Noi in general cautam sa-i raportam pe oamenii pe care ii vedem la trecutul lor. Eminescu a simtit nevoia sa proiecteze, sa-si imagineze trecerea spre viitor a unor adolescente extraordinare.

    Amintiti-va personajul Beranger, al lui Eugen Ionesco, din "Regele moare". Abia in preajma mortii el descopera acest farmec al lucrurilor extraordinar de simple, care i-au scapat o viata intreaga. Sa nu repetam experienta lui Beranger! Sa nu lasam pentru sfarsitul vietii acest lucru, ci sa-l facem pe tot parcursul vietii noastre!

    La cei mai multi, trecerea e lasata in raspunderea altora, nu a lor. Am stat vreme de secole sub aceasta tiranie a vorbelor cronicarului Miron Costin (in secolul al XVII-lea): "Nu sunt vremile sub carma omului, ci bietul om sub vremi". Pe urma, toate mintile luminate care au urmat au incercat sa ne scoata de sub acest slogan. De pilda, tot programul Junimii lui Maiorescu asta a facut: a cautat sa schimbe relatia dintre traditie si noutate".

    Greseli in raport cu intelegerea timpului

    "O greseala enorma: asimilarea somnului cu timpul pierdut. E adevarat ca exista acel somn de proasta calitate, cand ne agitam. Acela este timp pierdut. Dar somnul autentic, de calitate buna, cand pui capul pe perna si imediat adormi si evident ca trebuie sa-ti organizezi viata astfel incat asa sa se intample, acest somn este una din perioadele cele mai pline ale existentei umane. Este ceva care trebuie savurat. Cred ca putem vorbi de voluptatea somnului, asa cum Baudelaire vorbea de "lux, calm si voluptate". Somnul nu e doar modul in care organismul recupereaza sub aspect biologic. Somnul e de o bogatie extraordinara in ceea ce priveste psihicul nostru, elaborarile mentale. Creierul continua sa lucreze: de multe ori, imediat dupa ce ne trezim ne clarificam lucruri pe care multa vreme nu le-am putut elucida. Sunt atatea marturii de mari savanti si mari artisti care au relatat despre importanta inconstientului in activitatea lor creatoare. Marturii ale unui compozitor ca Mozart, sau ale unui savant ca Poincare… Somnul este un ingredient esential al bucuriei de viata, al trecerii. "Lauda somnului", la Blaga…

    Intelegi timpul ca un val care vine peste tine, uneori ca un tsunami, sau mai degraba tu vii ca un val peste el? Sunt doua extreme, viata cotidiana se situeaza undeva intre aceste doua extreme. In buna masura, tot efortul pe care il face cultura omenirii este de a mari ponderea viziunii a doua: noi sa venim peste timp, noi sa-l facem, nu altii sa ne traiasca viata, ci noi sa ne-o traim, cum spunea, foarte frumos, Steve Jobs. De Anul Nou, cele mai multe intrebari sunt de primul tip, de tipul timpului care vine ca un val peste tine, de "tipul Miron Costin". "Ce asteptati de la Anul Nou?" – aceasta este intrebarea cea mai frecventa. "Ce va doriti sa va aduca Anul Nou?" Dar intrebarile de al doilea tip – "Ce proiecte aveti?", "Ce vreti sa faceti in Anul 2012?" – intrebarile de acest fel sunt mai rare, din pacate. Noi stam intr-o lume in care predominanta este inca "viziunea Miron Costin"."

    Despre viata ca "trecere"

    "De ce sa faci ceva, cand ai putea sa nu faci nimic?" Va propun o lista de cateva "gauri negre" care ne trag in ele cu o forta extraordinara si din care fiecare iese cum poate:
    -starea larvara, lancezeala
    -lenea
    -plictiseala
    -anodinul, derizoriul, nesemnificativul
    -stresul, starea de stres
    -viciul
    -rutina
    Toate sunt ingrediente ale umanului. Cine poate spune ca n-a trecut prin ele? Toate apartin trecerii noastre! Uneori, trecerea de la acest gauri negre la starile creatoare poate fi imperceptibila. Lucrurile nu sunt in alb si negru. Problema este ca noi avem o nevoie organica de a iesi din plictiseala. Fiecare iese cum poate".

    Nevoia umana pentru spectacol

    "Dictonul clasic latin: "Paine si circ" – e nevoia de a iesi din plictiseala, din rutina. Ce este asta? Eu as numi-o nevoia general umana de spectacol. Trecerea vrem s-o transformam in spectacol. Ceva care sa ne scoata din contingenta, sa ne propulseze intr-un alt univers, sa ne improspateze, sa ne surprinda. Nevoia de spectacol apare indiferent de domeniu, inclusiv in stiinta. Spectacole exista la orice nivel. Trebuie sa recunoastem ca cei mai multi cauta spectacole in zona anodinului.

    Acum vreo cateva luni, fiind programat intr-o emisiune cu Neagu Djuvara, la miezul noptii, intr-o duminica, am avut curiozitatea sa vad ce ne impinge pe noi la miezul noptii, ce lucruri fierbinti de mult mai mare interes ocupa orele de maxima audienta. Sa vedeti cum arata spectacolul din zona derizoriului: ni s-a aratat un cetatean care dadea pe gura, in cateva minute, vreo 20 de pahare de bere. Si acelasi personaj, duminica urmatoare, infuleca vreo cateva zeci de oua. Unii cauta spectacolul la acest nivel de vulgaritate.

    Exista si o alta cale: sa cauti spectacolul in zona culturii. In antichitatea romana s-au dezvoltat artele liberale, devenite etalon cultural in Evul Mediu. De ce se numeau "arte liberale" – pentru ca la ele aveau acces numai oamenii liberi, deci cei care nu erau sclavi. Oamenii liberi aveau acces la domeniile care merita sa fie cultivate, cum spun americanii, "for their own sake", de dragul lor, de placerea lor, care traiesc din gratuitatea lor, care mizeaza pe jocul superior al culturii, al creativitatii. Erau acele sapte arte liberale: trei verbale (gramatica, retorica, logica) si patru numerice (aritmetica, geometria, muzica, astronomia). O alaturare care in scoala si in universitatea pe care noi le-am frecventat este de neconceput.

    Cum sa pui alaturi muzica de geometrie, astronomia de retorica?… Care era numitorul lor comun? Era tocmai faptul ca nu erau domenii care sa aiba o valoare utilitara directa, ci erau domenii care aveau valoare de cunoastere, o valoare ludica. Erau domenii care sa produca o placere a spiritului. Iar sclavilor le erau rezervate lucrurile direct utilitare, pe care trebuiau sa le invete ca sa fie de folos (lor si stapanilor lor). Aceste arte liberale au ajuns pana in zilele noastre: sigur, ele n-au triumfat in sistemele educationale mondiale, dar la Harvard exista Faculty Of Liberal Arts. Exista astfel de facultati in Marea Britanie, in Scandinavia, in Europa Occidentala".

    Artele liberale vs celelalte domenii

    "Cu aceste arte liberale, trecerea ca viata devina PEtrecere, devine o mare placere spirituala, devine cultura! Evident, ulterior artele liberale si-au extins perimetrul.

    Un ingredient important al spectacolului, de grad inferior de cultura, este competitia, care oricand poate degenera in violenta, asa cum vedem. Metafora temporala dominanta este aceea care asimileaza timpul cu o fiinta malefica, pe care trebuie sa o ucidem: "a omori timpul"! Are o forta extraordinara. As spune chiar ca, sub aspect statistic, cea mai frecventa utilizare a timpului este aceea care se afla sub imperiul metaforei ucigatoare. Asta este problema unui numar imens de persoane: cum sa faci sa nu simti trecerea timpului, sa-l omori ca sa iesi din plictiseala, nu sa faci ceva interesant cu el. Cei mai multi il omoara prin anodin. Dar si prin violenta, prin viciu".

    Mentalitatea occidentala vs mentalitatea extrem-orientala

    "Daca e sa cautam diferente intre mentalitatea occidentala si cea extrem-orientala, as spune ca in mentalitatea extrem-orientala e o alta metafora temporala puternica: metafora cercului. Observati ca in vechile mituri ale omenirii, temporalitatea e prezenta foarte slab. Eu am repertoriat la un moment dat opozitiile binare din care apar in miturile studiate de Claude Levi-Strauss in cele patru volume din "Mythologiques". Si am constatat ca din cele vreo 120 de opozitii binare, doar 10 se refera la timp si doar vreo doua se refera la durata. Restul stau sub imperiul metaforei cercului, periodicitatile noapte-zi, vara-iarna etc. Si se stie ca temporalitatea in budism este sub semnul circularitatii, este dominata de viziunea periodica. Mitul eternei reintoarceri.

    Temporalitatea occidentala a stat mereu sub semnul linearitatii, in timp ce cea extrem-orientala a stat sub semnul circularitatii. Dar in ultimele decenii s-a constatat ca aceeasi viziune circulara apare in timpul cuantic si in timpul copilului foarte mic, deci imediat dupa nastere. Deci trei temporalitati aparent fara nici o legatura intre ele (temporalitatea pruncului, temporalitatea cuantica si temporalitatea in mituri) stau sub semnul aceleiasi metafore temporale a cercului, sau un prezent continuu (in mecanica cuantica nu exista ecuatii de miscare a unei particule)".

  • Lansare carte Regele Ferdinand autor Neculai Moghior

    Inainte era casa dl Manea Manescu azi este Club UNESCO. Am fost invitata la Club UNESCO cu dna Delia Staniloiu unde am avut onoarea sa cunoastem pe fondatoarea clubului UNESCO dr Preda un om de valoare. Pasind usor in acest club am facut cunostinta cu oameni valorosi doctori, savanti si profesori universitari, pictori de renume. Printre invitati se afla Orlateanu Atena pictorita, Lena Stanca sotia dl George Stanca scriitor, actrita Doina Ghitescu etc.

    Un om distins cu renume Dl Neculai Moghior istoric si muzeograf al muzeului armatei Romane a lansat cartea Regele Ferdinand la club UNESCO. Este o biografie a regelui Ferdinand , scrisa, cu precadere prin ceea ce ne-au transmis despre el contemporanii sai. Domnii Neculai Moghior a desfasurat o investigatie laborioasa si minutioasa, la capatul careia au strâns o “recolta” bogata, variata si concludenta. Un interes deosebit prezinta sursele documentare si iconografice, obiecte si alte marturii din patrimoniul Muzeului Militar National despre regele Ferdinand. Neculai Moghior istoric,muzeograf autorul cartii Regele Ferdinand.