Autor: omdecultură

Editia in limba romana a romanului Huriile de Kamel Daoud, recompensat in 2024 cu Prix Goncourt, cel mai vechi si mai important premiul literar din Franta, a ajuns recent in librariile fizice si online din intreaga tara. Cartea apare in cadrul Anansi World Fiction de la Editura Trei, in traducerea lui Irinel Antoniu. „Academia Goncourt a premiat o carte in care lirismul rivalizeaza cu tragismul si care da glas suferintelor asociate cu o perioada intunecata a Algeriei, in special pentru femei. Acest roman ne arata in ce masura literatura, prin capacitatea sa de a investiga realitatea, prin densitatea sa emotionala, urmareste alaturi de naratiunea istorica a unui popor o alta cale a memoriei”, declara, pe 4 noiembrie 2024, scriitorul Philippe Claudel, Presedintele Academiei Goncourt, la anuntarea laureatului.

Kamel Daoud, un scriitor al carui destin este legat, chiar de la debut de premiul Goncourt (cel dintai roman al sau, Cazul Meursault, contraancheta, a fost distins cu Prix Goncourt du Premier Roman), este astazi o voce importanta in literatura contemporana de limba franceza, dar si un jurnalist intransigent.
Nascut in 1970 in Mesra, Algeria, Kamel Daoud si-a inceput cariera jurnalistica in 1994, la Quotidien d’Oran, un ziar algerian de limba franceza. La acest cotidian, Daoud a avut prima sa rubrica, intitulata „Raina raikoum” („Opinia noastra, opinia voastra”). Dupa cativa ani, a devenit redactor-sef al ziarului si, timp de opt ani, s-a bucurat de o mare libertate de exprimare, in ciuda constrangerilor politice si sociale.

In paralel cu cariera sa de jurnalist, Kamel Daoud a inceput sa scrie literatura. A publicat mai multe volume de povestiri si cronici, iar in 2013, primul sau roman: Cazul Meursault, contraancheta, distins si cu Prix François Mauriac si Prix des cinq continents de la francophonie. Romanul are drept motto un citat din Emil Cioran: „Ora crimei nu suna in acelasi timp pentru toate popoarele. Astfel se explica permanenta istoriei.”

Huriile, cel mai recent roman al sau, recompensat atat cu Prix Goncourt, cat si cu Prix Transfuge 2024, exploreaza temele religiei, libertatii si identitatii, fiind apreciata de critici pentru profunzimea si originalitatea sa: „Magistral!” – Télérama; „O fresca istorica insufletita de un lirism eclatant” – Le Parisien;  „Un mare roman!” – Arnaud Viviant, Le Masque et la Plume; „O capodopera. Kamel Daoud da cuvantul tuturor victimelor razboiului civil din Algeria anilor ’90. Un roman absolut magnific” – Franz-Olivier Giesbert, RTL; „O carte realmente curajoasa” – Paris Match.

Daoud continua sa puna in discutie probleme existentiale si ale societatii, oferind cititorilor sai o reflectie profunda asupra lumii contemporane.
Romanul este interzis in Algeria, tara natala a scriitorului, pentru ca incalca un articol din „Carta pentru pace si reconciliere nationala”, care interzice evocarea „ranilor tragediei nationale”.

„In mod paradoxal, ceea ce izbeste la romanul lui Kamel Daoud este in primul rand vocea personajului sau, Aube. Victima a unei decapitari ratate, Aube e insemnata cu un «suras“ malefic ce-i orneaza gatul, dar si cu o voce inumana, pe care o dubleaza insa cu fluxul ironic, razvratit, neimpacat al gandirii care devine pana la urma romanul lui Kamel Daoud. Putem spune ca Aube, lipsita de voce, capata o personalitate strivitoare, nesupusa, scoasa in evidenta ironic si antitetic de idealul musulman al «huriilor». Ba mai mult, ea isi pierde glasul, dar reuseste sa dea glas tuturor victimelor dintr-un razboi despre care nu se poate vorbi.
Acest act de a da voce celor deposedati de ea este de altfel prezent in toate cele trei romane ale scriitorului algerian: in Cazul Mersault, contraancheta, Daoud ii dadea glas «arabului» din Strainul lui Camus, in Zabor sau Psalmii, unui tanar diform cu o voce ca un behait, dar care avea harul scrierii magice, iar acum, darul sau capata, in Huriile, valente colective, pentru ca discursul interior al lui Aube este corul sutelor de mii de victime ale razboiului mut din Algeria anilor ’90. Aube isi refuza conditia de victima, refuza pozitia de femeie supusa in societatea islamica si alege sa nu taca. Intregul ei comportament e o provocare pentru «pastratorii traditiei», iar asta pentru ca poarta pe trup, precum aegisul Atenei, stigmatul unui zambet ce sta dovada impotentei criminalului sau ratat. Aube este si ea, la randul ei, o hurie «ratata», dar asta pentru ca intra de minune in rolul unei zeite a razbunarii”, a declarat scriitorul Bogdan-Alexandru Stanescu, director editorial Anansi. World Fiction.