Autor: Ceașca de Cultură

Bucătarul mitropolitului

– Eu am un mare cult pentru Cuza-Voda – mi-a spus pictorul Honoriu Cretulescu, la un pahar cu vin rosu, intr-una din serile noastre de taina – pentru toate reformele lui si bunavointa aratata unui inaintas de-al meu, care nu era totusi moldovean ca marele domnitor si ca mine!

Tânărul avocat

Tinerii avocati obisnuiau, pe timpuri, acum vreo 50 – 60 de ani (poate si astazi), sa angajeze la prima lor pledoarie cate un mare avocat. Ei faceau istoricul intamplarii ce forma obiectul dezbaterii, iar maestrul tragea concluziile respective si cerea achitarea. 
Si iata (…)

Citeşte mai mult

Universitatea și reforma

Intrebarea pe care ne-o punem acum probabil toti cei implicati in sistemul universitar romanesc ar putea suna astfel: cum este (in ce stadiu se afla) ce “gust” are reforma invatamantului nostru superior? Ceva este (sau pare sa fie), pentru toata lumea, limpede: vechiul sistem, cel dinainte de 1989, calchiat, cum bine se stie, (…)

Citeşte mai mult

Cuibul de viespi

In 1936, un timp in care Bucurestiul a fost cunoscut ca "Parisul Estului", cele trei surori Duduleanu, dintr-o familie de comercianti prosperi, isi conduc clanul cu mana de fier. Tanarul jurnalist Mircea Aldea intra in acest clan prin casatoria cu fiica lor, dar aceasta unire va fi de scurta durata. 

(…)

Citeşte mai mult