Ceasca de cultura

Etichetă: adenium

  • Liviu Antonesei: “Nu aș vrea să fi fost de la început mai înțelept. E ca și cum ai dori să te naști bătrân.”

    Pentru a-l intelege pe omul, scriitorul, profesorul si personajul public Liviu Antonesei trebuie sa il cunosti personal. Odata intalnirea produsa veti vorbi ore in sir despre orice, ca doi prieteni care se intalnesc din cand in cand in tren si isi fac un scurt rezumat al vietii de pana atunci. Ochii ii stralucesc a tinerete, expresiile fetei se joaca cu nuantele ironiei si ale inteligentei subtile, mainile ii tanjesc dupa o tigara, parerile ii sunt pertinente si avizate, mintea deschisa, lecturile la zi si asezate pe colectii. Nu se sfieste sa isi expuna fasii din viata personala, sa critice sau sa aprecieze, sa cocheteze cu sinceritatea. Isi accepta trecerile pe langa si isi iubeste viata asa cum este, scrie cand ”il apuca” si isi regaseste in volumele de poezii ”motivul insulei”, se incarca cu energia tinerilor de prezenta carora in jurul sau este dependent si se numara printre cele mai vizibile personalitati iesene. Fondator si presedinte al revistei culturale Timpul, Liviu Antonesei, de la debutul sau din 1988 cu Semnele timpului, a avut ochi, suflet, minte si condei, atat pentru povestile personale, cat si pentru viata sociala, politica si culturala a Romaniei.  Printre cartile sale se numara: Pharmakon (poezii, 1989), Cautarea cautarii (poezii, 1990), 1990, Vremea in schimbare (interviuri, 1995), Aparitia Eonei si celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei (1999), Nautilus. Structuri, momente si modele in cultura interbelica (1999; editia a II-a, 2007), Despre dragoste. Anatomia unui sentiment (eseuri, 2000; editia electronica, 2005; editia a II-a, 2010), Check Point Charlie. Sapte povestiri fara a mai socoti si prefata (2003), La Morrison Hotel. Povestiri de pina azi(2007). Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Incercari de sociologie spontana(1995), Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei (1996), O prostie a lui Platon. Intelectualii si politica (1997), Literatura, ce poveste! Un diptic si citeva linkuri in reteaua literaturii (2004), Polis si Paideia. Sapte studii despre educatie, cultura si politici educative (2005), Un taur in vitrina de piatra (Editura Adenium, 2013). Asadar, Liviu Antonesei reuseste sa isi exploateze in scrierile sale diversele laturi ale personalitatii si sa imbine romantismul, cu didacticismul, cu critica sociala si politica si cu filozofia. Iar tu, ca interlocutor al sau, nu ai cum sa nu oscilezi constant intre respect si familiaritate.
    __________________________________________________________________

    Intr-un fel, se pare ca devii ceea ce iti propui, proiectezi o imagine despre sine.

    __________________________________________________________________

    Sunteti o personalitate complexa a culturii iesene, in primul rand, dar si a culturii nationale, scriitor, manager de editura, publicist, cercetator, profesor universitar. Cand v-ati dat seama care este drumul pe care vreti sa il urmati in viata?
    Daca ne gandim la toate astea eu ma socotesc in primul rand scriitor. Si atunci, de lucrul asta mi-am dat seama foarte devreme. Dintr-o intamplare, bunica mea, care era o femeie foarte credincioasa, m-a invatat sa citesc si sa scriu pe la 4-5 ani. Folosea Biblia si mai facea ea apel la ziarul Scanteia, ziarul partidului, pentru ca acolo erau literele desenate mari in titlu. De asemenea, in copilaria mea rulau filme sovietice cu partizani si nemti si, in perioada de mica liberalizare comunista, cand regimul s-a decrispat, au inceput sa vina si western-uri. Atunci am inceput sa scriu romane. Oricat de greu ar parea de crezut am debutat ca romancier. Pentru ca, de obicei, oamenii incep cu poezia. Scriam niste romane in care pastisam, desigur, ceea ce vedeam in filme. La un moment dat, am avut o cutie de creioane Cariocas, braziliene, cred ca prima din oras, mi-a adus-o un fost coleg de-al tatei din strainatate si am inceput sa si desenez romanele acelea. Va dati seama ca erau niste desene de un kitch nebun, eu nefiind talentat la desen, nici atunci, nici mai tarziu. A, si chiar si atunci, in clasa a III-a, daca ma intreba cineva “ce o sa te faci cand o sa fii mare?” spuneam scriitor. Intr-un fel, se pare ca devii ceea ce iti propui, proiectezi o imagine despre sine. Eu ma prezint, de obicei Liviu Antonesei, scriitor. Nu spun ca sunt profesor la Universitate. Pe la sfarsitul clasei a IX-a si inceputul clasei a X-a, m-am indragostit prima data serios si am inceput sa scriu poezii, normal de dragoste, dar cum tinerii sunt si filosofi de felul lor, erau, asa, cu nuante filosofice. Si tot din cauza dragostei am ajuns psiholog, de fapt, psihosociolog, pentru ca fata de care m-am indragostit atunci dadea la Sociologie. Eu ma gandeam, initial, sa dau la Medicina. Ma rog, ma gandisem inainte sa ma fac arheolog. Dupa aceea, nu stiu de ce, am vrut sa dau la Medicina. Dar fata dadea la Psihologie-Sociologie. De abia din 1990 am devenit cadru didactic la Iasi, cand s-au reinfiintat sectii desfiintate in perioada comunista.
    Pentru ca vorbeam de inceputuri, de formare, odata venit pe lume, ce calitati considerati ca te fac un om mai bun?

    Stim ca principalul instrument de cunoastere al oamenilor este comparatia. Si daca vorbim de comparatie, banuiesc ca un efect mai bun asupra ta il obtii in masura in care te cunosti, iti stii si calitatile si defectele. Dar nu esti singur pe lume, nu traiesti intr-o eprubeta, intr-un turn de fildes. Si atunci trebuie sa ii cunosti si pe ceilalti ca sa poti face comparatie. Si cred ca daca faci sistematic exercitiul asta de autocunoastere, cum ne indemna Socrate care era filosof, nu psiholog si incerci, in acelasi timp, sa ii cunosti si pe ceilalti, nu neaparat direct, ci prin cultura, prin literatura, prin filme, prin ceea ce fac, treci printr-o prima faza a cunoasterii. Faza a doua este mai dificila, controlul. Budismul tibetan, de exemplu, este un instrument bun de control al sinelui. Eu am inceput din adolescenta cu yoga, care m-a ajutat, apoi, sa descopar budismul. Ai control si pe corp si pe spiritul tau. Si nu e rau sa ai control, mai ales cand esti o fire mai navalnica. Deci cunoasterea este esentiala. De fapt e un cuplu aici, autocunoastere-intercunoastere. Eu am constatat ca jumatate de ora de meditatie sau de incantatii tibetane ma ajuta sa revin pe linia de plutire, oricat de obosit as fi.
    __________________________________________________________________

    Daca nu ai o pasiune, nu obtii mare lucru. Poti obtine rezultate meritorii, dar nu spectaculoase. Intri in rutina.

    __________________________________________________________________

    Dar ce calitati considerati ca te ajuta sa fii un bun profesionist, dupa ce ti-ai dat seama ce vrei sa faci cu viata ta?
    Ca sa devii un bun profesionist intr-un domeniu, in orice domeniu, in primul rand iti trebuie o inteligenta peste medie, dar si ceea ce se cheama mobilitate intelectuala. Capacitatea de a schimba rapid zona de interes pentru a putea sesiza noul. Fara asta nu se poate. Nici macar un cersetor bun nu devii. Dupa aceea, mai trebuie ca domeniul pe care il abordezi chiar sa iti placa, sa ai o pasiune pentru el. Daca nu ai o pasiune, nu obtii mare lucru. Poti obtine rezultate meritorii, dar nu spectaculoase. Intri in rutina. Si din momentul in care intri in rutina e rau. Eu am avut noroc. Nu prea pot intra in rutina, pentru ca am mai multe preocupari decat pot duce. Si din ’90 incoace am avut chiar mai multe slujbe in acelasi timp, din aceeasi zona, dar, totusi, destul de diferite, astfel incat nu m-am plictisit. Este esential, deci, sa iti placa ceea ce faci, pentru ca daca iti place, riscul plistiselii si al rutinei scade. 
    Pentru ca ati ales sa traiti in Iasi, spuneti-ne care sunt valorile culturii iesene care v-au atras si v-au tinut in acest oras?

    Cred ca e un blestem cu orasul asta al nostru, nu ma lasa sa plec. Si e interesant, pentru ca nu neaparat imi place, decat pe anumite portiuni. Daca ma duc pe la Medicina prin spate, pe langa cateva cladiri din centru, prin Copou, imi place. Daca intru in nebunia asta dintre blocuri, ma cutremur, pentru ca eu am prins si alt oras. In ’61-’62, cand au venit parintii mei in Iasi, am mai prins Academia Mihaileana, unde e Cinematograful Victoria acum, am mai prins Cinematorgraful Ilie Pintilie care era fostul Circ Sidoli, o cladire cam ca Teatrul National, in locul Hotelului Unirea. Iasul acela nu mai este. In copilaria mea erau 15 sinagogi in Iasi. Acum este doar una singura ascunsa in Tg. Cucului. Orasul avea, inca, un patrimoniu istoric mult mai consistent decat astazi, avea un mediu multicultural. Erau evrei, mai erau rusi lipoveni, familii de greci, tigani. Era un oras in care in saloane se vorbea franceza inainte de razboi. Eu am mai prins urme din orasul acela. Urmele acelea mi l-au facut drag si tot urmele acelea ma tin aici, probabil. Am avut ocazia dupa 1990 sa ma duc in Germania, sa ma duc la Paris. Puteam sa ma duc la Bucuresti. Si de fapt prima ocazie de a pleca a fost in 1976, cand am terminat facultatea. Dar cand vad turnul garii din Iasi mi se face dor. Nu stiu, e o boala. In ceea ce priveste viata culturala a orasului, s-ar putea mai bine de atat. S-a vazut acum cu Festivalul International al Educatiei (FIE), ca sunt niste forte in Iasi care pot atrage niste evenimente culturale, niste personalitati. Noi ne mandrim cu o eticheta, ”capitala culturala a Romaniei”. Nu mai sunt sigur ca are acoperire intru totul. Desi, cand te gandesti ca cea mai puternica editura din tara e in Iasi, Editura Polirom, cand te gandesti ca Filarmonica Moldova Iasi, ca Cvartetul Voces sunt de buna performanta, ca Opera Nationala Iasi se trezeste, spui da.

    __________________________________________________________________

    Eu ma definesc uneori ca fiind cel mai harnic lenes din lume.

    __________________________________________________________________

    Cum va impartiti timpul intre toate activitatile pe care le desfasurati? Va considerati un bun manager al propriului timp?

    In ciuda faptului ca fac atat de multe lucruri, nu sunt un om organizat. Mizez mult pe inspiratie, lucrez in asalt. De obicei, daca am o saptamana pentru ceva, tot in ultima zi fac. In schimb, in ceea ce priveste rubricile permanente,  precum cele din Ziarul de Iasi, din Adevarul, din Cotidianul, din Revista 22 sunt de o promptitudine nemteasca. Dar, poezii pot sa nu scriu 5 ani sau 10 ani. Asta nu inseamna ca nu o sa mai scriu poezii. Pentru ca ma duc in Creta, de exemplu, doua saptamani si ma trezesc ca scriu 100. Nu sunt poetul organizat care se aseaza la o masa si  isi spune ”azi scriu o poezie”. In ceea ce priveste proza, pana acum nu m-am apucat de roman pentru ca imi dau seama ca trebuie sa stau mult pe scaun si eu sunt neastamparat. Am scris povestiri, in schimb. Dar nici alea nu erau neaparat planificate. Ceva nebulos se invartea in cap, o scena, un personaj, dupa care intram la computer si scriam. Pentru ca textul se mai scrie si singur, daca stii de unde sa il apuci. Eu ma definesc uneori ca fiind cel mai harnic lenes din lume. Dar la cat timp pierd pana produc, de fapt sunt lenes. 
    __________________________________________________________________

    Pe mine ma stiu cei de varsta mea. Dar mai sunt si tinerii. Trebuie sa ii fac si pe ei sa zica: ”e acolo un mos interesant, ia sa vedem ce e cu el.” Deci, practic cu vehementa promovarea si autopromovarea.

    __________________________________________________________________

    Cum vedeti interactiunea scriitor-cititor?

    Nu mai e ca pe vremuri, cand cititorii ii cautau pe scriitori. Acum trebuie sa le mai si iesi in fata. Sunt un scriitor activ din punctul asta de vedere, uzez de toate mijloacele de promovare si de autopromovare pe care societatea asta tehnologica le pune la dispozitie. De aceea am pagina de facebook, de aceea am blog, de aceea trei dintre cartile mele au aparut si in editie electronica, la Liternet, pe vremea cand editurile nu scoteau editii electronice. Acum se publica mult, sunt mii de edituri in tara, se traduce mult. Chiar trebuie sa se auda de tine, in primul rand ca sa fii citit. Pe mine ma stiu cei de varsta mea. Dar mai sunt si tinerii. Trebuie sa ii fac si pe ei sa zica ”e acolo un mos interesant, ia sa vedem ce e cu el.” Deci, practic cu vehementa promovarea si autopromovarea.
    Ce inseamna pentru dumneavoastra prea mult si prea putin atunci cand vine vorba de promovare?

    Oricata promovare iti faci la ceea ce produci, niciodata nu este prea mult. Intotdeauna vei constata ca e prea putin. Ca ceva ori ai uitat, ori ai sarit, ca pentru ceva nu ai mai avut timp, energie si mijloace. Pentru ca mecanismul pe care il ai la dispozitie e urias. Puterile tale sunt limitate. 

    Ce va convinge sa va implicati intr-un proiect cultural de amploare, cum este Festivalul International al Educatiei (FIE) care tocmai s-a incheiat la Iasi?

    Imi place sa lucrez cu tinerii. Pe de alta parte, mi-am dat seama ca ma ajuta si pe mine ca director de editura. In plus, festivalul mi-a oferit ocazia sa aduc in oras niste oameni interesanti, oameni care de obicei nu prea vin la Iasi, pianista japoneza, Hiroko Minakami, fiica sa dansatoare sau scriitorul Mike Phillips, care a fost de vreo zece ori in Romania, dar in general la Sibiu. Nu discut festivalul in ansamblu pentru ca as avea puncte de vedere critice. Dar ce am avut noi de facut, mi se pare ca a iesit extraordinar de bine. Si chiar vreau sa scriu un articol de multumire si oamenilor mei si publicului si celor care ne-au sprijinit si celor care au acceptat sa fie invitati. Totusi, am cateva lucruri de spus. O manifestare de o asemenea amploare nu o anunti cu trei luni inainte pentru ca oamenii au agenda lor. Noi am avut noroc de niste coincidente. De pilda, l-am putut aduce pe Mike Phillips, dar el era oricum la Sibiu, la Festivalul de Teatru de acolo. Am mai avut noroc ca s-a potrivit cu FIE concertul Patriciei Kaas. Norocul te ajuta o data. Dar trebuie sa avem grija pe viitor, sa organizam totul cu un an inainte. Si pentru o conferinta internationala sau pentru un simpozion primesti prima circulara cu un an inainte. 

    Ce sanse credeti ca are Iasul sa devina capitala culturala europeana si pe ce ar trebui sa se axeze pentru a indeplini acest obiectiv?
    Tocmai am citit niste studii care m-au pus pe ganduri. Nu in ceea ce priveste sansele Iasului, ci in privinta avantajelor. Unele studii se refera la Liverpool care e un oras de alte dimensiuni, in alt tip de societate decat cea din Romania, cu alte resurse. Se spera ca atunci cand devii capitala culturala, atragi foarte multi turisti si se produce un boom al economiei locale. Ei bine, se vede ca si in cazul Liverpool si in alte cazuri, boom-ul a durat un an. In schimb, orasul a ramas indatorat, a trebuit sa trimita in somaj nu stiu cati salariati din domeniul public. Si de fapt s-a constatat ca nu a avut un castig. Sunt cheltuieli. Nu toti banii vin din fonduri europene. Unii sunt imprumutati de municipalitati. Ori Iasul este deja foarte indatorat. De aceea, si Primaria si ceilalti factori de decizie trebuie sa se gandeasca foarte bine, inainte de a depune candidatura, daca iesim in castig din afacerea asta sau nu. Initial nu m-am gandit la aceste aspecte. Dar am citit un articol al lui Mircea Platon care trimitea la aceste studii  si m-am cutremurat.

    Pentru ca in prezent sunteti, pe langa scriitor si profesor universitar si directorul unei edituri, Editura Adenium, vorbiti-ne putin despre proiectele de viitor.

    Eu am preluat editura din ianuarie si am zis, ”noi la Bookfest trebuie sa mergem cu zece carti”. Am mers. Acum ne-am propus cincisprezece pentru Gaudeamus, dar vor fi mai multe. Cand am preluat editura se ocupa o singura persoana de tot si scotea carti pentru copii, carti de acelasi autor, autor care era si patronul editurii. Si cineva i-a spus, la un moment dat, ca nu poate sa scoata numai cartile lui, ci sa faca o editura generala care sa scoata si alti autori respectabili. Avea nevoie de un plan editorial, deci. Eu am facut asta. Am scos Daneliuc, am scos InimaRea, am scos cartea mea. De fapt, aici e surpriza pe care mi-au facut-o ei mie, cand am implinit 60 de ani, nu tineam neaparat sa imi scot cartea la editura la care sunt director. Abia cand a iesit am aflat ca e ilustrata de Dragos Patrascu. Si mai avem Creanga in banda desenata, volumul I, vine volumul II, se lucreaza la Caragiale. Deci acum suntem o editura generala care scoate, pe de o parte literatura originala, pe de alta parte traduceri, carti din zona antropologica, in Seria Antropos. O sa avem si o serie de mistery-crime, cu literatura de consum. Asta ajuta, de obicei financiar editurile pentru a-si putea duce pana la capat proiectele culturale. Vom continua si cu cartile pentru copii. Nu vom uita de unde am plecat. Literatura pentru copii ramane un resort special al editurii. O sa scoatem o traducere din Comenius, filosof care a scris prima carte pentru copii. Incercam sa facem, deci, o editura solida. Mie imi place cum am inceput. 
    Ce tip de promovare considerati ca prinde la consumatorii de cultura din Iasi?

    Nu avem un public uniform. La publicul tanar poti sa mergi agresiv pe promovarea electronica, pe bloguri, pe site-uri de specialitate, pe paginile de facebook si chiar prin comunicate pe email. La cititorii mai in varsta merg mijloace mai traditionale, anunturi in ziar, pliante, afise, lansari. Sigur, asta nu inseamna ca ei nu se pot descurca si cu computerul. As putea adauga promovarea prin televiziune. Din pacate, pentru edituri, o  astfel de promovare este aproape imposibila, preturile sunt extrem de mari. 
    __________________________________________________________________

    Eu cred ca literatura este intotdeauna realista si intotdeauna autobiografica. Dar cu conditia sa operam cu concepte ceva mai largi de realitate si biografie.

    __________________________________________________________________

    Pentru ca ati lansat recent un volum de poezie, Un taur in vitrina de piatra, spuneti-ne ce va inspira?
    Nici eu nu stiu ce ma inspira, ca pe mine ma apuca, mai degraba. Totusi, constat ca ultimele cicluri de poezii sunt scrise in insule, fie in Creta, fie in Azore, fie la Londra, care e o insula intr-o insula. Poate ca am luat-o pe urmele lui Eminescu, cu insula lui Euthanasios. Ma gandesc la motivul insulei, pentru ca mi s-a intamplat in ultimii 7-8 ani sa nu fi scris in tara mai mult de 12 poezii. Acum, cu siguranta si dragostea ma inspira, mai ales dezamagirea in dragoste, pentru ca atunci cand este entuziasmul de inceput faci dragoste, nu scrii despre ea. Imi dau si eu seama. Sau un peisaj spectaculos cum des intalnesti in Creta, de exemplu. Eu sunt vizual. Si in proza si in poezia mea e mult imagism.
    Cat de importanta considerati ca este discretia asupra propriei vieti atunci cand scrii?

    Eu cred ca literatura este intotdeauna realista si intotdeauna autobiografica. Dar cu conditia sa operam cu concepte ceva mai largi de realitate si biografie. Din realitate nu fac parte numai persoanele si obiectele. Din realitate fac parte si amintirile si fantasmele si ceea ce iti imaginezi. Deci eu privesc lumea pe mai multe planuri care se interpatrund, planul fizic, planul simbolic si planul informatic, cel care cotropeste tot acum. 

    Ce satisfactii considerati ca aduce cu sine scrisul, dincolo de notorietate?

    Notorietatea nu este intotdeauna un lucru bun. Mie scrisul imi aduce, in primul rand, liniste interioara. Scrisul este cu siguranta un mijloc de autoterapie, ca si exercitiile de autocunoastere, ca si meditatiile, ca si ascultarea muzicii tibetane, terapie care te ajuta sa treci printr-o viata care nu e simpla, printr-o lume care nu e usoara. Iti recuperezi din energie ca sa faci fata tuturor agresiunilor.
    Cum stati cu motivatia?

    La mine e simplu. Daca ceva imi place, motoarele pleaca. Si energie am. Ma mir si eu, uneori, cum de am atata energie la 60 de ani. Si, in ciuda faptului ca am o conceptie fundamentalista extrem de pesimista, am adoptat inainte de ’89 un fel de optimism metodologic, cred ca se poate progresa, indiferent de defecte. Rareori ma apuca o depresie atat de crunta incat sa nu mai am motivatie. 
    Dar cu rutina, cu oboseala cum stati?

    Oboseala apare din cand in cand, dar cand am goluri in program, cand nu am nici o obligatie ma apuca o plictiseala groaznica si trebuie sa imi gasesc ceva de facut. Pe mine nu ma apuca depresia cand am multe de facut, ci daca cumva nu am. Si am si spus. Ce faceam intr-o societatea normala? O tineam din depresie in melancolie. Eu am nevoie sa fiu provocat. Daca sunt provocat, se trezesc toate energiile si functionez la turatie maxima. 
    __________________________________________________________________

    Dar am, totusi,  un vis care daca nu se implineste, pot sa ma consider pe jumatate ratat ca scriitor, indiferent de ce am scris pana acum. Am sase romane in cap. Unele dintre ele sunt de 20-30 de ani in cap.

    __________________________________________________________________

    Aveti vise care nu vi s-au implinit, inca?

    Toate vietile au. Eu as putea sa ma declar multumit pentru ca nu am facut putine in viata. Imi dau seama mai ales comparativ. Dar am, totusi, un vis care daca nu se implineste, pot sa ma consider pe jumatate ratat ca scriitor, indiferent de ce am scris pana acum. Am sase romane in cap. Unele dintre ele sunt de 20-30 de ani in cap. Dar nu mi-am facut curaj sa ma asez la masa, sa stau zile, saptamani, luni, poate ani, sa scriu macar unul din ele. Insa nu mai pot amana, la 60 de ani viata merge mai mult inapoi decat inainte. Deci asta ar trebui sa fie o preocupare iminenta pentru mine.  Dar tot aman. Ultimul motiv de amanare este ca nu stiu de care sa ma apuc. Si am si spaima sa stau mult pe acelasoi text. Ultima data cand am stat mult pe un text a fost la teza de doctorat. 
    V-ati visat vreodata destinul altfel? 

    Cred ca nu. Desi un motiv ar fi fost. Eu am avut un talent care friza geniul pentru matematica. Eram foarte bun, un mic geniu matematic. Numai ca s-a intamplat o nenorocire apoi. Am dat peste profesori tampiti. Am avut doua ghinioane. Prima data, in clasa a VI-a, cand o doamna profesoara imi punea 3 doar pentru ca mie mi se pareau prea usoare exercitiile pe care mi le dadea si radeam. Si am mai avut unul in clasa a IX-a. A venit o doamna profesoara, sotia unui mare matematician. Era draguta, eu eram adolescent, mai faceam glume. Si intr-o ora mi-a cerut caietul de teme si mi-a pus 4.  Din momentul acela am terminat-o cu matematica. Cine stie, daca nu aveam acea a doua experienta pedagogica nefericita, daca in loc de scriitor, nu ajungeam matematician.  
    Daca ar fi posibil, ce ati schimba in viata dumneavoastra?

    Nu as schimba nimic. Mie viata mea, asa cum a fost ea, si nu spun ca a fost usoara, mi-a placut. Daca ar fi sa mearga la fel si in continuare, as fi bucuros. Si nici nu as vrea sa fiu de la inceput mai intelept. E ca si cu ai dori sa te nasti batran. Nu cred in intelepciune, cred in instinct. Vorba lui Eminescu ”o, intelepciune, ai aripi de ceara!” 





  • InimăRea – Damele din pălarie

    Cand alegi sa cumperi o carte si apoi sa ii oferi minute, ore, zile din timpul tau liber cazi la o intelegere cu motivatia. Fie ca te plictisesti, fie ca vrei sa incerci altceva sau sa iti completezi o colectie, fie ca mai dai o raita pe un teren de joaca cunoscut pentru ca ti-e familiar si ti-e bine acolo, fie ca vrei sa iti largesti orizontul, pui ochii pe o carte. Acea carte pe care in acel moment simti ca vrei sa o ai in biblioteca. Orice te poate convinge. Cronicile pe care le-ai citit, recomandarile altora, amabilitatea librarului, coperta, zambetul irezistibil al persoanei care a pus mana pe un alt exemplar in acelasi timp cu tine, notorietatea autorului sau, dimpotriva, prezenta sa inedita pe piata de carte, dispozitia cu care ti-ai inceput ziua. 
    Hai sa spunem, totusi, ca mergi pe recomandari. In acest caz ar trebui sa te intrige mai mult ce nu se spune despre cartea cu pricina, ce poti afla singur, ce poate confirma sau infirma parerea celui care face recomandarea si sa iti doresti, dupa ce ti-ai facut o idee despre ce iti ofera autorul, sa o rasfoiesti, sa o pui intr-un context, poate cel personal, si sa ii adaugi finalul in colectia de finaluri pe care memoria o supravegheaza cu ochi critic. 
    Editura Adenium din Iasi a lansat deja pe piata de carte, in varianta revazuta, un titlu care sigur nu te va lasa indiferent pentru ca vizeaza tocmai acea curiozitate a cititorului mereu in cautare de altceva. Este vorba despre volumul Damele din palarie: Pseudospionologykos semnat cu pseudonimul InimaRea. De ce ar trebui sa te intereseze acest titlu? In primul rand pentru ca tu si parintii tai ati trait intr-o Romanie comunista supravegheata 24 de ore din 24 de Big Brother-ul Sistemului, Securitatea, si v-ar placea sa stiti ce este in mintea unui fost securist, care dupa 1989 isi continua activitatea la Serviciul Roman de Informatii. Cui nu i-ar placea sa treaca dincolo de declaratiile oficiale si de comunicatele de presa si sa traga cu urechea la discutiile unor angajati ai Ministerului Afacerilor Extrene (MAE), Serviciului Roman de Informatii (SRI), Ministerului de Interne (MI), Ministerului Apararii Nationale (MApN)? Ei bine, paginile de proza pe care le propune spre lectura InimaRea fac posibila aceasta fantezie, personajul principal fiind unul din interiorul Sistemului.
    Osciland intre ironie, autoironie, pseudospionaj si satira politica, autorul volumului pe care Editura Adenium il propune spre lectura semneaza cu pseudonim amintind de numele de cod pe care angajatii serviciilor secrete si le insusesc. Pe numele sau adevarat George Tudor, InimaRea patrunde cu ajutorul condeiului in insasi inima bantuita de fantomele trecutului, de afacerile murdare ale prezentului si de dramele personale a unui colonel ratacit printre securisti de 25 de ani, hranit si haituit de acestia in mare parte a vietii sale de adult. Desi le uraste felul de a fi, le si pupa mana pentru a se bucura de beneficiile care vin la pachet cu o astfel de “meserie”. Duce o viata dubla, ca orice securist care se respecta, stie asta, dar are suficient umor pentru a se autoironiza si a-si injura printre dinti colegii. Are de facut atat de multe confesiuni induiosator de murdare si de imbibate de felul de a fi al securistilor si al victimelor securistilor, incat pe unele chiar ai vrea sa ti le notezi undeva. “Inainte era patriotic sa fii ticalos, asa cerea Partidul, Tara sau cauza socialismului si comunismului. Dar acum cine-ti mai cere sa furi, sa minti, sa inseli si  sa aduni ca disperatul-sa  razi tot, nimic sa nu ramana in urma ta, de parca ai fi vesnic? Fara alibiul patriotismului, ticalosul patriotic a ramas ticalos pur si simplu, fiindca asa era- nu devenise prin educatie. Eu nu am fost asa-asta-i toata povestea! Nu ca n-am vrut. N-am putut, cum n-am putut fugi mai departe…” spune el in una dintre cele 157 de pagini ale volumului Damele din palarie: Pseudospionologykos.
    Jongland cu familiaritatea discutiilor intre prieteni si cu stilul pamfletar, Theo, personajul-povestitor din Damele din palarie, omul din interiorul Sistemului de Securitate, nu incearca o secunda sa se faca placut. Mai degraba isi face un bine si pozeaza in incomodul de serviciu. Isi leapada pacatele din trecut ca pe niste haine murdare si se imbata cu libertatea aparenta a cuvantului, isi face radiografia propriului schelet de securist din dulap si merge pe firul relatiilor personale pentru a-si intelege viata. Nu ezita sa cocheteze cu insasi trivialitatea, fara insa a o lasa sa detina controlul, pentru a-si atinge scopul. Lipsit de pudoare, dar lucid, extrem de lucid si transant, omul lui InimaRea se deda la caracterizari de o exactitate care accelereaza pulsul. Fie ca este vorba de sefi, de subalterni, de femei, de prieteni sau de el insusi, Theo calca in picioare superficialitatea si “trebuie sa-ul” si intreaba, marturiseste, investigheaza, merge pe firul adevaratelor intentii. Despre felul de a fi al unui un ministru, de exemplu ii avertizeaza amical pe cititori: “Un tip afabil, chiar putin onctuos-ii simti nevoia de a fi aprobat, semn ca e inca nesigur, nu si-a format reflexele de stapan.”

    Asadar, nu exista dubii, odata facuta alegerea de a citi Damele din palarie, in privinta stilului. Pe parcursul celor 157 de pagini ai placutul sentiment ca esti la o bere prelungita cu un prieten care isi scrie memoriile si iti vrea mai intai parerea. Apostroful si liniile de dialog folosite cu generozitate, povestirea la persoana intai singular, umorul te urmaresc si te atrag de partea povestitorului, iar jargonul securistilor si limbajul codificat te fac sa simti ca informatii de o importanta capitala iti sunt picurate in ureche. De la “zic si eu”, “va spun, doar ma stiti”, “alde”, “dom’ne”, “momarlanul”, “bulangii”, la “fripturisti”, “are balta peste”, “ce s-o mai mermelim”, “ce se tace, nu se fluiera”, “Marea Vrajeala” (Revolutia din ’89) trecerile sunt atat de firesti, inca nu are cum sa nu iti fie simpatic colonelul Theo, informatorul la dispozitia ta.
    Totodata, tonalitatea pe care InimaRea o da povestirii are ceva din ritmul discursurilor batranilor care se conving odata in plus ca era mai bine pe vremea lor, asa rau cum era, ca prea multa libertate duce la comportament incontrolabil si citindu-l te gandesti ca da, ceva din senilitatea batranetii se zbate in mintea unui securist cu vechime care nu mai poate functiona ca un om obisnuit. 
    La inceputul paginilor de proza cu valente autobiografice puse cap la cap de InimRea il gasim pe acest Theo-securistul vorbaret la Biroul de Presa al Serviciului de Informatii ocupandu-se de surse, de ce apare si de cum apare in presa. Este mult mai relaxat si mai dispus sa se spele pe maini decat sefii sai infipti in posturi cheie. Isi da cu parerea despre aproape orice: despre situatia economica si politica a tarii, despre afacerile frauduloase de dupa ’89, de genul SOV Invest si FNI, despre deteriorarea relatiilor cu femeile din viata sa, despre viata sexuala a sefului, despre ipocrizia oamenilor din presa pe care ii are colaboratori. Practic este o enciclopedie ambulanta a vietii de birou a unui securist. Pe masura ce avanseaza, insa, in desfasurarea intrigii propriei vieti, ca intr-un joc de sah, isi schimba strategia. Preia unul dintre posturile acelea cheie pe care le detesta intr-o vreme si face loc protocolarului in comportamentul sau. Incepe sa ii placa gustul ordinelor si aroganta, autosuficienta barbatului important. Pana spre final da, insa, peste noi si noi indicii care il ajuta sa inteleaga ca numirea sa nu este una intamplatoare. Ba, mai mult, afla cu stupoare ca femeia cu care are o relatie a apelat la oamenii sai din interiorul sistemului pentru a-l vedea pe un scaun de sef. Astfel, ultimele pagini il surprind indreptandu-se cu o viteza ametitoare spre cele mai crunte necunoscute din viata sa: cine sunt eu, de fapt? cine este femeia aceasta de langa mine?
    Dincolo de “subiectele de presa” abordate cu un ton zeflemitor si transant  si dincolo de incursiunea in “planul de evacuare al Serviciului de Informatii” din Romania comunista si postcomunista, Damele din palarie exploateaza umanul, intorcandu-l pe toate fetele. Diferentele de gen, teama de singuratate, nevoia de recunoastere si de autoflagelare, invidia, ispita tradarii, gustul dulce-amarui al barfei sunt aceleasi, fie ca lucrezi cu informatia, fie esti in fruntea unei tari, fie ca faci curatenie in toaletele publice sau lucrezi pamantul, pare sa ne spuna InimaRea prin intermediul personajului sau. Indiferent cat de important, cat de puternic sau cat de mic te simti poti fi urmarit si pe intuneric si macinat in orice secunda pana in maduva oaselor de iubire, de ura, de indiferenta, de glorie sau de nimicnicie, de ratare. Ce face, insa din stilul lui George Tudor, alias InimaRea unul original? Raspunsul este cat se poate de simplu. Umorul purtat prin toate registrele si cu o tinta precisa: placerea cititorului si curiozitatea acestuia.
    Damele din palarie: Pseudospionologykos, volum de proza scos in editie revazuta de catre Editura Adenium in 2013, in cadrul colectiei Punct Ro. Proza, este, in cele din urma, o incursiune lipsita de pudoare in trecutul si prezentul “informatorilor”, in instructiunile de folosire ale vietilor acestora si nu lasa loc plictiselii sa saboteze ascensiunea spre final. Se citeste usor, cu zambetul pe buze, cu spranceana ridicata din cand in cand a mirare si poate a dezaprobare, dar cu placerea mereu la panda. 

    banneradenium

  • Editura Adenium – Rezultatele concursului de debut

    La 1 februarie, Editura Adenium a anuntat lansarea unui concurs de debut pentru trei genuri literare – poezie, proza, eseu/ critica/ istorie literara – si pentru grafica/ banda desenata. La termenul stabilit si in conditiile formulate in regulamentul concursului, au fost primite 68 de manuscrise de proza, 36 de poezie, 4 pentru sectiunea eseu si 14 pentru grafica/ banda desenata.

    In urma fazei preliminare, au fost selectate cite zece manuscrise pentru poezie, proza si banda desenata/grafica. Nici un manuscris de le sectiunea eseu n-a intrunit criteriile selectiei preliminare. Manuscrisele selectate au fost supuse juriilor de specialitate pentru stabilirea cistigatorilor.

    Juriul     pentru genurile literare a fost alcatuit din Al. Cistelecan, Bogdan Cretu, Liviu Antonesei (membri) si Gabriel Chescu (secretar).

    Juriul pentru grafica/ banda desenata  a avut componenta: prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu, rectorul Universitatii de Arte „George Enescu” Iasi, lector univ. dr. Cristian Nae, Universitatea de Arte „George Enescu” Iasi, Alexandru Ciubotariu, ilustrator BD, directorul Muzeului de Benzi Desenate Bucuresti (membri), si Oana Nae (secretar).

    In urma analizei manuscriselor ramase in concurs, membrii juriilor au notat fiecare manuscris cu note de la 1 la 10. Secretarii juriilor au calculat mediile, care au condus la ierarhiile finale. Manuscrisele au fost desecretizate dupa incheierea procedurilor de jurizare. Cistigatorii de la prima editie a concursului de debut al editurii noastre sint:
    Poezie: Locul I: Ana Ionesei (Cluj-Napoca), Maldororiana. Editura a decis sa acorde Premiul Special „Adenium – Timpul” lui Adi Filimon (com. Chiajna, jud. Ilfov) pentru manuscrisul Ioanes cel Bun. Ambele volume vor fi publicate.
    Proza: Locul I (la egalitate de puncte): Cosmin Leucuta (Arad), Laptele negru al mamei si Beatris Serediuc (Timisoara), Varza. Ambele volume vor fi publicate.
    Grafica/BD: Adrian Serghie (Iasi), 20.000 leghe sub mari (dupa Jules Verne). Albumul va fi publicat.
    Editura va lua imediat legatura cu cistigatorii. Conform regulamentului anuntat, toate volumele vor fi publicate pina la editia din acest an a Tirgului „Gaudeamus”, vor fi lansate cu acel prilej si vor fi sprijinite prin actiuni de promovare: anunturi, publicitate, serviciu de presa. Autorii vor primi cite 50 de exemplare ca drepturi de autor, pentru propriile actiuni de promovare.
    Pe 1 ianuarie 2014, vom deschide editia a doua a concursului. Vom adauga si o sectiune de teatru, intrucit au existat solicitari, din pacate, manifestate dupa inceperea concursului.
    15 August 2013, in Iasi
    Liviu Antonesei

  • “Isprăvile lui Guguţă” la Iași

    Deschiderea Festivalului de Carte si Autori pentru Copii si Adolescenti va avea loc pe 15 iunie, cu lansarea, in prezenta autorului, a celebrei carti pentru copii “Ispravile lui Guguta”, semnata de scriitorul basarabean Spiridon Vangheli.
    Festivalul International al Educatiei (FIE), organizat de Asociatia PRO EVENT si Primaria Iasi, ce se va derula in iunie la Iasi, rezerva un loc important activitatilor culturale si educationale destinate copiilor si adolescentilor.

    Astfel, impreuna cu Inspectoratul scolar Judetean (ISJ) Iasi si Palatul Copiilor din Iasi, FIE a pregatit un Festival de Carte si Autori pentru Copii si Adolescenti in cadrul caruia vor avea loc peste 60 de evenimente: lansari de carte, ateliere de creatie, spectacole de teatru, conferinte, concerte de muzica pentru copii, precum si activitati dedicate benzilor desenate. Manifestarile dedicate copiilor se vor desfasura zilnic, in perioada 15-20 iunie, intre orele 10.00-21.00, la Palatul Copiilor si in Parcul Voievozilor. 
    “O parte importanta a festivalului o reprezinta copiii si elevii, pe care ii avem invitati in perioada 15-20 iunie, in zona Palatul Copiilor. Speram sa vina cat mai multi elevi si sa petreaca cele sase zile intr-un cadru relaxat, in spatii neconventionale, in compania dansului, a muzicii si a autorilor lor preferati”, a declarat Florin Mindirigiu, directorul FIE.
    In cadrul acestui festival pentru copii, Inspectoratul scolar Judetean Iasi participa cu un proiect intitulat “Pasi de copil in Iasii marilor zidiri”.  900 de copii, multi din localitati rurale sarace, defavorizate, vor beneficia de activitatile FIE, vor vizita muzee si obiective turistice, vor primi carti.
    “Inspectoratul scolar Judetean Iasi este privilegiat sa fie partener intr-un proiect cultural si educativ complex, pentru ca menirea acestei institutii este de a asigura accesul copiilor si al tinerilor la o educatie de calitate, la cunoastere, la cultura autentica“, se arata in mesajul Inspectoratului scolar Judetean Iasi semnat de prof. dr. Camelia Gavrila, Inspector scolar General.
    “Educatia „de baza”, fundamentele intregii educatii se pun in continuare in copilarie si adolescenta. Din acest motiv sectiunea noastra s-a centrat in primul rind pe cartea pentru copii si tineret. Cartea este la FIE. Cartea nu are cum sa nu FIE!”, a declarat si scriitorul Liviu Antonesei, presedintele Festivalului de Carte si Autori pentru Copii si Adolescenti.
    Deschiderea Festivalului de Carte si Autori pentru Copii si Adolescenti va avea loc pe 15 iunie, cu lansarea, in prezenta autorului, a deja celebrei carti pentru copii “Ispravile lui Guguta”, semnata de scriitorul basarabean Spiridon Vangheli. Momentul este organizat de Editura “Adenium” in parteneriat cu Editura “Doxologia” a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Opera de exceptie a scriitorului Spiridon Vangheli a fost publicata in 20 de milioane de exemplare, a fost tradusa in 38 de limbi, aparand in peste 72 de editii. Prozatorul este cunoscut pe toate meridianele lumii.

  • Adrian Cioroianu, invitat special la Zilele benzii desenate

    Pe 20 iunie, in cadrul Zilelor benzii desenate, parte a Festivalului de Carte si Autori pentru Copii si Adolescenti de la Palatul Copiilor din Iasi, va avea loc un moment extrem de interesant, pregatit de organizatori: o discutie a istoricului Adrian Cioroianu, mare iubitor al benzilor desenate, cu fanii BD privind punerea in benzi desenate a clasicilor romani: Creanga si Caragiale.
    In perioada 15-20 iunie, Festivalul International al Educatiei, organizat de Asociatia PROEVENT si Primaria Iasi, va oferi tinerilor si copiilor o serie de evenimente incluse intr-o sectiune ce le este dedicata integral. Zilele benzilor desenate (18-20 iunie) vor incheia aceasta sectiune, cu o serie de ateliere si prezentari oferite de cei mai buni desenatori din Iasi si din tara.
    Sectiunea dedicata copiilor si adolescentilor din cadrul FIE include un Festival de Carte si Autori pentru Copii si Adolescenti, prezentari si ateliere de creatie, precum si Zilele Benzilor Desenate. Acestea din urma sunt programate pentru intervalul 18 – 20 iunie, fanii BD fiind asteptati la ateliere si prezentari cu si despre benzile desenate.
    Deschiderea Zilelor Benzii Desenate (BD) va avea loc pe 18 iunie, la Palatul Copiilor, cu Vernisajul expozitiei de carte obiect si ilustratii a studentilor specializarii Grafica, de la Facultatea de Arte Vizuale si Design, Universitatea de Arte “G. Enescu” din Iasi, la care vor participa prof. Atena Simionescu, Alexandru Ciubotariu, directorul Muzeului Benzilor Desenate din Bucuresti, si Serban Andreescu, autor BD.
    Tot pe 18 iunie va fi lansat si volumul BD “Amintiri din copilarie”, aparut la Editura “Adenium”. “Aventurile prin care trece Nica nu sunt mai putin palpitante decat cele prin care trec Tom Sawyer si Hucklebbery Finn si pot atrage interesul cititorilor de la cele mai mici varste”, considera scriitorul Liviu Antonesei, unul dintre cei implicati in acest proiect.
    In cea de-a doua zi, iubitorii BD vor putea participa la o discutie cu Alexandru Ciubotariu, despre Muzeul Benzilor Desenate. De asemenea, echipa “Avem si noi eroii nostri” din Bucuresti va prezenta revistele ”Comics”, o publicatie online de comics si benzi desenate, si “Harap-Alb”, singura revista profesionista de benzi desenate din Romania, gandita in stilul benzilor desenate Marvel/DC Comics.
    Pe 20 iunie, in ultima zi a Benzilor Desenate, Palatul Copiilor va fi gazda prezentarii cartii “ABC…BD”, a cunoscutului autor de benzi desenate Mati Botezatu. 
    Dupa prezentare, va avea loc un moment extrem de interesant, pregatit de organizatori: o discutie a istoricului Adrian Cioroianu, mare iubitor al benzilor desenate, cu fanii BD privind punerea in benzi desenate a clasicilor romani: Creanga si Caragiale. La inedita intrebare “Daca ati putea sa locuiti intr-o carte, care ar fi aceasta?” Adrian Cioroianu a raspuns: “N-as vrea sa locuiesc intr-o carte, ci sa ma misc acolo! As vrea, de exemplu, sa merg pe marile lumii alaturi de Corto Maltese, eroul meu preferat de banda desenata (si creatie a genialului artist BD Hugo Pratt)”.
    Toate cele trei zile vor cuprinde si ateliere BD in aer liber, organizate in Curtea Palatului Copiilor. Destinate celor cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani, atelierele vor implica o serie de activitati orientate catre construirea unor benzi desenate pornind de la trei teme ce vor fi lansate zilnic. Copiii vor fi indrumati de Serban Andreescu si de Mati Botezatu, precum si de studentii specializarii grafica de la Universitatea de Arte din Iasi. 

  • Un taur în vitrina de piatră – Liviu Antonesei

    La Editura Adenium, in colectia Punct RO. Poezie, a aparut volumul Un taur in vitrina de piatra, de Liviu Antonesei, o antologie lirica din perioada 1977-2012. Ilustratii de Dragos Patrascu.
    „Discursul poetic pretios si limpede, lipsit de dramatism invaluie tragismul existential, sugerind, peste fragmentarismul unei existente, viziunea izbavitoare, ascensionala, pura, emanata de raza logosului integrator. Poezia «fara evenimente» pe care o scrie Liviu Antonesei aspira spre perfectiune formala…”
    Cezar Ivanescu
    Daca n-ar fi existat teroarea cenzurii, daca n-ar fi existat ceaushima, daca n-ar fi existat teama redactorilor de carte, daca n-ar fi existat delatorii, asa ar fi aratat cartea aparuta in 1989 la Cartea Romaneasca, sub titlul Pharmakon. Dar, daca toate acestea n-ar fi existat, ar mai fi fost ea oare scrisa? Imposibil de raspuns. Nu-mi ramine, deci, decit sa ma bucur ca toate cele care au existat – si inca multe altele – nu mai exista si, pina la urma, cartea (buna sau rea, asta vor decide cititorii si criticii) apare asa cum am gindit-o, asa cum s-a scris de-a lungul a zece sau cincisprezece ani. Nici eu nu stiu de cind dateaza cel mai vechi poem din volum. Imi amintesc numai ca o prima versiune a acestui manuscris a fost depusa prima data la o editura in 1979-1980. De-atunci, manuscrisul a tot fost modificat pina a ajuns la aceasta forma definitivata in primavara anului 1988, depusa la editura si aparuta in anul urmator mai mult decit injumatatita. Asa as fi vrut sa apara atunci. Asa o voi lasa, deci, sa fie tiparita acum, indiferent de imperfectiunile ce le voi fi observat intre timp. Este limpede ca, din acest moment, volumul de debut in poezie Pharmakon nu mai exista.
    Liviu Antonesei

    Liviu Antonesei (n. 1953) a debutat in 1988 cu volumul Semnele timpului. Alte aparitii editoriale: Pharmakon (1989); Cautarea cautarii (1990); Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Incercari de sociologie spontana (1995); 1990. Vremea in schimbare (1995); Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei (1996); O prostie a lui Platon. Intelectualii si politica (1997); Aparitia Eonei si celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei (1999); Nautilus. Structuri, momente si modele in cultura interbelica (1999; editia a II-a, 2007); Despre dragoste. Anatomia unui sentiment (2000; editia electronica, 2005; editia a II-a, 2010); Check Point Charlie. Sapte povestiri fara a mai socoti si prefata (2003); Literatura, ce poveste! Un diptic si citeva linkuri in reteaua literaturii (2004); Polis si Paideia. Sapte studii despre educatie, cultura si politici educative (2005); La „Morrison Hotel”. Povestiri de pina azi (2007); Victimele inocente si colaterale ale unui singeros razboi cu Rusia (2012); Povesti filosofice cretane si alte poezii din insule (2012).