“Romantismul reprezinta un fenomen spiritual si artistic, ce se caracterizeaza prin universalitatea lui depasind frontierele etnice”. Romantismul romanesc este una dintre cele mai vechi miscari literare, find “la fel de viu si vast ca orice alta miscare romantica, bogata in realizari artistice”.
Unul dintre cei mai de seama exponenti ai romantismului romanesc a fost Vasile Alecsandri. “Stimat si iubit pana la adorare.., Alecsandri ramane marele poet al generatiei de la 1848.
Unul dintre meritele sale a fost introducerea temei exotismului italian in literatura romaneasca. Problema originii straine a poetului, cu precadere a celei italiene face subiectul a numeroase discutii, insusi marele
Nicolae Iorga a incercat sa desluseasca aceasta situatie. Totusi autorul
Vasile Alecsandri isi incepe primul capitol cu un citat dintr-o autobiografie pe care a incercat sa o scrie in jurul anului 1865 la Mircesti, astfel: ”
familia mea este originara din Venetia. Pe timpul cand aceasta republica era in stralucire, un strabun al meu, om cu inima indrazneata si cu spirit cavaleresc, se puse cu a lui spada in serviciul tarii, se casatori cu o romanca si deveni obarsia familiei Alecsandri”. Din acest motiv se poate observa de la bun inceput un sentiment de apropiere fata de spatiul Italian.
Insusi profesorul Ovid Aron Densusianu, remarca faptul ca in opera lui Alecsandri apare „spiritul aceasta fin, nobil italienesc”, care-l deosebeste de ceilalti oameni de litere din perioada sa. Datorita faptului ca provenea dintr-o familie instarita, Alecsandri a beneficiat de o educatie aleasa, definitivandu-si studiile la Paris, totusi in perioada petrecuta in minunatul spatiu parizian, tanarul a inceput sa-si doreasca sa cunoasca cat mai curand Italia. A sosit momentul intoarcerii sale acasa, dupa acea lunga perioada petrecuta in occident, dar inainte de a patrunde pe teritoriul romanesc, acesta cu permisiunea tatalui sau, a facut un lung ocol prin Italia, in vara anului 1839, imediat dupa finalizarea studiilor. Asadar, Alecsandri a pornit de la Paris catre Italia insotit de amicul sau Nicolae Docan si bunul sau prieten Costache Negri, acesta din urma mergea periodic la Paris, unde se intalnea cu amicul sau Alecsandri, iar fiindca Negri studia in Italia si era un bun cunoscator al acestei tari, le vorbea adeseori atat tanarului Alecsandri cat si prietenilor lor, despre magnifica Italie.
Tinerii aventurieri isi incep calatoria de la Paris spre Lyon, apoi de aici catre Marsilia, ulterior pe mare spre Livorno. Ajunsi la Livorno, calatoresc spre Florenta, noaptea, iar calatoria il impresioneaza profund pe Alecsandri, care remarca inca de la inceput la Florenta o serie de elemente pe care le putem regasi in operele sale (prezentate cu foarte mare atentie in nuvela Buchetiera de la Florenta).
De la Florenta cei trei tineri se indreapta catre Roma, trecand prin Siena, Viterbo si Boslena, cu aceasta ocazie Alecsandri descriind ceea ce intalneste precum cel mai ”admirabil peisaj format de lac si muntii ce-l inconjoara”, astfel calatoria lor este incununata de catre o serie de elemente culturale de mare interes. La Florenta Alecsandri intra in contact cu numeroasele capodopere de arta renascentista, in timp ce la Roma intalneste antichitatea. Toate aceste elemente il determina pe tanarul nostru sa resimta o ”profunda impresie la amintirea gloriei si puterii strabunilor”. Odata finalizata sederea la Roma, acestia se intorc iarasi catre Florenta, unde vor ramane cel mai probabil pentru o vreme, dupa care pornesc ulterior cu trasura catre Bolonia, iar in decursul acestui drum poetul afla o poveste pe care la intoarcerea in tara, ne-o dezvaluie in nuvela ”Muntele de Foc”. Din Bolonia evident drumul tinerilor continua catre Padova si apoi catre Venetia, una dintre cele mai asteptate locatii, mai ales pentru originalitatea ei, insa si pentru faima pe care a dobandit-o aceasta regiune datorita faptului ca este prezenta tot mai mult in literatura epocii.
Tanarul Alcesandri era incantat de a vizita pentru prima data „aceasta gradina a lumii”, referindu-ma cu exactitate la intrega Italie, mai ales datorita faptului ca regiunea „Piemontului se bucura de reputatia de a fi una dintre cele mai insufletite si vesele orase ale Italiei”.
„Alaturi de Florenta, mai mult chiar decat aceasta, Venetia va ramane pentru Alecsandri refugiul luminos al gandurilor sale”.
Acasa, Alecsandri incepe sa-si asterne primele impresii despre aceasta minunata regiune, povestind cu mare placere despre faptul ca ”obiectele de arta sunt atat de multe in Italia si mai ales cu asa talent lucrate incat calatorul nu mai are vreme nici sa gandeasca, ci isi simte fiinta cufundata intr-o mirare indelungata si plina de placeri”. Inca din prima sa vizita in Italia simturile l-au coplesit si putem spune ca tanarul Vasile Alecsandri era profund indragostit de aceata tara, mult dupa reintoarcerea in Principat, aceasta isi amintea cu placere momentele petrecute acolo, faptul ca luase atat contact cu natura, inca din prima seara de voiaj, insa un impact major il constitue contactul direct cu arta italiana, ceea ce a intalnit aici, domurile si palatele de la Venetia, tablourile si frescele dim muzee, catedralele, le considera minunile artistice ale Italiei.
Ce anume l-a impresionat intens a fost sentimentul national la zarirea Columnei lui Traian, insa si asemanarea acestui spatiu cu cel romnanesc, asezarile, impartite in mai multe statulete, si faptul ca se afla sub o dominatie straina. Vasile Alecsandri nu a fost singura persoana fascinata de Italia, cea care i-a fost alaturi si cu care a impartasit aceleasi sentimente fata de Italia, era buna sa prietena Elena Negri, sora celui mai drag prieten, ea a fost la inceput una dintre cele mai devotate admiratoare, insa admiratia ei s-a transformat in scurt timp intr-un alt sentiment, o iubire cu totul romantica. Cei doi vor intreprinde o noua calatorie la Venetia pentru doar o luna, in septembrie 1846, ceea ce i-a determinat pe acestia sa ia o astfel de decizie au fost aceleasi sentimente, vise si idealuri. Putem spune astfel, ca pe Vasile Alecsandri il leaga de Venetia nu numai sentimentul de cultura ci si un sentiment mult mai uman, mai intens. Dupa ce au petrecut o perioada aici, cei doi indragostiti de Italia hotarasc sa paraseasca Venetia si sa se indrepte catre sudul Italiei, datorita starii precare de sanatate a Elenei, insa nu inainte de a trece prin Paris, pentru a se stabili daca domnisoara Negri putea suporta o astfel de calatorie. Sederea la Paris a fost foarte scurta, dupa ce medicul si-a exprimat acordul in vederea unei calatorii spre sudul Italiei, considerand ca atmosfera si clima de aici ii pot face numai bine, Elena Negri si Vasile Alecsandri se indreapta catre Lyon, iar odata ajunsi aici vor face o calatorie cu vaporul pe Ron si pe Mediterana, ajungand cu o intarziere minora la destinatia dorita. La Napoli cei doi au ramas doar doua saptamani, timp in care il intalnesc si pe Nicolae Balcescu. Insa starea de sanatatea a Elenei era din ce in ce mai precara, atat doctorul de la Paris, cat si cei de aici au considerat ca ”soarele Siciliei este tot ce se poate recomanda”.
”Elena Negri moare pe vapor la 4 mai, ora 3 dimineta la intrarea in Cornul de Aur”.
Pe parcursul intregii sale existente, Italia a ramas mereu vie si prezenta in gandurile poetului, iar pasiunea sa pentru acest spatiu nu se rezuma doar la o prima impresie pe care a pastrat-o de-a lungul intregii sale vieti, ci la un sentiment mult mai acut de admiratie pentru multitudinea de elemente culturale pe care le-a gazduit de-a lungul timpului, acel loc in care se regasec numeroase curente total diferite, insa imbinandu-se construiesc un “tot” perfect.
