Ceasca de cultura

Etichetă: pasiune

  • Felicia Filip: “Cred că noi când ne naştem, cu toţii ne naştem oameni buni.”

    Pe data de 16 mai 2013, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” Iasi, la evenimentul cu scop caritabil „Speranta pentru educatie” organizat de Value Team, o echipa de 18 masteranzi ai Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor, am cunoscut-o personal pe soprana Felicia Filip. O ascultasem de atatea ori in inregistrari, o vazusem in aparitiile sale, pe cat de spectaculoase, pe atat de discrete la posturile de televiziune romanesti si, totusi, asteptam sa fiu surprinsa. Si am fost surprinsa. Am intalnit in primul rand un om, un om generos, dispus sa ajute 450 de elevi din Liteni sa invete in conditii decente pentru anul in care traim, un om cu ochii stralucind a frumusete interioara, cu zambetul atins de o caldura care topeste orice indiscretie si orice urma de rautate si cu o voce care vindeca suflete.  Rabdarea, linistea celui care si-a gasit drumul in viata, iubirea pentru celalalt, implinirea i-au tinut companie in minutele in care si-a deschis sufletul pentru a-mi stapani curiozitatea.
    Sunteti o voce care impresioneaza chiar si ascultata intamplator.  Ce poveste are aceasta voce? Cum s-a format? Cand s-a indragostit prima data de o arie muzicala?  Si, mai ales, cine a ajutat-o sa se maturizeze? 
    Este o intrebare foarte frumoasa care vine intr-un moment in care voluntariatul traieste si munceste, isi face treaba foarte bine. Eu sunt, daca vreti, produsul Scolii Romanesti de Canto, de foarte mica am cantat. Parintii au considerat ca este cazul sa merg la scoala de muzica si am inceput studiul viorii din clasa intai. Am absolvit scoala de muzica din orasul natal si apoi am mers mai departe la Liceul de Arta din Pitesti pe care l-am si absolvit. In toata aceasta perioada am cochetat si cu cantatul si, usor-usor mi s-a atras atentia, intai de catre cei care ma ascultau, si apoi, luand-o si eu in serios, am ajuns sa cred ca poate fi un domeniu in care ma pot exprima in toata plinatatea. Ceea ce se pare ca a fost adevarat. Am indraznit, am inceput sa lucrez cu profesori de canto si am avut fericirea sa intru la admitere la facultate, moment in care m-am intalnit, sigur, cu profesoara mea de canto Georgeta Stoleriu, care si acum imi este alaturi si care nu a fost numai un maestru in tehnica vocii cantate, ci mi-a deslusit, alaturi de alti oameni generosi, ce inseamna viata, ce inseamna munca, ce inseamna generozitatea, seriozitatea, studiul si toate aceste karate ce compun stralucirea unui destin, pana la urma.
    __________________________________________________________________

    Prin muzica noi facem legatura cu Dumnezeu si limbajul nostru este universal, ajunge repede si direct la sufletul omului si acolo unde este necesar vindeca, acolo unde este totul in regula bucura.

    __________________________________________________________________

    Cum ati caracteriza lumea in care va faceti meseria?

    Este formata din oameni de diverse nivele intelectuale. Important este ca noi ne adresam in primul rand sufletului si atunci sufletul poate sa atinga mintea, precum mintea poate sa coboare in suflet, prin intermediul muzicii. Pentru ca prin muzica noi facem legatura cu Dumnezeu si limbajul nostru este universal, ajunge repede si direct la sufletul omului si acolo unde este necesar vindeca, acolo unde este totul in regula bucura. In orice caz, prin profesia noastra se traieste, este viata.
    Dar aveti o melodie de suflet din anii de studiu, o melodie care intotdeauna va este draga? 

    Nu, nu, asa ceva nu am. Ascult, si ascult de cand ma stiu, cu foarte mare placere si muzica usoara si populara, toate genurile de muzica. Important este ca aleg ca aceasta muzica pe care o ascult sa fie de buna calitate. Sa fie muzica buna, este singurul criteriu.
    Ce arie/partitura muzicala este, totusi, prietena cea mai buna a vocii dumneavoastra, va linisteste si va intelege? (stiut fiind ca nu doar noi trebuie sa intelegem, sa simtim muzica, ci si ea trebuie sa ne fie aproape)
    Daca vreti, partitura cea mai apropiata sufletului meu este partitura mozartiana.
    Credeti ca a-ti face bine meseria inseamna a fi un om mai bun? Si pentru ca suntem la un eveniment caritabil, care credeti ca sunt valorile care te ajuta sa fii un om mai bun, sa cresti spiritual?

    Cred ca noi cand ne nastem, cu totii ne nastem oameni buni. Apoi intervin educatia, conjunctura, tot ce ne inconjoara, viata aceasta plina de neprevazut, de intamplari favorabile si nefavorabile si atunci incepem, intr-un fel sau altul, sa apelam la liberul arbitru si in momentul in care constatam ca lucrurile nu ne-au iesit cum trebuie ne gandim ca ne-am indepartat de la valoarea in care ne-am nascut, bunatatea, si ca trebuie sa ne revizuim. Iar in momentul de fata, aici la Iasi este, asa cum spuneam, un loc in care tinerii si-au dat mana si si-au unit sufletele si mintile pentru a pastra bunatatea cu care ne-am nascut si pentru a o darui si celor care au nevoie de ea. 

    Cum va percepeti publicul?
    In momentul in care te daruiesti in totalitate, publicul nu poate sa iti raspunda decat in aceasta cheie, in aceasta tonalitate.
    Dar cat de important este pentru dvs felul in care va recepteaza si va critica publicul?

    Daca va ganditi ca fiecare dintre noi trebuie sa ne alegem acel critic pe care il cunoastem, care stim ca ne iubeste si ne va critica dur, dar din iubire si constructiv, eu am langa mine, din fericire, acest gen de oameni. Asa cum spuneam, este profesoara mea de canto, care este un om dur in aceasta privinta, nu mangaie, nu indulceste nici un fel de atitudine si informatie, din punct de vedere profesional. Si, de asemeni, sotul meu, care imi este alaturi si care, cu foarte mare duritate si obiectivitate, imi spune ce nu este in regula. Iar eu, pentru ca stiu ca o spun din iubire si in cunostinta de cauza, intotdeauna, pe acesti oameni ii iau in seama. Si conteaza foarte mult pentru mine ceea ce imi spun. Si nu astept de la ei sa ma laude.
    Care este relatia dumneavoastra cu mass-media din Romania?
    Am observat ca presa ma iubeste. Si cred ca acest gen de sentimente vine de la faptul ca eu, la randu-mi, respect presa si, in acelasi timp, caut sa am sentimente obiective, dar de intelegere, de recunostinta si de apreciere pentru ei. Pentru ca fiecare in parte isi are, sigur, specialitatea lui. Dar nu s-a intamplat sa existe critici acide sau rautacioase. Daca au fost putin mai altfel, s-a citit in subtext caldura si apreciere, ceea ce este un lucru extraordinar. 
    __________________________________________________________________

    Eu cred ca important este sa fii un om normal, un om natural, un om echilibrat fizic si psihic. Dar cand simti ca este nevoie sa te implici, nu vei fi discret, ci, dimpotriva, vei fi prezent, iar acolo unde simti, intr-un fel sau altul, ca nu este nevoie de tine, te retragi discret.

    __________________________________________________________________

    Cat de importante sunt evenimentele ca cel la care ati participat astazi si cum credeti ca ar putea fie le mai bine promovate, pentru a ajunge la cat mai multi oameni?

    Prin puterea exemplului se pot promova, iar eu in momentul in care primesc o asemenea invitatie, de fiecare data o accept cu toata convingerea, cu toata iubirea si sustinerea, sigur, sa nu fiu angrenata intr-un proiect, sa am spectacole. Altfel, de fiecare data am raspuns, am fost prezenta si am sustinut aceste demersuri ale oamenilor generosi. 
    Ce inseamna prea mult sau prea putin cand vine vorba de promovarea unui artist in viziunea dumneavoastra?
    Este un complex, pentru ca este vorba, in primul rand, de atitudinea si calitatea actului artistic pe care il desfasori. Apoi, in spatele tau trebuie sa existe o serie de persoane care sa se ocupe de imagine, de promovare, de ceeea ce faci in continuare, sa iti deschida calea si de proiectele ce urmeaza sa le desfasori. 
    Cat de importanta este discretia in viata unui artist?
    Eu cred ca important este sa fii un om normal, un om natural, un om echilibrat fizic si psihic. Dar cand simti ca este nevoie sa te implici, nu vei fi discret, ci, dimpotriva, vei fi prezent, iar acolo unde simti, intr-un fel sau altul, ca nu este nevoie de tine, te retragi discret.
    Ce va inspira sa iesiti din aria de acoperire a muzicii clasice si sa colaborati  cu trupe ca Iris?
    Va spuneam inainte ca iubesc toate genurile de muzica si cochetez in continuare cu ele, caut sa ascult muzica buna si ceea ce fac sa fie bine facut. Faptul ca am avut o prima colaborare cu formatia Iris a venit pe un teren dinainte pregatit, pentru ca in 1992 eu am cantat alaturi de Montserrat Caballe la Covent Garden si ea petrecuse deja acea intalnire cu Freddie Mercury. Deci era un model de o asemenea colaborare. Si momentul in care a venit invitatia din partea celor de la Iris de a canta impreuna a fost momentul potrivit. Am spus da cu toata convingerea si rezultatul a fost, zic eu, pe masura, pentru ca primul concert s-a produs la Sala Polivalenta, cu peste 7000 de tineri in sala. Eu am mers chiar la sigur., mi-a placut. Iar in momentul in care am cantat, descatusarea de bucurie, de iubire, de energie, a fost in egala masura si pentru Iris si pentru mine. Din acel moment eu am facut parte din formatia Iris, iar ei au devenit fani Felicia Filip. 
    Si daca tot vorbim de colaborari, v-ati gadit si la alte proiecte altfel pentru viitor? 
    Da, sigur. Acum lucram la un album care se cheama Fata din vis, album care va fi o sinteza a succeselor rock-ului romanesc din toate timpurile. Colaborarea va fi cu multe formatii de succes, ca Directia 5, Holograf, Iris si multe altele.
    Cum stati cu motivatia?

    Impulsurile mele, dimineata, sunt raza soarelui si cantecul pasarelelor, forfota cotidiana care, sigur, te angreneaza si iti da energia de a incepe ziua, alaturi de salutul cu care ne intampinam eu si sotul meu “Buna dimineata, soarele meu!” Si ziua e asa cum o proiectam prin acest salut.

    Dar cu oboseala, cu rutina?
    Ca orice om. Simti ca esti obosit, simti ca poate acum vrei sa renunti la tot si sa nu mai stii de nimic. Pentru ca asa se intampla, suntem, fie pe valul placut al energiei, care te face sa iei totul in piept, bune, rele si sa mergi mai departe, sa ai succces, fie sunt momentele in care te gandesti “dar ce mai am de facut, dar de ce exist, oare fac bine ceea ce fac?”. Sunt intrebari care te fac sa iti gasesti drumul, sa iti gasesti raspunsurile de care orice om, in anumite momente, are nevoie. Este intimitatea lui, lumea lui, sunt intrebarile lui, se cearta pe el, se cearta cu el, comunica cu Dumnezeu.

    Ce va bucura si ce va intriseaza instantaneu?
    Ma bucura intalnirea cu oamenii indragostiti, oameni care emana iubire. Mai ales, ma bucura intalnirile cu copiii, cu animalele si chiar cu plantele, pentru ca sunt daruri ale naturii. Ati remarcat ca de fiecare data cand infloreste un pom, o planta, isi daruieste floarea si fructul? Este o minune cum Dumnezeu le randuieste pe toate si ne daruieste noua toate aceste bunatati ale pamantului. Fie ca este vorba de o planta, de o gaza, de un animalut sau de un copil. Astea sunt lucrurile, fenomenele care ma bucura si  ma fac sa merg mai departe.
    Cand considerati ca ati avut primul mare succes?

    Primul mare succes cred ca a fost in primul meu an de viata, atunci cand parintii vroiau sa ma culce noaptea si eu doream sa fiu numai leganata. Si daca nu ma mai leganau tipam de spargeam geamurile. I-am terminat, saracii de ei, si i-am obligat sa faca ceea ce doresc eu, inca de atunci. 
    Aveti o meserie care va pune in prim-plan. Ati starnit pasiuni de care sa si aflati, bineinteles?
    Da, sigur ca da. A fost un moment foarte dragut cand am plecat la Senegal, la deschiderea Festivalului Francofoniei si a trebuit sa facem inainte de spectacol o proba. Era un spectacol in aer liber. Eram cu pianista si mi-am repetat programul si dupa aceea am auzit ca un domn foarte bogat, de undeva din tarile exotice, nu mai retin de unde, a spus ca aceasta doamna cu vocea pe care el a auzit-o doreste sa ii fie sotie. Si atunci, doamna care mi-a transmis mesajul, putin incurcata, pentru ca stia relatia mea si ce oameni seriosi suntem eu si sotul meu, a spus “sigur, o luati ca pe o gluma”. Si eu i-am raspuns “spuneti-i domnului ca as fi de accord, dar din pacate sunt casatorita”. Culmea este ca domnul repectiv a raspuns “nu are nici o importanta”. De aici am incheiat gluma si ne-am vazut fiecare de viata.
    Ce vi se pare greu in ceea ce faceti?

    Profesia noastra este de vocatie. In momentul in care te hotarasti sa pasesti pe acest drum in destin, cred ca este bine sa intelegi ca nu este o mantie grea, nu este un sac pe care il porti in spate, ci este un dar pe care il destanui celorlalti, ii faci fericiti, ii ajuti. Si nu am considerat niciodata ca muncesc. Am facut totul din placere, pentru ca nimeni si nimic nu m-a obligat sa fac ceea ce am facut.
    Aveti vise care nu vi s-au implinit, inca?
    Nu, nu am vise care nu mi s-au implinit. Am proiecte pe care doresc sa le implinesc si stiu ca am in fata inca o perioada in care pot sa spun ceea ce am de spus. Si am de spus!
    Apropo de proiecte, la ce proiecte lucrati in prezent?
    V-am spus, este vorba de albumul Fata din vis care cuprinde, bineinteles, si o serie de foarte importante si multe spectacole. In fiecare spectacol va fi invitata una dintre formatiile cu care colaborez pentru acest album. Acest demers al nostru are si o parte sociala. Dorim sa venim in sprijinul tinerilor talentati, pe care sa-i descoperim, sa-i sustinem si apoi, in masura in care ei doresc si au nevoie, sa le oferim si fonduri, dar si sfaturi, implicare in concertele noastre.
    Ce le trasmiteti in incheiere cititorilor nostri?

    Doresc ca aceasta Ceasca de cultura sa fie intotdeauna plina, plina de cultura, plina de intelegere, de generozitate, de foarte multa iubire, intr-un cuvant de omenie.

    Numele: Felicia Filip
    Data si locul nasterii: 20 martie 1959, Slatina, judetul Olt
    Starea civila: casatorita cu Cristian Mihailescu
    Studiile si cariera:
    A inceput studiile muzicale ca violonista si a absolvit Conservatorul sub indrumarea profesoarei Georgeta Stoleriu.
    Dupa debutul pe scena Operei Nationale din Bucuresti, si-a inceput cariera internationala in anul 1991, la Basel, Elvetia.
    A cantat pe cele mai importante  scene din lume: Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, in Toulouse sau la Moscova.
    Este singura soprana din lume care a csstigat toate premiile Mozart si prima soprana din Romania care a facut tandem cu o trupa rock.
    Colaborari la nivel mondial: Monserrat Caballé, Roberto Alagna, Francesco Araiza, Juan Pons si Franco Farina.

    sursa foto: www.VladCiubotariu.com

  • Răzvan Constantinescu: „Pentru mine, a fi medic incumbă o responsabilitate față de societate.”

    Ghidandu-se dupa  motto-ul „Sunt un om liber!”, doctorul Razvan Constantinescu si-a construit  brand-ul fara frica de a-si expune cu onestitate acele laturi ale personalitatii care pot starni atat simpatii, cat si antipatii: realismul, perseverenta, dinamismul, simtul umorului. Este suficient sa il abordezi pentru o discutie care sa imbine aspectele profesionale cu cele personale, pentru a descoperi o minte limpede si un acut simt al ridicolului, cu care putini se mai pot lauda, un om care stie sa faca diferenta intre facil si determinant si curios fata de tot ce-i nou si da sens vietii. Cu un fel de a fi si de a actiona pe care multi il pot considera atipic, daca privesc prin mastile sociale pe care si le aplica, doctorul Razvan Constantinescu duce in prezent o lupta pentru un vis pe care il si vede concretizat, reinfiintarea Institutului de Gastroenterologie si Hepatologie.
    Ce stiinte ar trebui sa cunoasca un medic pentru a fi un medic excelent, ce ar trebui sa imbine cu medicina?
    O sa te surprind! In primul rand matematica. Pentru ca lucram din ce in ce mai mult cu algoritmi (de diagnostic, de tratament), dar mai ales pentru ca logica, de care un medic practician are nevoie in rationamentele care de cele mai multe ori „curg“ concomitent cu examinarea pacientului, este parte integranta a matematicii; de rapiditatea unei decizii logice depind uneori sansele pacientului. As adauga si psihologia pentru ca este foarte importanta stabilirea unei comuniuni empatice cu cel pe care-l tratezi. Si, mai in gluma, mai in serios, notiunile de drept au devenit din ce in ce mai necesare medicilor din zilele noastre, cu atat mai mult in Romania – cazul meu este relevant in acest sens [zambet].
    __________________________________________________________________

    Daca ai pasiune pentru ceea ce faci, atunci vei avea succes; si invers, nu poti reusi fara pasiune oricat de harnic ai fi.

    __________________________________________________________________

    Cum i-ai descrie pe medici? Ce trasatura apreciezi cel mai mult la un medic?
    Nu sunt zei, sunt oameni obisnuiti. Proportia de oameni buni sau rai, de tampiti sau de destepti e aceeasi ca in populatia generala. De asta nu pot fi de acord cu generalizarile de tipul „medicii sunt oameni culti“ sau „medicii iau mita“. Trasatura pe care o apreciez cel mai mult este compasiunea fata de suferinta bolnavului; aceasta te face sa pui suflet in demersul investigational si in cel terapeutic si reprezinta o expresie definitorie, relevanta a pasiunii pentru aceasta meserie. Ca si in alte domenii, parerea mea este ca poti fi aproape oricat de lenes, daca ai pasiune pentru ceea ce faci, atunci vei avea succes; si invers, nu poti reusi fara pasiune oricat de harnic ai fi. Eu cred ca in meseria noastra calitatile sufletesti ale medicului sunt mai importante decat cunostintele medicale de tip enciclopedic: o boala rara, un medicament sau doza care trebuie administrata le gasesti intr-un minut pe internet, dar entuziasmul, compasiunea, blandetea, amabilitatea nu sunt disponibile pe web. De aici rezulta nevoia acuta de modele. Nu te poti dezvolta deplin ca medic fara sa ai un adevarat profesor, un mentor. Tocmai asta este problema realitatii pe care o traim, in care neoproletcultismul si promovarea nonvalorilor a spulberat sistemul de repere morale. La UMF „Gr. T. Popa“ din Iasi un asa-zis „academician“ ajuns Rector in anii ’90 a pensionat in masa peste 60 de profesori cu varste intre 60 si 68 de ani, multi dintre ei adevarate modele de conduita morala si profesionala, propunand in schimb figuri caricaturale, schilodite de educatia comunista, suflete aflate in sclavia avaritiei si a vanitatii burtii pline.
    Si cea pe care o detesti?
    Lasitatea. Ca medic nu ai voie sa nu fii in prima linie. Si cand e razboi, si cand sunt inundatii, si cand e cutremur, si cand e… reforma. Sigur ca anii lungi de studiu ii indeparteaza pe medici de elementele comunicationale sociale, de tehnicile oratorice or de capabilitatile de negociere, dar nu sunt de acord cu cei care sustin ca nu au opinii administrative sau politice deoarece isi fac doar meseria. In medicina organizarea este extrem de importanta, iar deciziile in acest sens sunt demersuri politice. Astfel incat a spune ca nu faci politica pentru ca faci medicina este echivalent cu a pretinde ca nu te intereseaza vremea pentru ca iti faci doar meseria de agronom. Totul este politica, orice decizie. Poti fi apartinic, dar nu apolitic. Iata cum in Romania deciziile de strategie sanitara au ajuns sa fie luate de catre juristi, or sa depinda de toanele nu stiu carui repetent de la masini agricole care a ajuns conjunctural in Comisia pentru Sanatate a Camerei Deputatilor. Aaa, vrei sa-ti faci meseria doar? pai n-o sa ti-o mai poti face pentru ca nu te lasa astia!
    De ce crezi ca sistemul medical romanesc se prabuseste in prezent?
    Din aceleasi motive pentru care se prabusesc toate domeniile: decizii gresite. Adica tot politica! Este evident ca pentru deteriorarea grava a situatiei in toate domeniile, in special cele strategice (invatamant, sanatate, economie), este responsabila clasa politica. Adica de fapt si noi toti, cei care nu ne implicam, nu mergem la vot sau votam iresponsabil. Cand in pozitii decizionale ajung oameni care n-au realizat nimic inainte de a intra in politica e clar ca rezultatul nu poate fi decat catastrofal. Uite, de exemplu, Attila Cseke a vandut hrana pentru pisici inainte de a fi ministru al sanatatii; alti ministri si-au facut liceul la varsta la care ar fi trebuit sa termine facultatea… Or fi fost astia genii ascunse descoperite de Emil Boc prin cotloanele anonimatului intr-un moment de clarviziune astrala? Sunt ei cei mai buni dintre noi? Multi dintre demnitari nu stiu sa vorbeasca corect romaneste, fac dezacorduri grave, ce te poti astepta de la asemenea frunti inguste? Mai putem vorbi de strategie, de viziune, de programe, de reforma?

    Care a fost cel mai bun Ministru al Sanatatii de pana acum?

    In mod cert Eugen Nicolaescu. Poate era si o perioada de crestere economica si existau resurse, insa era nevoie de vointa politica pentru ca ele sa fie alocate sistemului sanitar. Nicolaescu a facut-o asumandu-si niste riscuri si i-a iesit. Si perioada lui Hajdu Gabor a fost de mentionat, in special pentru cresterea veniturilor salariale din sistem. Iar, daca ma intrebi si care a fost cel mai slab, raspunsul vine automat: Cseke. Catastrofal!

    Una din chestiunile critice ale sistemului medical este subfinantarea. Cum s-ar rezolva aceasta problema?
    Foarte simplu: prin decizie politica. Alocarea a doar 3,6% din PIB pentru sanatate este o gluma a unor inconstienti. Cel mai mic buget pentru sanatate din Europa este de 6%, nu mai vorbesc de 13% in Franta, 12,5% in Irlanda, 12% in Marea Britanie, 10% in Germania… Gandeste-te nu numai la ce bugete se refera aceste cuantumuri, ci si la starea de sanatate a populatiilor respective comparativ cu a noastra: Romania este tara din UE cu cea mai mare mortalitate in general, precum si la urmatoarele categorii: mortalitate materna, mortalitate infantila (dubla fata de media UE!), tuberculoza, SIDA. Cum se explica atunci faptul ca avem cel mai mic consum de medicamente pe cap de locuitor (a crescut in ultimii ani, dar tot pe ultimul loc in Europa am ramas, doar decalajul fata de penultimul loc reducandu-se)? Acesta s-a ridicat in ultimii ani la circa 70-80 de euro pe cap de locuitor, adica un nivel de 4 ori mai scazut decat media europeana! Pentru medicamentele compensate se consuma circa 7-8% din bugetul sanatatii. Valoarea cheltuielilor cu sanatatea si medicamentele pe cap de locuitor in Romania a scazut de la 280 de euro in 2008, la 203 euro in 2011, ultima din Europa! Comparabil, dar inferior Bulgariei (237 de euro), ce sa mai vorbim de Austria (3200 de euro) sau Islanda (4000 de euro). Sa aloci un buget proportional situat la o treime din bugetele tarilor civilizate (al nostru este cu putin inferior celui al statului Puerto Rico, dar nu suporta comparatie in Europa) inseamna ca esti tampit sau nebun. La celebra intrebare retorica „Si de unde ai vrea sa luam?“ raspunsul este de bun simt: „Nu luam de nicaieri, ci stabilim din start un buget decent, comprabil cu lumea in care traim!“ Mai mult, Guvernul a initiat acum cateva luni o masura pe cat de stupida, pe-atat de imorala: sa transfere medicilor de familie responsabilitatea subfinantarii prin stabilirea de plafoane lunare in ceea ce priveste prescrierea medicamentelor compensate. Nu intra aceasta reglementare in conflict cu principiile deontologice ale profesiei medicale (in special acela de a asigura un tratament egal tuturor pacientilor)? Dar ce poate sti despre asta un jurist? Exact ce stiu eu despre dreptul constitutional.
    De ce exista impresia generala ca medicii cer mita? De-a lungul carierei cu siguranta te-ai lovit de astfel de momente, cum ai reactionat?
    Hm, iar o generalizare!… Sunt oameni si oameni, repet, ca si in populatia generala. Nu e drept pentru cei care au o atitudine etica impecabila ca anatema sa fie aruncata asupra tuturor. Am constatat ca amploarea fenomenului este direct proportionala cu gradul de civilizatie: adica am evidenta, din povestirile bolnavilor mei, ca mai frecvent se cer bani pacientilor in targurile prafuite (unde doctorul intr-o anumita specialitate este singura optiune locala) decat in centrele universitare. Crede-ma, nu am auzit de niciun medic iesean care sa ceara mita. Si eu cam stiu ce se-ntampla prin lumea noastra. Au fost trei cazuri in ultimii ani intens mediatizate, cu catuse si tot circul, dovedindu-se ulterior inscenari dictate de dusmanii personale ale unor cretini arivisti cu conexiuni in minunata procuratura (care cu asta se ocupa in ultima vreme, cu anihilarea de adversari si nu cu anchetarea adevaratilor infractori); scopul era discreditarea unui coleg pentru a-i lua locul. Dar nu despre asta vorbeam, ci despre informatiile neoficiale. Repet, nu cunosc niciun coleg iesean care sa pretinda bani de la bolnavi. In schimb, multi accepta „atentiile“ oferite de catre pacienti din proprie initiativa. Exista in acest sens o „cultura“ balcanica, incetatenita de veacuri, poate de sorginte fanariota, care postuleaza ca „medicul nu se uita la tine daca nu-i dai“. De multe ori am fost acuzat de cei care din cauza aglomeratiei infernale isi pierdeau rabdarea asteptand: „vezi, nu i-am dat nimic si ma lasa sa astept!“. In niciun caz nu pozez in Maica Tereza, nu sunt un sfant, dar niciodata nu am conditionat actul medical si nici nu am dat impresia prin alte mijloace (cum ar fi amanarile) ca as astepta vreun stimulent material. Exista insa si aici, ca in toate etapele actului medical, o multitudine de aspecte psihologice: multi pacienti, in special cei varstnici, isi inchipuie ca, daca nu primesti darul lor, inseamna ca nu te vei ocupa cu atentie, ori ca nu mai au nicio sansa, ori ca ti-au dat prea putin etc. Tin minte si acum un episod de la inceputurile vietii mele profesionale cand am acceptat zece lei de la o batrana care izbucnise in lacrimi dupa refuzul initial; am povestit colegilor si m-au certat pentru atitudinea intransigenta care determinase disperarea bolnavei – mereu trebuie sa-ti adaptezi reactiile in functie de situatie. Iata un motiv in plus pentru care medicina nu poate fi facuta de computere. Sigur, e usor sa arati cu degetul la televizor spre medicii cei „corupti“ si apoi sa generalizezi culpabilizand o intreaga breasla. Posturile de televiziune nu vor prezenta niciodata un medic care a refuzat banii unui pacient, ci intotdeauna pe cel care i-a primit. Cinstea este poate din ce in ce mai rara, dar nu atinge pragul de „senzational“. De multe ori, cand am vrut sa fac publice probleme grave ale spitalului in care lucrez, mi s-a replicat: „Domnul doctor, nu e de interes national, vrem sange! daca nu e cu sange, nu facem rating!“ Eu am avut norocul sa ma nasc intr-o familie instarita, niciodata nu mi-a lipsit nimic. Dar cum as putea sa-l judec pe un coleg chirurg, care sta in gazda si are doi copii mici, ca primeste bani de la pacienti? Un medic specialist are un salariu comparabil cu femeia de serviciu de la E-ON, iar un rezident are leafa mai mica decat chiria. Ce sa-i raspunda el fiului care vine de la scoala si-i cere un telefon ca al colegului al carui tata vinde calculatoare de colo-colo sau e notar sau, poftim, vinde mancare pentru mate? Adica el salveaza vieti si copilul lui trebuie sa stea umil in fata fiului unui bisnitar care abia a terminat liceul la seral, ajungand eventual poate chiar ministru?
    Ce ar trebui sa pateasca un medic care cere bani? Ce solutii pot indrepta acest sistem?
    Fapta de care spui este prevazuta in codul penal si se pedepseste cu inchisoarea, nu trebuie eu sa hotarasc asta. O sa te surprind, dar cresterea doar a salariilor in sectorul medical nu va rezolva problema. Unuia care face asa ceva poti sa-i dai oricat, ca el va persista in reflex. Asa cum ministri sau sefi de ANAF sunt miliardari si tot continua sa fure, cum am putea crede ca un salariat cu asemenea modele mediatizate se va opri la un anume prag? Cat ai putea sa-i dai ca sa-i anihilezi avaritia aflata in competitie cu cei pe care-i uraste pentru ca-s mai bogati? Dupa parerea mea, va fi un proces de lunga durata care va merge in paralel cu cresterea gradului de civilizatie si va debuta in momentul in care statul de drept va functiona. Sa nu crezi ca finlandezii sau elvetienii se nasc mai cinstiti, mai curati, mai politicosi decat romanii! Diferenta este ca ei au sistem si acesta functioneaza. Un suedez stie ca daca arunca un muc de tigara pe strada, in minutul urmator va primi amenda de 80 de euro indiferent daca-l cheama Udreason sau Mazarsen! Dar cand tu vezi ca madam Anastase fura ca-n codru in Parlament si nu pateste nimic, cum sa mai ai incredere in statul de drept, in lege, in adevar?
    Unde da gres sistemul nostru medical?
    In stabilirea prioritatilor. Adica in strategie. Adica tot politic.
    Autoritatile sustin ca prin inchiderea spitalelor incearca sa intareasca rolul medicinei primare in sistem. De 20 de ani reformam. Ce inseamna reforma pentru tine?
    N-am inteles bine sau ai pronuntat „calamitatile“ in loc de „autoritatile“? In fine, eu n-am auzit aceasta explicatie geniala, dar e clar o tampenie. Adica intaresc sistemul venos reducand volumul inimii? Nu. Pentru mine reforma unui sistem inseamna imbunatatirea lui prin schimbarea structurilor ori a relatiilor dintre acestea in cadrul acelui sistem. Vorbeam mai inainte de strategie. Dupa parerea mea reforma (necesara de altfel, fara-ndoiala!) a pornit de la principii gresite, stabilite pompieristic de oameni care nu se pricep, dar vor sa obtina rezultate imediate si spectaculoase. Si acestia au pus carul inaintea boilor. Pentru ca resursele sunt consumate in majoritate la nivel spitalicesc, acesti „profesori Baltazar“ din desenele animate ale copilariei au gasit, printr-un efort intelectual care i-a intrebuintat serios, solutia geniala: desfiintam spitalele! Atat? Da, atat, gata, am rezolvat problema! Pai si pe bolnavii din localitatile izolate cine-i trateaza? Nu e problema noastra asta, ci a doctorilor! Noi trebuie doar sa facem economie: mai putini bolnavi a caror viata este prelungita, mai putine cheltuieli la buget. De asta spun ca-s inconstienti. O inconstienta generata nu atat de incompetenta deja atestata, ci, mai dureros, din obedienta necesara pastrarii functiilor. „Da, sefu’, sa traiti, am redus cheltuielile, totul e bine si frumos!“ Dupa parerea mea, reforma nu avea de ce sa inceapa de la nivel spitalicesc daca ar fi primat ratiunile medicale si nu cele economice. Era necesara in primul rand imbunatatirea functionarii medicinei primare. Doar ca aceasta ar fi presupus initial nu economii imediate, ci investitii, urmand ca roadele sa fie culese abia dupa o perioada de timp. Adresabilitatea pacientilor catre unitatile spitalicesti ar fi scazut, deci si cheltuielile majore, s-ar fi evitat supraaglomerarea, iar spitalele neperformante ar fi ramas fara activitate, adica s-ar fi autodesfiintat practic (atat timp cat finantarea de la CAS este in functie de numarul cazurilor rezolvate), dar pe criterii de competenta si eficienta, nu arbitrare, geografice sau dupa bunul plac al decidentilor care habar n-au ce-i cu ei. Noi acum asistam la o reforma de birou, elaborata intr-un incubator ezoteric, acoperit de globul de sticla al izolarii nepasatoare, de catre aventurieri iresponsabili. Ne-am trezit cu Cseke asta pe cap, cu expresia aia faciala permanent consternata, s-a dus asa cum a venit, in neantul anonimatului, dar a produs avarii care nu se vor repara nici intr-o perioada de zece ori mai lunga decat mandatul sau devastator.
    Cum vezi tu o buna legatura intre medicul de familie si medicul din spital?
    Colaborare permanenta si respect reciproc. Ambii sunt extrem de importanti, iar competenta este complementara, nu aflata pe talerele unui cantar de competitie. Exista situatii sau etape pe care numai medicul din spital le poate gestiona, dupa cum pe altele doar medicul de familie. Problema principala este pragul de la care, in functie de afectiunea respectiva si de severitatea acesteia, medicul de familie trebuie sa incredinteze cazul catre specialist. Iar aici trebuie sa existe si o relatie de feed-back. Colaborarea trebuie sa continue si ulterior, in urmarirea evolutiei pacientului respectiv.
    Care este relatia dintre medici si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate?
    Depinde. Medicii din spitale nu au o relatie directa, elementele contractuale fiind negociate de managerul unitatii respective. Mai complicat este pentru medicii de familie. Ei sunt mereu intr-o lupta de gherila cu CNAS care incearca sa-i fure permanent. Din acest motiv, activitatea medicinii primare a fost blocata in cateva randuri.
    Beneficiaza romanul de serviciile medicale pe care totusi le plateste luna de luna?
    Nu, nu beneficiaza!
    Carui fapt se datoreaza proasta functionare a CNAS?
    Ca si in celelalte situatii este vorba de un management prost. Dar cea mai importanta cauza este legata de circuitul anormal al banilor. E o situatie inacceptabila, unica in lumea civilizata: banii asiguratilor nu sunt colectati de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate! Ei merg la Ministerul Finantelor, la Bugetul Consolidat de Stat, alcatuind acolo Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FNUASS), dar fara a se cunoaste raportul dintre intrari si iesiri, precum si mecanismele de alcatuire a acestuia. Practic, nici macar domnul acela agresiv si arogant, Lucian Duta, Presedintele CNAS, nu stie cati bani s-au colectat, el cunoaste doar ceea ce i se aloca spre distribuire caselor judetene. O totala lipsa de transparenta. De fapt, fonduri destinate serviciilor medicale sunt deturnate catre alte destinatii, constituindu-se intr-o situatie penala institutionalizata.
    Crezi ca e normal ca medicina sa fie considerata un serviciu?
    Nu medicina, ci activitatile de ingrijire medicala. Ele sunt decontate de CNAS din fondurile de la FNUASS. Inclusiv salariile medicilor sunt, in cazul spitalelor, cuprinse in banii decontati pentru cazurile rezolvate. Profesiunea de medic, prin definitie liberala, nu poate fi asociata statutului de “bugetar” atat timp cat plata salariilor medicilor nu se face de la buget, ci din prestarile de servicii decontate de CNAS. De aici rezulta si caracterul abuziv al deciziei de reducere cu 25% a salariilor cadrelor medicale care nu sunt platite de la bugetul de stat, practic nu reprezinta bugetari, ci prestatori de servicii. La lege scria ca 25% din salariul brut trebuia transferat bugetului de stat, dar spitalele primesc banii pentru prestari de servicii de la FNUASS, de aici platindu-si si salariile angajatilor; si atunci transferul banilor pentru cheltuieli de personal din FNUASS la bugetul de stat reprezinta un caz flagrant de deturnare de fonduri! Fapta penala pentru care nu raspunde nimeni.
    Ce le lipseste pacientilor in spital?
    Depinde de fiecare unitate medicala. Uneori medicamentele, alteori unele mijloace de investigatie… dar, din pacate, in vremurile de groaza pentru sistemul medical pe care le traim, am impresia ca incepe sa le lipseasca lucrul cel mai de pret: entuziasmul si insufletirea unui corp medical atacat si blamat din toate partile concomitent cu scaderea continua a calitatii conditiilor de munca. Eu pot vorbi cu siguranta doar despre institutia in care lucrez: in Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie din Iasi, pana la desfiintarea nelegiuita a acestei bijuterii cu ceas elvetian, bolnavilor nu le-a lipsit niciodata nimic! Poti sa concepi asta in Romania? Crede-ma, asa a fost. Analize si investigatii complet gratuite indiferent de complexitatea lor (si chiar daca se refereau la afectiuni conexe, negastroenterologice), conditii hospitaliere de exceptie, amabilitatea arhicunoscuta a personalului; in cei opt ani de existenta a IGH niciodata – dar niciodata! – nu s-a intamplat ca un bolnav sa plateasca vreun ac, vreun pansament sau vreo pastila. Asa cum era de asteptat, dupa stupida comasare cu spitalul „Sfantul Spiridon“ si spitalul „Sfantul Ioan“ (asa, la gramada), lucrurile s-au nivelat in jos si am inceput sa avem aceleasi probleme ca celelalte spitale iesene, eventual voi detalia mai tarziu. Eu chiar nu am inteles de ce a trebuit desfiintat ceva care mergea bine ca sa inlocuim cu ce? Cu o promisiune? Cu o speranta de viitor?
    Cum a inceput totul? Ma refer la comasarea IGH.
    Decizia de desfiintare prin „comasare“ a Institutului de Gastroenterologie si Hepatologie din Iasi se inscrie intr-o suita de decizii aberante, uneori hilare, ale Ministerului Sanatatii in privinta acestei institutii, inca de la inceputul anului 2009. Ea a aparut peste noapte! Cu o zi inainte de fatidica data de 2 februarie, IGH nu se afla pe lista unitatilor vizate pentru comasare. Nota de fundamentare, facuta in pripa, este de-a dreptul nesimtita, plina de greseli, omisiuni, minciuni. Omuletii astia pe care nu-i intereseaza binele bolnavului, ci binele aparent al bugetului, n-au tinut seama nici macar de faptul ca la IGH era in derulare o investitie de peste 600 de miliarde de lei vechi pentru renovarea, reconsolidarea, recompartimentarea si reamenjarea corpului adiacent de cladire din partea de sud a spitalului, care statea dezafectat de vreo 15 ani si care urma sa fie destinat specific profilului de gastroenterologie al Institutului, dar si cu sectie de chirurgie si compartiment imagistic care necesita o structura speciala a peretilor. A fost cineva de la minister sa vada stadiul lucrarilor? Attila Cseke a fost de doua ori in Iasi si de fiecare data a evitat cu mare grija Institutul. Sa fi vazut si el cum trebuie sa arate o unitate medicala de top. Chiar si un notar putea sesiza diferentele majore fata de spitalele pe care le mai vizitase. Ce se va intampla cu aceasta investitie? Cine va suporta cheltuielile care s-au facut pana in prezent? Noi pur si simplu ne-am trezit cu o decizie intempestiva, publicata imediat si in Monitorul Oficial, dupa care am primit vizita hulpava a managerului spitalului “Sfantul Spiridon”, un domn care mima smerenia si surprinderea, dar isi freca mainile multumit de cadoul primit de la Ministerul Sanatatii: o institutie profitabila urma sa acopere partial incompetenta manageriala dovedita de situatia financiara a spitalului pe care-l conducea de cinci ani.
    Ce motive au fost invocate?
    Niciunul! Daca in cazul spitalelor din localitatile mici motivatia a fost lipsa de performanta, ne intrebam si noi care au fost ratiunile care au condus la desfiintarea unor unitati sanitare emblematice. Referitor la IGH, nu exista spital in Romania care sa aiba indicatorii de performanta pe care noi ii aveam: cel mai mare ICM dintre toate clinicile de profil, cel mai bun indice de utilizare a paturilor, cel mai mic procent al cheltuielilor salariale din totalul bugetului (33%, in conditiile in care oricare alt spital iesean are peste 75%) etc. Despre faima ce sa mai spun? Majoritatea tehnicilor specifice gastroenterologiei au fost realizate in premiera la Iasi, IGH deservea nu numai toate judetele Moldovei, dar veneau pacienti si din celelalte provincii pentru ca auzisera ca, pe langa inaltul profesionalism, existau din belsug si componentele umane ale profesiunii noastre: caldura sufleteasca, compasiunea… Dar de unde sa stie domnul ministru despre toate acestea daca la fiecare vizita la Iasi a evitat sa ne viziteze Institutul? El pur si simplu ne-a ras de pe harta spitalelor romanesti in totala necunostinta de cauza. Bine, eu suspectez si o influenta malefica a unor factori locali, mai ales cand retrospectiv constatam ca nu au luat nicio pozitie ulterioara deciziei de comasare, ca si cum nu ar fi fost ceva important, ci nesemnificativ in peisajul sanitar pe care-l pastoresc; nici usturoi nu mancasera, nici gura nu le mirosea. As fi inteles daca s-ar fi facut o evaluare preliminara, un studiu de impact, o apreciere a consecintelor comasarii, ceva… Ministrul nu a solicitat niciodata vreun raport nici macar din partea conducerii IGH, aceasta nu a fost consultata oficial in privinta comasarii. Am primit in schimb motivatii neoficiale, dar niciuna nu sta in picioare la o analiza chiar sumara. Unu: ni s-a spus ca aceasta comasare va fi in beneficiul bolnavilor, simplificand circuitul acestora si al actelor. Nici vorba! Asistenta medicala s-a degradat grav in loc sa se constate vreo urma de imbunatatire, circuitul pacientilor este acelasi, iar cel al documentelor este mult, mult mai complicat. Doi: s-a argumentat necesitatea unor economii rezultate din salariile personalului administrativ. Nici pomeneala! Atit directoarea economica a fostului IGH, cat si contabilele, secretarele si celelalte au fost redistribuite catre alte unitati sanitare din oras si deci au in continuare salarii platite din exact aceleasi fonduri ale CAS. Alte economii nu am sesizat, poate doar neaprovizionarea intentionata cu medicamente sau materiale sanitare, ori limitarea accesului la explorarile de varf prin prelungirea aberanta a intervalului de timp de asteptare. Spre raul bolnavului deci, nu spre binele acestuia! Trei: ni s-a explicat ca, in urma “comasarii”, nivelul de competenta al spitalului “Sfantul Spiridon” va creste prin capatarea unei noi specialitati. Minciuna! Doar gastroenterologia nu poate creste nivelul cuantificat deoarece spitalului ii lipsesc alte specialitati (nefrologie, ginecologie, neonatologie, neurochirurgie, reumatologie, psihiatrie etc.) pe care nici nu le poate dobandi vreodata. Cam astea ar fi motivele care circula oral, ca vreo hartie oficiala nu am primit. Vreau totusi sa subliniez ca aceste “comasari” nu aduc absolut nicio economie la buget. Toate cheltuielile Institutului nostru (utilitati, medicamente, explorari paraclinice, salarii etc.) erau acoperite din banii obtinuti de la Casa de Asigurari pentru serviciile medicale prestate, nicidecum de la buget! Adica efortul financiar al CAS va fi acelasi in continuare daca numarul de cazuri rezolvate va ramane constant dupa integrarea IGH in structura administrativa a altui spital. O alta minciuna grosolana a fost aceea ca, pentru usurarea circuitului pacientilor intre clinicile spitalului pavilionar “Sfantul Spiridon”, se vor construi pasaje aeriene intre cladirile respective, drept care in februarie se si primisera banii. In peste sase luni nu s-a miscat absolut nimic, un cui nu a fost batut; singurul santier din incinta spitalului in care se mai lucreaza este la proiectul demarat de noi; predecesorul meu a obtinut fondurile, iar eu am obtinut autorizatiile de constructie, avizul de urbanism si cel de la Ministerul Culturii (fiind vorba de o cladire de patrimoniu). Doamna manager care a fost instalata in locul meu a tergiversat cat a putut procedurile de licitatie intr-o tentativa de sabotaj care avea sa esueze pana la urma si lucrarile sa demareze pe ultima suta de metri, in decembrie anul trecut. Ca sa intelegi ce fel de minti ne conduc: Asa de logice si coerente au fost motivele Guvernului, incat la o luna dupa desfiintarea Institutului de Gastroenterologie si Hepatologie din Iasi, cu 125 de paturi, a fost infiintat – tot prin Hotarare de Guvern – Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie din Cluj, cu 400 de paturi! Adica in Moldova e reforma si in Ardeal nu?
    Si cum au justificat asta?
    Dar ce, se obosesc geniile conducatoare sa-si justifice aberatiile?

    316843_2212735271728_3851883_n


    Ce s-a schimbat fundamental dupa comasare?
    IGH a pierdut personalitatea juridica, personalul administrativ a fost disponibilizat catre alte structuri, farmacia ne-a fost desfiintata, la fel si biroul de internari si am devenit subordonati financiar spitalului „Sfantul Spiridon“, precum si decizional managementului de tip ceapist al conducatorului acestuia. Beneficiile muncii noastre urmau sa acopere deficientele manageriale si o parte din datoriile cronice ale mamutului care ne anexase. In loc ca IGH sa fie un etalon catre care sa tinda si celelalte spitale, s-a produs o nivelare colhoznica in jos, amestecandu-ne si pe noi in mocirla lipsei de organizare si de perspective. Ca o comparatie, e ca si cum Japonia ar fi anexata de China ca sa faca economie in aparatul administrativ si ca sa creasca bunastarea cetatenilor ambelor tari. O tampenie! Sau ca si cum, in 1990, Republica Democrata Germana si-ar fi impus sistemul economic Germaniei Federale.
    Care sunt urmarile negative ale comasarii IGH?
    Efectele pe care le-am resimtit in lunile care au urmat “comasarii”, aproape imediat, au fost negative la toate capitolele asistentei sanitare specifice noua: Au aparut imediat discontinuitati in asigurarea prompta a necesarului de medicamente specifice gastroenterologiei, unele dintre ele vitale, intarzieri aberante in ceea ce priveste unele explorari paraclinice care permit precizarea diagnosticului de certitudine (computer-tomografia – de la 24 de ore la trei saptamani, examenele anatomo-patologie – de la trei zile la trei saptamani); acestea nu fac altceva decat sa creasca nejustificat costurile hospitaliere deoarece prelungesc media perioadei de spitalizare, dar mai ales aduc un prejudiciu evident bolnavului, al carui moment de demarare a terapiei (si ma refer aici in primul rand la bolnavii de cancer) este intarziat. S-a produs o ingreunare absurda a muncii asistentelor medicale care acum trebuie sa faca intre patru si sase drumuri in diverse puncte ale spitalului pavilionar: dusul condicilor de medicamente dimineata, adusul cutiilor cu medicamente la pranz, dusul analizelor la laboratoare in doua pana la patru puncte distincte, in functie de analiza respectiva, or eu stiu ca treaba asistentei medicale este sa stea la patul bolnavului, nu sa faca 2-3 km pe zi cu greutati in brate, ca nu e angajata pentru probe de atletism! In scurt timp a devenit evidenta deteriorarea conditiilor de internare si spitalizare a bolnavilor – nu vroiau, de exemplu, sa ne dea hartie igienica pe motiv ca… “se fura” (!), sapunul lichid era considerat un lux… aceleasi probleme cu detergentul pentru igienizarea pardoselelor, sacii pentru gunoi, hartia pentru sters gelul folosit la ecografie si alte lucruri care niciodata nu ne-au lipsit. Si, cand i-am spus managerului ca asta e management de CAP, cu asa-zise economii care de fapt iti cresc cheltuielile globale, dumnealui s-a suparat si mi-a facut plangere penala!… Pana si cu analizele uzuale de sange avem probleme: unele nu se mai pot face deloc, sugerandu-se bolnavilor sa si le plateasca (atentie! dupa ce se externeaza!), la altele primim rezultate gresite, discordante, in contrast evident cu evolutia clinica zilnica, iar medicii trebuie sa completeze intre trei si cinci formulare distincte, in functie de tipul de analiza (hemoleucogrma separat, probele de coagulare separat, markerii virali separat, analizele biochimice separat si asa mai departe) pe care asistentele trebuie sa le duca in patru locuri diferite din spital. Perioada de asteptare a rezultatelor uzuale este de 2-3 ore (comparativ cu 20-30 de minute inainte de „comasare”). In practica medicala este esentiala colaborarea dintre clinician si medicul de laborator. Eram obisnuiti sa putem recolta orice analiza la orice ora din zi si din noapte si sa ne si putem sfatui cu medicul de garda de la laboratorul respectiv. Pentru noi, care am lucrat atatia ani intr-o unitate in care fiecare amanunt era pus la punct, toate aceste prostioare tipice unui colos cu picioare de lut, te rog sa ma crezi, sunt sursa de depresie.
    Cum s-a intamplat sa ramaneti fara medicamente?
    Spitalul „Sfantul Spiridon“ are datorii cronice si asta este un motiv pentru ca furnizorii sa nu mai aiba incredere ca-si vor recupera banii in timp rezonabil. Spre deosebire, noi – care am lucrat permanent pe plus desi Casa de Asigurari nu-si onora complet obligatiile contractuale fata de noi – am beneficiat de increderea furnizorilor (care stiau ca suntem buni platnici) si acestia au continuat sa ne aprovizioneze prompt chiar si cand intrasem in datorii din cauza intarzierilor nejustificate ale fondurilor de la CAS. Acest lucru nu mai este valabil, normal, dupa „comasare“.
    A luat cineva vreo pozitie oficiala?
    Eh, aici e un punct dureros! Dupa cum am spus, autoritatile locale nu au deschis gura, nici pro, nici contra asa-zisei “comasari”, lasand astfel impresia ca sunt total de acord cu masura luata. Doamna manager in functie a trimis cu chiu, cu vai, ministerului, un memoriu care incepea cam asa: “Domnule Ministru, colegii m-au rugat sa va trimit urmatoarele…” [zambet amar]. Iar cel care se revendica drept “ctitor” al IGH si care altadata facea un scandal monstru la orice decizie care privea Institutul, nu a scos un sunet de data asta si, intrebat de ziaristi cum comenteaza desfiintarea, a raspuns: “Eh, ce sa mai facem de-acuma?…” Pare ca aceasta reactie este parte a unei intelegeri: te las sa profesezi in continuare, la 74 de ani, chiar fara avizul Colegiului Medicilor, cu conditia sa nu contesti public “comasarea”. De la inaltimea personalitatii sale, un protest al Prof. Dr. Carol Stanciu ar fi avut un impact important. Doar ca lui i s-a impus prin conventie rolul de soricel milog, dandu-i-se bucatica de branza de sub capcana deocamdata blocata. In rest, nimic. Toata lumea cu capul plecat, multumiti ca mai avem totusi in continuare un loc de munca.
    __________________________________________________________________

    Consider ca sentinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie este o victorie asupra politicii bunului plac si un exemplu pentru societatea civila: dreptul oricarui cetatean de a protesta impotriva abuzurilor institutiilor statului devine chiar o obligatie; iar daca refuzi sa te lasi calcat in picioare si lupti cinstit pentru drepturile tale fara a ceda, atunci ti se va face dreptate.

    __________________________________________________________________

    Totusi eu am vazut numeroase luari de pozitie ale tale in presa scrisa, dar mai ales la televizor (de asta am si avut ideea acestui interviu).
    Da, dar am fost singur. De asta am si fost etichetat drept „patimas“ sau chiar nebun. Pai daca niciun coleg al tau nu formuleaza niciun protest, nu contesta in niciun fel demersul ministerial si te trezesti tu ca ai alta opinie, nu e normal sa gandeasca asa? Si colegii mei sufera ca si mine, se lovesc zilnic de limitarile si de degradarea evidenta a asistentei medicale in clinica noastra, dar se marginesc in a ma bate prieteneste pe umar sau a ma aplauda incurajator. La un moment dat, intr-o clipa de revolta la raportul de garda, se hotarase sa ne dam cu totii demisia in bloc. Dar s-au gasit vreo doua persoane „de bine“ care au dus imediat in derizoriu decizia, argumentand baiguit niste cimilituri din care nimeni nu a inteles nimic, dar a fost suficient ca sa aiba efect demobilizant. Eu pana in iunie nu am avut nicio calitate oficiala care sa-mi permita demersuri juridice pentru a-mi apara institutia, insa acum am recapatat-o.
    Cum asa?
    Am castigat definitiv si irevocabil, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, procesul pe care l-am intentat minstrului Attila Cseke pentru demiterea mea abuziva si neargumentata din functia de manager al IGH in martie 2010, bazandu-ma pe realizarile obtinute in cele cinci luni cat am condus IGH si pe faptul ca in acest interval nu am primit niciun repros din partea conducerii ministerului, iar actul de demitere nu continea nicio motivatie. Consider ca sentinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie este o victorie asupra politicii bunului plac si un exemplu pentru societatea civila: dreptul oricarui cetatean de a protesta impotriva abuzurilor institutiilor statului devine chiar o obligatie; iar daca refuzi sa te lasi calcat in picioare si lupti cinstit pentru drepturile tale fara a ceda, atunci ti se va face dreptate. Eu am incredere in justitie. Mai trebuie sa subliniez faptul ca, in momentul desfiintarii IGH, eu nu aveam calitatea oficiala pentru a-l apara, pentru a contesta decizia Guvernului Boc, de aceea am facut-o doar mediatic. Acum am recapatat-o si imediat am initiat demersurile de a readuce lucrurile la normal. Daca raspunsul la contestatia mea adresata Guvernului va fi negativ, atunci va urma un proces pe care il voi si castiga, anuland astfel ordinul de comasare. Din pacate, totul dureaza, iar efectele deciziilor aberante ale guvernantilor lasa cicatrici adanci. In loc sa progresam, noi trebuie sa recuperam stupizeniile unor agramati.
    Ce ramane in urma inchiderii/comasarii spitalelor? Exista retele care ofera servicii decente cetatenilor?
    Nu, nu exista nimic, totul este o minciuna.
    De ce consideri ca nu e benefica o comasare in general?
    Cu cat spitalul este mai mare, cu atat este mai greu de gestionat. Scurgerile de resurse sunt mult mai greu de depistat la un conglomerat imens. Ni se tot da de exemplu AKH-ul din Viena. Dar ala a fost conceput de la inceput ca un mamut cu toate specialitatile medicale, cu circuite functionale, parcari etc., nu a rezultat prin alipirea unor cladiri deteriorate si cu spatii de circulatie intre ele adaptate secolului XVIII. Francezii, dupa al caror model se pare, chipurile, ca ne ghidam, au procedat la acest tip de comasari la sfarsitul anilor ’60, deci cu 50 de ani in urma, dar acum din ce in ce mai mult se constata ineficienta colosilor spitalicesti. Pentru noi oricum este anacronica aceasta decizie si mai trebuie sa tinem cont si de conditiile specifice stadiului de civilizatie in care ne aflam. Noi nu suntem francezi! La noi vine un repetent de la masini agricole (atentie! membru in Comisia de Sanatate a Camerei Deputatilor) si-i dicteaza (dezinteresat?…) Ministrului Sanatatii sa demita un manager de a carui activitate habar nu are si sa puna un altul care fusese demis pe motive de management prost. Ca sa fie clar, ma refer la deputatul PDL de Iasi Petrica Movila. Alt deputat, agricultor, vroia anul trecut, nici mai mult nici mai putin, decat sa privatizeze SMURD-ul! Pai asta e Twin Peaks, nu tara civilizata, europeana!
    Cat sacrificiu de sine face un medic in contextul actual din tara?
    Romania se afla pe ultimul loc in Europa la numarul de medici la mia de locuitori (1,9 fata de media europeana de 4,8). Din 2007 si pana in prezent au plecat din Romania (in special in Franta si Belgia) 8000 de medici (2000/an in conditiile in care cifra de scolarizare este de 2500!) Conform Ordinului Medicilor din Franta, 40% din medicii straini din aceasta tara sunt romani. Odata cu implementarea in UE a Standardelor de calitate, cu reducerea numarului de ore de lucru (deci o acutizare a crizei de medici in tarile europene), oferta de lucru va fi si mai generoasa. In prezent, Romania mai are 41.000 de medici, precum si inca 14.000 de rezidenti si pensionari. In conditiile unor salarii de mizerie, a lipsei de perspective in devenirea profesionala, a lipsei de respect cu care ii trateaza societatea, chiar este un sacrificiu pentru un tanar medic sa ramana in tara. In aceste conditii, Ministerul Sanatatii nu are nicio strategie de limitare a exodului medicilor romani. Te si intrebi cu ce naiba se ocupa astia in afara de taieri, limitari, comasari, desfiintari, reduceri, plafonari.
    __________________________________________________________________

    Pentru mine, a fi medic sau profesor incumba o responsabilitate fata de societate. Daca nu inteleg mai multi acest lucru, vom disparea ca natie. Si atunci primul meu tel este acela de a da un exemplu. Suntem datori fata de cei de langa noi sa facem tot ce putem pentru a le aduce o raza de lumina.

    __________________________________________________________________

    Care este motivul pentru care lupti atat de mult, confruntandu-te de atat timp cu greutatile postului de medic, cat si cu al de aparator al acestei branse?
    Faptul ca nu ma pot acomoda cu nedreptatea, compromisul, promiscuitatea morala. Pentru ca nu mi-e indiferenta suferinta bolnavilor, pentru ca nu sunt de acord ca oameni dedicati, care – dupa 15-20 de ani de studiu – ajung sa fie de un folos imediat, palpabil, societatii din care fac parte, sa fie umiliti asa cum sunt medicii romani. De Guvern, de Presedinte (aminteste-ti cate aberatii a debitat Traian Basescu, inafara fisei postului domniei sale, referitor la medici), de mass-media si uneori chiar de pacienti. Acest lucru ar trebui sa-l faca mai ferm Colegiul Medicilor, nu noi, simplii cotizanti. Eu, personal, m-am simtit parasit, abandonat si am considerat ca e o datorie sa nu ma las pagubas atat timp cat ma simt curat si stiu ca am dreptate. Procesul castigat impotriva ministrului Attila Cseke a fost doar o etapa, nu ma voi opri aici. Pentru ca scopul principal nu este legat de propria-mi persoana, ci de existenta acestei unitati medicale de elita care este Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie din Iasi. Nu vom permite ca o mana de incompetenti sa distruga chiar tot ce mai are tara asta!
    Ai momente cand regreti sau cand te tenteaza sa renunti?
    Sa renunt? Niciodata. Asta e, cred, caracteristica mea principala. Si, legand lucrurile conform intrebarii, nu renunt tocmai ca sa nu regret. Plus ca e o problema de onoare. Daca o pierzi, practic nu mai existi.
    Cum stai cu motivatia?
    Maxima! Depind multi oameni de mine si asta e suficient.
    Dar cu oboseala, rutina? 
    Nu stiu, nu m-am gandit.
    Care e principala satisfactie pe care ti-o ofera medicina?
    Sa vad fericirea omului vindecat.
    Ce neajunsuri si ce avantaje iti aduce profesia ta in plan social?
    Neajunsurile sunt legate de modestia financiara comparativ cu, de exemplu, colegi ai mei cu rezultate scolare mediocre, dar care au ales drumul comercial in viata, precum si oprobriul intretinut de mass-media fata de tagma medicala. Avantajul este ca orice potentat efemer se gandeste ca va avea candva nevoie de mine si incearca sa se poarte decent. 
    Defineste relatiile pe care le ai cu directorii, medicii, alte persoane implicate in stabilirea unei bune organizari a sistemului medical.
    E corect ceea ce sugerezi: sa ocupi in zilele noastre o functie decizionala arunca din start asupra ta, poate nedrept, o umbra negativa, un dubiu. Dar sa stii ca exista chiar si sub aceasta guvernare sufocanta oameni cinstiti in posturi de conducere. Chiar zilele trecute am fost nevoit sa stau cateva minute langa cineva care ma tradase dupa ce ma ridicase in slavi cu expresii de genul „Ce ati facut dumneavoastra nu putea face nimeni!“ si am sesizat jena chinuitoare din privirea sa. Mai exista deci bun simt si in aceste cazuri. Am relatii foarte bune cu cei onesti si care raspandesc binele in jur, chiar daca temporar avem opinii diferite. Ceilalti, recunosc, ma cam evita. Daca totusi le intalnesc privirea, sesizez o nuanta de uimire: „Omul asta nu-i normal!“
    Cat de onest sau de putin onest se petrec lucrurile?
    Din pacate, la noi s-a incetatenit credinta ca nu poti reusi decat daca minti, tradezi, furi de la cel de langa tine, cu alte cuvinte, daca esti „smecher“. Cum scara valorilor este rasturnata in societatea noastra, evolutia lucrurilor pe moment le confirma partial aceasta teza. Dar asta nu se va intampla la nesfarsit.
    Cum stai cu compromisul?
    Fac compromisuri mici, dar pragul de tolerabilitate este destul de scazut. In jurul meu am avut ghinionul sa am oameni care se injurau public, se blestemau, se reclamau la forurile cele mai inalte ale tarii, dupa care se pupau si se coalizau conjunctural impotriva unuia care-i ajutase. Unii constientizeaza asta si atunci, pentru a se consola, incearca sa acrediteze ideea ca toti suntem la fel, toti o apa si-un pamant. Asta provoaca greata suprema, detest acest gen de compromis.
    Ce perspective crezi ca sunt – bune sau rele – pentru medicina romaneasca?
    Bune, ca si pentru societatea romaneasca. Vor veni si zile bune, dar cu o singura conditie: sa facem ceva pentru asta. Binele nu vine de la sine, raul e mult mai perseverent.
    Unde tintesti? Ce realizare ar da sens implinirii? In ce caz ai considera ca ai ratat?
    La judecata de apoi, indiferent cum o fi aceasta, nu ne vor intreba cate titluri stiintifice am acumulat sau cat de intens ne-am umflat burtile, ci ceea ce am facut pentru cei din jur – atentie! – din ceea ce puteam sa facem. Deocamdata vreau sa restabilesc sansele optime pentru bolnavii mei si conditiile profesionale pentru colegii mei prin reinfiintarea Institutului de Gastroenterologie si Hepatologiedin Iasi. Nu e un tel minor. In general, as considera ca am ratat doar in momentul cand as renunta, dar asta nu se-ntampla, deci nu pot rata. Eu inving intotdeauna.
    Poti sa te adaptezi la lume sau sa incerci sa o schimbi. In ce tabara esti? 
    Fiecare dintre noi ne putem adapta la aproape orice. Dar in acelasi timp suntem obligati sa incercam sa schimbam lucrurile in bine. In cazul medicilor, acest lucru devine si mai important, deoarece de responsabilitatea cu care-si gestioneaza toate aspectele vietii profesionale depinde demersul de reducere a suferintei oamenilor. Eu sunt un conservator cu vederi liberale. Stiu insa ca nu voi putea schimba nimic singur. Se pare ca nu ma pot adapta prea usor. N-as fi scris sute de pagini de proteste si petitii, n-as fi umblat pe la toate televiziunile, n-as fi abordat toti parlamentarii (nu stiu cati au „scapat“) daca eram „adaptabil“; ma duceam si eu cuminte la serviciu, stateam opt ore ca un mecanic la service si apoi gustam multumit din placerile culturale sau bahice ale dupa-amiezelor. Pentru mine, a fi medic sau profesor incumba o responsabilitate fata de societate. Daca nu inteleg mai multi acest lucru, vom disparea ca natie. Si atunci primul meu tel este acela de a da un exemplu. Suntem datori fata de cei de langa noi sa facem tot ce putem pentru a le aduce o raza de lumina.