Pe data de 16 mai 2013, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, la evenimentul cu scop caritabil „Speranța pentru educație” organizat de Value Team, o echipă de 18 masteranzi ai Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, am cunoscut-o personal pe soprana Felicia Filip. O ascultasem de atâtea ori în înregistrări, o văzusem în aparițiile sale, pe cât de spectaculoase, pe atât de discrete la posturile de televiziune românești și, totuși, așteptam să fiu surprinsă. Și am fost surprinsă. Am întâlnit în primul rând un om, un om generos, dispus să ajute 450 de elevi din Liteni să învețe în condiții decente pentru anul în care trăim, un om cu ochii strălucind a frumusețe interioară, cu zâmbetul atins de o căldură care topește orice indiscreție și orice urmă de răutate și cu o voce care vindecă suflete. Răbdarea, liniștea celui care și-a găsit drumul în viață, iubirea pentru celălalt, împlinirea i-au ținut companie în minutele în care și-a deschis sufletul pentru a-mi stăpâni curiozitatea.

Sunteți o voce care impresionează chiar și ascultată întâmplător. Ce poveste are această voce? Cum s-a format? Când s-a îndrăgostit prima dată de o arie muzicală? Și, mai ales, cine a ajutat-o să se maturizeze?

Este o întrebare foarte frumoasă care vine într-un moment în care voluntariatul trăiește și muncește, își face treaba foarte bine. Eu sunt, dacă vreți, produsul Școlii Românești de Canto, de foarte mică am cântat. Părinții au considerat că este cazul să merg la școala de muzică și am început studiul viorii din clasa întâi. Am absolvit școala de muzică din orașul natal și apoi am mers mai departe la Liceul de Artă din Pitești pe care l-am și absolvit. În toată această perioadă am cochetat și cu cântatul și, ușor-ușor mi s-a atras atenția, întâi de către cei care mă ascultau, și apoi, luând-o și eu în serios, am ajuns să cred că poate fi un domeniu în care mă pot exprima în toată plinătatea. Ceea ce se pare că a fost adevărat. Am îndrăznit, am început să lucrez cu profesori de canto și am avut fericirea să intru la admitere la facultate, moment în care m-am întâlnit, sigur, cu profesoara mea de canto Georgeta Stoleriu, care și acum îmi este alături și care nu a fost numai un maestru în tehnica vocii cântate, ci mi-a deslușit, alături de alți oameni generoși, ce înseamnă viața, ce înseamnă munca, ce înseamnă generozitatea, seriozitatea, studiul și toate aceste karate ce compun strălucirea unui destin, până la urmă.

Prin muzică noi facem legătura cu Dumnezeu și limbajul nostru este universal, ajunge repede și direct la sufletul omului și acolo unde este necesar vindecă, acolo unde este totul în regulă bucură.

Cum ați caracteriza lumea în care vă faceți meseria?

Este formată din oameni de diverse nivele intelectuale. Important este că noi ne adresăm în primul rând sufletului și atunci sufletul poate să atingă mintea, precum mintea poate să coboare în suflet, prin intermediul muzicii. Pentru că prin muzică noi facem legătura cu Dumnezeu și limbajul nostru este universal, ajunge repede și direct la sufletul omului și acolo unde este necesar vindecă, acolo unde este totul în regulă bucură. În orice caz, prin profesia noastră se trăiește, este viață.

Dar aveți o melodie de suflet din anii de studiu, o melodie care întotdeauna vă este dragă?

Nu, nu, așa ceva nu am. Ascult, și ascult de când mă știu, cu foarte mare plăcere și muzică ușoară și populară, toate genurile de muzică. Important este că aleg ca această muzică pe care o ascult să fie de bună calitate. Să fie muzică bună, este singurul criteriu.

Ce arie/partitură muzicală este, totuși, prietena cea mai bună a vocii dumneavoastră, vă liniștește și vă înțelege? (știut fiind că nu doar noi trebuie să înțelegem, să simțim muzica, ci și ea trebuie să ne fie aproape)

Dacă vreți, partitura cea mai apropiată sufletului meu este partitura mozartiană.

Credeți că a-ți face bine meseria înseamnă a fi un om mai bun? Și pentru că suntem la un eveniment caritabil, care credeți că sunt valorile care te ajută să fii un om mai bun, să crești spiritual?

Cred că noi când ne naștem, cu toții ne naștem oameni buni. Apoi intervin educația, conjunctura, tot ce ne înconjoară, viața aceasta plină de neprevăzut, de întâmplări favorabile și nefavorabile și atunci începem, într-un fel sau altul, să apelăm la liberul arbitru și în momentul în care constatăm că lucrurile nu ne-au ieșit cum trebuie ne gândim că ne-am îndepărtat de la valoarea în care ne-am născut, bunătatea, și că trebuie să ne revizuim. Iar în momentul de față, aici la Iași este, așa cum spuneam, un loc în care tinerii și-au dat mâna și și-au unit sufletele și mințile pentru a păstra bunătatea cu care ne-am născut și pentru a o dărui și celor care au nevoie de ea.

Cum vă percepeți publicul?

În momentul în care te dăruiești în totalitate, publicul nu poate să îți răspundă decât în această cheie, în această tonalitate.

Dar cât de important este pentru dvs. felul în care vă receptează și vă critică publicul?

Dacă vă gândiți că fiecare dintre noi trebuie să ne alegem acel critic pe care îl cunoaștem, care știm că ne iubește și ne va critica dur, dar din iubire și constructiv, eu am lângă mine, din fericire, acest gen de oameni. Așa cum spuneam, este profesoara mea de canto, care este un om dur în această privință, nu mângâie, nu îndulcește niciun fel de atitudine și informație, din punct de vedere profesional. Și, de asemeni, soțul meu, care îmi este alături și care, cu foarte mare duritate și obiectivitate, îmi spune ce nu este în regulă. Iar eu, pentru că știu că o spun din iubire și în cunoștință de cauză, întotdeauna, pe acești oameni îi iau în seamă. Și contează foarte mult pentru mine ceea ce îmi spun. Și nu aștept de la ei să mă laude.

Care este relația dumneavoastră cu mass-media din România?

Am observat că presa mă iubește. Și cred că acest gen de sentimente vine de la faptul că eu, la rându-mi, respect presa și, în același timp, caut să am sentimente obiective, dar de înțelegere, de recunoștință și de apreciere pentru ei. Pentru că fiecare în parte își are, sigur, specialitatea lui. Dar nu s-a întâmplat să existe critici acide sau răutăcioase. Dacă au fost puțin mai altfel, s-a citit în subtext căldură și apreciere, ceea ce este un lucru extraordinar.

Eu cred că important este să fii un om normal, un om natural, un om echilibrat fizic și psihic. Dar când simți că este nevoie să te implici, nu vei fi discret, ci, dimpotrivă, vei fi prezent, iar acolo unde simți, într-un fel sau altul, că nu este nevoie de tine, te retragi discret.

Cât de importante sunt evenimentele ca cel la care ați participat astăzi și cum credeți că ar putea fi ele mai bine promovate, pentru a ajunge la cât mai mulți oameni?

Prin puterea exemplului se pot promova, iar eu în momentul în care primesc o asemenea invitație, de fiecare dată o accept cu toată convingerea, cu toată iubirea și susținerea, sigur, să nu fiu angrenată într-un proiect, să am spectacole. Altfel, de fiecare dată am răspuns, am fost prezentă și am susținut aceste demersuri ale oamenilor generoși.

Ce înseamnă prea mult sau prea puțin când vine vorba de promovarea unui artist în viziunea dumneavoastră?

Este un complex, pentru că este vorba, în primul rând, de atitudinea și calitatea actului artistic pe care îl desfășori. Apoi, în spatele tău trebuie să existe o serie de persoane care să se ocupe de imagine, de promovare, de ceea ce faci în continuare, să îți deschidă calea și de proiectele ce urmează să le desfășori.

Cât de importantă este discreția în viața unui artist?

Eu cred că important este să fii un om normal, un om natural, un om echilibrat fizic și psihic. Dar când simți că este nevoie să te implici, nu vei fi discret, ci, dimpotrivă, vei fi prezent, iar acolo unde simți, într-un fel sau altul, că nu este nevoie de tine, te retragi discret.

Ce vă inspiră să ieșiți din aria de acoperire a muzicii clasice și să colaborați cu trupe ca Iris?

Vă spuneam înainte că iubesc toate genurile de muzica și cochetez în continuare cu ele, caut să ascult muzică bună și ceea ce fac să fie bine făcut. Faptul că am avut o primă colaborare cu formația Iris a venit pe un teren dinainte pregătit, pentru că în 1992 eu am cântat alături de Montserrat Caballé la Covent Garden și ea petrecuse deja acea întâlnire cu Freddie Mercury. Deci era un model de o asemenea colaborare. Și momentul în care a venit invitația din partea celor de la Iris de a cânta împreună a fost momentul potrivit. Am spus da cu toată convingerea și rezultatul a fost, zic eu, pe măsură, pentru că primul concert s-a produs la Sala Polivalentă, cu peste 7000 de tineri în sală. Eu am mers chiar la sigur, mi-a plăcut. Iar în momentul în care am cântat, descătușarea de bucurie, de iubire, de energie, a fost în egală măsură și pentru Iris și pentru mine. Din acel moment eu am făcut parte din formația Iris, iar ei au devenit fani Felicia Filip.

Și dacă tot vorbim de colaborări, v-ați gândit și la alte proiecte altfel pentru viitor?

Da, sigur. Acum lucrăm la un album care se cheamă Fata din vis, album care va fi o sinteză a succeselor rock-ului românesc din toate timpurile. Colaborarea va fi cu multe formații de succes, ca Direcția 5, Holograf, Iris și multe altele.

Cum stați cu motivația?

Impulsurile mele, dimineața, sunt raza soarelui și cântecul păsărelelor, forfota cotidiană care, sigur, te angrenează și îți dă energia de a începe ziua, alături de salutul cu care ne întâmpinăm eu și soțul meu „Bună dimineața, soarele meu!” Și ziua e așa cum o proiectăm prin acest salut.

Dar cu oboseala, cu rutina?

Ca orice om. Simți că ești obosit, simți că poate acum vrei să renunți la tot și să nu mai știi de nimic. Pentru că așa se întâmplă, suntem, fie pe valul plăcut al energiei, care te face să iei totul în piept, bune, rele și să mergi mai departe, să ai succes, fie sunt momentele în care te gândești „dar ce mai am de făcut, dar de ce exist, oare fac bine ceea ce fac?”. Sunt întrebări care te fac să îți găsești drumul, să îți găsești răspunsurile de care orice om, în anumite momente, are nevoie. Este intimitatea lui, lumea lui, sunt întrebările lui, se ceartă pe el, se ceartă cu el, comunică cu Dumnezeu.

Ce vă bucură și ce vă întristează instantaneu?

Ma bucură întâlnirea cu oamenii îndrăgostiți, oameni care emană iubire. Mai ales, mă bucură întâlnirile cu copiii, cu animalele și chiar cu plantele, pentru că sunt daruri ale naturii. Ați remarcat că de fiecare dată când înflorește un pom, o plantă, își dăruiește floarea și fructul? Este o minune cum Dumnezeu le rânduiește pe toate și ne dăruiește nouă toate aceste bunătăți ale pământului. Fie că este vorba de o plantă, de o gâză, de un animăluț sau de un copil. Astea sunt lucrurile, fenomenele care mă bucură și mă fac să merg mai departe.

Când considerați că ați avut primul mare succes?

Primul mare succes cred că a fost în primul meu an de viață, atunci când părinții voiau să mă culce noaptea și eu doream să fiu numai legănată. Și dacă nu mă mai legănau țipam de spărgeam geamurile. I-am terminat, săracii de ei, și i-am obligat să facă ceea ce doresc eu, încă de atunci.

Aveți o meserie care vă pune în prim-plan. Ați stârnit pasiuni de care să și aflați, bineînțeles?

Da, sigur că da. A fost un moment foarte drăguț când am plecat la Senegal, la deschiderea Festivalului Francofoniei și a trebuit să facem înainte de spectacol o probă. Era un spectacol în aer liber. Eram cu pianista și mi-am repetat programul și după aceea am auzit că un domn foarte bogat, de undeva din țările exotice, nu mai rețin de unde, a spus că această doamnă cu vocea pe care el a auzit-o dorește să îi fie soție. Și atunci, doamna care mi-a transmis mesajul, puțin încurcată, pentru că știa relația mea și ce oameni serioși suntem eu și soțul meu, a spus „sigur, o luați ca pe o glumă”. Și eu i-am răspuns „spuneți-i domnului că aș fi de acord, dar din păcate sunt căsătorită”. Culmea este că domnul respectiv a răspuns „nu are nicio importanță”. De aici am încheiat gluma și ne-am văzut fiecare de viață.

Ce vi se pare greu în ceea ce faceți?

Profesia noastră este de vocație. În momentul în care te hotărăști să pășești pe acest drum în destin, cred că este bine să înțelegi că nu este o mantie grea, nu este un sac pe care îl porți în spate, ci este un dar pe care îl destăinui celorlalți, îi faci fericiți, îi ajuți. Și nu am considerat niciodată că muncesc. Am făcut totul din plăcere, pentru că nimeni și nimic nu m-a obligat să fac ceea ce am făcut.

Aveți vise care nu vi s-au împlinit, încă?

Nu, nu am vise care nu mi s-au împlinit. Am proiecte pe care doresc să le împlinesc și știu că am în față încă o perioadă în care pot să spun ceea ce am de spus. Și am de spus!

Apropo de proiecte, la ce proiecte lucrați în prezent?

V-am spus, este vorba de albumul Fata din vis care cuprinde, bineînțeles, și o serie de foarte importante și multe spectacole. În fiecare spectacol va fi invitată una dintre formațiile cu care colaborez pentru acest album. Acest demers al nostru are și o parte socială. Dorim să venim în sprijinul tinerilor talentați, pe care să-i descoperim, să-i susținem și apoi, în măsura în care ei doresc și au nevoie, să le oferim și fonduri, dar și sfaturi, implicare în concertele noastre.

Ce le transmiteți în încheiere cititorilor noștri?

Doresc ca această Ceașcă de cultură să fie întotdeauna plină, plină de cultură, plină de înțelegere, de generozitate, de foarte multă iubire, într-un cuvânt de omenie.

Numele: Felicia Filip

Data și locul nașterii: 20 martie 1959, Slatina, județul Olt

Starea civilă: căsătorită cu Cristian Mihăilescu

Studiile și cariera:

  • A început studiile muzicale ca violonistă și a absolvit Conservatorul sub îndrumarea profesoarei Georgeta Stoleriu.
  • După debutul pe scena Operei Naționale din București, și-a început cariera internațională în anul 1991, la Basel, Elveția.
  • A cântat pe cele mai importante scene din lume: Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, în Toulouse sau la Moscova.
  • Este singura soprană din lume care a câștigat toate premiile Mozart și prima soprană din România care a făcut tandem cu o trupă rock.
  • Colaborări la nivel mondial: Montserrat Caballé, Roberto Alagna, Francesco Araiza, Juan Pons și Franco Farina.