Ceasca de cultura

Etichetă: teatrul national iasi

  • Repetabilitate contestabila – Povesti de familie

    Este o seara de sambata, de toamna, de octombrie, 13, o seara care isi trage radacinile dintr-o dimineata ploioasa. Pe la ora 19 si vreo 15 minute, stropii de ploaie sunt din ce in ce mai inversunati. Umbrele colorate sau mai cenusii decat ploia cu care se lupta, se inchid si se deschid la fiecare cateva secunde.

    Cei care au ales sa isi plimbe pasii pe strazile intristate au destinatii dintre cele mai diverse. Unii dintre ei, nu foarte multi, dar suficienti pentru a umple sala, se grabesc sa ajunga in interiorul neconventional al Uzinei cu Teatru a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi. Aici asteapta sa fie jucata piesa Povesti de familie de Biljana Srbljanovic, intr-o distributie si cu o regie care starnesc cel putin curiozitatea: Pusa Darie, Ionut Cornila, Daniel Busuioc, Loredana Cosovanu, Vlad Cepoi.

    Pana incepe spectacolul, insa, fumatorii se opresc la o tigara, iar nefumatorii, dupa ce isi scutura umbrelele de povara ploii, isi cauta locul in sala, isi elibereaza tinutele de un strat de haine si incep sau continua discutii exuberante, line, romantice sau conventionale, dupa caz si dupa aluatul interlocutorilor.
    Tehnicienii de la sunet si lumini arunca priviri in sala, parca pentru a-si face o idee peste cine se va rostogoli amestecul de muzici si de culori pe care il controleaza dibaci cu degetele prin vinisoarele carora curge experienta. Decorul aminteste de desenele pe asfalt ale copilariei si de 1 Iunie. Intr-o aparenta dezordine, imprastiate in lungimea, in latimea si in inaltimea scenei, reflectoare, flori de plastic si cutii de carton atata si mai mult curiozitatea. Linistea din podelele scenei isi traieste ultimele minute. In scurt timp totul va fi sub lupa publicului si la discretia actorilor, totul va spune o poveste.
    Putin dupa ora 19.30 se apasa pe butonul de actiune. Intr-o nota de mister isi face aparitia pe scena primul personaj, personaj care leaga scenele intre ele, le da o nota de neprevazut si aminteste de balerinele-jucarie cu cheita si rezonanta de cutie muzicala. Incet, incet, in ritmul miscarilor pe poante ale balerinei, intrusa, firul povestii se desira. In centrul sau se afla insasi copilaria, cu toate nefericirile si portitele sale de evadare din real si familia. Fiecare isi aminteste, probabil, cum in copilarie proba hainele adultilor si fura rolul unuia dintre parinti pentru cateva minute sau ore pentru a simti acel surplus de maturitate si de autoritate. Copii nefericiti se infing in pielea parintilor care ii fac zi de zi nefericiti, le fura identitatile, pentru ca in nefericirea lor nu au uitat totusi sa se joace si le urmeaza exemplul intr-un ritual de perpetuare a datului de parinte si de copil.
    Povesti de familie este un spectacol in care personajele se joaca de-a rasu’-plansu’, un spectacol care tenteaza amintirea si readuce in prim-plan toate acele ritualuri ale copilariei: pregatirea pentru scoala, bucuria venirii acasa dupa ore, stabilirea rolurilor in casa, a figurilor dominante in luarea deciziilor, discutiile dintre parinti si copii din timpul mesei si rasfatul din timpul rezervat jocului. Si, dincolo de asta, priveste cu ochi critic familia moderna, dar mai ales acel model de familie in care frica este o metoda de educatie si un mod de a trai. “E normal ca tata sa o bata pe mama! Si e normal ca parintii sa ii bata pe copii” sunt replici pe care personajele, copiii-adulti, si le arunca pe cel mai firesc ton cu putinta in timp ce fac loc violentei in spatiul lor de harjoneala.
    In primul rand o domnisoara isi imbratiseaza strans iubitul, iar in spatele salii un grup, destul de spumos inaintea inceperii reprezentantiei, se rupe in taceri individuale.
    Spectatorii par sa simta cu fiecare scena care le starneste zambete sau le incurajeaza tristetea sa isi faca loc printre stari, ce inseamna o copilarie nefericita, ce traume pot prinde radacini in personalitatea unui copil abuzat si cum se pot ele perpetua de la o generatie la alta.
    Da, asa este, ii asigura pe fiecare dintre ei Vlad Cepoi, regizorul, prin fiecare amanunt pe care a insistat in punerea sa in scena. Isi gaseste si cuvintele pentru cei care dupa ce vor iesi din sala vor dori sa isi completeze sau sa-si verifice, printr-o simpla cautare pe Internet, imaginea pe care si-au facut-o despre reprezentatie: “Aceste legi nescrise au guvernat societatea si din nefericire inca o mai fac. In aceasta normalitate traim. E normal sa fim violenti cu fiintele catre care ar trebui sa ne indreptam toata dragostea. E normal sa fim rai. E normal sa distrugem. Este firesc ca tatal sa-si bata familia, este normal sa tradezi, este normal sa-ti fie frica, este normal sa fii umilit, sa fii zgarcit. Toata aceasta normalitate va naste FRICA. Frica de tata, frica de a fi tu, frica de a fi sarac, frica de a fi singur. Copiii fug de acasa tot de frica si prin joaca lor se intorc de unde au plecat. Fugind de frica, se joaca de-a frica. Si ca de atatea ori in istorie, aceasta frica naste violenta. Prin imitatie, violenta se reproduce de la o generatie la alta si aceste replici vor fi auzite la nesfarsit.”
    Ceea ce vad spectatorii in jocul actorilor, cu ochii propriei experiente si a propriilor principii, este un conflict  intre generatii expus de copii de aceeasi varsta pe baza a ceea ce traiesc in propriile familii, conflict care  da din coate si isi face loc chiar si in spatiul de joaca. 
    Locul de joaca pe care l-au gandit regizorul si scenograful spectacolului Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi fura cate ceva din fiecare lume, si din cea a adultilor, si din cea a copiilor. Astfel, pe scena apar balansoarul nelipsit din parcurile pentru copii, desene pe asfalt imprimate pe pereti, dormitorul unui cuplu si bucataria dotata cu tot ce trebuie pentru o masa in familie. Cu fiecare minut  decorul se dinamizeaza si totul sugereaza ca nimic nu se pierde in imaginatia copiilor, totul are o trebuinta. Florile de plastic cad de undeva de sus pentru a marca finalul unui moment si trecerile de la un moment la altul, balansoarul poarta in zbor bucuria si inocenta, masa-cutie de carton in jurul careia se incropesc dicutiile intre parinti si copil isi schimba locul si utilitatea.
    Distributia Povestilor de familie redate pe scena de la Iasi imbina experienta interpretativa cu tineretea promitatoare. Astfel, Pusa Darie nu ii dezamageste nici de aceasta data pe iubitorii de teatru si este compatibila, pana la indeplinirea misiunii regizorale, cu Ionut Cornila, Daniel Busuioc si Loredana Cosovanu.
    Desi plasata in spatiul geografic al fostei Iugoslavii, cu trimiteri catre politic si social, piesa Povesti de familie este cumva neutra geopolitic, intrucat poftele copilariei, curiozitatea si nevoia de joaca sunt universale, iar violenta in familie se poate intalni, din pacate, in orice colt de lume, o piesa care nu duce lipsa de adaptari si de reprezentatii pe continentul european. Chiar daca au stiut-o sau nu, prin aplauzele de la final, spectatorii din sala Uzinei cu Teatru au confirmat faptul ca Biljana Srbljanovic este de un deceniu un dramaturg de succes, un dramaturg ale carui piese se joaca in toate limbile si pe toate continentele.
    Intr-un amestec de culoare, violenta verbala si fizica, bucurie de copil, neputinta de parinte afectat de mediul socio-politic in care isi duce existenta, aceasta inscenare a vietii de familie regizata de Vlad Cepoi ii aduce pe cei din sala catre un final nu tocmai fericit, dar plin de semnificatii, un final in care isi face loc revelatia felului in care exersarea violentei poate distorsiona realul si ciobi din simplitatea si frumusetea existentei.
    Cand totul se termina pe scena, aplauzele curg, gandurile se aduna, impresiile se pun la copt, stratul de haine inlaturat la inceputul reprezentatiei se adauga la loc, umbrelele simt din nou strangerea de mana a posesorilor. Actorii isi primesc rasplata, incarcati inca emotional si se retrag in cabine si in propriile vieti. Luminile se sting, scena isi adulmeca deja somnul, iar afara ploaia parca se inteteste. Fiecare dintre cei care au ales sa vada acest spectacol isi poarta pasii spre iesire. In ploaie ii asteapta ecoul serii pierduta deja in noapte si drumul spre casa.
    Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi, Uzina cu Teatru
    Povesti de familie de Biljana Srbljanovic
    Regia: Vlad Cepoi
    Scenografia: Radu Rasca
    Cu:  Pusa Darie, Ionut Cornila, Daniel Busuioc, Loredana Cosovanu

  • Edmond

    Ai simtit vreodata ca zilele trec mult prea repede, uneori fara vreo farama de special in ele, ca ceea ce faci te ingroapa in rutina si automatism, ca oamenii din viata ta raman doar din obisnuinta, ca nimic nu te mai bucura, ca iti doresti sa pleci cat mai departe de furnicarul in care nu te mai regasesti, chiar daca poate e prea tarziu pentru tine, ca vrei sa ordoni umerilor sa nu se mai ridice a nepasare si mainilor sa-ti cuprinda destinul si sa-l remodeleze, ca nu prea poti scapa de doza de fatalism care ti-e rezervata, dar ca ai putea macar sa incerci sa i te impotrivesti?
    Ei bine, in programul stagiunii curente a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi vei gasi un personaj cu care vei putea discuta intre patru ochi despre toate aceste stari si sentimente. Este vorba despre Edmond, eroul din piesa intr-un singur act cu acealasi titlu, o adaptare dupa scenariul dramaturgului, eseistului si regizorului american David Mamet, in regia lui Vlad Massaci.
    Dar, pentru a nu te simti stanjenit ca il abordezi fara sa stii nimic despre el, afla ca acest personaj a avut prima lui confruntare cu publicul in 1982 la Goodman Theatre din Chicago. De atunci, de la geneza sa, inceputul de anii ’80 si pana in prezent, cine l-a cunoscut l-a perceput ca fiind extrem de actual si, de aceea, isi spune povestea trista a vietii in tot felul de reprezentatii si adaptari. Ba chiar si-a facut aparitia si pe marile ecrane, din 2005, in pelicula regizata de catre Stuart Gordon.
    Un spectacol greu de digerat, dar incarcat de semnificatii si care nu se sfieste sa recurga la agresivitatea verbala si comportamentala exact asa cum a proiectat-o, in replicile personajelor sale, pentru a-si face intelese intentiile, dramaturgul american, Edmond-ul lui Vlad Massaci necesita un mediu propice, mediul roditor al unei minti deschise. Cu fiecare replica, cu fiecare gest al actorilor, cu fiecare trimitere spre realitati ale vietii, aceasta punere in scena poate starni, dupa caz, manie, ostilitate, intelegere, ras trist sau usor isteric, de descarcare, dar nu indiferenta.
    „Purtam în noi o nemultumire difuza, nu ne place viata pe care o ducem. Deschidem televizorul sa vedem ce ne mai spune Neti sau alt oracol, daca o sa avem noroc azi, sau luna asta, sau anul asta. Simtim ca trebuie sa luam niste hotarâri majore, avem senzatia ca viata se scurge pe lânga noi, ca nu traim. Unii numesc asta criza vârstei de mijloc. Aceasta e povestea unui om care actioneaza, care ia acea hotarâre majora menita sa-i schimbe viata. Povestea lui însa nu tine de semne, de zodii, de Neti. Povestea oricui dintre noi tine doar de noi însine si de alegerile noastre. Edmond sunt eu. Dar si tu, cu siguranta.”, sintetizeaza regizorul felul in care el a simtit personajul lui David Mamet.
    Astfel, in viziunea regizorului Vlad Massaci si a scenografului Andu Dumitrescu, intr-un decor minimalist, multifunctional si in continua miscare, Edmond, un contabil blazat, isi traieste drama existentei ratate. Intr-o zi ca multe altele, in drumul spre casa, intalneste o ghicitoare care dupa ce ii priveste palma ii da de inteles ca trebuie sa schimbe ceva, daca vrea sa mai prinda cateva momente de fericire in scurta sa trecere prin propria viata si prin viata altora. Aceasta necunoscuta care profita de uratul pe care il  zareste pe fetele unor trecatori ii spune lui Edmond, de fapt, exact ceea ce avea nevoie sa auda pentru a pleca din ingustul sau univers in care o sotie la fel de plictista ca el il astepta in fiecare seara pentru a-i vorbi despre servitoare incompetente, despre vreme sau despre cat de tare o strang pantofii. Odata ajuns acasa vaneaza lacom momentul in care consoarta incearca sa il atraga intr-o noua capcana conversationala si o anunta, scurt, ca o paraseste, ca vrea sa divorteze, sa se elibereze si sa o ia de la capat. Din acest punct fatidicul nu mai poate fi oprit. 
    Edmond, personajul pe care ajungi sa il cunosti in intreaga sa intimitate si fragilitate, cauta modalitati de evadare din propria nefericire, prin sex si distractii, da forma fizica si sufleteasca unei drame, care nu este doar a lui, ci pare a intregii umanitati. Incearca sa schimbe, sa se increada in necunoscutii de care se izbeste intamplator pe strada sau in cei pe care ii intalneste in baruri, sa cedeze placerii carnale, sa simta caldura prieteniei si poate fiorul iubirii, sa riste, sa renunte la tot pentru cateva minute de altfel. In schimb primeste tradare, suspiciune, rautate, inchistare, retinere, gesturi si atitudini imbibate de convenienta si conformism. Se simte ranit, simte ca intregul sau sacrificiu este gratuit, ca toti ceilalti sunt impotriva lui, ca oamenii nu il merita si nu se merita unii pe altii, ca a renuntat la confortul unei vietii linistite  pentru desertul unei  vieti marcata de singuratate. Si atunci raspunde tradarii cu tradare si rautatii cu rautate, mergand pana la crima.
    Edmond reprezinta, prin cele mai crude si mai naive gesturi ale sale amestecate pe parcursul unei singure zile, zi care poate fi simbolul unei vieti intregi, insusi zvacnetul de revolta impotriva conditiei umane limitata de material, de social, de rutina, de lipsa de curaj, de vise spulberate, de micimea aproapelui. David Mamet, folosindu-se atat de acest contabil ratat, cat si de celelalte personaje pe care le introduce treptat pe parcursul actiunii sectionata in douazeci si trei de scene, planteaza semintele unor trimiteri catre prejudecatile care macina din ce in ce mai mult societetea moderna: rasism, esec conjugal si implicit divort prematur, diferentele de gen, lipsa de comunicare, placerile superficiale, de scurta durata si de multe ori vinovate care incearca sa panseze lipsa si nevoia acuta de afectivitate.
    Spectacolul regizat pentru Teatrul National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre Vlad Massaci urmareste sa ii puna cat mai mult in evidenta dramaturgului american personajele si substraturile textului pe care acesta l-a scris. Si reuseste, atat prin jocul actorilor distribuiti in rolurile principale, cat si prin utilizarea strategica a unor simboluri usor de identificat si interpretat in toata desfasurarea de forte a piesei. Astfel, multimea gri, compusa din n indivizi de care ne ciocnim si eu si tu ochii in fiecare zi pe strada, multime aflata intr-un continuu dute-vino al egoismului, al cautarii implinirii, al pierderii sau al regasirii de sine, este  redusa la esenta cu ajutorul unor personaje imbracate cu aceeasi pelerina galbena de ploaie pe spatele careia troneaza ironic un X. Acest X aminteste de replica pe care o folosesti si tu, nu-i asa, cand spui povesti cu oameni pe care nu ii stii sau cand vrei sa minimalizezi importanta cuiva: “X a spus..”, “X a inselat-o pe prietena mea…”, “X a dat peste mine pe strada si nici macar nu mi-a cerut scuze.” De asemenea, inchisoarea in care sfarseste Edmond in final reprezinta esecul resuscitarii unei vieti deja ratata si consecintele unor acte nascute din mocirla interioara, iar conformismul social se vrea a fi simbolizat, la nivel de scenografie, de spatiile gri, bine delimitate, cu aer de figuri geometrice perfect simetric trasate si de hublourile dintr-un plastic transparent care despart protagonistii scenariului lui Mamet in momentele in care acestia isi tranzactioneaza viitoarele relatii, momente de inceput ale interactiunii, atunci cand atentia nu a fost pe deplin castigata si suspiciunea depasita.
    Lansati pe orbita planetei Edmond, intr-un mix de lumini, muzica culeasa din diverse genuri si replici care oscileaza de la duiosie la agresivitate, vulgaritate si limbaj licentios, actorii Calin Chirila, Livia Iorga, Octavian Jighirgiu, Diana Chirila, Andreea Boboc, Doru Aftanasiu, Ionut Cornila, Anne Marie Chertic, Dumitru Nastrusnicu, Oana Sandu si Petronela Grigorescu intruchipeaza, cu talent, indrazneala si forta, personaje dintre cele mai diverse, adevarate prototipuri umane: barbatul ajuns in jungla crizei existentiale, sotia parasita, prin porii careia respira frigiditatea si furia, trisorii care profita de orice urma de slabiciune a semenilor pentru a iesi in castig, chelnerita care se viseaza mare actrita, necunoscutul din bar care vinde ponturi ieftine altor necunoscuti despre cum sa isi innece amarul, colegul de celula abuziv.
    Fiecare personaj in parte preda o lectie de viata pe care o simti ca spectator, ghidandu-te atat dupa propriile repere, cat si dupa intensitatea cu care actorii nationalului iesean isi traiesc rolurile. Se remarca, prin extraordinara expresivitate si adaptabilitate la cerintele si nevoile impuse de eroul scenariului lui David Mamet, Calin Chirila, interpretul lui Edmond, dar si Petronela Grigorescu prin aura de bunatate si fragilitate pe care o imprima chelneritei pe care Edmond o ucide fara motiv, canalizandu-si in acest act intreaga sa furie.
    Cu un final marcat de profunzimi biblice si accente filosofice, piesa Edmond scrisa de catre David Mamet si transpusa pe scena Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi de catre regizorul Vlad Massaci, lasa urme adanci in memoria ta, spectatorule. Fie ca iti amintesti jocul actorilor, decorul, muzica, agresivitatea verbala sau intrebarile si starile pe care ti le starneste fiecare replica, odata prezent in sala, alegi sa iti amintesti. Edmond iti vorbeste despre revolta, despre cautarea “mai binelui” si depasirea prejudecatilor, despre furie oarba descarcata in gesturi care te pot condamna pe viata, despre acceptarea unei vieti injunghiata de fatalism. 

  • Seară de Gală la Iași – Gala Premiilor UNITER 2013

    Seara de 13 mai a fost pentru Iasi o seara care i-a certificat inca o data numele de alint “Iasul Marilor Iubiri”. Putin dupa ora 20 au inceput sa soseasca la intrarea Teatrului National “Vasile Alecsandri”, pasind pe covorul rosu sau pe langa acesta, invitatii celei de XXI-a editii a Galei Premiilor UNITER, pentru ca da, in 2013 Iasul a rupt pentru a doua oara, dupa Sibiu in 2007, traditia decernarii Premiilor UNITER la Bucuresti. Oameni obisnuiti care au dat o fuga acasa dupa ce si-au terminat programul la birou pentru a-si trage pe ei tinuta de seara, scriitori, actori, regizori, personalitati iesene din diverse domenii, manageri si chiar reprezentanti ai Casei Regale a Romaniei si-au ciocnit existenta intr-o seara cu un numitor comun, teatrul romanesc.  Presa locala a anuntat peste 500 de invitati din intreaga tara.
    Seara de mai  nu mai era o seara obisnuita de luni, ci seara UNITER si se anunta a fi una incarcata de emotii, de aplauze, de hohote de ras si de lacrimi retinute. In discutiile de dinainte de inceperea spectacolului, pe langa numele celor 30 de nominalizati si a posibililor castigatori, orice trecator putea auzi din cand in cand rostit numele unuia dintre cei direct implicati in organizare: scriitorul Dan Lungu, managerul de proiect desemnat de Consiliul Judetean Iasi, Cristian Adomnitei, seful Consiliului Judetean Iasi si actorul Ion Caramitru moderatorul Galei, personalitate deja asociata cu imaginea UNITER-ului. Pe bancile din Parcul Teatrului curiosii nu au mai lasat nici un loc liber. Ecranul mare amplasat acolo la initiava Primariei Iasi ii pregatea si pe ei pentru o seara a marilor personalitati culturale din Romania. Se susotea, se tacea incordat sau cu uimire, se astepta, se glumea, se spera. Prin imprejurimi bannerele se umflau in piept cu aerul caldut de mai si purtau prin fata ochilor trecatorilor numele celor care au facut posibila Gala: Consiliul Judetean Iasi, UNITER, Teatrul National „Vasile Alecsandri“ si TVR.

    Limuzine, masini de lux inchiriate sau proprietate personala, taxiuri au umplut pana la refuz parcarile din zona teatrului sau au oprit pentru cateva secunde pentru a lasa in urma lor dare de praf si participanti la gala. Printre vedetele care si-au facut aparitia, orice curios i-a putut recunoaste, printre altii pe Ana-Maria Marinca, Marius Manole, Emil Brumaru, Radu Afrim, Ilinca Tomoroveanu, George Mihaita, Medeea Marinescu, Beatrice Rancea.

    Incet-incet, pana spre ora 21.00, ora oficiala anuntata pentru inceperea Galei, s-au ocupat si locurile in spectaculoasa Sala Mare a nationalului iesean, stralucitoare ca o bijuterie a coroanei. In foaiere se spuneau povestile de dinaintea inceperii spectacolului, se dadeau interviuri, se produceau intalniri neasteptate, se plimbau pe tocuri inalte siluete imbracate cu rochii rezervate evenimentelor speciale si se descheiau sau se incheiau nasturii unor costume cu pretentii.

    In memoria multora rasuna, poate,  declaratia managerului de proiect Dan Lungu facuta pentru ziarul Evenimentul de Iasi “Este un eveniment extrem de important, foarte asteptat in Iasi. In calitate de  organizator m-am confruntat cu numarul de locuri limitat din sala, 700, ceea ce inseamna foarte putin pentru dorinta iesenilor de a ajunge la aceste Gale. A fost complicat de gestionat aceasta organizare, presiunea a fost uriasa, dar exista un aspect imbucurator, toate acestea inseamna ca este mult loc in cultura ieseana pentru evenimente noi. Sper, de asemnenea, ca acesta sa fie un preambul pentru Iasi –Capitala Culturala Europeana, dat fiind ca singurul moment in care aceste Gale s-au tinut in afara Bucurestiului a fost la Sibiu, in anul in care acest oras a fost Capitala Culturala Europeana.” 

    Insa, indiferent de dicutia in care erau prinsi invitatii serii de gala a Premiilor UNITER, de oamenii peste care au dat si de neasteptatul rezervat fiecaruia, un lucru era sigur. Cu totii se bucurau ca se afla acolo. Si unul cate unul si-au ocupat locul in sala, fie in stal, fie la loja, fie la balcon pentru a-l intampina cu aplauze pe moderatorul Galei din fiecare an, actorul Ion Caramitru. La ora 21.00 si cateva minute acesta a aparut pe scena in acordurile muzicii interpretate live de Trupa Trigon din Republica Moldova. Si, ca de obicei, a tinut sa multumeasca organizatorilor si sa-i bucure cu un discurs generos in cuvinte de laude. Asfel, printre altele, Ion Caramitru a motivat alegerea Iasului ca gadza a sarbatorii teatrului romanesc: “Ideea de a organiza aici Gala UNITER s-a nascut spontan si e dorinta mea de a propulsa Iasul ca viitoare capitala europeana. Spun asta fara niciun fel de jena pentru ca Iasul merita cu prisosinta. Punand in balanta care sunt motivatiile unui asemenea demers, ceea ce ofera Iasul culturii romanesti si universale este extraordinar de important. Pana in 2021 sunt destui ani ca in Iasi sa se faca investitii cu contributii internationale pentru a pune la punct tot patrimonial.”
    Dupa introducerea potrivita unui astfel de eveniment, au inceput sa pulseze in tample emotiile pentru nominalizati. Printre acestia s-au numarat si trei ieseni: scenografa Axenti Marfa si criticul de teatru Constantin Paiu, distinsi cu premiul pentru intreaga activitate, si Oltita Cintec, nominalizata la premiul pentru critica teatrala.

    Astfel, rand pe rand, anuntati de catre Ion Caramitru, incurajati de public si intampinati cu zambete fermecatoare de catre fetele frumoase care facilitau accesul la trofeu, si-au primit premiul cei mai buni nominalizati de la fiecare categorie, dupa cum urmeaza:

    •Premiul pentru cel mai bun spectacol
    -"Calatoriile lui Gulliver", de la Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu.
    •Premiul special pentru o viata dedicata poeziei autentice
    –Tudor Gheorghe.
    •Premiul pentru cea mai buna regie
    –Alexandru Dabija pentru spectacolul "Doua loturi", de la Teatrul National Bucuresti
    •Premiul presedintelui UNITER
    –Emil Brumaru
    •Cea mai buna actrita in rol principal
    –Imola Kezdi pentru rolul titular din "Hedda Gabler", de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

    •Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic
    -"Suzana", scenariul si regia artistica, Ilinca Stihi; productie a Societatii Romane de Radiodifuziune

    •Cea mai buna scenografie
    –Helmut Sturmer pentru scenografia spectacolului "Doua loturi", de la Teatrul National din Bucuresti
    •Premiul pentru debut
    –Silvia Torok pentru rolul Iris din "Fetita din bolul pestelui auriu", de la Teatrul German de stat din Timisoara
    •Premiul pentru critica teatrala
    –Octavian Saiu

    •Cel mai bun actor in rol principal
    –George Costin pentru rolul Maiorul din spectacolul "Familia Tot", de la Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Balcescu" din Bucuresti
    •Cea mai buna actrita in rol secundar
    –Eniko Gyorgyjakab pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul "Hedda Gabler", de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

    •Cel mai bun actor in rol secundar
    –Andras Hathazi pentru rolul Judecatorul din Brack din spectacolul "Hedda Gabler", de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
    •Premiul pentru intreaga activitate regizorala
    –Alexandru Colpacci
    •Premiul pentru intreaga activitate de actorie
    –Leni Pintea-Homeag
    •Premiul pentru intreaga activitate de actorie
    –Matei Alexandru

    •Premiul pentru intreaga activitate scenografica
    –Axenti Marfa

    •Premiul pentru critica si istorie teatrala
     –Constanstin Paiu

    •Premiul special pentru teatru de papusi si marionete 
    –Liviu Berehoi

    •Premiul special pentru muzica de teatru
    –Tibor Cari

    •Premiul Consiliului Britanic
    –Mihai Malaimare

    •Premiul Casei Regale pentru piesa anului
    –Liviu Lucaci
    Dar, din nefericire, unii dintre marii premianti au lipsit, Alexandru Dabija – cel mai bun regizor, George Costin – cel mai bun actor in rol principal, Helmut Sturmer – cel mai bun scenograf, lucru ce l-a determinat pe Ion Caramitru sa-si expuna simtul ironiei intr-o fraza scurta, insa plina de semnificatii: „Vii, nu castigi, nu vii, castigi!“
    Pe scena si-au facut aparitia, in afara de catigatori si oamenii politici care se afla in acest moment la conducerea orasului, primarul Gheorghe Nichita si presedintele Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei. Ambii au tinut sa sublinieze importanta alegerii Iasului ca oras-gazda a Galei UNITER. „Astazi, 13 mai, Iasul se va bucura de cea mai mare sarbatoare a teatrului romanesc. Gala Premiilor UNITER reprezinta reperul principal in lumea teatrala, Oscarurile teatrului romanesc. Vor fi prezente importante personalitati ale teatrului romanesc, oameni de cultura, oameni de afaceri si rectori. Imi pun speranta ca aceasta Gala este, simbolic, startul relansarii activitatii culturale de nivel inalt in Iasi, un lucru asteptat cu o sete nemaiintalnita de catre ieseni. Este un eveniment de mare anvergura si prestigiu care, cel putin pentru acesta perioada, pune orasul nostru in centrul vietii teatrale si culturale romanesti“, a declarat Cristian Adomnitei.

    Dar, in memorabila seara de 13 mai, in Sala Mare a Teatrului National „Vasile Alecsandri“ din Iasi, loc unde pe 27 decembrie 1816 se juca primul spectacol in limba romana, si-au facut numarul nu doar castigatorii, care au tinut sa multumeasca publicului, colegilor si juriilor, ci si alti mari artisti responsabili cu buna dispozitie, relaxarea, starnirea zambetului sau a lacrimilor. Astfel, pe parcursul Galei, structurata in trei parti, au epuizat stocul de aplauze al celor prezenti Formatia Trigon din Republica Moldova cu amestecul lor muzical de folk-jazz, Adrian Naidin, cu muzica pe versuri de Nichita Stanescu si piese din repertoriul folclorului romanesc precum „Canta cucu, bata-l vina” si Fanfara de la Chetris.  Adrian Naidin a interpretat chiar un cantec inspirit de frumusetea teilor, starnind hohote de ras si pundu-i pe cei prezenti, cu sau fara voia sa, in legatura cu un subiect sensibil pentru Iasi, taierea teilor de pe Bulevardul Stefan cel Mare.

    Cu stralucire, cu emotii, cu doua pauze de tigara pentru impartasit impresii, cu momente inedite si discursuri cochetand cu recunostinta, bucuria si implinirea, cea de-a XXI-a editie a Galei Premiilor UNITER desfasurata la Iasi a fost unsa de catre toti cei prezenti cu titulatura de eveniment reusit, descatusare spumoasa de talent, umor, spontaneitate. La iesire se puteau zari doar fete luminoase, iar daca cineva ar fi rugat pe fiecare dintre cei care isi cauta drumul spre casa sa repete ca pe un motto al serii cuvintele actitei care a luat premiul pentru intreaga activitate, Leni Pintea Homeag, “fiecare teatru care renaste este o magie”, cu siguranta ca i-ar fi iesit.

  • Viața din clișee – Prăpădul

    Imaginea bate de fiecare data cuvantul. Este in zadar sa vorbesti ore in sir daca nu reusesti sa iti faci interlocutorul sau interlocutorii sa iti si vizualizeze povestea. De aceea, pentru o inlesnire a conturarii imaginii in mintea celuilalt, detaliile sunt esentiale. Nimic nu vorbeste mai bine despre frica, de exemplu, decat o  privire tulbure, cu bucati de frica sfaramitate si imprastiate in iris sau o mana intinsa si tremuranda care cere o imbratisare. Teatrul este un loc unde detaliul devine stapan, un soi de suveran prieten cu cei pe care si-i supune. Iar atunci cand sursa lui este textul unui scriitor-fotograf, detaliul isi arata intreaga frumusete.

    Prapadul, un spectacol-premiera atat la nivel local, cat si la nivel national, montat pentru Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi de catre Lucian Dan Teodorovici si nascut dintr-un text al scriitorului-fotograf maghiar Attila Bartis, lasa la alegerea spectatorului etichetarea, nu fara a-i pune la dispozitie instrumentele. Din primele secunde este mai mult decat evident ca prin personajele sale, Bartis curteaza emotia pana o duce in lumea lacrimilor retinute, imbraca actiunea in clisee foto care surprind ranjete de final si pasiune-revolta de inceput, sfideaza conformismul, exploateaza erotismul-motor al vremelnicei masinarii, omul si se lafaie in minimalism scenic si detalii in constructia personajelor. Fiecare secventa din aceasta piesa a dramaturgiei contemporane justifica prezenta unui ochi cu obiectivul fixat pe emotie, dezbraca limbajul licentios de vulgaritate si il incarca de o tensiune mult mai profunda care duce la descatusarea frustrarilor si regretelor unui muribund, gadila in talpi exhibitionismul.

    “Nu stiu daca sunt mai fotograf sau mai scriitor. Literatura nu pot sa mi-o imaginez fara imagine. De fiecare data vad situatia, de exemplu, vad fata, personajul, vad interiorul camerei unde se petrece o actiune. Dar, nu cu imaginea se incepe, se incepe cu simtul, cu emotia…” marturisea intr-un interviu pe punctum.ro autorul Attila Bartis, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani ai Ungariei. Si, intr-adevar cuvintele si imaginea sunt de nedespartit in Prapadul. Piesa este ca un film foto scos din aparat, developat in camera obscura si apoi transpus in cuvinte.
     
    Dincolo de obsesia pentru imagine si plan-detaliu, spectacolul nationalului iesean inlesneste si intalnirea a doi scriitori care isi demonstreaza unul altuia ca sunt mult mai apropiati decat poate ar fi crezut, Attila Bartis si Lucian Dan Teodorovici.  

    De la cel din urma, aflam, chiar, dintr-o declaratie sincera facuta pe observatorcultural.ro, motivatiile producerii acestei intalniri : “Am avut intotdeauna, fara sa realizez asta pana de curand, obsesia scenei. Ca scriitor, mi-am folosit cartile drept scena, in mai toate povestile mele aparand, intr-un fel sau altul, ideea mai sus amintita. Abia cand m-am apucat de regie mi-am dat seama ca nici n-as fi putut face altfel: chiar si-n viata de zi cu zi, privesc ceea ce se intampla in jur sau ceea ce mi se intampla mie insumi ca pe niste fragmente dintr-un spectacol. Debutul la Teatrul National din Iasi, in conditiile astea, reprezinta o oportunitate extraordinara de a-mi spune povestile in alt mod decat pana acum. Caci, in cele din urma, scriitor sau regizor, raman in fond un povestitor. Unul care, de asta data, si-a regasit o parte din obsesiile proprii in textul altui scriitor, Attila Bartis, a carui piesa, Prapadul, e de o intensitate si de-o forta cum rar am intalnit in textele contemporane. O pastrez in portofoliu de aproape doi ani, sperand sa vina momentul in care s-o pot monta, cu atat mai mult cu cat e o premiera absoluta la noi: nu numai ca n-a fost jucata pana acum, dar n-a fost nici macar publicata.” 

    Dar intalnirea nu s-a produs numai in planul spiritual, ci si fata in fata, intrucat scriitorul Attila Bartis a tinut sa fie prezent la premiera piesei sale Prapadul, fixata in programul Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi pe 25 aprilie 2013.
    Si pentru ca fotograful migalos este parte din personalitatea lui Attila Bartispersonajul central al piesei Prapadul,  András Farkas, este el insusi fotograf, un dependent de aparatul foto in cautarea cliseului perfect. In viata sa din piesa il inspira sa apese pe buton, sotia, Eva Farkas si necunoscuta Agnes Lázár. Impreuna imbina nestiutul si familiarul pentru a-i face ultimele momente din viata demne de a fi fotografiate, atat cu aparatul, cat si cu sufletul. Pentru ca da, Andras este pe moarte, se lupta cu un cancer necrutator la plamani. Pentru o astfel de poveste, distributia pe care Lucian Dan Teodorovici a ales-o este si ea una care mizeaza atat pe tinerete, cat si pe experienta. Astfel, textul tradus de catre Marius Tabacu, a fost pus la dispozitia actorilor Teodor Corban, András Farkas, Delu Lucaci, Agnes Lázár, Catinca Tudose, Eva Farkas, Constantin Puscasu, Karcsi si Dumitru Nastrusnicu, Lajos intr-un decor gandit de catre scenografii Nicolai Mihaila si Andreea Spataru. De asemnea, fotografiile care apar in  spectacol apartin cunoscutului fotograf iesean, Dan Mititelu, iar ilustratia muzicala este aleasa de catre Neolexica. 
    Nerecomandat persoanelor sub 18 ani, cu scene de nuditate si limbaj licentios, Prapadul nu este un spectacol care sa te lase indiferent. Fie ca iti place, fie ca te revolta isi infinge ghearele intr-una din zilele tale obisnuite, depinde in ce zi alegi sa mergi sa il vezi, si iti lasa urme. Iti vorbeste despre o viata traita cu pasiune, despre importanta provocarii si a parteneriatelor pe viata, despre risc, despre curajul in fata mortii si frica de moarte amagita cu supradoze din ceea ce iti este mai drag pe lume sa faci. Si pentru ca nu se sfieste sa expuna sexualitatea si pornirile cu aura de obscenitate, textul lui Attila Bartis poate fi asimilat si inteles pe deplin de o minte deschisa. 
    Fotograful si nu scriitorul Attila Bartis pare sa fi construit in mare parte personajele din Prapadul si tocmai de acea ele sunt pe zoom in. Acest amanunt nu avea cum sa ii scape regizorului-scriitor Lucian Dan Teodorovici si, astfel, spectatorii nationalului iesean care aleg sa vada piesa privesc in ochi, de pe scaunele lor, actori care au forta de a da detaliilor semnificatia potrivita. O rochie viu colorata, un pantof, o mana tremuranda, o privire tulbure, un mers smecher nu sunt doar o rochie, un pantof, o mana tremuranda, o privire tulbure, un mers smecher in reprezentarea actorilor Teodor Corban, Delu Lucaci, Catinca Tudose, Constantin Puscasu si Dumitru Nastrusnicu, ci zoom in-uri in personalitatea personajelor pe care si le insusesc.
    Scena de inceput din Prapadul, interpretata de catre debutanta Delu Lucaci si de catre mult mai experimentatul Teodor Corban este cea din cauza careia minorii sunt tinuti la distanta de Sala Studio in zilele in care se joaca aceasta piesa din dramaturgia maghiara. Nuditatea pune stapanire pe spatiul scenic, treptat-treptat. Dar pentru ca Attila Bartis este si un bun dramaturg, nu doar un bun fotograf, scena nuditatii este tinuta sub control. Tanara actrita Delu Lucaci, interpreta necunoscutei Agnes Lázár isi dezvaluie goliciunea cu miscari lente, la indicatiile fotografului András Farkas, in pielea caruia se transpune Teodor Corban si ramane ca o Eva sub privirile profesionistului Farkas. In acele momente se poate palpa mirarea, curiozitatea, jena retinuta a celor din public si usoara stangacie a tinerei actrite. Dar tineretea si naturaletea inving. Se trece peste acest moment care este un soi de introducere-capcana si se patrunde cu obiectivul intr-o poveste tulburatoare. András Farkas casatorit ani de zile cu Eva Farkas afla ca sufera de un cancer la plamani, dar nu vrea sa se trateze, desi sotia insista. Prefera sa redescopere bucuria in stare pura, in putinele zile pe care le mai are. Cu o forta care denota ani si ani de joaca de-a personajele celebre, actorul Teodor Corban reda emotionant, dar fara a se duce spre patetism, ultimile strabateri de pasiune ale acestui personaj aflat fata in fata cu propria moarte, cu drama propriului destin tragic si a propriei singuratati. Alaturi de el, pe langa noua pasiune, muza Agnes Lázár sufera, iubeste, respira, se revolta sotia Eva Farkas, varianta imbatranita a luiAgnes Lázár. In rolul acestei sotii publicul iesean o recunoaste usor pe talentata Catinca Tudose, actrita care are o capacitate extraordinara de a trece de la un registru emotional la altul. Pentru deliciul publicului, in aceasta poveste in aparenta trista, dramaturgul Attila Bartis a gasit loc si pentru doua personaje din registrul comic, Karcsi si Lajos, interpretate pe masura paradoxurilor care le compun personalitatea de catre Constantin Puscasu si Dumitru Nastrusnicu.
    Intr-un decor minimalist, cu structura de sedinta foto cu pauze de discutii cu clientul, cu un text foarte bine scris, care puncteaza atat umorul situatiilor prin care trec personajele, cat si suferinta, piesa Prapadul isi justifica prezenta in programul Teatrului National “Vasile Alecsandri” Iasi prin dinamica, complexitatea ideilor suprapuse, lipsa de inhibitii. Moartea, pasiunea, curiozitatea, iubirea neconditionata, sexualitatea dezlantuita, cinismul existential ii inspira dramaturgului maghiar Attila Bartis replici irezistibile si demne de a fi notate in carnetelul cu replici pentru  momentele in care discutiile stagneaza.  
     

  • Gala Premiilor UNITER

    Luni, 13 mai 2013, de la ora 21.00, in Sala Mare a Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi se va desfasura a XXI-a editie a Galei Premiilor UNITER. Astfel, dupa 20 de editii organizate in capitala tarii, cei mai buni oameni din lumea teatrului romanesc isi vor primi rasplata pentru proiectele pe 2012 in cel mai important centru cultural din Moldova, Iasul. 

    Actori, regizori, scenografi, critici de teatru vor incerca cat de comode sunt scaunele din frumoasa sala a nationalului iesean intr-un cadru care va imbina lumea familiara a scenei cu personalitatea celor care se transpun in roluri si gandesc spectacole.
    Ca in fiecare an asteptarile sunt mari, emotiile pe masura si ochii tuturor celor care se simt atrasi de aceasta lume cu obiectivul focusat pe spectacol, pe nominalizati si pe castigatori. Cei care nu au reusit sa obtina un loc in sala Teatrului National “Vasile Alecsandri” din Iasi pot urmari festivitatea de premiere atat pe TVR 1, pe www.tvr.ro, www.uniter.ro, cat si la Radio Romania Cultural.

    Fara doar si poate, fiecare dintre noi, a fost in 2012 la cel putin un spectacol de teatru care l-a marcat si l-a determinat sa se intoarca, la fel cum, fiecare dintre noi are simpatii, antipatii si preferati. Dar, pentru ca astfel de premii au nevoie de experienta unor specialisti, un juriu format din oameni cu prestanta in domeniu a selectat cele mai bune spectacole si cei mai buni artisti, oameni de teatru pentru a lupta pentru trofeul UNITER-ului.
    Nominalizarile pentru cea de-a XXI-a editie a Galei Premiilor UNITER acopera categoriile: debut, cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, cea mai buna scenografie, cel mai bun actor in rol secundar, cea mai buna actrita in rol secundar, cel mai bun actori in rol principal, cea mai buna actrita in rol principal, cea mai buna regie, cel mai bun spectacol, premiul pentru critica teatrala. 
    Nominalizarile pentru categoriile la care se vor bifa castigatorii luni, 13 mai, strang nume cu rezonanta si starnesc o vie curiozitate printre cei care se vor bucura de spectacol. 
    Debut
    –Vlad Birzanu pentru rolul Flaut, carpaci de foale din spectacolul Visul unei nopti de vara la Teatrul „Anton Pann” Ramnicu Valcea
    –Rares Florin Stoica pentru rolul Claudio din spectacolul Baiatul din ultima banca la Teatrul National Bucuresti
    –Silvia Török pentru rolul Iris din spectacolul Fetita din bolul pestelui auriu la Teatrul German de Stat Timisoara
    Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic
    –Cei din urma vor fi cei din urma, scenariul si regia artistica Gavriil Pinte, productie a Societatii Romane de Radiodifuziune
    –D’ale carnavalului, adaptarea radiofonica si regia artistica Alexandru Darie, productie a Societatii Romane de Radiodifuziune
    –Suzana, scenariul si regia artistica Ilinca Stihi, productie a Societatii Romane de Radiodifuziune
    Cea mai buna scenografie:
    –Dragos Buhagiar pentru scenografia spectacolului Calatoriile lui Gulliver laTeatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    –Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Viata e vis la Teatrul National Timisoara
    –Helmut Stürmer pentru scenografia spectacolului Doua loturi la Teatrul National Bucuresti
    Cel mai bun actor in rol secundar:
    –Bányai Kelemen Barna pentru rolul Florin din spectacolul Bezna de mina laTeatrul National Targu Mures – Compania „Tompa Miklós”
    –András Hatházi pentru rolul Judecatorul Brack din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
    – Marius Manole pentru rolul Povestitorul din spectacolul Doua loturi la Teatrul National Bucuresti
    Cea mai buna actrita in rol secundar:
    –Eniko Györgyjakab pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
    –Ofelia Popii pentru rolul Sofia Egorovna din spectacolul Platonov la Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    –Olga Török pentru rolul Sylvia din spectacolul Fetita din bolul pestelui auriu la Teatrul German de Stat Timisoara
    Cel mai bun actor in rol principal:
    –George Costin pentru rolul Maiorul din spectacolul Familia Tót la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu” Bucuresti
    –Lari Giorgescu pentru rolurile din spectacolul D’ale noastre la Teatrul National Bucuresti
    –Nicu Mihoc pentru rolul titular din spectacolul Platonov la Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    Cea mai buna actrita in rol principal:
    –Emilia Dobrin pentru rolul Capra din spectacolul Capra cu trei iezi la Teatrul ACT Bucuresti
    –Imola Kézdi pentru rolul titular din spectacolul Hedda Gabler la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
    –Tania Popa pentru rolul Fata din spectacolul Fata din curcubeu la Teatrul National Bucuresti
    Cea mai buna regie:
    –Radu Afrim pentru regia spectacolului Napasta la Teatrul National Bucuresti
    –Alexandru Dabija pentru regia spectacolului Doua loturi la Teatrul National
    Bucuresti
    –Silviu Purcrete pentru regia spectacolului Calatoriile lui Gulliver la Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    Cel mai bun spectacol:
    –Calatoriile lui Gulliver, exercitii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift
    la Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    –D’ale noastre de Gigi Caciuleanu la Teatrul National Bucuresti
    –Platonov de A.P. Cehov la Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
    Premiul pentru critica teatrala:
    –Oltita Cintec
    –Cristina Rusiecki
    –Octavian Saiu
    De asemnea, se vor acorda si premii pentru intreaga activitate, dupa cum urmeaza:
    Premiu pentru intreaga activitate:
    -Actor: Matei Alexandru
    -Actrita: Leni Pintea-Homeag
    – Regizor: Alexandru Colpacci
    -Scenografie: Axenti Marfa
    Se vor acorda si cateva premii speciale. Astfel, Liviu Berehoi va primi Premiul special pentru teatru de papusi, Tibor Cari, Premiul special pentru muzica de teatru, iar Tudor Gheorghe Premiul special pentru o viata dedicate poeziei autentice.
    In asteptarea castigatorilor, fiecare dintre noi isi poate alege preferatii in gand sau in discutiile cu prietenii si familia, poate paria si isi poate alege tinuta cea mai potrivita pentru a-i aplauda si chiar a-i felicita pe castigatori.