Ai simțit vreodată că zilele trec mult prea repede, uneori fără vreo fărâmă de special în ele, că ceea ce faci te îngroapă în rutină și automatism, că oamenii din viața ta rămân doar din obișnuință, că nimic nu te mai bucură, că îți dorești să pleci cât mai departe de furnicarul în care nu te mai regăsești, chiar dacă poate e prea târziu pentru tine, că vrei să ordoni umerilor să nu se mai ridice a nepăsare și mâinilor să-ți cuprindă destinul și să-l remodeleze, că nu prea poți scăpa de doza de fatalism care ți-e rezervată, dar că ai putea măcar să încerci să i te împotrivești?
Ei bine, în programul stagiunii curente a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași vei găsi un personaj cu care vei putea discuta între patru ochi despre toate aceste stări și sentimente. Este vorba despre Edmond, eroul din piesa într-un singur act cu același titlu, o adaptare după scenariul dramaturgului, eseistului și regizorului american David Mamet, în regia lui Vlad Massaci.
Dar, pentru a nu te simți stânjenit că îl abordezi fără să știi nimic despre el, află că acest personaj a avut prima lui confruntare cu publicul în 1982 la Goodman Theatre din Chicago. De atunci, de la geneza sa, începutul anilor ’80 și până în prezent, cine l-a cunoscut l-a perceput ca fiind extrem de actual și, de aceea, își spune povestea tristă a vieții în tot felul de reprezentații și adaptări. Ba chiar și-a făcut apariția și pe marile ecrane, din 2005, în pelicula regizată de către Stuart Gordon.
Un spectacol greu de digerat, dar încărcat de semnificații și care nu se sfiește să recurgă la agresivitatea verbală și comportamentală exact așa cum a proiectat-o, în replicile personajelor sale, pentru a-și face înțelese intențiile, dramaturgul american, Edmond-ul lui Vlad Massaci necesită un mediu propice, mediul roditor al unei minți deschise. Cu fiecare replică, cu fiecare gest al actorilor, cu fiecare trimitere spre realități ale vieții, această punere în scenă poate stârni, după caz, mânie, ostilitate, înțelegere, râs trist sau ușor isteric, de descărcare, dar nu indiferență.
„Purtăm în noi o nemulțumire difuză, nu ne place viața pe care o ducem. Deschidem televizorul să vedem ce ne mai spune Neti sau alt oracol, dacă o să avem noroc azi, sau luna asta, sau anul ăsta. Simțim că trebuie să luăm niște hotărâri majore, avem senzația că viața se scurge pe lângă noi, că nu trăim. Unii numesc asta criza vârstei de mijloc. Aceasta e povestea unui om care acționează, care ia acea hotărâre majoră menită să-i schimbe viața. Povestea lui însă nu ține de semne, de zodii, de Neti. Povestea oricui dintre noi ține doar de noi înșine și de alegerile noastre. Edmond sunt eu. Dar și tu, cu siguranță.”, sintetizează regizorul felul în care el a simțit personajul lui David Mamet.
Astfel, în viziunea regizorului Vlad Massaci și a scenografului Andu Dumitrescu, într-un decor minimalist, multifuncțional și în continuă mișcare, Edmond, un contabil blazat, își trăiește drama existenței ratate. Într-o zi ca multe altele, în drumul spre casă, întâlnește o ghicitoare care, după ce îi privește palma, îi dă de înțeles că trebuie să schimbe ceva dacă vrea să mai prindă câteva momente de fericire în scurta sa trecere prin propria viață și prin viața altora. Această necunoscută care profită de urâtul pe care îl zărește pe fețele unor trecători îi spune lui Edmond, de fapt, exact ceea ce avea nevoie să audă pentru a pleca din îngustul său univers în care o soție la fel de plictisită ca el îl aștepta în fiecare seară pentru a-i vorbi despre servitoare incompetente, despre vreme sau despre cât de tare o strâng pantofii. Odată ajuns acasă, vânează lacom momentul în care consoarta încearcă să îl atragă într-o nouă capcană conversațională și o anunță, scurt, că o părăsește, că vrea să divorțeze, să se elibereze și să o ia de la capăt. Din acest punct, fatidicul nu mai poate fi oprit.
Edmond, personajul pe care ajungi să îl cunoști în întreaga sa intimitate și fragilitate, caută modalități de evadare din propria nefericire prin sex și distracții, dă formă fizică și sufletească unei drame care nu este doar a lui, ci pare a întregii umanități. Încearcă să schimbe, să se încreadă în necunoscuții de care se izbește întâmplător pe stradă sau în cei pe care îi întâlnește în baruri, să cedeze plăcerii carnale, să simtă căldura prieteniei și poate fiorul iubirii, să riște, să renunțe la tot pentru câteva minute de „altfel”. În schimb primește trădare, suspiciune, răutate, închistare, reținere, gesturi și atitudini îmbibate de conveniență și conformism. Se simte rănit, simte că întregul său sacrificiu este gratuit, că toți ceilalți sunt împotriva lui, că oamenii nu îl merită și nu se merită unii pe alții, că a renunțat la confortul unei vieți liniștite pentru deșertul unei vieți marcate de singurătate. Și atunci răspunde trădării cu trădare și răutății cu răutate, mergând până la crimă.
Edmond reprezintă, prin cele mai crude și mai naive gesturi ale sale amestecate pe parcursul unei singure zile — zi care poate fi simbolul unei vieți întregi — însuși zvâcnetul de revoltă împotriva condiției umane limitate de material, de social, de rutină, de lipsa de curaj, de vise spulberate, de micimea aproapelui. David Mamet, folosindu-se atât de acest contabil ratat, cât de celelalte personaje pe care le introduce treptat pe parcursul acțiunii secționate în douăzeci și trei de scene, plantează semințele unor trimiteri către prejudecățile care macină din ce în ce mai mult societatea modernă: rasism, eșec conjugal și implicit divorț prematur, diferențele de gen, lipsa de comunicare, plăcerile superficiale, de scurtă durată și de multe ori vinovate, care încearcă să panseze lipsa și nevoia acută de afectivitate.
Spectacolul regizat pentru Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași de către Vlad Massaci urmărește să îi pună cât mai mult în evidență dramaturgului american personajele și substraturile textului pe care acesta l-a scris. Și reușește, atât prin jocul actorilor distribuiți în rolurile principale, cât și prin utilizarea strategică a unor simboluri ușor de identificat și interpretat în toată desfășurarea de forțe a piesei. Astfel, mulțimea gri, compusă din n indivizi de care ne ciocnim și eu și tu cu ochii în fiecare zi pe stradă, mulțime aflată într-un continuu du-te-vino al egoismului, al căutării împlinirii, al pierderii sau al regăsirii de sine, este redusă la esență cu ajutorul unor personaje îmbrăcate cu aceeași pelerină galbenă de ploaie pe spatele căreia tronează ironic un X. Acest X amintește de replica pe care o folosești și tu, nu-i așa, când spui povești cu oameni pe care nu îi știi sau când vrei să minimalizezi importanța cuiva: „X a spus…”, „X a înșelat-o pe prietena mea…”, „X a dat peste mine pe stradă și nici măcar nu mi-a cerut scuze.”
De asemenea, închisoarea în care sfârșește Edmond în final reprezintă eșecul resuscitării unei vieți deja ratate și consecințele unor acte născute din mlaștina interioară, iar conformismul social se vrea a fi simbolizat, la nivel de scenografie, de spațiile gri, bine delimitate, cu aer de figuri geometrice perfect simetric trasate și de hublourile dintr-un plastic transparent care despart protagoniștii scenariului lui Mamet în momentele în care aceștia își tranzacționează viitoarele relații, momente de început ale interacțiunii, atunci când atenția nu a fost pe deplin câștigată și suspiciunea depășită.
Lansați pe orbita planetei Edmond, într-un mix de lumini, muzică culeasă din diverse genuri și replici care oscilează de la duioșie la agresivitate, vulgaritate și limbaj licențios, actorii Călin Chirilă, Livia Iorga, Octavian Jighirgiu, Diana Chirilă, Andreea Boboc, Doru Aftanașiu, Ionuț Cornilă, Anne Marie Chertic, Dumitru Năstrușnicu, Oana Sandu și Petronela Grigorescu întruchipează cu talent, îndrăzneală și forță personaje dintre cele mai diverse, adevărate prototipuri umane: bărbatul ajuns în jungla crizei existențiale, soția părăsită prin porii căreia respiră frigiditatea și furia, trișorii care profită de orice urmă de slăbiciune a semenilor pentru a ieși în câștig, chelnerița care se visează mare actriță, necunoscutul din bar care vinde ponturi ieftine altor necunoscuți despre cum să își înece amarul, colegul de celulă abuziv.
Fiecare personaj în parte predă o lecție de viață pe care o simți ca spectator, ghidându-te atât după propriile repere, cât și după intensitatea cu care actorii naționalului ieșean își trăiesc rolurile. Se remarcă, prin extraordinara expresivitate și adaptabilitate la cerințele și nevoile impuse de eroul scenariului lui David Mamet, Călin Chirilă, interpretul lui Edmond, dar și Petronela Grigorescu prin aura de bunătate și fragilitate pe care o imprimă chelneriței pe care Edmond o ucide fără motiv, canalizându-și în acest act întreaga sa furie.
Cu un final marcat de profunzimi biblice și accente filosofice, piesa Edmond scrisă de către David Mamet și transpusă pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași de către regizorul Vlad Massaci lasă urme adânci în memoria ta, spectatore. Fie că îți amintești jocul actorilor, decorul, muzica, agresivitatea verbală sau întrebările și stările pe care ți le stârnește fiecare replică, odată prezent în sală, alegi să îți amintești. Edmond îți vorbește despre revoltă, despre căutarea „mai binelui” și depășirea prejudecăților, despre furie oarbă descărcată în gesturi care te pot condamna pe viață, despre acceptarea unei vieți înjunghiate de fatalism.
