| Acum niște ani |
| 25 aprilie 2024 |
|
|
|
| Portretul unor destine |  | | (Fotografie) | Maria, mi-a spus in taina cand am ramas singuri, ca era cea mai priceputa din sat la tors lana, iarna nu o intrecea nimeni la caier, si pana in primavara impletea tot felul de lucruri necesare celor 6 copii, si lui Ghita ii facea ciorapi de lana, impletiti cu pricepere sa tina cald in opinci. Are 82 de ani si o curte de nepoti, e tare fericita ca poate manca si la cate o sarbatoare mai bea si o tuica, de pruna sau de pere ca e mai sanatoasa, spune ea. | Nu s-a lasat pana nu mi-a aratat, si cat ai clipi, a incarcat un fus cu un fir alb de lana toarsa de mainile ei pricepute. Mi-a zis ca ma asteapta la anul de sanziene, o sa imi tese un stergar ca are si razboi, abia astept... ea e sigura si hotarata...
...Gavril a lucrat mult pe Valea Vaserului, si inca mai lucreaza, a fost si la mina cativa ani, dar nu vrea sa vorbeasca despre asta. Ii place aici, e paznic sus, la capat, unde intoarce mocanita si de unde pleaca trenul cu lemne... E multumit, a muncit pentru copii si i-a asezat la casa lor, a muncit toata viata cu carca, "am carat in spate 4 case" spunea el mai in gluma mai in serios; am scos o sticla de palinca din rucsac si am taiat o bucata de slana primita de la un preot dintr-un sat de langa Borsa, dar din dar, gandii atunci: avea talent Gavril, vorbea asezat si povestea intr-un fel anume, ma captiva, la al doilea pahar s-a oprit, a baut si mancat cu multa cumpatare, asa cum si-a trait si propria viata...
Valentin traieste singur de multi ani, nici nu mai stie de cand iar copii nu prea are: cum nu prea ai copii nea Valentine? il intreb, si imi spuse ca a avut un baiet, drag lui mult, dar a plecat in lume si nu mai stie nimic de el, nici nu l-a cautat ca n-are cum sa plece de la omul asta, unde ii pazeste caprele, n-are cui le lasa, iar omul e bun, i-a dat bordeiul in care sta si ii aduce de mancare, iarna e mai greu ca omatul creste pana peste sura si se tine doar cu lapte si branza de capra, mai are cate o clisa la sare pusa inca dinainte de prima zapada, si tuica e putina dar e multumit ca are lemne cu ce se incalzi. Baba i s-a dus de mult, mai tuseste, dar nu se plange, mi-a cerut o tigara, a fost prima data cand am regretat ca nu sunt fumator... .
| |
Mandita14:31 / 13.04.2011Abia cand pleaca de langa noi ne dam seama cat au fost de insemnati si ramanem cu vinovatia ca nu am facut indeajuns sa ii ajutam.O viata ne e data tuturor,dar suferinta intiparita pe chipurile lor e marcanta...o cicatrice ce nu se va vindeca niciodata... Aurelia21:48 / 13.03.2011 Crud, dar adevarat. Tipicul romanului adevarat, omul simplu de la sat, care a trudit toata viata...Ma impresioneaza fantastic acesti oameni care merita tot respectul si consideratia noastra. |
|
|
|
|