Se aflau, amandoi la varsta celor dintai fiori de dragoste.
Delicatul poet a "Patriarhalelor" era student la "Litere" si, ca sa-si castige existenta, indeplinea functia de bibliotecar la "Fundatia culturala". Era coleg de facultate cu Natalia Negru, pe care o iubea, asa cum numai un poet poate iubi! Dar Steo era sfios si nu indraznea sa-si marturiseasca sentimentele ce-l infiorau in noptile de insomnie.
Odata se plimbau impreuna la sosea. Era o zi calduta de primavara timpurie. S-au asezat pe iarba matasoasa. Steo a rupt un fir verde, l-a trecut usor pe buze ca o mangaiere si-apoi a inceput sa se joace cu el, infasurandu-l repede, de cateva ori, in jurul degetului inelar de la mana stanga.
- Lia, rase el cu glas cald, invaluitor, iti mai aduci aminte de jocul din copilarie cu: "Inelus-invartecus pe-al cui deget incapusi"?
- O, raspune fata, inchizand ochii in fata amintirii, de cate ori l-am jucat!
- Ia te uita, nu-ti face impresia ca firul asta de iarba parc-ar fi o... verigheta verde?
- Da! Ce bine seamana! Ai dreptate, Steo!
- Stai sa-ti fac si tie o verigheta... Asa! Ce frumos iti sade! Parca e o verigheta adevarata, de aur... verde, daruita de primavara! Apoi in soapta, infiorat de emotie: Lia, draga mea, tot avem noi verighetele gata! Ce-ar fi sa ne logodim?
Fata ii prinse mana si i-o stranse cu caldura amandoua mainile ei catifelate.
- Dar eu, din clipa asta, chiar ma si simt logodita cu tine, dragul meu Steo!
Asa a fost logodna lui St. O. Iosif cu viitoarea lui sotie, poate una dintre cele mai originale si romantice logodne cunoscute!
Dar aceasta unire cu simbol de poveste mi-a adus in minte o alta intamplare din viata lui St. O. Iosif, pe care ne-a povestit-o la cursul de Literatura romana, profesorul nostru Mihail Dragomirescu.
- Iosif era studentul meu, ne-a spus dansul, si s-a prezentat la examenul de anul I, la oral. Cum il apreciam foarte mult ca poet si-l simpatizam ca om, ca sa-l ajut sa-mi dea un raspuns cat mai bun, l-am intrebat:
- Draga Iosif, ce metrica ai folosit tu in poezia ta "Doina"?
Iosif si-a ridicat sprancenele cu mirare si mi-a raspuns zambind amuzat:
-Nu stiu, domnule profesor! Credeti ca noi, poetii, cand scriem o poezie ne gandim la metrica si prozodia ei, daca folosim dactili, trohei sau iambi? Mie, cel putin, nici nu-mi trece prin cap asa ceva! O scriu cum imi vine, cum o simt, cum imi dicteaza spiridusul, si gata! E treaba dumneavoastra, a criticilor, sa stabiliti ce metrica am folosit!
Am ras amandoi, ca de o gluma buna! Apoi, ca sa-l intreb ceva care sa fie in legatura cu ce-mi spusese el, i-am zis:
- Dar in ce poezie din literatura noastra intalnesti enumerarea picioarelor metrice pomenite de tine!
- A, asta va pot raspunde, zambi Iosif incantat, in "Scrisoarea a II-a" a dascalului nostru, al tuturor, Eminescu!
"De ce dorm ingramadite intre galbene file,
Iambii suitori, troheii, saltarete dactile?"
-Bine, Iosif, iti multumesc, poti pleca! Ai trecut examenul cu brio!
sursa: Mici povestiri despre oameni mari - Grigore Bajenaru .
|