Pentru Adrian Ciureanu, timpul petrecut la serviciu trebuie să fie în egală măsură eficient și plăcut. E direct și spune ce gândește. Când e ceva de lămurit, lămurește. Comunică atent și deplin, îți captează cu ușurință atenția și devine extrem de pasional când vorbește despre activitățile lui profesionale. Nu se teme de nimic pentru că se știe curat. Ar accepta să stea oricât în arest, în exil sau într-un turn de fildeș doar pentru a-și apăra principiile.

Domnule Ciureanu, ce înseamnă de fapt platforma de e-learning? Poate fi considerat acesta ca fiind cel mai important proiect al dumneavoastră?

Cel mai important nu. În primul rând nu este proiectul meu, este al unei echipe conduse de domnul profesor Astărăstoae. Este adevărat că, fiind unul cu componentă tehnologică majoră, contribuția mea este consistentă, dar cu siguranță nu mi-l pot atribui în totalitate. Ce înseamnă? Pe scurt, e o banală sincronizare a școlii de medicină din Iași cu lumea civilizată. Tehnic, e o colecție de pacienți și profesori virtuali organizată pentru ca mulți studenți reali să devină mai buni știutori de carte și mai experimentați în a recunoaște boli la fel de reale și cu consecințe nefaste, potențial fatale, prin accesul la mii de imagini video, de înregistrări audio, de prezentări interactive și de mecanisme de evaluare complexe. Ce trebuie să conțină platforma? Întreaga experiență academică a școlii noastre.

Cum s-a lucrat la acest proiect și pentru cât timp? Se mai lucrează?

La proiectul ăsta se lucrează de la începutul anului 2008, încă se mai lucrează și se va mai lucra fiindcă învățatul de carte este nesfârșit, iar de lucrat s-a lucrat cu multă cunoaștere și multă pasiune, dar poate uneori cu mai puțină rigoare și cu mai puțină experiență în managementul unui astfel de proiect extrem de dens (implementarea unei platforme de 1,5 milioane de Euro în nouă luni).

Cum ați descrie cel mai bine echipa implicată?

Bravă. O mână de oameni îndrăzneți și foarte cunoscători într-ale lor, cu știință redusă într-ale gestiunii proiectelor de acest gen și total lipsită de anticorpii naturali împotriva nimicniciei și minciunii.

Care era numitorul comun al acestei echipe, factorul care i-a motivat?

Ambiția de a fi mândri de ce-au realizat.

Care au fost dificultățile pe care le-ați întâmpinat în realizarea proiectului?

Cu siguranță timpul prea scurt și lipsa de experiență în managementul unui proiect atât de ambițios.

Ce le spuneți celor asemenea dumneavoastră care se lovesc de atâtea bariere încât sunt pe punctul de a se descuraja?

Să aibă grijă că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

Ce cuvânt sau valoare vă caracterizează în cea mai mare măsură?

Dorința de a ctitori.

Membri ai echipei care au realizat acest proiect sunt anchetați. Pe baza căror date și informații a fost declanșată această anchetă?

Pe baza unor minciuni generate de niște inși frustrați fiindcă în viața lor n-au construit nimic și nu le-a rămas altceva de făcut decât să distrugă ce-au reușit alții. Sunt cei care n-au depășit mintea copiilor de pe plajă care, după ce descoperă că au făcut un castel urât și meschin, îl distrug pe cel frumos, făcut de altul, iar asta le creează o mare satisfacție. Vorbesc aici de oamenii mici… foarte mici… și răi… foarte răi.

Dincolo de acuzațiile formulate de către DNA, există lacune ale dumneavoastră, puncte nevralgice sau erori în implementarea platformei?

În cele zece bibliorafturi cu acte sunt mari șanse să existe nereguli, dar cu siguranță nu fraude. Restul e zgomot, e minciună, răutate și prostie.

Cui folosește de fapt acest scandal? Ce repercusiuni credeți că va avea?

Celor care vor să facă și ei la fel (să scrie și să implementeze proiecte) și pe care domnia cretinilor complexați îi poate descuraja. În realitate, va folosi celor care mai aveau îndoieli că retrăim anii ‘50, când se făceau anchete la comandă, instrumentate superficial sau răuvoitor, în urma cărora oamenii sufereau pe viață (dacă mai trăiau). Și mai folosește celor care încă nu se lămuriseră ce presă de mahala plină de imbecili avem. Comentariile din media, asemănătoare scriiturilor de pe pereții latrinelor, ar trebui interzise fiindcă ele nu fac altceva decât să permită celor care nu-s în stare de nimic să supraviețuiască psihologic în forul lor interior prin împroșcarea cu lături a celor din preajmă. Repercusiuni? Unii vor plăti, iar aceia nu vom fi noi, inculpații de astăzi. Vor plăti cu vârf și-ndesat incompetenții, mincinoșii… și delatorii. Va trebui odată și-odată ca societatea să primească exemplul pedepsirii celor care vor s-o distrugă, a celor care-și bat joc de meseria lor, care bagă în pușcării oameni cinstiți, care iau salarii pentru a-și “rezolva” inamicii din lista personală, a lor sau a șefilor lor.

Cine se teme de examenele de tip grilă, de evaluarea online, de modificările pe care le aduce această platformă în viața studenților, a profesorilor de la UMF Iași?

Ca întotdeauna, se teme cel care nu înțelege, fie că nu poate fiindcă-i prost – în cele mai multe cazuri -, fie că nu vrea, atunci când răutatea e mai amplă decât prostia. Și, din păcate, în țara asta, proștii și incompetenții conduc.

Ce credeți că se va întâmpla?

Strict ce vom merita, iar asta depinde major de cât de înțeleaptă va fi comunitatea academică din universitate. Practic, la alegerile pentru funcția de rector, va avea loc poate ultima bătălie între moderniști și troglodiți. Eu, unul, sper că vor învinge primii, prin profesorul Astărăstoae.

Sentimentul unora, pe de o parte, este acela de frică: se tem să aibă o poziție publică asupra evenimentelor, puncte de vedere contrare puterii, sub amenințarea instituțiilor care îi pot aresta și discredita pentru totdeauna. Pe de altă parte, opinia publică – doar pentru faptul că sunteți anchetați – vă consideră vinovați. De ce credeți că s-a ajuns aici?

Cred că e o problemă de percepție determinată de faptul că oamenii decenți sunt rezervați, făcând astfel loc tembelismului agresiv, iar motivele pe care doar le pot bănui țin de lipsa de educație, de cronicizarea nefericirii, de lipsa speranței și, în consecință, de apatie și dezgust.

Este evident că în cazul acesta presa este instrumentul prin care cineva duce la îndeplinire o misiune: ținta este rectorul Astărăstoae. Dar, paradoxal, deși le-a fost atrasă atenția asupra neconcordanțelor din articolele publicate, nu s-au oprit. Pierderile sunt considerabile și pentru imaginea Universității de Medicină ieșene, și pentru dumneavoastră, și pentru profesorul Astărăstoae ori Daniela Druguș. Există vreo soluție? Cum explicați virulența acestor atacuri?

Pierderi? Ce pierderi? Pentru cei care contează pentru mine am rămas același Adi Ciureanu și, așa cum îi știu pe colegi, și în cazul lor are loc același fenomen. Credeți că dau doi bani pe ziarul ăla condus de un patru-clase ajuns la suprafață numai prin barbotarea mâlului? Cine să conteste corectitudinea și cinstea Danei Druguș sau a profesorului Astărăstoae? Un „ziar de nișă” care țintește proștii înzestrați cu răutate, satisfăcându-le apetitul pentru bârfă, mahala, minciună, can-can? Un om trimis de netrebnici în misiune să maculeze imaculatul? Așadar, pentru mine și ai mei, pierderile sunt nule fiindcă cei care mă cunosc știu că n-am abdicat de la valorile care m-au guvernat până astăzi și că nu m-am schimbat față de cum mă știau. Acum, virulența atacurilor o consider a fi o banală consecință a marii densități de curve din spațiul carpato-danubiano-pontic… Alea de l-au făcut pe Mazăre să găsească soluții turistice… dar nu numai alea, ci și cele intelectuale care SE vând fiindcă n-au altceva ce “vinde” (minte, muncă, bun simț, cunoaștere, voință și alte calități pe cale de dispariție în nația asta cu instituțiile fundamentale total sleite: familie, școală, biserică. Iar cele care decid viața oamenilor, sănătatea și justiția, total aservite – din cauza banilor mulți aflați în joc – intereselor individuale și de gașcă și, în plus, conduse de canalii dominate de prostie, răutate, primitivism. Eu, unul, m-am cam săturat de “primitivi”…

Într-un interviu, șeful DNA, Daniel Morar, susținea că dosarul nu este public, doar judecata este publică. Iar dacă dosarul nu este public, nu trebuie ca acele interceptări sau orice alte mijloace de probă, declarații ale diverselor persoane să apară în presă. Cu toate acestea, în presă s-au scurs informații din dosare. Cum vă explicați asta?

E boală lungă și grea… De sute de ani, în țara asta, fiecare „Ion, că și el e om“ face exact ce-l taie capul și, tot de sute de ani, nația asta naște canalii care sunt capabili de toate ticăloșiile ca să ajungă pe funcții cât mai înalte doar pentru a abuza de prerogativele pe care le dobândesc. E un blestem care ne urmărește de dinainte de 1711. Asta e!… Din păcate, încă nu s-a născut românul care să pedepsească un procuror care trimite acte din dosar tuturor membrilor Senatului sau un procuror general despre care au apărut în presă informații că a trimis rechizitoriul în cazul Vântu lui Mircea Marian, de la “Evenimentul Zilei”. Iar dacă nu va fi român, poate veni-va un străin, un olafel, un cedouas, ceva… „poate un tigru o să apară din pădurea tutelară“… cum spunea Toma Caragiu…

Interviul a fost publicat în data de 4 decembrie 2011