Avem mult timp liber in noianul asta alb…

Asa ca, sa ne punem pe povesti… dar nu din alea fictive…

Dintre toate femeile care au trecut prin politica Romaniei, sau prin cearceafurile ei, fie ca sunt ramase in colbul istoriei, sau ca si-au stricat ochii in becurile de la Luxten, obligandu-ne sa stam cu un Dex sau cu un DOOM in brate ca sa le intelegem discursul muuult prea academic, una singura se detaseaza de toate celelalte prin clasa, educatie, diplomatie, bun simt. Ma opresc. As putea sa umplu pagina numai cu adjective la adresa ei, Doamna sufletului meu, dar veti vedea ca le merita si ca Romania nu va mai avea, niciodata, una ca ea.

foto: Catalin Fudulu

Sa ne uitam putin la fotografie. Vedem o femeie, tanara, care are parul prins in coc, privind cu incredere spre viitor. Mai vedem o rochie care seamana cu una de calugarita. Nu prea se potriveste cu tiparul Doamei, dar poate, cine stie?, asa si-o fi imaginat-o sculptorul atunci… Om era si el si nu se supunea, ca in prezent, la tot felul de tipare si sabloane preconcepute (ca, vezi Doamne, eu dau banii ba si nu conteaza ca oieritul e ocupatia mea de baza, trebuie sa fie cum imi place mie!).

Doamna s-a deplasat de la Bucuresti la Oradea, unde i-a fost dezvelita statuia, cu trenul. Sa ne gandim ca, in prezent, o calatorie cu rapidul din Capitala si pana in orasul de pe malurile Crisului dureaza 11 ore. Asta daca te iarta conditiile meteo… Ar fi putut sa se deplaseze cu un automobil. Ca, slava Domnului, avea atatia prieteni si admiratori, incat toti ar fi fost in stare sa-i puna propriile masini la dispozitie sau sa o duca pe brate pana acolo… Dar nu, Doamna a preferat sa elimine orice suspiciuni si s-a deplasat cu trenul (ce vremuri! Acum sunt unii care merg de la Cluj la Bucuresti cu avionul, la pret de bilet de tren. Si stiti de ce? De acolo de sus nu se observa asa de clar, ca de jos, mizeria si durerea din tara pe care ei au jurat ca o vor duce de la Portile Orientului la Portile Raiului, dar de fapt au cufundat-o intr-un abis al carui fund nu il vedem…).

Nu spun cu ce a fost imbracata Doamna, ca sa nu ii aflati identitatea dupa un semn de respect pe care il purta cu mandrie si nu din obligatie… La coborarea din tren, un general roman, un MARE general roman, care si-a MERITAT stelele prin faptul ca a spulberat ofensiva ungara, din 1919, in numai 11 zile, iar calusul romanesc a rasunat pe culoarele Parlamentului budapestan, a inclinat capul in semn de respect in fata ei. Doamna a zambit, avand o expresie de femeie magulita, stiind ca generalul nu facea altceva decat sa respecte eticheta.

La evenimentul din Oradea, Doamna a stat intr-o tribuna tapata de jur-imprejur cu flori. S-au mai pus flori si altor fete luminate din istoria Romaniei, femei sau barbati, dar florile de care vorbesc sunt cele mai frumoase pe care le-am vazut in fotografii. Da, pentru ca au fost puse din suflet…

Tribuna a fost amenajata intre statuie si cladirea care se vede pe fundal. Cladirea respectiva exista si in prezent. E neschimbata. La parter, pe latura mica, functionaza o agentie de bilete CFR si era un magazin de pantofi de dama. Spun era, din cauza ca la noi, la romani, afacerile se nasc din entuziasm si mor odata cu apusul soarelui.

In spatele statuii era un teatru, care la vremea respectiva ii purta numele Doamnei. Va dati seama ce onoare? Nu numai sa se dezveleasca o statuie care sa-i poarte numele, dar ca evenimentul sa aiba loc si in fata unei cladiri care deja ii purta numele, asta chiar ca a fost extraordinar. Tu, om, sa fii ridicat alaturi de cei eterni, in timpul vietii, fara sa le-o ceri sau sa le-o impui semenilor tai. Cata dragoste…

Teatrul exista si in prezent, dar cu alt nume. Pe mine, care stiu mersul lucrurilor, ma doare sufletul cand vad cat de ignoranti pot fi unii oameni… Am fost chiar si in interior la o piesa de teatru. Nu mai stiu nimic din desfasurare (asta inseamna ca a fost teribil de plictisitoare, in comparatie cu pretul enervant de mare al biletelor). Dar nu am stat ca blegul in sala aia mare. Am cautat detalii, cum imi place mie. Sala seamana cu Ateneul din Bucuresti, ca inaltime. E prost ingrijita, dar nu-i bai. Am vazut atunci cum toate doamnele care si-au scos hainele de blana de la naftalina au facut un act caritabil, neintentionat: au sters cu pretioasele lor blanuri praful de pe scaunele batranei sali… Da… si eu aveam cel mai handicapat posibil aparat foto. Dar asta e dintr-un alt film…

Dupa ce panza a coborat de pe statuia sfintita de un sobor de preoti, a urmat defilarea trupelor. Doamna parea obosita. Abia de mai putea zambi, iar praful ridicat de bocancii militarilor au invaluit-o cu rapiditate. Chiar si asa costumul sau negru se distinge clar in fotografii. Balcoanele caselor din apropiere gemeau de lume. Ce se vede la meciurile de fotbal in balconul Spitalului de urgenta, sau pe Teatrul Giulesti (ups!, am comis-o, cladirea s-a privatizat, recent, schimbandu-si numele… si renuntand la traditia data de istorie) e joaca de copii.

Gata, e timpul sa tragem cortina. Doamna sufletului meu nu s-a nascut in Romania. A fost nepoata  de regina, regina unui imperiu care a stiut sa-si impuna respectul in lume prin civilizatia pe care a cladit-o, a emanat-o si a stiut sa si-o apere, atunci cand a fost nevoie, chiar si dand foc Europei…

A fost maritata cu Regele care a facut Romania Mare, a impus votul universal si i-a facut fericiti pe tarani, dandu-le pamant…

Cand usile ni se inchideau in nas la Paris, chiar daca aveai studiile facute acolo, ea stia sa ni le redeschida.

Cand multi dintre americani nu stiau unde este Romania pe harta, ea a fost tratata in timpul vizitei de acolo mai somptuos decat un presedinte american.

A ramas in memoria fotografilor prin tinuta impecabila si costumele populare pe care le-a purtat cu drag.

Da, ea este, Regina Maria, Doamna sufletului meu…

Si acum, sa ne mai clatim ochii pe malurile Dambovitei.

Ma adresez numai unei parti a femeilor din politica romaneasca. Dragelor, aveti o viata teribil de grea. Mostenirea trecutului va apasa umerii si asa obositi de volanul jeep-ului al dracului de scump, pe care va laudati ca l-ati cumparat din salariu de consilier cu jumatate de norma. Toate discursurile voastre de pe la Bruxelles, sau  realizarile de la nu stiu ce ministere (le stiu altii, in schimb, foarte bine), sau in plenul unei anumite camere a Parlamentului, pana va veti pensiona sau o sa va pensioneze stampilele votului uninominal, puse cap la cap, nu vor depasi, ca grosime, memoriile scrise de Doamna mentionata (ca valoare nu trebuie sa va bateti capul, ca nu ati primit educatie de altoi regal). Chiar si luand kilometrii de maculatura negativa scrise cu privire la modul in care ati sfidat comisii de ancheta, ati interpretat Regulamente si Legi sau ati batut din palme sa vi sa cheme liftul, adica toate stangaciile prezente si cele viitoare care vor mai fi, nu vor egala Olimpul  pozitiv creat de presa din Romania, Anglia sau SUA, la adresa Doamnei.

Si da, daca in Romania vi se deschid usi pentru ca asa vrea un zambet de marinar, si chiar daca va veti fotografia langa Obama, sau veti fi imortalizate langa Sarkozy, nu veti reusi sa ramaneti in anale cu atat de multe fotografii cum a ramas Ea…

Si, ce e cel mai urat, nu mai incercati sa o mai copiati fotografiindu-va imbracate in costume populare. Nici macar Dumnezeu nu o sa va faca, in timpul vietilor voastre, statui si nici nu o sa dea numele vostru nici macar unui amarat de camin cultural, unde un nea caisa anonim isi bea amarul si paharul cu vin in schimbul pensiei intregi. Si stiti de ce? Lumea nu va iubeste asa cum a iubit-o pe Ea… Iar iubirea se castiga, nu se impune, asa cum vreti voi…

Daca nu va mai place sa faceti politica, iubiti-o pe Mitka. O gasiti mai jos...

____

PS: am uitat de general. Este vorba despre Traian Mosoiu. Romanul care a trecut granita camuflat in cioban, pentru a se inrola in armata romana… Care granita? Nu are importanta, ca nu mai exista si oricum era anormala.

Si mai este inca ceva: statuia Reginei Maria a fost dezvelita la 13 octombrie 1921 si  nu mai exista in teren.