|
Imi luasem absolventa la materia amintita, dadusem examene atat cu profesorul Ion Bianu, care iesea la pensie, cat si cu succesorii sai, noii profesori Nicolae Cartojan si Dimitrie Caracostea.
Dar dupa plecarea lui Bianu, Iorga a hotarat sa faca el un curs de sinteza a literaturii romane si l-a facut.
Nu aveam nici o obligatie sa urmez acest curs, dar m-am prezentat cu regularitate la fiecare prelegere, fiind convins ca voi avea multe de invatat si ca lectiile marelui savant vor fi pentru mine o delectare de inalta spiritualitate.
Si m-am felicitat toata viata pentru acest gand fericit.
Nu mai este cazul sa-l prezint pe Nicolae Iorga ca om, atata spun ca era un barbat cu o infatisare impunatoare, avea cea mai vie si inteligenta privire pe care am intalnit-o la cineva si era peste putinta sa nu te captiveze de la primele cuvinte rostite.
Ii placeau divagatiile, dar aceastea constituiau farmecul prelegerii sale, caci erau deosebit de interesante, inedite si, mai cu seama, amuzante.
Tin minte ca, odata, vorbind despre "epoca lui Constantin Brancoveanu", s-a oprit de multe ori, cum era si firesc, la Stolnicul Constantin Cantacuzino, fostul student de la Padova, si a venit cu urmatoarea anecdota, deosebit de semnificativa:
-Dupa cum stiti, dragii mei, stolnicul Constantin Cantacuzino era un barbat de aleasa cultura, dublata de o mare abilitate diplomatica. L-as asemana intrucatva cu celalalt om de mare valoare din Moldova, logofatul Miron Costin. De altfel, surase el cu destula malitiozitate, amandoi au avut ocazia sa ajute la schimbarea multor domnitori de-a lungul vremii lor. Dar nu despre aceasta este vorba acum.
Intr-o vara, stolnicul a plecat sa se odihneasca la un conac de-al lui in apropierea Bucurestilor.
Dar iata ca tocmai atunci sosi in Capitala un ambasador francez, caruia Voda - Brancoveanu trebuia sa-i dea un raspuns urgent. Dar cum sta la indoiala inca asupra acestui raspuns, rapezi de indata un olacar la stolnic, pentru a-l ruga pe acesta sa vina cat mai grabnic la Bucuresti, avand a se sfatui cu domnia-sa intr-o imprejurare de mare taina.
La sosirea olacarului, stolnicul tocmai se afla la umbra unui salcam, avand pe masa o pepenoaica verde cu miezul rosu zemos, pe care-l taia cu dichis, luand bucatelele fara graba, ca sa le simta gustul mai indelung.
Cand auzi de chemarea lui Brancoveanu, de buna seama ca nu fu prea incantat si intreaba:
-Da ce s-a-ntamplat, ma, de trebuie sa vin asa, napristan la curte? C-o fi ceva? Tu nu stii nimica?
Olacarul ridica din umeri si raspunse:
-De stiut nu pot a stire, maria-ta, dar banuiesc care ar putea fi pricina!
-E?!
-A sosit az'noapte la curte ambasadorul Frantei si pesemene ca maria sa vrea sa se sfatuiasca cu maria ta!
-Pesemene! zambi enigmatic stolnicul! Apoi adauga, privindu-l tinta in ochi pe olecar: Vezi, ba, ce prost e voda, cand nu sunt eu la Bucuresti?!
sursa: Mici povestiri despre oameni mari - Grigore Bajenaru .
|