| In aceasta privinta a facut chiar un vast plan de lucrari realizat in parte. Mentionam ca lucrarea lui Al. Vlahuta, Romania pitoreasca, a fost elaborata pe acest plan al lui Haret.
- Introducerea in scoala a unor serbari cu caracter national patriotic ( serbarea Unirii, samd);
- Introducerea unor jocuri nationale (dansuri populare, jocul de oina);
- inzestrarea scolilor cu material didactic adecvat: harti si tablouri istorice etc.;
- organizarea de excursii scolare la locuri si monumente istorice, actiuni de ingrijire a acestora etc.;
- ridicarea la un nivel inalt a predarii istoriei si geografiei patriei. Despre importanta istoriei patriei scria: „Istoria nationala este cea mai insemnata dintre toate invatamintele, caci prin ea vom putea inalta sufletul romanului”.
- lichidarea abuzurilor din scolile particulare in care se facea elevilor o educatie antinational.
Haret, care voia sa faca din scoala un instrument de dezvoltare a claselor productive si-a dat seama de deficientele scolii din timpul sau si a incercat pe cat i-a stat in putinta, sa le inlature. In raportul catre rege din 1903 scria „Scoala primara rurala retine copilul de satean timp de 5 ani pana la 7 ani, dar in timpul acesta, ea ii da numai cunostinte teoretice fara a-i da in acelasi timp vreo pregatire deosebita anume in vederea chemarii lui viitoare de cultivator de pamant.”
Pe baza legii invatamantului secundar si superior din 1898 Haret a trecut la elaborarea planurilor de invatamant. In cadrul acestor planuri se realizeaza o mai judicioasa repartizare a materiilor de invatamant pe ani de studii, asigurandu-se astfel si o mai buna corelare a diferitelor obiecte de invatamant.
Pe baza acestor planuri de invatamant, Haret ia masuri pentru alcatuirea unor noi programe analitice, mai detaliate si insotite de unele indrumari metodice. De fapt Haret are meritul de a fi introdus pentru prima oara in invatamantul romanesc programele analitice. Referindu-se la continutul acestora, Haret scria: „Ceea ce caracterizeaza noile programe fata de cele vechi, este ca ele nu se multumesc a fixa numai materiile pe clase, dar ca impun si aplicarea unor metode mai rationale. Pretutindeni secere ca profesorii sa nu faca apel la memoria scolarilor, decat atunci cand invatamantul nu-i poate tine locul. Peste tot se impune a se face aplicatii si a se dezbraca invatamantul cat mai mult posibil, de caracterul abstract si pur teoretic”.
Privitor la continutul invatamantului, la planul si programele de invatamant, Haret arata conditiile pe care acestea trebuie sa le indeplineasca.
Haret alcatuieste o comisie pentru elaborarea programelor scolare (1898-1907). Printre cei care faceau parte din aceasta comisie se numara si doctorul N. Leon care in 1899, primind sarcina de a elabora programa de stiinte naturale, a introdus – spre meritul sau – predarea darwinismului in scoala.
In instructiile pe care Haret le da cu privire la elaborarea programelor in anul 1907 el arata ca programa „tinde in primul loc de educatie, iar nu numai la instructia tinerimii” si arata ca in practica aceasta orientare isi face greu loc: „Cu totii repetam proverbul „Non multa, sed multum” si cu toate acestea putini suntem ce care ne tinem de dansul”.
Haret, fiind adeptul metodelor active, cerea sa se acorde un rol din ce in ce mai important muncii individuale a elevilor. Asa se explica masurile luate de el pentru inzestrarea scolilor cu un bogat si variat material didactic, cu laboratoare unde elevii sa efectueze diferite experiente sub indrumarea profesorului.
Mult discutata a fost si masura lui Haret de a desfiinta bacalaureatul si de a-l inlocui cu examenul de absolvire. Examenul de absolvire trebuia sa constate nu atat volumul cunostintelor, ci mai ales calitatile gandirii: cum stiu elevii sa grupeze faptele, sa selectioneze, pentru a argumenta tezele sustinute, daca expun clar si sistematic ideile, daca stiu sa incadreze subiectul in timpul indicat.
In critica pe care o face bacalaureatului asa cum se desfasura la vreme sa, Haret arata inutilitatea acestui examen in conditiile unei bune selectii a elevilor de la o clasa la alta. Un asemenea examen – dupa Haret – nu putea sa dea o apreciere exacta a cunostintelor elevilor.
Masurile luate de Haret de a inlocui bacalaureatul de pana atunci cu examenul general de absolvire a liceului au fost apreciate si peste hotare. Astfel Dr. Ewald Hansscria: „Acest fel de examen romanesc, care este asa de uman, poate va fi luat ca model si de tarile vechi civilizate”. Cu toate acestea, dupa moartea lui Haret in anul 1925, bacalaureatul a fost reintrodus.
Tot Haret a introdus si concursul de admitere la clasa I gimnaziala. Pana la el, pe baza legii din 1864 absolventii cursului primar se puteau inscrie in gimnazii si licee fara examen, cu exceptia celor proveniti din scolile particulare, care pe baza art. 121 erau datori a se supune unui examen de admitere.
Pornind de la dictonul „mens sana in corpore sano”, Haret este printre primii la noi, care acorda o mai mare importanta educatiei fizice – gimnasticii in scoli. El este de fapt adevaratul organizator al educatiei fizice scolare, introducand obligativitatea gimnasticii in scoala pe care a despartit-o de instructia militara.
Haret acorda o deosebita importanta si educatiei estetice a elevilor. In acesta privinta atentia sa este indreptata in primul rand catre predarea desenului in scoala, sustinand ca desenul trebuie invatat de toata lumea cu atat mai mult cu cat are o valoare practica.
In aceasi masura Haret se interesa si de predarea muzicii, insistand asupra rolului educativ al acesteia. De fapt pana la legea din 1898, muzica nu era prevazuta ca obiect de invatamant.
Prin legea invatamantului secundar si superior din 1898 Haret a introdus trifurcarea cursului superior de liceu in sectiile: clasica, reala si moderna, punand liceul real pe picior de egalitate cu cel clasic. Prin aceasi lege a introdus institutiile anexe in invatamant: laboratoare, clinici universitare si seminarii pedagogice, in vederea pregatiri practice a studentilor.
Prin legea din 1864 invatamantul profesional consta intr-un numar restrans de scoli agricole si de meserii, destul de costisitoare si dintr-un numar de gimnazii zise reale, care de fapt erau o copie a cursului inferior de liceu.
Stradania lui Haret de a lega invatamantul de viata, de societate, de productie, n-a putut reusi pe deplin. Structura de clasa a societatii de atunci nu putea sa nu limiteze toate aceste masuri. Totusi legile, regulamentele scolare elaborate de Haret au avut un rol preponderent in dezvoltarea scolii noastre in primele trei decenii ale secolului XX.
In conceptia lui Haret, scoala trebuia sa fie nu numai o problema de stat, ci oproblema a intregului popor. De aceea, cu o energie fara precedent, Haret a mobilizat in sprijinul scolii intelectualii cu dragostea fata de popor, corpul didactic, mase mari de oraseni si tarani, prefecti, proprietari binevoitori, comercianti, prelati bisericesti etc.
Haret si-a dat seama ca mijlocul principal al realizarii unei politici scolare este corpul didactic. De aceea s-a ocupat de imbunatatirea pregatirii corpului didactic, de perfectionarea lui, de selectionarea si promovarea cadrelor de conducere dupa merit, de imbunatatirea starii materiale si morale a corpului didactic.
Haret a introdus imbunatatiri serioase si in ceea ce priveste recrutarea cadrelor didactice pentru scolile secundare. In locul admiterii prin concurs pentru ocuparea catedrelor vacante, a oricarui absolvent de liceu, Haret a introdus masura ca profesorii sa se recruteze din randul absolventilor universitatii, iar profesoarele din randul absolventelor scolilor superioare de fete.
El desfiinteza scoala superioara pedagogica, infiintata dupa 1880 si conditioneaza numirea ca profesor definitiv de trecerea examenului de capacitate, care trebuia sa fie promovat la doua specialitati. Haret a introdus cursul de pedagogie la facultati alaturi de activitatile stiintifice cu caracter practic si de seminarul pedagogic cate unul de fiecare facultate, care avea drept scop pregatirea pedagogica a viitorilor profesori.
Haret s-a ocupat in mod intens de perfectionarea continua apregatirii cadrelor didactice privind specialitatea pe care o predau in scoala, precum si cea pedagogica.
Astfel se infiinteaza conferintele pe specialitati ale profesorilor, in cadrul carora se avea in vedere si pregatirea pedagogica.
Tot in vederea perfectionarii pregatirii pedagogice acadrelor didactice, Haret a initiat „Biblioteca pedagogica a Casei Scoalelor” (1903) si o colectie de traduceri din operele lui Comenius, Pestalozzi, J. Locke, Herbert, Diesterweg.
O deosebita grija a manifestat Haret pentru imbunatatirea situatiei materiale a cadrelor didactice si in primul rand a salariilor lor.
Haret s-a straduit necontenit sa ridice prestigiul cadrelor didactice. El a creat medalia onorifica „Rasplata muncii pentru invatamantul primar”(1898).
In ce priveste invatamantul universitar legea lui Haret din 1898 i-a dat o mai buna organizare prin marirea numarului facultatilor, prin dezvoltarea unor institutii de invatamant superior ca „Scoala superioara de arhitectura”, „Scoala superioara de medicina veterinara”, „Conservatorul de muzica sideclamatie”. Si in invatamantul universitar se accentueaza activitatile practice carora Haret le crea conditii pentru a se desfasura in cadrul laboratoarelor, clinicilor universitare, seminariilor pedagogice etc.
Haret a preconizat infiintarea senatului universitar format din rector, decan si cate un reprezentat al fiecarei facultati.
Haret concepea universitatea ca un centru de unde sa radieze miscarea intelectuala a tarii. Ea trebuia sa devina nu numai focar de stiinta, dar si un centru pentru pregatirea profesiilor liberale si mai ales pentru dezvoltarea culturii nationale.
Pana la legea lui Haret, in planul de invatamant al gimnaziilor si liceelor existau discipline (ca geografia si limba franceza) ce nu aveau catedre corespunzatoare in facultati. Haret a statornicit, prin aceasta lege, conditiile pentru pregatirea si recrutarea cadrelor didactice si pentru aceste discipline. Cu putine modificari, aceasta lege a lui Haret a durat pana la reforma din anul 1928, deci 30 de ani.
Pentru a organiza toate formele de invatamant intr-un sistem unitar care sa aiba la baza aceleasi principii, Spiru Haret a prezentat in anul 1899 un nou proiect de lege asupra invatamantului profesional, devenit lege in acelasi an. Proiectul fusese intocmit de Haret inca din anul 1892.
Prin legea sa din 1899 Haret definea scopul invatamantului profesional ca fiind: „invatamantul profesional are drept studiu teoretic sipractic al agriculturii si industriilor anexe si deservite, al meseriilor si al comertului.”
Principala sarcina pe care o trasa legea din 1899 era inmultirea de scoli mestesugaresti elementare in mediul rural. Admiterea in aceste scoli nu era dificila. invatamantul avea un caracter cu totul practic.
Proiectul impartea invatamantul profesional in 4 ramuri: invatamant agricol, silvic, meserii si comercial.
O foarte importanta dispozitie a acestei legi era obligatia care revenea comunelor urbane, resedintelor de judete sau de orase comerciale mai mari, atelierelor mari ale statului sa formeze si sa sutina scoli profesionale corespunzatoare necesitatilor lor si intreprinderilor lucrative ale statului.
Prin legea invatamantului profesional din 1899, Haret a incheiat propriu-zis seria legislatiei sale scolare si a reusit astfel sa puna capat eterogenitatii invatamantului. El deschide noi perspective dezvoltarii viitoare a invatamantului nostru, in pofida incercarilor unora dintre ministri care l-au succedat, de a anula legislatia sa.
Haret a dorit sa cuprinda in raza operei sale legislative si invatamantul particular ca sa dea un caracter unitar de sistem intregului nostru invatamant. In acest sens a si prezentat in 1900 legea invatamantului particular dar n-a reusit sa obtina trecerea ei prin Camera.
Reformele lui Spiru Haret in domeniul invatamantului au avut rasunet si peste hotare.
Unul din cele mai importante merite ale lui Spiru Haret este acela ca in centrul intregii sale activitati pedagogice a asezat cadrele didactice.
Dascalul trebuia sa aiba o inalta pregatire profesionala, ca sa poate lupta cu pasiune, cu dragoste, pentru ridicarea culturala si materiala a poporului roman.
„Invatamantul unei tari este chemat sa indeplineasca un intreit scop. in prima linie, el trebuie sa formeze buni cetateni. In a doua linie, el trebuie sa procure tuturor tinerilor fondul de cunostinte care este indispensabil oricarui om in viata, fara deosebire de treapta sociala: acesta este invatamantul obligatoriu. In fine, el mai trebuie sa formeze contingente pentru toate carierele care sunt necesare pentru viata completa si armonica a statului.” Spiru Haret – Raport asupra activitatii Ministerului Instructiunii Publice si al Cultelor, Bucuresti, 1903
„Apoi cum ar putea cineva sa fie profesor bun, daca nu cunoaste arta dea fi profesor?
Un dogar nu poate face dogarie, daca nu-si invata meseria; si profesor ar putea fi oricine, fara nici o pregatire sociala? Se poate admite una ca asta?
Eu am avut ocazia sa vad profesori care cunosteau la perfectie materia pe care o predau, dar care nu aveau darul de a face elevii sa priceapa nimic, tocmai pentru ca nu cunosteau mijloacele de a preda, si aceste mijloace pedagogia le procura”.
Discurs in sedinta senatului de la 11 februarie 1908, cu privire la proiectul pentru modificari in legea invatamantului secundar si superior.
Bibliografie:
1) Baldescu E. , Spiru Haret , Bucuresti , E. D.P 1972
2) Dinu Ctin., Spiru Haret , Bucuresti , E.D.P 1970
3) Georgescu T., Baldescu E. , Ctitori de scoala romaneasca, sec XIX,Bucuresti E.D.P, 1971
4) N. Iorga –Oameni care au fost , vol I, E.P.L, 1967
5) Zaharian Ermona – Pedagogia romaneasca interbelica, Bucuresti, E.D.P 1971
6) Roman Ioan – Principiile politicii scolare a lui Spiru Haret, Revista pedagogica17, nr.5/1968
7) Sandu Ctin. – Probleme privitoare la invatamantul mediu in opera lui Spiru Haret, Revista pedagogica 17, nr. 5/1968
.
|