Ingradirea de bun simt, normele, rutina te pot transforma intr-un animalut social atat de simpatic incat iti vine sa torci de placere.

Jonathan Franzen se numara printres criitorii care te fac sa te gandesti la propria libertate, la cat si cum si daca ai cultivat-o. Poti sa il lasi uitat intr-un colt de biblioteca din lipsa de timp, chef sau rabdare (pentru ca da, este si destul de stufos), dar intr-o zi tot va veti cunoaste. Si discutiile dintre voi vor fi interminabile.

Dupa ce ii vei devora romanele te vei simti atat satisfacut, cat si trist, extrem de trist. Incepe sa iti dea tarcoale tristetea aceea duioasa, nostalgica, meditativa, motivanta.

Libertate, ultimul sau roman, aparut la Editura Polirom in 2011, desi are un happy-end-ing, este de fapt o carte despre tristete, despre libertatea prost inteleasa, despre abuzul de libertate, despre singuratate, despre ratare, depre nevoia viscerala de dependente, despre dragostea cu potential autodistructiv, despre iertarea nostalgica. Personajele centrale ale cartii, Patty si Walter Berglund reprezinta impreuna modelul tipic al unei familii din Midwest, care desi traieste intr-o oarecare prosperitate materiala, gusta profund din dezamagirile si monotonia unei vieti asezate, fara provocari majore.

Pana la final Libertate, romanul lui Jonathan Franzen cere, pagina cu pagina, un raspuns la intrebarea “cum ar fi mai bine sa imi traiesc viata?” Asa ca, dupa ce termini de citit cartea, te regasesti pe sine pentru cateva ore sau chiar zile nelinistit, agitat si extrem de greu de multumit.

Iti vine sa iti torni un pahar de vin si sa te reimprietenesti cu tine, sa apesi pe intrerupator desi nu ti-e somn si sa vezi cat rezisti pe intuneric cu gandurile tale, sa iti testezi, clasifici si diagnostichezi dependentele, sa iti numeri alegerile egoiste si cele facute din dragoste si duiosie pentru altcineva, sa iti pui termometrul sub bratul propriei furii, sa iti privesti in ochi mandria si greselile facute pe socoteala ei, sa te accepti ca fiind liber sau supus.