Se hranesc pe dibuite, la lumina lampasului.

si, ca niste ocnasi, trag orbeste la vagonete.

Tot cara si cara – rastimp de o viata de cal.

Cara lumina la suprafata.

Dar tocmai in lumina, la suprafata nu pot ei sa traiasca,

nici macar la pensie, când sunt scosi din mina.

Fiindca ies in lume legati la ochi.

cu bezna lipita de frunte.

Si asa traiesc inca putin, nespus de blânzi,

infiorati de adieri si arome,

in sopronul paraginit din curtea minei.

Legati la ochi,

pâna coboara din nou in adâncuri.

Casa lor este, pentru totdeauna, intunericul."

Linda Maria Baros - Casa din lame de ras