Jocuri in curtea din spate, spectacol pus in scena la Teatrul Act Bucuresti de catre Bobi Pricop, dupa un text semnat de Edna Mazya si prezent in cadrul Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanar de la Iasi, este un astfel de spectacol. Prin fiecare particica care il compune, Jocuri in curtea din spate spune o poveste si preda o lectie. Trebuie doar ca tu, spectatorul, sa fii dispus sa vezi si sa inveti. Si, prin simpla prezenta in sala, iti esti dator sa faci asta. Intr-un decor auster, de un minimalism extrem, compus doar din cinci scaune, 5 personaje cu o forta de a reprezenta si de a da de inteles clocotitoare se misca in spatiul intim limitat doar de indiferenta si starnesc reactii demne de eruptii vulcanice. Rolul lor este de a vorbi despre adolescenta, despre inconstienta, despre joaca fara reguli care poate naste drame pe viata, despre putere si neputinta, despre nevoia de atentie si dragoste impartasita, despre lacunele sistemului juridic. Construita pe doua planuricare se intrepatrund pentru a duce intelesurile textului catre atingerea scopului, cel al evenimentului in sine si cel al procesului in care patru baieti sunt judecati pentru viol, actiunea piesei incepe cu un joc. Patru pusti de 17 ani si o fata de 14 ani oscileaza intre naivitate si pofte trupesti si sfarsesc prin a se maturiza inainte de vreme.

In Jocuri in curtea din spate fiecare actor implicat in actiune are doua fete, una de adolescent si una de adult cu diploma de avocat nevoit sa judece actele adolescentului. Dramaturgul Edna Mazya a ales ca subiect un caz real indelung disputat in anii ’90 in Israel si i-a prezentat toate fatetele, expunand psihicul adolescentin unei disectii amanuntite. Naivitatea si teribilismul ii servesc drept arme in apararea propriilor intentii. Fata de 14 ani din piesa isi doreste atentie si afectiune si se lasa manipulata de patru baieti aflati la varsta la care hormonii conduc. Desi este inca un copil, se forteaza sa isi arate apucaturile de adult, bea si fumeaza fara rezerve, si sa cocheteze cu femeia din ea. Nu vrea cu nici un pret sa apara neinteresanta in ochii baietilor. Le da de inteles ca limitele in relatia dintre ei ar putea fi incalcate, daca sunt suficient de barbati pentru a demostra ca merita. Insa, nesiguranta, frica, fragezimea mintii si a trupului ii striga prin toti porii “Nu face asta, esti doar un copil! Poarta-te ca atare!”. Cei patru baieti, pe de alta parte, sunt prizonierii propriilor dorinte si a propriei nevoi de a-si testa valentele de cuceritori. Vad doar ceea ce vor sa vada si manipuleaza totul in favoarea lor. Poate ca mai au sclipiri de constiinta treaza, din cand in cand, dar hormonii le soptesc in ureche “Nu fi fraier!”

Celalalt plan al spectacolului pune toate luminile pe sistemul de justitie si pe felul in care acesta jongleaza cu binele si cu raul. Argumentele pe care cei scoliti in drept le prezinta intr-un proces care ii are in prim-plan pe minori pot usor transforma raul in bine si binele in rau. Cinismul, duritatea, lipsa de scrupule par sa le domine actele celor care ii apara si ii judeca, in acelasi timp, pe cei cinci tineri din Jocuri in curtea din spate.

Dupa vizionarea piesei semnata de Edna Mazya si insufletita de actorii Teatrului Act Bucuresti, Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hritcu, Cezar Grumazescu si Vlad Pavel, in minte ti se invart cu o viteza naucitoare ganduri, oameni, situatii, discutii, imagini, felii de viata. Te gandesti la tine copil, la proprii copii sau la copiii apropiatilor, iti amintesti cum erai tu adolescent si cum ai crescut, ce oameni ai avut alaturi, cum ai iubit, ce frustrari ai acumulat si iti confirmi cine esti in prezent, de ce iti pasa, cum actionezi si reactionezi. Nimic din ceea ce ti se prezinta in cele 60 de minute nu te lasa indiferent. Dar, inainte de orice, musti cu pofta din interpretarea actritei Ioana Manciu. Cu un curaj demn de oamenii care isi asuma talentul, aceasta reda, rand pe rand, fragilitatea, naivitatea, teama si teribilismul pustoacei de 14 ani, dar si luciditatea, indarjirea, isteria retinuta a unei femei de cariera care tinde sa fie de fiecare data de partea nedreptatii. O acompaniaza si ii echilibreaza prestanta, tinerii actori, Pavel Ulici, Florin Hritcu, Cezar Grumazescu si Vlad Pavel si ei responsabili de doua tipologii: cea a baietilor aflati la pubertate si cea a avocatilor care isi vor cu orice pret cazul castigat.

Odata intrat in atmosfera din Jocuri in curtea din spate aluneci cu subtilitate din trecut in prezent si din prezent din nou in trecut, iti pui intrebari, te revolti si tii partea cuiva, te bucuri de ceea ce vezi pe scena si te intristezi de ceea ce ti se transmite, scapi cate un zambet si iti stapanesti cu greu lacrimile. Pentru ca da, spectacolul este unul care iti ramane in memorie, trece de cenzura si de selectia severa a propriului gust, prin universalitatea mesajului transmis si prin talentul pe care il dovedesc cei care il transmit. Din sala de teatru pleci convins ca orice poezie se naste din suferinta, ca orice drama poate porni de la prezumtia de nevinovatie si ca manipularea poate distorsiona intr-atat adevarul, incat victimele imbraca haine de vinovati.