Analizand modul in care a crezut ca se va desfasura serbarea de la Cernavoda, Constantin Mille a anticipat alegoric ca, in momentul in care se va toasta in numele regelui, „din fundul apei vor iesi si geamatele miilor de oameni cari si-au gasit moartea sub apele Dunarei”.

Constantin Mille a exagerat in legatura cu ultimul nit al podului, insa afirmatia sa referitoare la oamenii care au murit lucrand la realizarea podului din dorinta regelui Carol I s-a datorat fie hazardului, sau dimpotriva, fie de data asta a avut probe care sa-i intareasca spusele.

Vulpoiul de la Adevarul a avut insa fler. A pus degetul pe o rana trecuta cu vederea de presa din Romania, sageata sa ajungand la tinta. Doctorul C. Tinc a confirmat afirmatiile lui Constantin Mille. Detasat de Ministerul Lucrarilor Publice la Cernavoda pentru prevenirea „accidentele de munca”, doctorul Tinc a constatat ca pentru perioada 1890-1891 nu s-au pastrat dosarele oamenilor care au trecut in lumea celor drepti in timp ce au lucrat la „bratul de otel”. 

In perioada 1892-1895, 45 de oameni au murit cazand de pe schele, iar alte patru persoane au decedat din cauza celor peste trei atmosfere existente in chesonul unde au lucrat. Doctorul C. Tinc nu a vrut sa ofere detalii despre oamenii care s-au imbolnavit in timp ce au lucrat la pod si au decedat ulterior. A precizat totusi ca 749 de muncitori au fost internati in spital in patru ani de zile cu simptome cardiace, pulmonare, cerebrale si ruperi de timpan. Bolnavii au fost tratati prin injectii cu pilorcarpina. Inrautatirea starii fizice a oamenilor care au lucrat sub aer comprimat a avut cauze complexe. Oamenii au intrat in chesoane obositi din punct de vedere nervos, multi dintre ei au avut patima betiei, iar contactul cu dioxidul de carbon rezultat din lumanarile folosite la iluminat a produs asfixierea. Remedierea acestei deficiente s-a realizat in septembrie 1892, cand a inceput sa se foloseasca in chesoane numai iluminatul electric. 

sursa foto: Catalin Fudulu