O astfel de carte poate fi cea a lui Gheorghe Vartosu, aparuta la Editura Adenium in 2013, Destin Incarcerat. Metamorfozele singuratatii. Fara a merge pe urmele capodoperelor, aceasta aparitie editoriala mizeaza mult pe sinceritate si pe miezul de emotie care poate prinde radacini si in cel mai arid dintre gusturi. Personajul pe care Gheorghe Vartosu isi propune sa il imprieteneasca cu cititorul, vorbeste despre singuratatea aceea vecina cu nebunia, singuratatea unui om privat de libertate, un om nevoit sa isi imparta fiecare secunda din viata, pentru cativa ani, cu meschinul si sadicul gardian, cu mizeria unei carcere si cu toate vietuitoarele pentru care mizeria si obscuritatea sunt elemente care le incurajeaza propria libertate de miscare. Pielea lui este cea a unui tanar om de afaceri care la un moment dat pierde totul si ajunge intr-o inchisoare din Franta. Intregul sau univers isi regandeste limitele si mecanismele de functionare. Gratiile si sarma ghimpata pun bariera intre sine si lumea, atat de familiara pana in momentul arestarii, amintirile celor mai apropiate persoane din viata oricui, mama si tatal, ii devin adevarate icoane, iar propriile ganduri cei mai buni tovarasi de suferinta si cei mai inversunati dusmani. 

Cand cu tenacitate, cand cu stangacie, cartea lui Gheorghe Vartosu, Destin Incarcerat se aliaza cu realismul magic, in primul sau volum Metamorfozele singuratatii, pentru a naste situatii si stari compatibile cu acea curiozitate a cititorului care il impinge spre ultima pagina cu viteza placerii de lectura. Astfel, pe parcursul celor 238 de pagini, contrariile, viata si moartea, trecutul si prezentul, perspectiva rationala asupra realitatii si acceptarea supranaturalului ca realitate prozaica,descrierile cele mai realiste si elementele fantastice, onirice, motive din mituri si dinbasme se amesteca si dau un profund sentiment de „acolo, pentru ca aici imi provoaca suferinta”, de interiorizare si de purificare, de eliberare prin poveste, prin fictiv, prin rememorare si reinterpretare. Astfel, personajul central isi constientizeaza si isi descrie cu exactitate starea de fapt, dar pentru a-si supravietui propriilor frici isi ia ca repere amintirile din copilarie, personifica orice element din jurul sau care ii este prietenos, o lumanare, o haina impletita de mana mamei, vantul, luna, soarecele acela specific inchisorilor, intr-atat de hamesit, incat i-ar roade si sufletul, pentru a da glas, intr-un monolog cu aspiratii de dialog, angoaselor. Stie ca in singuratate, tacerea este buna prietena cu nebunia si cu tiuitul urechilor si, de aceea, prefera sa isi auda propria voce si ecoul acesteia. De asemenea, visul, realitatea paralela a fiecaruia dintre noi si portia de eliberare a subconstientului din aproape fiecare seara, starea de visare, domina zilele si noptile barbatului aflat fata in fata cu propria pedeapsa. Acesta se simte uitat de Dumnezeu, dar il cauta cu inversunare, are momente in care nu mai face diferenta intre vis si realitate, noapte si zi si lasa cu fiecare gest, cu fiecare cuvant, cu fiecare amintire pe care o aduce in discutie, dare de patetism. Patetismul, exagerarile de orice natura si metaforele, intoarcerile in timp sunt, de altfel „frumosul” din destinul sau incarcerat.

Mizand mult pe particularizarea unei situatii de viata si pe intalnirea cu propriile suferinte, cu propriile ganduri, cu propriile traume si repere in viata, cartea lui Gheorghe Vartosu, Destin Incarcerat. Metamorfozele singuratatii, tiparita de Editura Adenium este o carte care se citeste ca un ghid al celor care cred in neingradirea imaginatiei, a gandului de mai bine si are un final care te pregateste pentru cel de-al doilea volum, simplu, clasic, uzand de puterea punctelor de suspensie.