Ramona Iacobute este in primul rand un om care nu isi simte varsta, o absolventa a Departamentului de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Facultatii de Litere a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi (nu cred ca are importanta anul absolvirii, pentru ca – am spus deja – nu imi simt varsta) si o posesoare a diplomei de masterat in Relatii Umane si Comunicare, obtinuta pe baza cursurilor urmate in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din Iasi, un om care prefera sinceritatea si stangaciile, gafele simpatice, firescul, imaginii impecabile, o tipa care astazi abordeaza stilul funky, pentru a-si da seama maine ca vintage-ul i se potriveste, de fapt. Ramona Iacobute experimenteaza mult, citeste mult, zic prietenii si cunoscutii ca este o tipa cu umor, o tipa careia ii plac in special bijuteriile excentrice, este alintata de catre prieteni Jakobe, este matusa, are doua nepotele pe care le adora, iubeste sa isi faca prieteni si crede cu tarie in a doua sansa.

Iti amintesti prima carte pe care ai citit-o? Ce a urmat?

Nu imi mai amintesc prima carte pe care am citit-o, desi cred ca era ABC-ul a ceva, una dintre cartuliile acelea mici care se tipareau in comunism, dar imi amintesc prima carte pe care am citit-o de mai multe ori, Cei trei muschetari. Cartea asta mi-a marcat sfarsitul copilariei. Cred ca amestecul acela de personaj colectiv pozitiv care invinge, de gasca, de cauza comuna s-a mulat perfect pe personalitatea mea. In gasca mea de prieteni apropiati m-am mai autoproclamat, din cand in cand, ca fiind D’Artagnan. Au urmat carti care exploateaza mult latura filosofica a personajelor si care mizeaza pe analiza psihologica a personajelor si a situatiilor. Cand mi-am dat seama ce stil mi se potriveste am inceput sa citesc Dostoievski, John Fowles, Thomas Mann, Gabriel Garcia Marquez. In prezent sunt indragostita de Zeruya Shalev, Julian Barnes, Martin Amis, Jose Luis Peixoto, David Grossman, Jonathan Franzen, Salman Rushdie, Jeffrey Eugenides si multi, multi altii, pentru, ca dupa cum am spus, imi place sa experimentez si imi place diversitatea. Iar in literatura, slava Domnului, exista diversitate, nu ai cum sa te plictisesti vreodata.

Cred ca eram prin liceu cand am inceput sa iau scrisul mai in serios. Aveam, ca orice adolescenta, un jurnal in care scriam aproape zilnic, dar nu desenam inimioare sub care proclamam “Te iubesc, X-ulescule!”, ci incropeam poezioare, destul de penibile, daca ma intrebi acum. Insa m-au ajutat sa progresez si sa iau, aproape de fiecare data, 10 la limba si literatura romana. Eram buna in special la compuneri. De publicat, am publicat in revista liceului, mai ales ca aveam si un profesor de romana care incuraja initiativele de acest gen.

Ce vroiai sa te faci cand erai mica?

Cred ca oscilam intre invatatoare si campioana mondiala la completat integrame. Aveam in scoala generala un profesor de sport pasionat de integrame la fel ca mine. Si pentru ca eram asa de buna, uneori chiar il intreceam, ma punea mereu rezerva in echipa de handbal, desi abilitatile mele sportive sunt aproape nule.

Cand ti-ai dat seama ca vrei sa studiezi jurnalismul? Care a fost scanteia?

Spre final de liceu a trebuit sa ma hotarasc, ca orice adolescent cu un picior pe cararea spre viata de adult, ce voi face in viata, care imi va fi formarea. Si atunci, mi-am evaluat potentialul. Era evident ca umanul si nu realul imi era optiunea. Asa ca m-am hotarat sa dau la  Jurnalism. 

Stiu ca promovezi oameni deosebiti si mai ales tineri talentati. Ce crezi ca aduci in plus fata de concurenta/alti juranalisti?

Cred ca ii fac pe oameni atenti la detalii, la acele detalii care fac diferenta intre discursul standard si spontaneitate si mai cred ca exploatez in primul rand umanul din fiecare intalnire pe care o am cu cineva special. Multe dintre textele mele se bazeaza pe emotional, pe povestea din spatele povestii de succes. Cand vad un tanar extrem de talentat si de ambitios, de exemplu, imi place sa aflu ce il motiveaza, cum l-au crescut parintii, cum iubeste, pentru ca felul in care iubim se reflecta si in felul in care ne facem meseria, cum alege sa isi petreaca timpul liber, daca ii pasa de cei din jur, altii decat membrii familiei si prietenii.

Cred foarte mult in ciclicitate, in orice domeniu. De aceea, incurajez si practic jurnalismul cultural pentru ca stiu ca are suisurile si coborasurile sale, dar ca trebuie practicat in continuare pentru a se perpetua si a evolua. Dar nu acel jurnalism cultural scortos, ci jurnalismul cultural prietenos. 

De fiecare data ma las atrasa in capcana intuitiei si ascult cu atentie tot ce mi se spune si tot ce aud in jur. Cred ca am o foarte buna intuitie, si in ceea ce priveste oamenii in general, si in ceea ce priveste talentul, subiectul care ar prinde. Si mai cred ca stiu sa fac o selectie a ceea ce mi se transmite si sa spun “da, pe omul acesta vreau sa il cunosc si sa il prezint si altora pentru ca merita.”

Daca ar trebui sa alegi doar trei cuvinte pentru a descrie lumea din Ceaiul englezesc care ar fi acestea?

Firesc, emotie, imprevizibil.

Principala ta trasatura de caracter?

Cred ca principala mea trasatura de caracter, pe care o trec la calitati, este capacitatea de a asculta si de a fi atenta la detalii. De multe ori aceasta calitate m-a ajutat sa imi construiesc povestile si sa sprijin pe cineva aflat intr-o pasa proasta. Fara teama de exagera, pot spune ca atunci cand simt ca am fost acolo pentru cineva, cu o vorba, cu o poveste sau cu o ureche pusa neconditionat la dispozitie, ma simt cu adevarat fericita si multumita de mine.

Si cea de care nu esti mandra?

Obisnuinta de a despica firul in multe, multe bucati. Uneori as vrea sa nu fiu atat de prinsa de nuantele de gri, sa ma hotarasc pentru alb sau pentru negru.

Ce detesti la altii?

Ipocrizia si ingamfarea.

Ce ai schimba la tine daca ai putea?

Imi place de mine, de cele mai multe ori. Dar as vrea, parca, uneori, sa nu mai fiu atat de idealista si sa nu mai cred atat de mult in oameni, in potentialul pe care il au de a face bine, mai mult decat de a face rau.

Eroul tau?

Eroul meu poate fi orice om care isi depaseste egoismul si da o sansa altruismului, orice om care din nimic ajunge sa construiasca ceva frumos. Ar putea fi D’Artagnan, daca tot l-am amintit. De exemplu, unul dintre oamenii pe care eu ii admir si ii iubesc mult este prietena mea Oana Boca Stanescu, unul dintre cei mai buni PR-isti culturali din Romania. Dar, as fi iubit-o si admirat-o si daca nu mi-ar fi fost prietena, pentru ca munceste foarte mult si face oameni fericiti.

Cum definesti eleganta?

Un zambet ferm ca raspuns la o replica nesimtita, o atitudine badarana, o manusa care ascunde ridurile unei maini trecute prin viata si indreapta atentia spre ochi, spre atitudine, demnitatea in asumarea dramelor propriului destin.

Dar vulgaritatea?

Propria suferinta expusa ochilor si gurilor avide de barfa, de patetism ieftin.

Cadoul pe care ti-l oferi adesea?

Nu ma pot hotari niciodata intre carti si bijuterii.

Cartea de pe noptiera?

De obicei combin. Am perioade in  care incep mai multe carti, dar le duc pe toate, neaparat, spre sfarsit. Pentru ca, daca mi-am pierdut timpul cu o carte, ma incapatanez sa o si termin. Bine, de obicei nu pun ochii pe carti care sa ma faca sa simt ca pierd timpul. Acum sunt aproape obsedata de Julian Barnes, asa ca am mai multe carti de-ale lui prin apropiere. Zilele astea combin, de exemplu, Julian Barnes, Nimicul de temut cu Martin Amis, Casa Intalnirilor si Zeruya Shalev, Thera.

Ce apreciezi cel mai mult la prietenii tai?

Cel mai mult apreciez la prietenii mei sinceritatea, firescul si altceva-ul acela care ma face sa vad lucrurile dintr-o alta perspectiva decat cea proprie. Merg foarte mult pe diversitate. Am prieteni destul de diferiti ca fire, ca temperament, diferiti ei intre ei, dar diferiti si fata de mine. Nu cred neaparat ca cine se aseamana se aduna, decat in masura in care asemanarea tine de acea bunatate, de acea generozitate, de acel umor cu note de ironie si sarcasm  pe care musai oamenii apropiati mie trebuie sa le aiba.

Care sunt oamenii cu care ti-ai dori cel mai mult sa faci un interviu?

Pai, bineinteles cu Julian Barnes si cu Zeruya Shalev.

Calatoria preferata?

Pana acum calatoria mea preferata ramane cea facuta la Londra, anul trecut. Umorul englezilor, nonconformismul lor si in acelasi timp traditionalismul, cand vine vorba de lucruri cu adevarat importante, m-au cucerit pentru totdeauna. In aceasta calatorie am ras mult, m-am mirat incontinuu si mi-am lasat simtul aventurii sa preia controlul. M-as intoarce oricand la Londra, si cred ca as putea sa si locuiesc acolo, fara sa ma adaptez greu.

Un obiect indispensabil?

O sa para un raspuns superficial, dar nu ma pot lipsi de inele. Nu am un inel anume pe care il port tot timpul, pentru ca la mine accesorizarea e pe baza de chef, de vreme, de ziua din saptamana, de fixatiile de moment, dar fara un inel pe mana ma simt, parca, dezbracata.

Fraza ta prefarata?

“Am vazut alaturi o cioara si o barza, m-am mirat indelung si am cercetat cazul lor ca sa descopar cheia a ceea ce aveau in comun. Cand m-am apropiat de ele uimit si tulburat, am vazut intr-adevar ca amandoua schiopatau."(Rumi, Mathnawi)