| Să privim în interiorul nostru comunist - Amintirile unui însingurat |  |
| (Literatură) |
Este evident, societatea romaneasca postdecembrista sufera de o boala pe care “o duce pe picioare”. Nu i s-a dat o denumire care sa multumeasca pe toate lumea, dar am putea sa ii spunem simplu ”sa privim in interiorul nostru comunist”. |
Boala s-a raspandit in toate mediile socio-culturale, dar de manifestat, se manifesta diferit. Sunt unii care se imprietenesc cu ea si nici gand sa caute scapare, iar altii, dimpotriva, o invoca si o ironizeaza, de cate ori au ocazia, pentru a o anihila, in dialoguri cu apropiati si cu necunoscuti, in carti sau in filme. Dar, din pacate, nu este o boala care sa poata fi tratata usor. Si chiar daca unele simptome dispar, nostalgia ramane. Si nu pentru ca ar fi de dorit, ci pentru ca reuseste sa se strecoare si in cele mai deschise si mai maleabile minti. Nostalgia nu se incurca prea des cu trimiterile spre politic, pentru ca stie ca ar iesi in pierdere, nostalgia face trafic cu cele mai intime si mai dragi amintiri. De exemplu, sa spunem ca nu prea aveai ce manca in comunism, dar ca te-ai indragostit in acei ani pentru prima data si ca nu ti-ai mai revenit. Ce iti vei aminti? Bineinteles, prima iubire. Exact pe asta se bazeaza nostalgia.
Romanul Amintirile unui insingurat al scriitorului de origine romana stabilit in prezent in Japonia, Nicolae Sirius si aparut in 2013 la Editura Adenium in Colectia Punct Ro. Proza, exploateaza, cu verva si atentie la detalii, tocmai acea nostalgie a unor personaje care privesc in interiorul lor comunist. Citindu-l, nu poti fi niciodata sigur daca actiunea se intampla in trecut sau in prezent, pentru ca, in Amintirile unui insingurat, trecutul si prezentul se joaca de-a v-ati ascunselea cu o placere aproape sadica. Cunosti un personaj in primele pagini care nu se poate abtine sa nu iti prezinte un alt personaj care la randul sau are alte si alte personaje de care se simte legat. Si, de la o simpla poveste de dragoste al carui sfarsit nu il stii, inca, te trezesti ca tragi cu ochiul prin gaura firului narativ si surprinzi franturi de teama, de lasitate, de asumare sau de nefericire desprinse din multe alte povesti de viata. Fie ca ne raportam la o societate aflata in plin comunism sau in frageda democratie, oamenii se nasc, merg la scoala, se indragostesc, leaga prietenii, isi asuma sau abandoneaza, profita sau se inchid in saracie si in singuratate, sufera pentru ca nu sunt dispusi sa renunte la principii, pare sa ne spuna Nicolae Sirius in cele 326 de pagini ale cartii sale. El isi ia ca punct de reper povestea de dragoste nascuta intre personajul sau principal si Elena in facultate pentru a radiografia boala ”sa privim in interiorul nostru comunist” care in societatea romaneasca nu iarta pe nici unul dintre cei care au prins perioada ceausista, chiar si pe final. Un fost membru de partid infocat, un scriitor, mai multi securisti fara scrupule, intelectuali ai vremii si simpli muncitori in intreprinderi fac din Amintirile unui insingurat o lume dominata de atunci si acum.
Inca de la primele randuri este evident ca Nicolae Sirius mizeaza pe diversitatea tipologiilor umane pentru a-si atinge finalul in Amintirile unui insingurat, dar, uneori, trecerile sunt atat de bruste, incat tie, cititorul, iti vine sa-i trantesti printre randuri “stai, nu imi vorbi despre Panait si despre domnul Zavodeanu, pentru ca vreau sa ii mai acord ceva timp unchiului Valentin, scriitorul.” Dragostea aceea din trecut ramasa in grija punctelor de suspensie il obsedeaza pe scriitorul publicat de Editura Adenium in 2013. Dar, cum niciodata dragostea nu scapa de amprenta concretului, traitului, imposibilitatea sau esuarea sa cer unele explicatii cu trimiteri la conditia materiala, profesionala, sociala a protagonstilor. Cum se vad in prezent iubiri si oameni din trecut, cum te marcheaza esecul si renuntarea, lipsa sunt intrebari la care personajele lui Nicolae Sirius incearca sa ofere un raspuns. Samburele acela de emotie care sapa riduri pe fata inainte de a le veni vremea, tristetea pierduta printre incercarile de a supravietui pe care fiecare zi le aduce cu sine, acceptarea lasitatii ca forma a ratarii l-au inspirat sa dea viata unor amintiri care pot fi amintirile lui, ale tale, ale lor, ale noastre. Da, suntem ceea ce alegem si ceea ce iubim, ce lasam in urma, iti vine sa urli ca un lup intr-o noapte cu luna plina dupa ce termini de citit Amintirile unui insingurat. Nu este obligatoriu sa iti placa stilul scriitorului, desi prin veridicitatea si franchetea dialogului, acesta incearca sa te castige. Este suficient sa te recunosti ca suferind si sa vrei sa iti pansezi propria nostalgie. Si daca, totusi, ai vrea sa afli mai multe despre scriitorul Nicolae Sirius, pe coperta cartii, Aurel Maria Baros iti face aceasta favoare: “Nicolae Sirius a locuit un timp in Austria, apoi noua ani in Australia, doi in Germania si, de mai bine de cinsprezece ani, traieste in Japonia. A plecat de aici ca poet si revine, iata, acum, ca romancier-dupa ce a mai publicat piese de teatru si eseuri.”
“Realismul sau lirismul domina proza lui Sirius?” este o dilema pe care sigur o dezlegi dupa ce ii citesti aparitia de la Editura Adenium. Oricum, nu are cum sa iti scape faptul ca Nicolae Sirius descrie viata din doua perioade definitorii pentru personajele sale, comunism si democratie postdecembrista, cu bune si cu rele, ca se apropie de traumele unor eroi care nu isi proclama gloria, ci isi pun pe tava slabiciunile si o palpeaza, ca da o sansa dialogului si ii pastreaza un loc caldut imprevizibilului, ca face, asadar, un compromis. Nu ar vrea sa lase patetitismul sa detina controlul, dar nici sa semneze un raport de activitate dupa ascultarea unor marturii.
Pana spre ultimele pagini, Amintirile unui insingurat se dovedeste a fi o carte ca o pelicula cu un continut previzibil, dar cu un final neasteptat. “De ce, de ce se termina asa, cand eu am inceput sa ma obisnuiesc cu alta idee, pe parcurs?”, te intrebi. Nicolae Sirius nu are pretentia de a explora profunzimi neexplorate inca, nu reuseste sa se desprinda de acel cliseu deja amintit al analizarii simptomatologiei bolii ”sa privim in interiorul nostru comunist”, dar se citeste, totusi, usor si cu ingaduinta si, cu ultimele fraze care vaneaza punctul, iti expune ochiul dioptriilor.
.
| |
|
|
|