Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
20 aprilie 2019
Recomandări
Dr. Popovici Anton Teodor: Viata mea este o dorinta care priveste la starea de sanatate a semenilor
(Editoriale)

Avertisment! Acest text, scris din proprie initiativa, se adreseaza in primul rand celor ce il cunosc pe domnul dr. Popovici Anton Teodor.

Va intrebati de ce va intampina inceputul unui material cu un "avertisment"? Poate pentru ca privirile incrucisate, cuvintele soptite unora la colturi de incaperi nu isi au rostul aici. In schimb, un om care a invatat pe cei aflati in seria primilor pasi ce inseamna sa salvezi vieti cu responsabilitate, sacrificii si daruire, merita respect. Stiu ca astazi, pentru cei mai multi dintre noi, a multumi cuiva, a-i spune simplu, dar din inima si plin de recunostinta "Multumesc!" nu mai face parte din vocabularul inimii, cu atat mai mult daca e sa ne referim la indrumatorii, profesorii nostri. Insa, in ciuda ideilor preconcepute conform carora nu e facil, nu-si are rostul un gest de multumire, gasesti, daca vrei, momentul adecvat si persoane carora sa le vorbesti, care iti permit sa le cunosti (intr-o anumita masura) si... Asa incepe dorinta de a scrie despre intalnirea cu oamenii de impact, asa cum ii numesc eu. 


Are principii statornice si o luminozitate launtrica pe care o exteriorizeaza sub semnul firescului, cum rar intalnesti, care misca muntii indiferentei din loc. Se remarca prin munca pe care o construieste zi de zi, din dragoste pentru oameni si medicina. Este un artist desavarsit in sala de operatii, un chirurg cu experienta in toate palierele domeniului Chirurgiei si ortopediei pediatrice. Materialul curent, despre un maestru al medicinei romanesti, s-a lasat asteptat indelung, daca ma raportez strict la intervalul cronologic ce a trecut de la prima mea intalnire cu domnul doctor si ziua de astazi -momentul in care acesta este accesibil cititorilor. Ma refer la aproximativ 2 ani. In tot acest timp, cred ca ne-am vazut de 4, 5 ori. Si a fost deajuns pentru ca impresia sa devina imagine statornica. Asadar, va invit sa priviti cu rabdare, prin ochi de arlechin, o poveste de viata, ale carei semnificatii contin ferestre de adevar profund, poate si pentru ca e firesc, e esential sa admitem cugetarea autorului Niels Bohr: ”Opusul unei afirmatii corecte este o afirmatie incorecta. Insa, opusul unui adevar profund poate fi foarte bine un alt adevar profund.'


Formula de calcul a unui destin nobil, aflat sub semnul chirurgiei ortopedice: Munca = Cinste = OM = Progres = Civilizatie 


Luminozitatea sa launtrica, din care izvorasc blandete, bunatate, daruire pentru pacientii sai - "micutii iepurasi", asa cum obisnuieste sa-i alinte cu duiosie - transforma cele 3 cuvinte magice din "Binele invinge intotdeauna!": un substantiv, un verb si un adverb de timp, dintr-o iluzie efemera a secolului XXI, intr-o convingere a realitatii. Conditia sine qua non este sa il intalnesti. Dupa, iti vei dori sa stai cat mai mult in preajma sa si sa il cunosti. Intr-un moment socotit TABU de unii, am curaj sa vorbesc despre un OM de sorginte neasemuita, un smarald unic in felul sau, atat de luminat de bunatate, rabdare, intelepciune! Are o capacitate subtila de a-si continua calea povestii de viata, chiar daca au fost momente in care umilintele ce i-au fost adresate au sarit de la cel mai inalt etaj al inumanului. Este un invingator prin curajul perseverent aratat in fata nedreptatilor. Este OM: isi iubeste profesia de medic de mai bine de 45 de ani modesti, cu aceeasi masura cu care alina suferinia copiilor. Un artist desavarsit in sala de operatii, un chirurg cu experienta in toate palierele domeniului CHIRURGIEI si ORTOPEDIEI PEDIATRICE. Pentru domnul dr. Popovici Anton Teodor din Iasi, intreaga existenta umana sta sub semnul cuvintelor: MUNCA = CINSTE = OM = PROGRES = CIVILIZATIE. 


“Oamenii au nuante diferite” 


Un om-pasare, al carui zbor desavarsit a mai fost intrerupt si de pietre grele, dureroase. Un om care nu inceteaza sa spuna tuturor si sa creada in ideea ca Binele invinge intotdeauna!: “Daca te intreaba cineva daca l-ai intalnit pe cel mai fericit om din lume, sa-i spui de mine. Eu sunt cel mai fericit, dar si cel mai nefericit om… Omul cu viata chinuita este Doctorul Iepuras“. Acestea au fost cuvintele pe care mi le-a incredintat in decursul convorbirii secunde. De altfel, mi-a marturisit ca diminutivul “iepuras”, ce ii este atribuit si in momentul actual cand acorda consultatii, a aparut in timp, ca un alint al copilului bolnav, in a suporta mai usor durerea ortopedico-chirurgicala. Este uimitor sa observi, sa simti atata bunatate, respect, iubire pentru semeni si profesie, atata optimism si blandete, intr-un singur om. Ofera neconditionat consultatii copiilor si nu accepta compromisurile, considerand ca “sanatatea este un domeniu cu oferta totala, fara a astepta si a dori recunostinta.” Aproape ca nici nu l-am privit in decursul celei de-a doua intrevederi, de la Libraria ceainicelor aburinde


Despre fiinta aceasta valoroasa aflasem, de la un coleg de breasla binevoitor, ca este un artist cu suflet cald in sala de operaiii. De fiecare data cand vorbesc cu Dr. Iepuras particip la un dialog al cuvintelor intelepte. Dumnnealui imi spune, cu zambetul sau blajin, neobosit ca asta se datoreaza faptului ca este uns cu toate alifiile, adica are experienta. Il priveam la un anumit interval de timp, stabilit de necesitatea rostirii urmatoarei intrebari , dornice de a primi un raspuns. E esential sa marturisesc ca mi-as fi dorit sa pot inregistra cu un mecanism ultraperformant, de la momentul intrarii noastre in ceainaria care citea, parca, in inimile celor ce intrau povesti de viaia , asezarea la masa cuvintelor, gesturi, emoiii, pauze de priviri, zambete si pana la idei nespuse, nedeclarate, si asta pentru ca ideile stau la rand. Cand aveam pixul in mana, simteam ca pot nota orice cuvant, orice expresie a fetei, orice detaliu din incapere, astfel incat randurile acestei convorbiri sa fie asa cum le-am receptat, eu insami, de la sursa. Cu toate ca nu l-am privit de mai multe ori, privirea mea rasfoia activ atat omul - prezent acolo, aaezat in stanga mea, cat si rememorarile sale. ”Sunteti o fiinta rara!”, am rostit cu o nuanta de curaj, preluata chiar de prezenta Dr. Iepuras. Aveam in faia mea o opera de arta, o nestemata, o carte vie, o carte cu suflet si nu stiam cum ar fi cel mai potrivit sa reactionez, cum sa-mi exprim cu subtilitate admiratia, cum sa raman obiectiva, echidistanta, stiind ca macar o picatura de subiectivitate va ramane acolo. “Nu mint, nu fur niciodata, castig intotdeauna!” M-a intrebat, la un moment dat, despre ce imi doresc sa scriu: despre drama unei istorii trecute (sau drama trecutului), despre figura unei personalitati sau despre o viata chinuita… Iar eu nu pot trece peste semnificatia unei vieti chinuite fara sa extrag a ei sclipire diamantina de durata… Cred ca vi s-a intsmplat, fie si pe furis sa zariti, sa patrundeti in fasii de povesti recompuse, reasamblate dupa ce si-au spus oful, cu sau fara batista din apropierea ochilor martori. Sa cunoasteti dramele oamenilor buni, care au daruit, au iubit sincer si frumos, au ajutat semenii si, drept rasplata li s-au pus piedici in toate incheieturile devenirii, pentru a intarzia si anula rezultatul muncii asidue. Apoi, au fost marginalizati, asezati pe marginea prapastiei. Cine mai stie ce s-a intamplat cu ei? Nu pot sa nu schitez o jumatate de surss zvacnind a puncte de ironie cand ma intreb: dar oare cine i-a cunoscut cu adevarat? cine a indraznit sa-i cunoasca, lasand cat mai departe prejudecatile si critica? Cine s-a oprit intr-o zi, pe o strada obisnuita, pentru a le privi munca din suflete? Cine le-a odihit, macar cu dorinta de a le sti versiunea despre viata lor, sufletele aceastea bune, calde, umane, obosite in adancurile inimii?… Sa revenim la povestea pe care am inceput-o impreuna, de altfel. “Conduita, in medicina, urmeaza intotdeauna ideea unei maxime alerte, chiar daca pacientul are cea mai simpla sau cea mai grava afectiune din lume.” “Omul serios nu are, in viata lui, de ce a se plange!”, continua d-nul dr. Popovici cu o seriozitate aparte, pe care, de altfel, o poti citi in ochii lui, ce se aseamana cu doua boabe de afine scanteind de prea-plinul albastrului. L-am intrebat ce crede despre vartejul aparentelor si daca are o strategie proprie in a cunoaste fata reala a oamenilor. Despre omul mascat din noi insine care joaca un rol si despre cum e cumpatat sa se comporte un om cu celalalt, tot om, considera ca: ”Lectia oamenilor este negativa, oricat de bine le faci. In arta vietii, incepi sa-ti dai seama si, treptat, ii excluzi pe cei negativi. Daca nu alegi sa-i excluzi, ar fi ca si cum, in cunostinta de cauza, ai oferi margaritare in fata porcului. Dar oamenii nu sunt numai buni si rai, pozitivi si negativi, darnici si egoisti. Ei au nuante diferite. Cred ca tot ce este rau si negativ, poate fie educat. Orice fiinta umana, chiar si cel mai mare raufacator, tot are o farama de bunatate care, prin educatie si rasplata/pedeapsa, poate fi dezvoltata in detrimentul procentajului raului. Omul sa fie cu cel de langa el, cu celalalt-strainul, in relatie de egalitate totala, adica de respect. Si nu este greu. Din contra, este o datorie, o onoare. Aici intervine stofa persoanelor respective.” 


“As alege tot medicina, pentru ca viata mea este o dorinta care priveste nu doar inspre aspectele personale, ci si la starea de sanatate a semenilor” Cum ar fi traseul daca ar putea intoarce acele timpului intr-o anumita zi, dar si daca si-ar mai dori tot medicina in suflet, in randurile ce urmeaza: “Toata viata este plina de schimbarea macazului, cu evolutia ulterioara care difera. Evoluam. In concluzie, datorita hazardului, destinului. Da, as alege tot medicina, pentru ca viata mea este o dorinta care priveste nu doar inspre aspectele personale, ci si la starea de sanatate a semenilor. De aceea, am incercat ca drumul meu in viata sa fie cat mai calitativ. Consider ca intotdeauna am urmat drumul corect, chiar daca am fost acuzat de multe aspecte intrucat am dorit sa efectuez numai lucruri bune pentru umanitate si abia la urma, pentru mine. De la profesia de medic am invatat ca bunatatea si curajul sunt absolut necesare pentru daruirea totala. Conduita, in medicina, urmeaza intotdeauna ideea unei maxime alerte, chiar daca pacientul are cea mai simpla sau cea mai grava afectiune din lume. Pentru el, boala este boala si, in anumite circumstante, poate deceda din cea mai simpla afectiune sau poate supravietui din cea mai grava boala.” 


Majoritatea tinerilor care ravnesc la o cariera in medicina, se gandesc , mai cu seama la atmosfera relaxanta a garzilor. Ei primesc un mesaj acum in acest sens. In cadrul acestui itinerar al semnelor de intrebare care primesc intotdeauna raspunsuri la momentul adecvat, chirurgul marturiseste ca:”La inceput, faceam 25 din 30 de zile ale lunii doar garzi. Apoi, au urmat ani intregi in care am fost medic de noapte pe salvare. Cand toata lumea dormea, eu examinam circa 30 de bolnavi, fata de care nu aveam voie sa gresesc in nici un fel. Altfel, “iesea mortu’”. In cadrul operatiilor am fost copilul clinicii, urmasul clinicii. Intram in sala de operaiii uneori si continuam 48 de ore, adica doua zile si doua nopti, cu mici pauze, atat cat sa pot sa respir. Viata a fost chinuita, pentru ca a fost cu daruire totala. N-am dorit pentru mine nimic personal, iar activitatea avea stresul total in a nu gresi niciodata nimanui. In educatia medicala, ca si in pedagogie, trebuie muncit 24 de ore din 28 de ore, adica oricand si in totalitate, pentru a fi cat mai bun pentru tine, pentru a nu gresi, pentru a nu-ti permite sa gresesti vreodata.” 


Iar ca maxima spre perfectiune, domnul doctor subliniaza importanta colaborarii dintre medici pentru reusita unui caz. ”Ce stiu eu, bine. Ce nu, cautam un alt doctor pe moment, pentru a salva pacientul si a nu-l pierde. Medicina este enorma si nu mai poate incapea intr-un singur cap de doctor. Si cel mai greu este sa stii ce nu stii, de fapt.“ In timp, diminutivul “Iepuras” s-a contopit cu mine, in diferite nuante de exprimare” Semnificatia juramantului lui Hipocrate are, in vedere, in acceptia sa, relatia profesor-discipol. Astfel, mai tata iti este profesorul in medicina decat tatal tau. Discipolii sunt ca si copiii proprii pe care ii inveti si ajuti si le dai drumul sa zboare spre inaltimi pentru a fi de miliarde de ori mai buni decat pedagogul lor.” 


Rosteste cuvintele “modelul profesorului” si “constiin?a” cu aceeasi convingere a vietii care apare in fiecare zi, luminand striatiile curcubeului si a ploii, in egala masura. Si gratie lor, binele invinge, soarele apare intotdeauna: ”Modelul de profesori universitari pe care l-am avut (ex: prof. Vita de la sectia de boli contagioase, prof.Gavrilescu de la maternitate, prof. Dobrescu de la dermatologie) nu tine cont de tipul de specialitate in care erau formati, pentru ca adevaratii medici sunt creatori de generatii. Despre constiinta acestei profesii pot spune ca doctorul fara constiinta este un criminal, omoara oameni voit sau nevoit. Moartea unui bolnav nu poate fi echivalata niciodata, nici cu toti banii din lume, pentru ca o viata dispare.” 


Finalul materialului il surprinde, printre picaturi de lumina, tot pe diminutivul Iepuras, despre care mi s-a mai spus ca: ”Iepuras nu doar ca este un alint al copilului bolnav, pentru a suporta mai usor afectiunea care, pentru el, este o drama ortopedico-chirurgicala. In timp, situatia s-a schimbat si acest cuvant s-a contopit cu mine, in diferite nuante de exprimare, ca de exemplu:”Mai, Iepurila” venit de la un copil de 7 ani, in timp ce ma targuiam cu el cum sa-l lamuresc ca e necesar sa-l reexaminez-de aceasta data la control. Pentru ca deja il operasem si lui ii ramasese in minte ca nenea Iepuras i-a facut rau.” 


Aceasta informatie le este destinata celor care, dintr-un motiv sau altul, doresc sa reia legatura cu domnul doctor: in prezent, realizeaza garzi in cadrul departamentului Chirurgie generala, la Spitalul Municipal de Urgenta "Elena Beldiman" din Barlad. 


A consemnat: Stefania Argeanu, studenta, anul III, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, (Univ. Al. I. Cuza), Specializarea Psihologie

.

CRISTI16:23 / 25.02.2015Suntem intrutotul de acord cu cele relatate, deoarece il cunoastem si in plan personal. Cautati si veti afla adevarul al acestei conduite exemplare de profesionist si om de omenie in medicina ultimilor 50 de ani, din Iasul nostru, din tara noastra.
Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate