| Acum niște ani |
| 25 aprilie 2024 |
|
|
|
| Eminescu în vizită la Bojdeucă |  | | (Istorie) | "Cand venea cu trenul la Iasi, desi-i sfaraiau calcaile dupa Veronica Micle, "badia Mihai" lua birja din gara si se oprea in rapa Ticaului la prietenul mai varstnic Ion Creanga. Acolo avea povestitorul cel voinic si matahalos, cu limba ca melita, o casuta cu ferestrele cat palma, numita bojdeuca. |
Ei, si in ziua aceea de arsita, cand musafirul isi lasa gentile pe carare, langa izvor, ocolind cerdacul foind de mate, ce-mi aude in spatele bojdeucii?
-Bal - bal - bal... Ce era? In butoiul cel mare, plin ochi cu apa, ieseau bulbuci de parca acolo era afundat un hipopotam. Deodata, din butoi a iesit capul lui Creanga, ce nu stia de sosirea oaspetelui... Facea baie raspopitul si se visa intr-o bulboana din Ozana.
-Badie Mihai! Tu erai? Se lovi el peste gura si pleoscai: ptiu - ptiu, mai Nica, bot cu ochi, ca era sa-ti crape inima de spariet! Ce surpriza! Domnul Eminescu!
-Chiar el! In carne si oase badita Creanga din Humulesti. Imi fierb straiele pe mine, ma strange papionul! Mare naduseala la Iasi!
"Hipopotamul" iesi destul de sprinten din butoi, acoperindu-si goliciunea c-un stergar lung, inflorat.
-Pai ce mai astepti, badie Mihai? Haide hustiuliuc in butoi! Sa te racoresti degraba, drumetule! Valelica, ce bucurie mi-ai facut! Cat te-am asteptat sa vii, poete, dar... Besteleu festeleu, ca nu pot striga valeu, si cuvantul s-a dus ca fumul in sus, si de venit n-ai venit... Cum ti-am scris...
-Ba am venit, Nica din Humulesti. Si-am sa intru in butoi, ha, ha!
Mihai, ajutat de poznasul grasan care hohotea zgomotos si-a aruncat hainele stramte de Bucuresti si hustiuliuc in butoi, bucurandu-se de apa ca-n vremea copilariei. Il stropea pe Creanga, ce se asezase pe scäunel, cu lopatica de scarpinat in mana.
-Domnule Eminescu, matale erai!? Casca ochii cat cepele tiitoarea Tinca, aparuta din gradina. Credeam c-a turbat ghiujul meu Nica... Toti se zguduiau de ras, razbit cu ecou pana in dealul Ciricului.
-Lasa vorba, Tinca - Tincuta, si scoate niste stacane cu vin de Sorogari, ca tare-i sete musafirului.
-Iti arde si tie gatita, omule. Ai arsita la limba. Dar musafirul o fi flamand. Pai am colac proaspat, fasole facaluite, si carnati din gavanos.
-Asa da, coana Tinca! Zambea pofticios, din butoi, Mihai. Vom manca precum boierii din vechime.
Nu peste multa vreme, cand randunelele ciripeau prin cuiburile prispei, Tinca aseza pe masa butucanoasa din cerdac, acoperita cu prosop de in, un colac ochios, cani cu vin rece din zamnic, strachini cu carnati aruncati peste fasole facaluite, stropite cu ceapa rumenita. Se bateau calicii la gurile lor, tot inbucand cu lingurile de lemn si potolindu-si setea din cele ulcele pantecoase. Lui Creanga i-a aburit nasul de pofta si de placere, hapcaind ca Flamanzila, fara sa mai rosteasca un cuvantel.
-Coana Tinca! Indrazni poetul intr-un tarziu, cand burtile erau umflate. Rogu-te un lucru. Uite un pumn de parale, pentru birja si bunataturi. Dute si cheam-o aici pe doamna Veronica.
-M-oi duce, coane Mihai, cum m-am dus si alta data. Ca citesc in ochii mataluta un dor neastamparat... ''
foto: Giorgio Roth
Cam asa se desfasurau, dragi cititori, intalnirile celor doi prieteni... Eminescu il cunoscuse pe invatatorul Ion Creanga in vremea cand era revizor scolar. Dupa G. Calinescu, s-au vazut intai la crasma Bolta Rece (existenta si astazi). Atunci in toamna lui 1875, erau atrasi de izul vinurilor curate de poloboace, baute cu ulceaua de pamant pastratoare de aroma... In hrube, dupa ce Creanga si-a dezlegat basmaua diaconeasca de snoave si zicatori populare, spre deliciile cu lacrimi ale poetului, s-au hotarat intr-o uitare totala de sine sa mearga la Junimea. Asa l-a adus Eminescu pe Creanga in casa Pogor. Prima povestire " Soacra cu trei nurori" a aparut la 1 octombrie 1875 in "Convorbiri literare".
In bojdeuca din Ticau, poetul a locuit mai intai, cand era revizor scolar, dar si mai apoi, in multe randuri. Mihai l-a indemnat pe Ion sa puna pe hartie povestile, povestirile si amintirile din copilarie... Tot impreuna cutreierau imprejurimile de la Ciric, Aroneanu si Sculeni, ori mahalalele Iasilor din Pacurari, Tatarasi, pana la hanul Trei Sarmale unde clientii dornici de bautura primeau gratis cate... trei sarmale moldovenesti. Altadata, fugeau cu birja tocmai in Targusor, dupa bariera, la Crasma lui Taru, dimpreuna cu Zahei, fratele humulesteanului.
Tolaniti pe iarba - povestea mai apoi Tinca - puneau de le cantau doi tigani zdrentarosi, unul cu scripca si celalalt cu cobza, cantecele glasuite altadata de catre Barbu Lautaru'. Mancau cu pofta friptura cu mamaliguta. S-apuca sa cante si poetul, care avea un glas dulce de-ti dadeai si camasa sa-l asculti. Mai ales ii placea sa cante " Frunza verde baraboi, Durduleana mai"... De aceea, cand Eminescu se muta la Bucuresti, invatatorului Ionica i se frange inima de urat si amareala, trimitandu-i scrisori induiosatoare: " Badie Mihai, nu pot sa uit acele nopti albe cand hoinaream prin Ciric si Aroneanu, fara pic de ganduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Iasul nostru uitat si parasit de toti"... " Badie Mihai, ce-i cu Bucurestiul, de ai uitat cu totul Iasul nostru cel oropsit? Veronica a fost azi pe la mine, si mi-a spus ca si cu dansa faci ca si cu mine. De ce? Ce rau ti-am facut noi? De Craciun te asteptam sa vii. Tinca a pregatit de toate si mai ales "sarmalele" care tie iti placeau foarte mult"...
Dar si Creanga, atunci cand pleca la Bucuresti, tragea in gazda la... Mihai Eminescu, de se intrebau toti cum se explica prietenia nezdruncinata dintre cei doi scriitori...
Cica un junimist l-a intrebat odata pe Eminescu:
-Ce vorbesti tu tot timpul cu Creanga?
Stiti ce-a raspuns?
-Vorbim si noi ce ne trece prin minte...
foto: Giorgio Roth
sursa: http://personaggio2.blogspot.ro/
| |
robert14:25 / 15.01.2014Super |
|
|
|
|