|
A urmat, la Bucuresti, scoala primara, liceele “Sf. Andrei” (1939 – 1948) si “Gh. Sincai” (1948 – 1951), unde a frecventat clasele X-XI la seral, in paralel cu o scoala profesionala (1950 – 1951), devenind si strungar calificat.
S-a inscris apoi la Facultatea de Filologie, sectia Limba si literatura romana, a Universitatii din Bucuresti, pe care a absolvit-o in 1955.
Dupa absolvire, a lucrat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatura si Arta (1955 – 1960) si la Editura pentru Literatura Universala (1961 – 1964) si la revista Luceafarul (1964 – 1965). A fost, totodata, secretar literar si director adjunct la Teatrul “Barbu Delavrancea” (1967 – 1969), dar si muzeolog la Muzeul Literaturii Române. Intre anii 1973 si 1989 a fost secretar la Uniunea Scriitorilor din România, iar intre anii 1990 si 1991 a fost director al Teatrului Mic din Capitala.
A fost senator in legislatura 1990 – 1992 si membru in Consiliul National al Audiovizualului intre anii 1994 si 1998.
”Pentru mine, literatura nu e ca si cum m-as duce la slujba. M-am dus insa la slujba ani buni, imi cistigam piinea, semnam condica. Dar nu am considerat niciodata scrisul o meserie. E o placere! Nu cer sa-mi dai bani ca beau cafea sau ca maninc o prajitura. La fel de dezinteresat sunt si in ceea ce priveste scrisul!”
"In legatura cu lipsa de instructiune. Singurul dezavantaj al celor care stiu carte si se exprima corect gramatical este ca ajung, fara sa-si dea seama, sa nu mai stie ce-i corect. Omul care stie ca nu se pune virgula intre subiect si predicat, care stie cand se scrie «mi-au» cu cratima si cind «miau» ca pisica, ajunge, poate, sa spuna, la un moment dat, «ei este multi». Exagerez… dar presiunea majoritatii agramate este mai mare decit rezistenta."
"Literatura originala – poezie, proza, dramaturgie – au scris multi, mai bine sau mai prost. Eu sint unul dintre ei. Cine garanteaza ca peste 100 de ani, daca viitorul omenirii va exista, lumea o sa se bata pentru un volum de poezii al lui Romulus Vulpescu? Nicolae Manolescu nici nu m-a inclus in «Istoria literaturii» sale, dar sint si absente care onoreaza. Lumea insa – sper – va vrea sa citeasca si peste 100 de ani si Rabelais, si Jarry, si Villon. Si atunci nu-i mai bine sa exist prin ei? Nu e problema sa durez eu, ci sa dureze ei! Sa aiba cine sa-i citeasca nu mai e problema mea. De-aia spun eu ca literatura n-o face numai scriitorul…"
In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramine un desert de disperare.
Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne rasucim pe-un asternut posac,
insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;
Ne pomenim prea goi intr-un tirziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.
In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramine un desert de disperare.
In fiecare zi - Romulus Vulpescu
sursa: evz.ro; Q Magazine; adevarul.ro, jurnalul.ro; wikipedia.ro
sursa foto: jurnalul.ro .
|