Daca in Orasul luminii (miniroman in douasprezece capitole) cititorul avizat poate recunoaste o perfecta continuare in contemporaneitate a romanului bulgakovian Maestrul si Margareta, intesata de observatii muscatoare la adresa cetateanului abrutizat, dependent de televiziune, celelalte povestiri constituie fabule aluzive care il poarta pe cititor, cu mic, cu mare, in lumea literaturii pure, fara a-l lipsi totusi de ingredientele obisnuite ale povestirii electrizante. Astfel, doua surori batrâne intineresc, devenind adolescente si trecand prin peripetii dublate de problematica justificarii transformarii, regine si printese cu calitati neobisnuite tin cititorul cu sufletul la gura atunci cand ajung in situatii comune si sunt nevoite sa faca fata vartejului unei vieti marcate de publicitate si goana dupa valori materiale, iar personaje extraordinare coboara pe pamant (o Preafrumoasa Elena se intrupeaza din spuma marii) pentru a pune in contrast elementele vietii actuale si magia uitata a naturii (dar si a fictiunii) de odinioara.   

In acest ansamblu bine inchegat, textele respira nostalgia naturii si a copilariei, rautatea pasnica a unei autoare pe deplin stapane pe condei (si cu o imaginatie calma si profunda), dar si magia unor peripetii aparent fara nimic iesit din comun, sub care se pot ghici elemente ale unei vieti cotidiene din care fantasticul pare sa se fi evaporat. Astfel, vraja textelor Liudmilei Petrusevskaia ramane intiparita in memoria cititorului asemenea basmelor copilariei, dar exercitand efecte diferite asupra acestuia, in functie de varsta: speranta pentru cititorul trecut de prima tinerete, revelatie pentru cel tanar, uimire si bucurie pentru copil.