Pe 3 octombrie, de la ora 20.00, in fata unei sali pline, Herta Muller a participat la o discutie moderata de traducatorul si poetul Ernest Wichner, alaturi de un alt invitat, scriitorul Ion Vianu. Una dintre cele mai inedite marturisiri pe care autoarea le-a facut a fost aceea ca titlul volumului sau ”Omul este un mare fazan pe lume” i l-a inspirat o expresie pe care a auzit-o in Romania, de la o gospodina suparata ca barbatul ei venise beat acasa si era sa dea foc bucatariei. 

Legat de celebritatea sa pe plan international, Herta Muller a precizat: "Nici nu stiu daca sunt celebra, ce e asta? Pentru mine este pur si simplu ceva abstract. Sunt lucrurile care sunt in afara mea si se intampla ca reactie la lucrurile pe care le-am facut. De fapt, nu eu sunt celebra, daca e ceva atunci sunt cartile. Nu ma simt eu, nu e la adresa mea. Cateodata trebuie sa suport aceasta idee falsa, gresita.”

Intrebata de Ion Vianu daca este literatura terapeutica, daca vindeca, scriitoarea stabilita in Germania a recunoscut: “Nu se poate controla ce poate face o carte cu noi. Poate tot ce e frumos e terapie. Dar, in arta, ceva e frumos daca si doare.”

Herta Muller

Mircea Cartarescu si terapia prin scrierea de jurnale

Pe 5 octombrie a venit randul lui Mircea Cartarescu sa se intalneasca cu cititorii de la FILIT. Intr-o discutie pe un ton relaxat cu scriitorul si jurnalistul Cezar-Paul Badescu, care in prezent ii este prieten si pe care l-a ajutat, in perioada in care frecventa Cenaclul Facultatii de Litere, sa debuteze, Mircea Cartarescu a vorbit despre pierderea pe sine in literatura si despre regasirea prin literatura. Autorul unor volume ca "Nostalgia", "Levantul" , "Travesti", "Orbitor", "De ce iubim femeile", "Jurnal" este convins de faptul ca fara literatura nu isi poate imagina propria viata. “Literatura este ca lancea lui Ahile, cu varful raneste si cu partea cealalta vindeca", crede el, intrucat scriind te intalnesti cu tine insuti, iar "intalnirea cu tine insuti e cel mai teribil lucru care ti se poate intampla."

Mircea Cartarescu a recunoscut, de asemnea, ca are perioade cand se izoleaza, se rupe de tot, nu se mai uita la televizor, pentru a fi doar el cu propria literatura, cu proprii demoni, pentru ca, in momentul in care te apuci de scris o carte, ti se pare singura carte de pe lume: “Scriu o carte, ma chinuie atat de tare, incat nu ma mai intereseaza altceva, nu ma mai uit la TV, doar la Dr.House, din cand in cand.”

In ceea ce priveste genurile literare abordate, scriitorul si-a intarit, in primul rand lui insusi, convingerea ca jurnalul este gel mai important gen pe care il abordeaza. "Jurnalele iti absorb otrava din trup", iar literatura e un organ al celui care scrie, s-a confesat Mircea Cartarescu publicului de la seara FILIT.

Pentru ca Cezar-Paul Badescu a dus discutia si intr-o zona a diverstismentului, Mircea Cartarescu nu a putut ascunde ca si-a facut de doua saptamani cont de Facebook, pentru a vedea daca gaseste acolo si altceva, in afara de poze cu pisici. 

La finalul serii, din sala plina multi au fost cei care si-au dorit un autograf de la Mircea Cartarescu, asa ca s-a stat la coada in foaierul teatrului pentru un schimb de impresii cu acesta.

Mircea Cartarescu

Norman Manea si limba ca patrie

In ultima seara a Festivalului International de Literatura si Traducere de la Iasi (FILIT), pe 5 octombrie, publicul s-a putut intalni cu unul din cei mai tradusi scriitori romani aflati in exil, Norman Manea, stabilit din 1986 in America. 

Avand origini evreiesti, autorul unor carti ca  „Noaptea pe latura lunga", „Captivi", „Atrium", „Primele nopti", „Cartea fiului", „Zilele si jocul",  „Anii de ucenicie ai lui August Prostul",  „Octombrie, ora opt", „Pe contur", „Plicul negru",  „Despre clovni: dictatorul si artistul", „Intoarcerea huliganului",  „Plicuri si portrete", „Fericirea obligatorie", „Vorbind pietrei", „Variante la un autoportret", „Vizuina", „Laptele negru", a experimentat de timpuriu si deportarea si exilul. De altfel, acesta a spus, la un moment dat: “Am avut un traseu existential complicat. Primul meu exil a fost la 5 ani. In 1945, ma consideram un batran de 9 ani. Eu la 9 ani nu eram evreu, dar am devenit prin contributia celorlalti."

Bun prieten cu scriitorul Philip Roth si cu poetul american care i-a fost si invitat la seara FILIT, Edward Hirsch, Norman Manea nu considera America o tara perfecta, tocmai pentru ca “un stat democratic nu e un stat perfect, e un stat profund imperfect, ca omul insusi”, insa nu isi poate imagina harta lumii fara existenta sa. Pentru sine, geniul american consta exact in acea trasatura pe care multi o contesta, capacitatea de a simplifica, de a nu complica lucrurile in exces, asa cum fac europenii.

Nu este de acord cu implicarea Statelor Unite in atatea conflicte internationale si este convins ca daca alesii s-ar consulta cu intelectualii, acestia i-ar sfatui sa stea deoparte. Dar, intelectualii nu prea sunt chemati la foarte multe dezbateri. “In epoca noastra intelectualul este inlocuit de vedeta de cinema", crede acesta.

Cele mai mari regrete ale omului Norman Manea sunt ca nu a venit la inmormantarea mamei, ca nu a plecat din tara cand ar fi vrut ea si ca nu a fost nici la inmormantarea tatalui, la Ierusalim. Este constient de faptul ca vor fi ingropati in trei locuri diferite din lume: el in America, langa prietenul sau Philip Roth, pe care il doreste parter de dialog si dupa moarte, mama in Romania, iar tatal in Israel.

Insa, cat mai poate, vine frecvent in tara, la mormantul mamei si nu isi uita nicioadata adevarata patrie, limba romana. “Deposesia de limba a fost socul cel mai puternic cand am plecat. Cand am ajuns pe Otopeni, am avut senzatia ca in schimbul pasaportului mi s-a taiat limba”, isi aminteste Manea.

La finalul serii, si Norman Manea si-a pus autograful pe cartile cumparate de catre cei care au vrut sa il aiba in biblioteca si sa isi aminteasca, de fiecare data cand vor deschide acele carti, ca intr-o seara de toamna a anului 2014, la Festivalul International de Literatura si Traducere de la Iasi l-au privit in ochi si i-au urmarit mana cum scrie.

Norman Manea