|
Miza si miezul acestor realitati o regasim in biografia, detaliile legate de cladirile in care a functionat biblioteca pana sa existe locatia actuala. Astfel la 17 decembrie 1950 a fost inaugurat sediul Bibliotecii Romane din Freiburg in Zasiusstr. 39, in locuinta lui Virgil Mihailescu. Dupa doar cativa ani, in 1956 „cand proprietarul locuintei inchiriate de familia Mihailescu ajunge la concluzia ca greutatea cartilor bibliotecii ar putea sa puna in pericol structura de rezistenta a cladirii, Virgil Mihailescu este invitat sa se mute”. [2]
Virgil Mihailescu a lansat, in situatia creata, un apel pentru colectarea de fonduri in scopul achizitionarii unui nou local: „folosim prilejul pe care ni-l ofera comemorarea a sapte ani de activitate a Bibliotecii de la Freiburg spre a pasi la realizarea unui gand, care ne munceste de mult: contruirea unei Case de cultura romaneasca. Dorim ca spiritul de creatie care s-a degajat din intreaga activitate culturala a Bibliotecii de la Freiburg sa se concretizeze printr-un local propriu, care in acest vechi oras cultural de sinteza a spiritului german-latin, sa constitue un simbol de fapta romaneasca[...] insufletiti de asemenea ganduri curate, ne adresam tuturor romanilor si strainilor care sunt prieteni ai neamului nostru, fara deosebire de credinta politica sau confesionala. Lor le cerem sprijinul moral si material prin punerea unei caramizi la aceasta ctitorie romaneasca [...] Dati-va obolul pentru Casa Culturala de la Freiburg”. [3]
In acele conditii prezentate, printul Nicolae cumpara cladirea din Freiburg din Mercystrasse nr. 24 pe care o va pune la dispozitie pentru mutarea si inaugurarea in acest nou sediu al Bibliotecii. Chiria imobilului in care biblioteca a functionat a fost achitata de asociatia Caritas. [4] In aceasta casa din Mercystrasse nr. 24, biblioteca isi va desfasura activitatea timp de 13 ani: „era o cladire impunatoare.
La parter erau sase camere mari si luminoase, foarte potrivite pentru o biblioteca, precum si un subsol sanatos, unde se puteau organiza chiar sectii si depozite. Asociatia „Caritas” si directorul ei de atunci, regretatul Martin Vorgrimler – care a fost intaiul presedinte al Cercului de prieteni al Bibliotecii si in ale carei atributii intrau si problemele refugiatilor din Est – au aratat o adanca intelegere pentru cauza romaneasca; el a fost cel care dispus ca Asociatia sa preia plata chiriei imobilului, fapt pentru care Biblioteca ii pastreaza o nestearsa recunostinta”. [5]
In 1964 reprezentantii Bibliotecii Romane din Freiburg au obligatia sa-si caute un alt sediu deoarece printul Nicolae, in calitate de presedinte al Fundatiei de cultura romaneasca „someaza biblioteca sa-si caute un nou local pana la data de 30 septembrie 1964”.[6] Astfel Virgil Mihailescu, in august 1964 „reia initiativa colectarii de fonduri in vederea achizitionarii unui local propriu (Fondul Casei Culturale) si lanseaza un nou apel public”. [7]
In acest scop in 1965 a fost lansat primul apel care a fost semnat de reprezentantii exilului romanesc: „monseniorul Octavian Barlea, Virgil Buescu, Antoaneta Bodisco, George Cioranescu, I.G. Dimitriu, Mircea Eliade, I.V. Emilian, Virgil Ierunca, Petru Iroaie, Monica Lovinescu, Eugen Lozovan, J.N. Manzatti, Constantin Papanace, Mircea Popescu, Vasile Posteuca, George Racoveanu”. [8]
Conform lui Florin Manolescu la 29 octombrie 1970 se perfecteaza cumpararea cladirii din Freiburg, Uhlandstrasse 7, sediul de pana astazi al bibliotecii: „potrivit actului de vanzare-cumparare, refugiatii romani au contribuit cu suma de 86 000 DM, statul vest-german cu 200 000 DM, iar restul de 140 000 DM a fost completat printr-un imprumut contractat de institutie”.[9]
Din sursele lui R. Apostol se retine urmatorul aspect ca „dupa multe cautari si demersuri Maria Mihailescu, sotia directorului bibliotecii, a descoperit localul cladirii actuale ale Bibliotecii Romane din Freiburg [...] care adaposteste azi Casa Culturala Romana, Institutul si Biblioteca in Uhlandstrasse nr. 7, aproape de frumosul rau Dreisam si de dealurile cu paduri si brazi, uneori albastre ca inserarea de iarna, alteori negre, acel negru specific care a dat numele intregii regiuni: Padurea Neagra. Prin curtea cladirii curge unul dintre acele multe Bächlein, paraiase cu albii pietruite si ape limpezi care alearga prin rigolele anume sapate in strazile Freiburgului, botezat de Virgil Mihailescu, Bistrita”.[10]
Astfel mutarea in noul local s-a incheiat la 7 iunie 1971, iar inaugurarea festiva a avut loc in 1972, cu ocazia Adunarii generale anuale.[11]
Activitatea Bibliotecii Romane din Freiburg se desfasoara de atunci si pana in zilele noastre, in acel local, continuand traditia manifestarilor culturale romane in strainatate.
* Prezentul articol face parte din campania de promovare a proiectului “Comori ascunse la Biblioteca Romana din Freiburg”.
Proiectul isi propune sa evidentieze aportul Bibliotecii Romane din Freiburg la continuitatea spatiului cultural romanesc in Occident si sa atraga atentia publicului asupra importantei exilului, diasporei si cailor europenizarii societatii romanesti actuale. Coordonatorul proiectului este dr. Mihaela Toader, expert in memoria exilului romanesc, impreuna cu George Stefan Nazareanu responsabilul de grafica si Filimon Dumitru Alexandru responsabilul de Comunicare si PR.
Benefiaciarul acestui proiect este Institutul Roman/Biblioteca Romana din Freiburg, Germania. http://www.rumänische-bibliothek.de/. Programul de finantare din care face parte proiectul: „Constantin Brancusi” – Cultura.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni. http://www.dprp.gov.ro/
[1] R. APOSTOL, Biblioteca si Institutul Roman de Cercetari din Freiburg (Istoric), in „Buletinul Bibliotecii Romane”, Vol. (IX) – Serie noua – 1975/1976, Freiburg (Germania) – 1976, p. III.
[2] Florin MANOLESCU, Enciclopedia exilului literar romanesc, Editura Compania, 2003, Bucuresti, p. 84
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] R. APOSTOL, Op. cit., p. 604.
[6] Florin MANOLESCU, Op. cit. p. 85.
[7] Ibidem, p. 85.
[8] Ibidem.
[9] Ibidem.
[10] R. Apostol, Op. cit., p. 621.
[11] Florin MANOLESCU, Op. cit., p. 85.
.
|