ONG-ul Arta nu mușcă, cu susținerea Metrorex, vă oferă o săptămână muzicală în cadrul ediției a III-a a proiectului „Festivalul de muzică clasică la Metrou”, ce își propune să ofere clipe de relaxare călătorilor, ajutându-i să evadeze din monotonia cotidianului și, de asemenea, să promoveze tineri artiști români, adăugând valoare culturală unui spațiu public important, metroul din București.

Peroanele celor mai tranzitate stații: Piața Unirii 1, Piața Unirii 2, Universitate și Piața Victoriei 1 vor deveni „săli de spectacole”, în perioada 10-14 noiembrie 2014, în intervalul 17:30-19:00, prilej cu care vă veți delecta cu o serie de concerte de muzică clasică, susținute de către tineri artiști de la Opera Română sau studenți și masteranzi ai Universității Naționale de Muzică. Nu vor lipsi nici momentele artistice inedite, precum: desen, pictură, ilustrație, salsa, dans contemporan sau, în premieră, balet clasic.

Ca noutăți față de edițiile precedente, vom include difuzarea unui program de muzică clasică prin plasmele de la metrou, în perioada 03 – 30 noiembrie 2014, o oră dimineața, de la 07:30 la 08:30, și o expoziție foto post-proiect cu cele mai emoționante expresii ale spectatorilor, între 24 noiembrie și 8 decembrie 2014, în stația Unirii 1.

 
 

Parteneri: Banca Românească, Schwarzkopf, Borsec, F64, Ingenium Media, 24FUN, eva.ro, Blitztv, ele.ro, weart, getlokal, IQads, Ziarul Ring, Urban Things, Editura Litera, Magic FM, Orașul meu, Modernism, 121.ro, Ceasca de cultură, România Pozitivă, B365.ro, Webcultura.  

Arta nu mușcă este un demers socio-cultural din România, ce are ca obiective încurajarea consumului de produse culturale și apropierea publicului de universul creativ, precum și promovarea comunității de tineri artiști din diverse domenii.

 

afis oficial