Celestin Cheran, un debutant publicat de Editura Herg Benet din Bucuresti, castigator al concursului de debut organizat de aceasta in 2014, pare stapan pe o lume ale carei personaje nu se multumesc sa isi injecteze doza zilnica de real, ci evadeaza in fantastic, de cele mai multe ori, pierzandu-si urmele in neantul absurdului. Orice incercare de a le recupera este zadarnica, intrucat asta le este si destinul. 

In “Memoriile Domnului Rosu”, Celestin Cheran scrie un soi de jurnal al zilelor in care ratacim prin aburd, in care indraznim sa ne desprindem de propriul trup si de propria minte pentru a pluti in necunoscut, in nevazut, in nerostit. Personajele sale, mereu altele, sunt legate ombilical intre ele de nevoia de a derapa din universul ingust in care costumul bine calcat purtat la birou, tocurile ascutite care rup ritmul obisnuit al mersului, politetea de la cafea si acel “trebuie sa…” fac legea. Dincolo de asta, sunt total straine unele de altele, dar urmarindu-le parcursul epic, le poti aduna la un loc si reface puzzle-ul fricilor care zac in fiecare dintre noi.

Povestirile lui Celestin Cheran nu incep pe teritoriul fantasticului, au acea doza de realitate care te indeamna sa indraznesti, sa treci la urmatorul nivel, sa vezi ce se ascunde dincolo de ambalajul normalitatii, insa naufragiaza in apele tulburi ale imaginarului. Tanarul scriitor pare sa isi cunoasca bine intentiile, atentia sa la detalii este uneori ingrijorator de necesara, iar recele de gheata al luciditatii se amesteca in scrisul sau cu dogoarea durerii de a simti prea de-a aproape, prea din miezul sentimentului. 

In “Memoriile Domnului Rosu” varsta, statutul social, notiunile de spatiu si timp nu au insemnatate esentiala. Ceea ce conteaza este intersectarea unor lumi care sunt mult mai apropiate una de cealalta decat am fi dispusi sa credem, lumea lui “e firesc sa se intample asa” si lumea lui “cum ar fi daca am sfida firescul”. Este suficient sa inchizi ochii, sa nu iti mai pese de conventii, sa te lasi muscat de indrazneala. 

Celestin Cheran isi pune personajele fata in fata cu proprii demoni, le arunca in cusca lor si ne lasa sa privim intregul spectacol fara sa il cenzureze. Povestirile sale nu au nevoie de un spatiu narativ vast, intrucat reusesc sa cuprinda in cateva pagini, uneori si patru-cinci la numar, tot ce personajele pot stoarce din miezul de absurd acoperit de realitate. Un barbat care se arunca de la etajul 70 si se opreste in caderea, la etajul 50 pentru a bea ceva cu domnul care locuieste acolo, la etajul 30 pentru a cunoaste o femeie singura care canta la violoncel, la etajul 8 pentru a ajuta un batran sa isi ia medicamentele, doi jucatori de snooker perfectionisti ale caror minti se metamorfozeaza pana spre sfarsitul meciului in doua bile de pe masa de joc, bila alba si bila neagra,  un copil agasat de parinti cu repetitiile la vioara, inghitit de un musuroi de furnici si eliberat, astfel, de povara sunt doar cativa dintre “oamenii lui Cheran”, oameni pe care acesta ii naste din imaginatie si franturi de realitate.

Pentru a te misca prin paginile care compun “Memoriile Domnului Rosu” nu ai nevoie de un ghid sau de prea multe indicatii. Fiecare gest, fiecare cuvant rostit te vor conduce catre un final care iti va amesteca starile intr-un cocktail pe care il vei savura pana la fund, chiar daca vei intoarce pagina mai confuz decat te-ai fi asteptat. Prin jocurile de cuvinte care nasc ambiguitati, prin sfidarea rationalului si acordarea unei libertati, destul de generoasa, absurdului, povestirile lui Celestin Cheran iti lasa un gust amar, te fac sa te simti neajutorat, sa te confrunti cu o tristete imuna la orice tratament, sa te gandesti la singuratate, la apropiere si la detasare, dar te prind pana la ultima pagina in latul pe care il arunca. Odata eliberat, vei orbecai o vreme prin propria-ti realitate, fara a-ti gasi locul.