| Dar mai stiu si ca prima regula transmisa de parintii nostri este incapatanarea, vointa, curajul. Ne luptam chiar si atunci cand nu mai exista nici cea mai mica sansa. Nu lasam dusmanul sa preia puterea fara sa spunem nimic. Suntem mandri. Nu abandonam, mai ales la patruzeci si noua de ani. Chiar daca suntem terminati.”
”Rezist stresului scenei, calatoriilor, rutinei hotelurilor, pentru ca sunt sustinuta de publicul pe cate il intalnesc. Alerg intr-o cursa fara sfarsit. Ma duc unde ma cheama iubirea oamenilor. Imi depasesc durerea, imi alin arsura ranilor cu balsamul luminii, cu iubirea efemera si impresionanta a multimilor. Ma intoxic cu concertele, ma lansez in cel mai viu dintre paradisurile artificiale care sunt spectacolul si scena. O parte din mine este anesteziata. Sunt in stare sa nu mai simt durerea. In loc sa incerc s-o imblanzesc, o domin, o controlez si o ascund.”
”Seara cand reusesc sa adorm automatul care am devenit, nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc la fetita care a avut acest vis. Si-a inchipuit ea ca se va implini atata de repede, atat de puternic?”
”Acasa, cand existau motive, nimeni nu-si regreta niciodata soarta. Indiferent de ce a indurat, nu l-am auzit niciodata pe tata spunand: “Sunt zdrobit, mi-e lehamite!”. Atunci cu ce drept m-as plange eu, care am privilegiul de a calatori, de a-mi castiga existenta cantand, eu, care sunt tratata ca o printesa?”
”Nu sunt ranchiunoasa, cu toate ca nu uit. Am prea mult notiunea timpului, a fragilitatii lucrurilor si a fiintelor ca sa-l pierd detestandu-i pe cei care mi-au facut rau.”
”Cand ceva ma agreseaza intr-un fel sau altul, devin mai lucida. Caut intotdeauna sa gasesc o explicatie rationala acestui gen de comportament. Iar daca nu gasesc, incerc sa las deoparte cel putin pentru moment, furia care m-ar putea insufleti. Si apoi, din orgoliu, ma straduiesc sa iert, sa fiu generoasa, sa ma ridic deasupra, in bine, in frumos.”
”Idea pe care oamenii si-o fac despre ceea ce esti din punct de vedere sexual, in particular, in intimitate, nu corespunde niciodata realitatii. Isi proiecteaza propriile fantasme, le arunca asupra ta si, chiar atunci cand incerci sa rectifici, nu te asculta, nu te aud.”
”Transformarile de imagine urmeaza epocile si ratacirile mele. Nu caut in mod special sa raman neschimbata, sunt constienta de importanta modei. Invat de la Charles Aznavour, foarte priceput in a da sfaturi prudente, ca “ atata vreme cat nu esti la moda, nu te poti demoda”. Acest prieten care se pricepe la femei imi recomanda simplitatea distinsa.”
”Acum infrunt vidul. In acea epoca ma sprijineam pe el ca sa capat viteza, si pe urma sa cad mai usor in capcana durerii. M-am spetit muncind, zdrobita de oboseala, ca sa nu mai simt nimic, m-am sfasiat in mii de bucati, m-am risipit pe scena in cele patru colturi ale lumii pentru a indeparta durerea, fara sa reusesc s-o alung vreodata.”
”In cele din urma am spus totul, ca un fel de terapie. Dar n-am vindecat nimic. Nu te tratezi cu muzica. Nici cu o poveste. Poate cu timpul… Chiar daca aceasta poveste ar fi sincera. Mi-am amintit ce nu trebuia sa uit, am inteles ce ma intrista, ce ma impiedica sa fiu vie, total, acum. Adevarul meu s-a conturat, fara voia mea, uneori impotriva vointei mele. Intotdeauna esti cel mai mare dusman al tau cand inaintezi in intuneric. Cuvintele mele n-au acoperit nimic, ci mi-au scos la lumina visele, indoielile, suferintele.”
Patricia Kaas - Umbra din vocea mea, publicat in 2011 de Litera.
sursa foto: melody.tv
closermag.fr
zimbio.com
.
|