Iubirea domina si cele 413 pagini ale romanului semnat de autorul ceh Tomas Zmeskal, Scrisoare de dragoste in scriere cuneiforma, chiar daca contextul este unul cu profunde conotatii politice, viata din Cehoslovacia dominata de ura si fricile impuse de un regim comunist represiv. Alice, Maximilian, Kveta si Josef, personajele centrale ale cartii isi amesteca povestile de viata, traiesc iubiri cu final trist, dar care vorbesc despre inceputul, mijlocul si finalul unor sentimente care se intind pe parcursul a ani de zile si care, in acelasi timp, isi dovedesc atemporalitatea. Oricine poate suferi din cauza infidelitatii partenerului, la fel cum i se poate intampla oricaruia dintre noi sa iubeasca o data in viata atat de intens, incat sa nu mai poata gasi in nimic altceva acea intensitate, indiferent ca a trait in Evul Mediu, in perioada interbelica sau ca este cetatean al satului global, o lume in care sistemul informational joaca un rol esential. Nu sunt, insa, singurii protagonisti ai lui Zmeskal, intrucat autorul le intersecteaza destinele cu altele, care, desi par secundare in mersul firesc al naratiunii, isi dovedesc prin intensitate importanta. Nu rar se intampla, de altfel, ca una dintre cheile de lectura ale unui text sa se gaseasca tocmai in aparitia unor astfel de personaje. Un bucatar internat intr-un spital de psihiatrie, un prieten din copilarie devenit peste noapte cel mai mare dusman, un unchi medic psihiatru, un verisor stabilit in alta tara care se intoarce pentru a-si cunoaste radacinile sunt doar cateva exemple de eroi care vin sa imbogateasca povestea cu alte si alte povesti, sa imbie arborele narativ sa dea muguri pentru a-si intensifica frumusetea. 

Actiunea din Scrisoare de dragoste in scriere cuneiforma se petrece, in mare parte, in Cehoslovacia comunista, intrucat autorul este unul dintre cei mai in voga autori cehi contemporani si nu avea cum sa nu exploateze resursele pe care trecutul tarii natale, mai ales unul plin de controverse, le pune sub ochii unui scriitor. Kveta si Josef, fiica lor Alice si sotul acesteia Maximilian domina inceputul povestii. Apele naratiunii par linistite, chiar limpezi, dar prin felul in care reuseste sa le tulbure, Tomas Zmeskal isi dovedeste abilitatea de a construi personaje puternice, carismatice, misterioase si de a pune, unde trebuie si cand trebuie, fiecare piesa din romanul sau puzzle. 

“Ma inspaimanta faptul ca nu voi mai avea timp sa-ti vorbesc despre dragostea mea nestinsa pentru tine”, ii scrie Josef Kvetei dupa o despartire de ani de zile, cauzata de infidelitatea Kvetei. Aceasta suferinta reprimata si iesita prin fisurile unei inimi facuta tandari insoteste cititorul pe parcursul intregului roman, timp in care acesta se intoarce in Cehoslovacia comunista pentru a-i cunoaste traditiile, tiranii si eroii, lipsurile si bucuriile de zi cu zi. De altfel, intregul roman vorbeste despre slabiciuni, despre iubirea care nu moare, daca prinde radacini suficient de puternice, indiferent de pamantul arid in care este mutata si nevoita sa supravietuiasca, despre cai de incurcate pot fi, uneori, caile pe care te poarta o astfel de iubire.

Kveta, Josef si Alice compun impreuna prototipul familiei prinsa in capcana regimului comunist. Inginerul Josef, ajuns in inchisoare prin contributia prietenului din copilarie, tortionar al regimului care viseaza sa ii fure iubirea sotie, pune in discutie tema detinutului politic din anii ’50, sotia acestuia, Kveta, portretizeaza membrul familei care, in incercarea de a-si salva partenerul, ajunge victima propriilor slabiciuni si isi inseala sotul cu tortionarul, iar fiica lor, Alice joaca rolul copilului care se refugiaza intr-o relatie care ii face mai mult rau decat bine, afectata si de nefericirea propriilor parinti. 

Cititorul romanului lui Tomas Zmeskal va fi prins pana la capat de povestea de dragoste care ii are in prim-plan pe Kveta si Josef, tocmai pentru ca autorul amesteca finalul povestii cu inceputul si inceputul cu mijlocul si nu lasa urme de previzibilitate. Invins de propria iubire, Josef este, in acelasi timp, si un invingator pentru ca nu se lasa prada urii, in ciuda izolarii la care se supune si a suferintei profunde care il macina pe interior si il deterioreaza fizic, tocmai pentru ca personajele autorului ceh sunt extrem de umane, supuse greselii, manjite cu uratul traiului intr-o tara condusa tiranic. Iertarea convietuieste cu dezamagirea, in fiecare dintre protagonistii romanului Scrisoare de dragoste in scriere cuneiforma, dar iese prea tarziu la lumina din temnita celui care o stapaneste, a tradatului, o temnita mult mai greu de deschis decat orice temnita comunista.

Construita pe scheletul a 22 de capitole, intr-un stil care permite trecerile de la frazele arborescente la cele revigorante prin concizie si claritatea de raport de activitate, cartea lui Tomas Zmeskal se joaca cu realismul, cu romantismul, cu miticul, cu politicul si cu socialul, creeaza legaturi, uneori greu de imaginat, intre viata de zi cu zi a unei familii obisnuite din Cehoslovacia, cenzura, muzica lui Haydn, civilizatia hititilor, scrierea cuneiforma, clonarea lui Hitler si omorarea pestilor in piata publica in cinstea Craciunului. 

Neputinta, batranetea, puritatea iubirii care nu cunoaste varsta, dezamagirile vietii de zi cu zi, cruzimea tortionarului care face in primul rand un pact cu propriile placeri sadice si abia apoi cu regimul care ii permite sa si le manifeste liber pentru a-i servi interesele, demnitatea, slabiciunile unor oameni supusi greselii sunt manuite cu indemanare de autorul ceh pentru a-si duce cititorul intr-o lume deopotriva inchipuita si extrem de reala, pentru a reconstitui cu migala o perioada istorica in care a patruns viermele dezumanizarii fara, insa, a ajunge la miez, la acea iubire care nu cunoaste ingradire si pentru care nici moartea nu este o piedica sau un dusman.

Tomas Zmeskal, Scrisoare de dragoste in scriere cuneiforma