| Necazuri în Paradis: ”Sunt al dracu’de fericită! Încă o vodcă!” |  |
| (Teatru) |
De ce inseala femeile? Iubesc pe altcineva!
De ce insala barbatii? Pentru ca vor, pentru ca pot, pentru ca nu se pot abtine, nu conteaza.
Toata lumea inseala de cand lumea si, cu toate astea, infidelitatea este si in zilele noastre un subiect foarte controversat. |
Majoritatea reality show-urilor au succes din cauza barfelor pe aceasta tema. Tabloidele isi castiga faima din picanteriile ce releva ca si vedetele au slabiciuni.
Eden – piesa tanarului actor si dramaturg irlandez Eugene O’Brien, cu performante recunoscute in teatru, film si televiziune, castigatoare a Premiilor Stewart Parker si Irish Times pentru Cea Mai Buna Piesa a Anului – prin bogatia subtextului si a conflictului, devine un spectacol provocator la Teatrul National Bucuresti! in ,,Gradina Edenului” tentatia pandeste dupa colt si singura modalitate de a scapa este sa-i cedezi!
Eden vorbeste despre singuratatea in cuplu si disperarea determinata de lipsa increderii in sine si in celalalt, despre orgiile plictiselii nascuta din aceasta disperare. Aparent, o poveste simpla, adica un el si o ea, fiecare cu gandurile lui, cu proiectia lui asupra iubirii de la inceput si a lipsei de atractie din prezent, dar, mai ales, cu dramele patului conjugal. Ea e grasa si crede ca aceasta este cauza rupturii dintre ei. incepe sa se transforme in ceea ce era cand s-au cunoscut, el observa, dar nu se poate opri, sau nu isi mai doreste sa iasa din mirajul fantasmelor erotice si al dorintelor neimpartasite.
O lume ametitoare roieste in jurul lor, cu petreceri, alcool, sex… intr-o paradoxala noapte a constientizarii de sine. Eden este o comedie despre tragedia singuratatii sau tragedia unor oameni care devin comic de singuri, pentru ca au ales sa traiasca impreuna.
,,Eden este un spectacol despre singuratate. Singuratatea ca boala a sufletului omenesc. Billy si Breda sunt prizonierii propriei lor singuratati. Desi un cuplu, ei isi traiesc vietile separat, fara sa comunice, fara sa se destainuie, fara dragoste, fara mister. Ei devin Adam si Eva zilelor noastre, prizonierii unui paradis pierdut, bantuit de vise, fantezii si amintiri(…)”
Cristina Giurgea, regizor
,,Odata cu noul val al dramaturgiei irlandeze, atentia se orienteaza spre dramele marunte ale individului, in mijlocul unei societati cinice si egoiste, in plina ascensiune economica, intr-o lume obsedata de noi ,,valori”. Eroii sunt macinati de lipsa unui dialog emotional cu cei din jurul lor, incearca neputinciosi sa rupa barierele incapacitatii de a comunica ,,adevarat” cu cei apropiati. Paradoxal, toate acestea se petrec intr-o lume din ce in ce mai inventiva in descoperirea a noi si noi mijloace de comunicare artificiala. [Spectacolul, productie a Centrului de Cercetare Teatrala Ion Sava in colaborare cu UNATC si Ambasada Irlandei in Romania] este, de fapt, eterna drama a unor tineri in incercarea de a-si gasi propria identitate – in era ,,globalizarii” si a “internetului”
Andrei Marinescu, traducator, realizator al antologiei de teatru contemporan irlandez Patru piese despre noi, Editura Sigma, Bucuresti, 2002
Eden, metafora principala, ne conduce spre intelegerea personajelor si spre lipsei de intelegere a personajelor fata de sine. Nu exista nici macar un singur personaj care sa nu se afle in deriva. si nici nu este o simpla coincidenta faptul ca descoperim atatea monologuri: protagonistii sunt purtati de ape, in barci singuratice si nimeni nu se afla atat de aproape, din perspectiva emotionala, incat sa razbata prin ceata pana la ei. Tonele de tristete au de-a face cu sentimentul de autodezamagire psihologica si emotionala. Abia in final, dupa rasturnarile de situatie, personajele intrezaresc o farama de adevar in ,,Paradisul de dupa colt”.
Eden straluceste gratie actorilor talentati din rolurile principale: Silvian Valcu (Billy) si Victoria Dicu (Breda) au farmec, inteligenta scenica, inventivitate, exceleaza in expresivitatea si naturaletea schimbarii registrelor, intr-o odisee a placerilor carnale si a orgiilor, care ajunge sa le puna in pericol viata, respectul de sine si casnicia. intr-o situatie de permanenta dedublare (a interpreta personajul si a povesti rationamentele din spatele gesturilor, replicilor), ei devin propria lor poveste – poveste construita prin intersectia monologurilor lor – pe care Eugene O’Brien isi dezvolta anecdotele si poantele care fac deliciul publicului. La fel si scenele de grup, in care se remarca Bianca Popescu (Imelda Eagan), Oana Puscatu (Eilish), Dana Marineci (Jennifer Cullen/Therese Nolan), Rares Andrici (Eoghan), Silviu Mircescu (Tony Tyrell) si Madalin Mandin (Brefine Grehan). Fie ca trec doar prin scena, fie ca rasar de sub pat, fie ca tasnesc din dulap, canta la chitara sau joaca in travesti pret de cateva secunde, au umor, isi asuma cu profesionalism aparitiile, amplificand spectacolul tradarilor succesive, in care traim toate formele de iubire, ca pe un concert de vioara si pian.
Tragedia piesei: protagonistii in jurul carora se construieste intregul spectacol inca se mai iubesc, dar pierd lupta cu proprii lor demoni.
,,In curand trebuie sa ma intorc acasa, dar daca ai putea sa ma mai tii in brate, pentru un timp. Ma prefac ca sunt iubita, iubita cu adevarat. As putea sa ma prefac la nesfarsit.Vrea sa-mi spuna ceva, insa ii inchid gura cu un sarut, apoi ma duc spre acasa, unde abia astept sa-mi torn un paharel de vodca; sunt fericita si rad. Am sa rad tot drumul spre casa”
.
| |
|
|
|