Opțiuni
•   Topuri
•   Blog
•   Interviul aromat
•   Ceaiul englezesc
•   Locale
•   Mass media
•   Autori
•   Promovează
•   Colaboratori
•   Parteneri
•   Contact
Newsletter
personalizat
Înscrie-te pentru ceașca săptămânală de cultură:
Socializare
Abonare RSS Bookmark Recomandați portalul
Twitter Facebook Youtube
Acum niște ani
27 februarie 2017
Recomandări
Viaţa într-o cafenea veneţiană
(Teatru)
Regizorului Silviu Purcarete pare sa ii priasca vodevilul pus in scena la Nationalul iesean. Sau poate ca Nationalul iesean a gasit in vodevil o reteta care-i asigura succesul la public.
 
Dupa “Palaria florentina”, spectacol care s-a jucat mai mult de o stagiune in Sala Mare a Teatrului National “Vasile Alescandri”, Silviu Purcarete a ales sa monteze la Iasi “Cafeneaua” lui Carlo Goldoni. Desi, vodevilul este un tip de comedie usoara, cu rasturnari de situatie care schimba raporturile dintre personaje si centrul de greutate al actiunii si care conduc spre un final fericit, Silviu Purcarete reuseste sa-si contureze personajele dincolo de comicul de situatie si sa le arate drumul spre metafizic, sa le injecteze melancolia si indoiala in felul de-a fi. Poate de aceea, de fiecare data cand acest regizor, atat de atasat de lumea sa si de codurile pe care le foloseste pentru a o construi, alege sa puna in scena un vodevil, nonconformismul cu care o face te convinge sa treci de umorul facil al acestui gen dramatic si sa te afunzi in profunzimi nebanuite. 

In “Cafeneaua” lui Silviu Purcarete asistam la un joc al mastilor, al fetelor multiple care se exfoliaza, una cate una, pe masura ce patrundem in miezul textului, al actiunii, al relatiilor dintre personaje. Carnavalul venetian cu misterul, cu diversitatea, cu exuberanta si cu petele sale de culoare ofera desfasurarii de forte din spectacolul montat la Nationalul iesean un fundal pentru intrigi, povesti de iubire, neimpliniri, patimi, prietenie. 
Actiunea din “Cafeneaua” se desfasoara in timpul Carnavalului de la Venetia si arunca in scena personaje contrastante, din diverse clase sociale. Tocmai de aceea, pentru a intra in atmosfera spectacolului, fiecare personaj al lui Carlo Goldoni, preluat de Silviu Purcarete si schitat pana in cele mai mici detalii, cu atentie de colectionar de caractere, poate fi decupat si luat ca atare sau stors de trairi in interactiunile cu ceilalti. 

Indiferent de povestea de viata a celor care populeaza lumea pusa in scena de Silviu Purcarete, cafeneaua, locul in care cafegiul Ridolfo isi primeste clientii este acea canapea freudiana pe care totul iese la suprafata. 

Cafeneaua


Scenografia spectacolului, gandita de talentatul Dragos Buhagiar, scenograf pe care, de altfel, Purcarete l-a ales si pentru celalalt vodevil de pe scena Nationalului iesean, se remarca printr-o fluiditate si mobilitate care indeamna la visare si la fapte, in acelasi timp, recompune o atmosfera venetiana care poarta protagonistii intre prezent si trecut, care pandeste granita dintre vis si realitate, dintre intuneric si lumina. Aceasta ambiguitate, fragilitatea liniei trasate intre real si imaginar, intre firesc si teatral, jucat, mimat este intretinuta de regizorul insusi, prin introducerea personajelor cu nas de clown si infatisare fantomatica, cu tuse de alb si negru, asa-zisii servitori ai cafegiului, plasmuiri regizorale misterioase care opteaza pentru mima si pantomima pentru a sublinia anumite momente si replici-cheie ale spectacolului.

In acelasi decor fluid si mobil, scaunele joaca un rol extrem de important. Ca o prelungire a pesonajelor, uneori, ele sunt introduse si scoase din scena, mutate ca intr-un joc de sah pentru a sublinia balansarea de pe un picior pe altul a prim-planurilor scenice.

Cafeneaua, un loc public in care oameni dintre cei mai diversi se opresc pentru o vreme din ritmul vietii, isi trag sufletul sau il elibereaza de prea plinul sentimentelor, cad prada barfei, isi intersecteaza destinele cu ale altora este pentru Ridolfo, proprietarul, interpretat, cu aceeasi naturalete cu care ne-a obisnuit, de actorul Teodor Corban, mai mult decat o afacere, este un gest de iubire pentru semenii sai. Onest, generos si plin de intentii bune si sfaturi, Ridolfo isi primeste intotdeauna oaspetii cu jovialitate, le schimba starea de spirit, le dezleaga limbile. Ii vin in ajutor servitorii-clowni, naluciri ale tuturor viciilor, slabiciunilor si neputintelor din lume, cu gesturi ca un ecou al dialogurilor cu clientii.

Dincolo de comicul de situatie de care nu te poti desparti cand pui in scena un vodevil, Silviu Purcarete se joaca mult cu poeticul, cu melancolia, iar unul dintre cele mai sugestive personaje care se nasc din aceasta joaca este Placida, mereu pe urmele sotului, nobilul falit Flaminio. Cu o valiza imensa dupa sine, o valiza cat o viata de om, Placida se plimba dintr-o parte intr-alta a scenei in momente cheie ale actiunii, undeva in fundal, pana sa isi faca aparitia in prim-plan. Pare o naluca, o amintire dintr-o alta lume, dintr-un alt timp care prevesteste ceva, poate o istorie care se repeta la nesfarsit. 

Fiecare personaj din “Cafeneaua” lui Carlo Goldoni care intra in localul lui Ridolfo si cere o cafea, pe un ton imperativ sau mai jucaus, pare adus in scena pentru a exemplifica o tipologie. Un proprietar de tripou, Pandolfo, un colectionar de barfe din tot orasul, Don Marzio, un nobil falit care ii face curte unei balerine, desi are sotia pe urmele sale, Flaminio, un dependent de jocuri de noroc, Eugenio, o balerina obisnuita sa atraga in plasa sa barbatii, Lisaura sunt doar cateva dintre personajele care se aduna in cafeneaua lui Ridolfo pentru a da jos mastile si a-si pune altele, pana la adevarata demascare, cea din final.

Din distributia spectacolului lui Silviu Purcarete se remarca cateva prestatii. Reusesc sa contruiasca personaje memorabile Teodor Corban, caruia i se potrivesc blandetea si generozitatea lui Ridolfo, Calin Chirila, dracusorul din cafenea a carui coada ajunge peste tot, Petronela Grigorescu, care se serveste de nonverbal pentru a-si face loc, putin cate putin, in miezul actiunii si a-si varsa continutul “valizei-destin”, Horia Verives, prin apelul la grotesc.   

In “Cafeneaua”, rasturnarile de situatie starnesc rasul, cum este firesc la vizionarea unui vodevil, insa, spectacolul lui Silviu Purcarete nu este doar o comedie usoara, ci si un sir de intamplari si situatii pe care personajele le parcurg pentru a-si intelege cu adevarat destinul. Semne se arata in fiecare clipa, iar cafegiul insusi este un soi de “comerciant de alternative” pentru clientii sai, gata  in orice clipa sa faca o greseala, intruchipari ale binelui si raului, ale slabiciunii si vointei, ale iubirii si frivolitatii.

Realismul de care se ajuta regizorul pentru a contura caractere este “spart” de la un capat la altul al spectacolului de simbolismul pe care il duc in carca servitorii-nas-de-clown ai cafegiului Ridolfo, corul femeilor care intruchipeaza opinia publica, haina de drac pe care o imbraca la inceput si la final colectionarul de barfe din tot orasul, Don Marzio. Aceasta abordare ii ofera “Cafenelei” lui Silviu Purcarete, un spectacol ca un zbor cu parasuta cu aderizari dese in realitate, doza de originalitate de care are nevoie pentru a nu fi inca un vodevil pus in scena mult dupa ce perioada de glorie a acestui gen dramatic a apus. 


tim.php


.

Nume:

E-mail:


Mesaj:

(Comentariile trebuie sa fie de maximum 250 de caractere.)
Validare: 
(Introduceti codul pentru validare.) Reseteaza cod!
 
Autentificare
Am uitat parola / Cont nou!
Căutare
Prea multe rezultate?
Folosește căutarea avansată.
Publicitate