Edward Snowden, un tanar geniu al computerelor care lucra pentru Agentia Nationala de Securitate a SUA (NSA), a dezvaluit modul in care aceasta organizatie inspaimantator de puternica foloseste tehnologia moderna pentru spionarea intregii planete. Consecintele i-au zguduit pe liderii din intreaga lume. Aceasta este povestea nestiuta a ispravilor lui Snowden si a jurnalistilor care s-au confruntat cu presiunile exercitate de guvernele SUA si Marii Britanii dupa publicarea unor articole de senzatie. Din ziua in care si-a parasit atragatoarea prietena din Hawaii, carand cu el un hard drive plin de secrete, pana la saptamanile petrecute in secret in Hong Kong si lupta sa pentru a obtine azil, povestea lui Snowden se citeste ca un thriller ce face inconjurul globului.

„Harding surprinde excelent momentul cand Guardian publica primul sau articol despre Snowden, un cocktail pasionant, plin de adrenalina de zel jurnalistic responsabil si de entuziasm generat de publicarea unor informatii secrete.” 

Financial Times

„Incitant, plin de actiune, cu fugi de ultim moment, intalniri secrete si hackeri si ziaristi curajosi... O relatare importanta a povestii deceniului.” 

Irish Times

------------------------------------------------------------------------------------------

CUPRINS

Prefata de Alan Rusbridger

Prolog: Intalnirile

1. TheTrueHOOHA

2. Nesupunerea civica

3. Sursa

4. Palatul enigmelor

5. Omul din camera

6. Stire bomba

7. Cel mai cautat om de pe planeta

8. „Orice telefon, de oriunde, oricand”

9. De distrat, v-ati distrat

10. Nu fiti rai

11. Fuga

12. Der Shitstorm

13. Debaraua

14. Impuscati-l pe mesager

Epilog: Exilul

Un an mai tarziu

Multumiri

Index 

Prefata

Edward Snowden este unul dintre cei mai extraordinari informatori din istorie. Niciodata n-a mai strans cineva atatea documente ultrasecrete ale celor mai puternice organizatii de spionaj, pentru a le face publice, asa cum a facut el.

Competentele sale sunt nemaipomenite. Pana la aparitia generatiei actuale de impatimiti ai computerelor, nimeni n-a realizat ca era posibil sa fugi cu echivalentul electronic al unor biblioteci intregi, pline de dulapuri cu trei randuri de lacate si de seifuri cu mii de documente si milioane de cuvinte.

Motivele sale sunt remarcabile. Snowden s-a apucat sa dezvaluie adevaratele moravuri ale Agentiei Nationale de Securitate (NSA) si ale aliatilor acesteia. Dupa cum s-a dovedit pana in prezent, el nu e interesat de bani – altminteri ar fi putut sa-si vanda documentele serviciilor de informatii straine pentru o multime de bani. si nu are nici genul de sentimente marxiste ce l-ar fi putut cataloga drept antiamerican. Dimpotriva, e un adept inflacarat al Constitutiei americane si, asemeni altor hackeri versati, este un fan al politicianului libertarian Ron Paul, ale carui opinii sunt impartasite de multi republicani.

Ceea ce a dezvaluit Snowden este important. Documentele sale demonstreaza ca metodele agentiilor de spionaj, care efectueaza interceptari electronice ale comunicatiilor, au scapat de sub control, in mare parte din cauza panicii politice instalate in SUA in urma atacurilor teroriste din 11 septembrie.

Renuntand la fraiele legale si constransa sa asigure securitatea Americii, NSA si partenerul sau britanic mai tanar, Centrul de comunicatii guvernamentale GCHQ (in secret, aliati cu gigantii internetului si ai telecomunicatiilor, care controleaza hardware-ul) si-au folosit toate capacitatile lor tehnice pentru „a pune stapanire pe internet.” Aceasta este chiar formularea lor, nu a noastra. Controlul democratic a fost vag, inabusit de secretizare si absolut inadecvat.

Rezultatul a fost ca lumea intreaga e spionata. Tehnologiile despre care Occidentul a tot trambitat ca ar reprezenta niste forte ale libertatii individuale si democratiei – Google, Skype, telefoanele mobile, GPS, YouTube, Tor, comertul si tranzactiile bancare electronice si toate celelalte – s-au transformat in instrumente de urmarire ce l-ar fi uimit si pe George Orwell, autorul romanului 1984.

The Guardian a fost, ma bucur sa spun asta, primul reprezentant al presei libere care a publicat dezvaluirile lui Snowden. Am considerat ca era de datoria noastra sa spargem tabuurile secretivitatii, tinand cont, asa cum si-a dorit insusi Snowden, de protectia persoanelor si a documentelor secrete sensibile.

Sunt mandru ca am facut asta: in intreaga lume s-au dezlantuit acum dezbateri aprinse si cereri de reforma – in SUA, in Germania, Franta, Brazilia, Indonezia, Canada, Australia, chiar si in exclusivista Mare Britanie. The Guardian a fost in cele din urma nevoit sa-si publice articolele de la filiala sa din New York, punandu-se astfel la adapost de hartuirea juridica venita din partea oficialitatilor britanice. Cred ca cititorii acestei carti ar putea foarte bine sa aprecieze valoarea pe care ar avea-o introducerea unui echivalent al primului amendament din constitutia SUA, care protejeaza libertatea presei. Este o libertate care ne poate proteja pe noi toti.

Alan Rusbridger

Redactor sef, Guardian

Londra, februarie 2014

Luke Harding este jurnalist, scriitor si corespondent de presa in strainatate al ziarului The Guardian. A transmis relatari din Delhi, Berlin si Moscova si a fost corespondent de razboi in Afghanistan, Irak, Libia si Siria. Intre anii 2007-2011 a fost seful biroului de presa al ziarului The Guardian la Moscova; Kremlinul l-a expulzat din Rusia, fiind primul caz de acest gen de la Razboiul Rece incoace.

***

Prolog: Intalnirile

Hotel Mira, Nathan Road, Hong Kong

Luni, 3 iunie 2013

„Nu vreau sa traiesc intr-o lume unde tot ce spun, tot ce fac, fiecare om cu care vorbesc, fiecare expresie a creativitatii, iubirii sau prieteniei este inregistrata…”

Totul a inceput cu un e-mail.

„Sunt un membru al serviciilor secrete…”

Niciun nume, nicio functie, niciun detaliu. Editorialistul ziarului The Guardian, Glenn Greenwald, care era stabilit in Brazilia, a inceput sa corespondeze cu aceasta sursa misterioasa. Cine era acesta? Sursa nu spunea nimic despre sine. Era o prezenta intangibila, o fantoma online. Poate chiar o inchipuire.

La urma urmei, cum putea sa fie reala? Niciodata nu mai existase asa o scurgere masiva de informatii din interiorul NSA (Agentia Nationala de Securitate). Toata lumea stia ca organizatia de spionaj de elita a Americii, cu sediul la Fort Meade, langa Washington DC, era impenetrabila. Ce facea NSA (No Such Agency), agentia fara pereche, asa cum o denumisera cu umor surse din guvernul federal, era secret. Nimic nu ajungea in afara sa. 

Totusi, aceasta persoana ciudata parea sa aiba acces la niste documente secrete extraordinare. Sursa ii trimise lui Greenwald o mostra de documente NSA, clasificate drept ultrasecrete, fluturandu-i-le pe la nas. Cum le obtinuse cu atata aparenta usurinta era un mister. Presupunand ca erau si autentice, ele pareau sa demaste un subiect de importanta globala. Potrivit acestor documente, Casa Alba nu-si spiona numai adversarii (baietii rai, al-Qaida, teroristii, rusii) sau presupusii aliati (Germania, Franta), ci si comunicatiile private a milioane de cetateni americani. 

Marea Britanie era implicata, impreuna cu SUA, in aceasta actiune de spionare in masa. Echivalentul britanic al NSA, GCHQ, isi conducea operatiunile in zona rurala a Angliei. Marea Britanie si SUA aveau o relatie stransa, care viza schimbul de informatii ce data din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Pentru cei malitiosi, Marea Britanie era pudelul de incredere al SUA. In mod alarmant, documentele revelau faptul ca NSA platea milioane de dolari pentru activitatile britanice de urmarire. 

Si acum Greenwald era pe cale sa se intalneasca cu informatorul sau secret. Promitandu-i noi dezvaluiri, acesta ii cerea sa zboare de unde locuia, din Rio de Janeiro, in Hong Kong-ul condus de China comunista si aflat la mii de kilometri distanta. Greenwald simtea ca locul ales era bizar si derutant: avea oare un post acolo?

Intalnirea urma sa aiba loc la Hotelul Mira din Kowloon, o cladire eleganta, moderna, aflata in inima zonei turistice si la o mica distanta de parcurs cu taxiul de la Star Ferry spre insula Hong Kong. Greenwald era insotit de Laura Poitras, si ea tot americanca, realizatoare de filme documentare si un spin in coasta armatei americane. Ea fusese cea care ii pusese in legatura, prima care-l convinsese pe Greenwald sa-si indrepte atentia spre fantoma.

Celor doi jurnalisti li se dadusera instructiuni meticuloase. Urmau sa se intalneasca intr-o zona mai putin circulata, dar nu in totalitate obscura, a hotelului, langa un aligator mare de plastic. Aveau sa schimbe cateva replici prestabilite. Sursa urma sa aiba asupra sa un cub Rubik. si numele sau era Edward Snowden.

Se parea ca misteriosul interlocutor era un spion experimentat. Pesemne, unul cu inclinatie spre teatral. Tot ce stia Greenwald despre el ducea spre o singura pista: ca era un veteran cu par carunt al serviciilor de spionaj. „Credeam ca trebuia sa fie un birocrat destul de in varsta”, povesteste Greenwald. Probabil unul de vreo 60 de ani, purtand un blazer albastru cu butoni de aur, cu par rar si carunt, cu pantofi negri eleganti, ochelari, cravata... Greenwald il si vizualiza deja. Probabil ca era seful biroului CIA din Hong Kong; sediul era aproape.

Aceasta teorie, asa gresita cum era, se baza pe doua indicii: accesul privilegiat la documente ultrasecrete de care sursa parea sa se bucure si rafinamentul analizei sale politice. Chiar cu prima transa de secrete, sursa trimisese un manifest personal. si isi expunea motivatia sa – sa dezvaluie dimensiunea a ceea ce el considera supravegherea de nebanuit condusa de stat. Manifestul sustinea ca tehnologia pentru spionarea oamenilor depasise cu mult granitele legii. Urmarirea justificata devenise imposibila.

Nivelul ambitiei NSA era unul extraordinar, sustinea sursa. in ultimul deceniu, volumul de schimburi de informatii digitale intre continente crescuse, explodand chiar. In acest context, NSA deviase de la misiunea sa originara de agentie de informatii externe. Acum strangea date despre toata lumea si le stoca. Asta insemna atat date din SUA, cat si din afara SUA. NSA se ocupa in secret nici mai mult, nici mai putin decat cu monitorizarea electronica in masa. Sau asa sustinea sursa.

Cei doi au ajuns la aligator mai devreme decat era stabilit. S-au asezat. Au asteptat. Greenwald s-a intrebat pret de o clipa daca aligatorul avea vreo semnificatie in cultura chineza. Nu era sigur. Nu se intampla nimic. Sursa nu-si facu aparitia. Ciudat. 

Daca intalnirea initiala esua, planul era sa revina mai tarziu, in cursul aceleiasi dimineti, pe acelasi coridor anonim ce lega mall-ul stralucitor din interiorul Hotelului Mira de unul dintre restaurantele sale. Greenwald si Poitras se intoarsera. Asteptara iar. 

Si atunci il zarira. Un tip palid, cu membre subtiri, nervos, ridicol de tanar. Greenwald, consternat, avu impresia ca abia ii mijise barba. Era imbracat intr-un tricou alb si jeansi. In mana dreapta tinea un cub Rubik. Era cumva vreo greseala la mijloc? Parea sa aiba vreo 23 de ani. „Eram naucit de-a binelea. Nimic nu avea sens”, afirma Greenwald.

Tanarul – daca el era intr-adevar sursa – le transmisese instructiuni cifrate in privinta modului in care sa se desfasoare verificarea initiala:

POITRAS: La ce ora se deschide restaurantul?

SURSA: La pranz. Dar nu va duceti acolo. Mancarea lasa de dorit.

Schimbul de replici era usor hilar.

Greenwald isi rosti replicile nervos, straduindu-se sa-si pastreze o mina serioasa.

Atunci Snowden spuse simplu: „Urmati-ma”. Cei trei s-au indreptat tacuti spre lift. Nu se mai afla nimeni prin preajma, sau cel putin nimeni pe care sa-l fi putut observa ei. Au urcat la etajul unu si l-au urmat pe tipul cu Rubik-ul pana la camera 1014. El deschise usa cu cartela magnetica si intrara. „M-am lasat dus de val”, povesteste Greenwald.

Era deja o misiune ciudata. Insa acum parea o goana dupa himere. Acest tip plapand cu infatisare de student era cu siguranta prea tanar pentru a avea acces la documente ultrasecrete. Optimist, Greenwald presupuse ca, poate, era fiul sursei sau asistentul sau personal. Daca nu, intalnirea nu era decat o pierdere de vreme, o farsa de proportii, desprinsa din romanele lui Jules Verne.

Si Poitras comunicase in direct cu sursa timp de patru luni. Avusese impresia ca-l cunostea, sau cel putin versiunea lui online. Si ea se straduia sa-si vina-n fire. „Mai-mai c-am lesinat cand am vazut ce varsta avea. Mi-au trebuit douazeci si patru de ore ca sa-mi revin.”

Dar Snowden isi relata povestea in cursul acelei zile. Era un colaborator al NSA si avea douazeci si noua de ani. Fusese repartizat la centrul de operatiuni regionale al NSA din Kunia, in insulele Hawaii. Cu doua saptamani inainte isi parasise slujba, se despartise definitiv de prietena sa si se imbarcase in secret pe o cursa spre Hong Kong. Luase cu el patru laptopuri. 

Laptopurile aveau un sistem foarte sofisticat de codificare. Dar, prin intermediul lor, Snowden avea acces la zeci de mii de documente de pe serverele interne ale NSA si GCHQ. Majoritatea purtau marca „Top secret”. Unele purtau chiar stampila „Top secret banda 1”, nivelul britanic cel mai inalt de secretizare a materialelor interceptate, sau chiar si „Banda 2”, care era superultrasecret. Nimeni – cu exceptia unui cerc restrans de persoane oficiale din securitate – nu mai vazuse vreodata documente de tipul acela. Snowden indica faptul ca ceea ce transporta el reprezenta cea mai mare scurgere de informatii de spionaj din istorie.

Greenwald observa resturile adunate zile-n sir de room service – tavi, boluri cu taitei abandonate, tacamuri murdare. Snowden marturisi ca se aventurase sa iasa doar de trei ori de cand se inregistrase la Mira sub propriul sau nume, cu doua saptamani inainte. Statea pe pat, in timp ce Greenwald il bombarda cu intrebari: unde lucrezi, cine era seful tau la CIA, de ce? In joc era credibilitatea lui Greenwald, precum si cea a editorilor sai de la The Guardian. Insa, daca Snowden era sincer, o echipa a CIA SWAT putea da buzna in camera in orice clipa sa-i confiste laptopurile si sa-l ia de acolo.

Incepura sa se convinga ca Snowden nu era un impostor. Informatiile sale puteau foarte bine sa fie reale. Iar motivele pentru care a devenit un informator erau si ele convingatoare.

Activitatea sa de administrator de sistem insemna – explica el lucid, persuasiv, detasat – ca dispunea de o perspectiva rara asupra capacitatii extraordinare de urmarire de care dispunea NSA, ca putea intrezari locurile intunecate inspre care se indrepta agentia.

NSA putea monitoriza pe oricine, de la presedinte in jos, afirma el. Teoretic, agentia de spionaj trebuia sa adune doar informatii referitoare la obiective straine, cunoscute drept SIGINT. Practic, asta era o gluma, ii spuse Snowden lui Greenwald. NSA strangea deja o droaie de informatii de la milioane de americani: inregistrarile convorbirilor telefonice, ale titlurilor e-mailurilor si subiectelor acestora, fara stiinta sau consimtamantul autorilor. De aici, se putea construi o descriere electronica completa a vietii unei persoane – prietenii, iubitii, bucuriile, tristetile sale.

Impreuna cu GCHQ, NSA a atasat in secret dispozitive de interceptare la cablurile submarine cu fibra optica ce inconjoara lumea. Asta a permis SUA si Marii Britanii sa citeasca mare parte din comunicatiile de pe glob. Tribunale secrete obligau furnizorii de servicii de telefonie sa le transmita datele. Mai mult decat atat, cam tot Silicon Valley colabora cu NSA, spunea Snowden: Google, Microsoft, Facebook, chiar si Apple al lui Steve Jobs. NSA sustinea ca avea acces direct la serverele gigantilor din domeniu.

In timp ce-si atribuia puteri de monitorizare fara precedent, agentia americana de spionaj ascundea adevarul in privinta activitatilor sale, afirma Snowden. Daca James Clapper, directorul serviciilor nationale de informatii, mintise in mod deliberat Congresul in privinta programelor NSA, comisese o infractiune. NSA viola in mod flagrant Constitutia SUA si dreptul la intimitate. Instalase chiar niste decodificatoare secrete in software-ul de criptare online, folosit pentru a efectua plati bancare sigure – slabind sistemul pentru toata lumea.

Din ceea ce spunea Snowden, actiunile NSA pareau desprinse dintr-un roman al lui Aldous Huxley sau George Orwell. Dar scopul final al NSA parea sa mearga inca si mai departe: sa stranga toate informatiile de la toata lumea, de peste tot si sa le stocheze pentru o perioada nedefinita. Era semnalul unui punct de cotitura. Parea o anulare a libertatii individuale. Agentiile de spionaj deturnau internetul – candva o platforma pentru exprimare individuala libera. Snowden folosea cuvantul „panoptic”. Acest termen relevant fusese inventat in secolul al XVIII-lea de filozoful si reformatorul britanic Jeremy Bentham. Descria o inchisoare ingenioasa, circulara, unde gardienii ii puteau vedea pe prizonieri tot timpul, fara ca ei sa stie ca erau sub observatie.

Si de aceea, sustinea Snowden, se decisese el sa faca totul public. Sa-si lase balta viata si cariera. Ii marturisi lui Greenwald ca nu voia sa traiasca intr-o lume „unde tot ce spune, tot ce face, toti cei cu care vorbeste, orice expresie a iubirii sau prieteniei e inregistrata”.

In saptamanile ce au urmat, afirmatiile lui Snowden aveau sa declanseze dezbateri fara precedent. Aveau sa infurie la culme Casa Alba si Downing Street. Si aveau sa genereze un haos international cand Snowden pleca din Hong Kong, incerca sa obtina azil politic in America Latina si ramase blocat in Moscova lui Vladimir Putin.

In America si Europa (desi, nu de prima data in Anglia lui James Bond) a existat o disputa puternica referitoare la echilibrul dintre securitate si libertatile civile, dintre libertatea de expresie si confidentialitate. In ciuda polarizarii febrile a politicii SUA, atat libertarienii de dreapta, cat si democratii de stanga s-au unit sa-l sustina pe Snowden.

Chiar si presedintele Obama a admis ca dezbaterea era una intarziata si ca reforma era necesara. Si totusi, asta nu a impiedicat autoritatile SUA sa-i anuleze pasaportul lui Snowden, acuzandu-l de spionaj si cerandu-i sa se intoarca din Rusia.

Lupta pentru publicarea povestii lui Snowden avea sa le creeze probleme legale, logistice, editoriale dramatice chiar jurnalistilor. Asmutea un ziar faimos, site-ul sau international si cativa aliati din media impotriva unora dintre cei mai puternici oameni de pe planeta. Si avea sa duca la distrugerea driverelor ziarului The Guardian intr-un subsol, operatiunea fiind supravegheata de doi specialisti britanici ai GCHQ. Zdrobirea aparaturii avea sa fie un episod absolut suprarealist din istoria jurnalismului occidental si a bataliilor sale impotriva statului.

In timp ce statea in camera sa de hotel din Hong Kong, apasand pe butonul ce avea sa declanseze toata aceasta poveste, Snowden era calm. Conform spuselor lui Greenwald, era convins de justetea actiunilor sale din punct de vedere intelectual, emotional si psihologic. Dupa dezvaluirile facute, Snowden a recunoscut ca il pastea cu siguranta inchisoarea. Dar in acea vara decisiva radia un sentiment de liniste si echilibru. Atinsese o anumita siguranta launtrica de neclintit. in acel punct, nimic nu-l mai putea atinge.

sursa foto 1: wallpaperlite.com

______________________________________________________

Pentru a participa la concurs trebuie sa scrieti intr-un comentariu raspunsul la intrebarea Care este cea mai recenta carte pe care ati citit-o?

Pentru a intra in posesia premiului, cei anuntati ca fiind castigatori vor trimite un email pe adresa ceascadecultura @gmail. com, continand adresa postala si un numar de telefon. E-mail-ul trebuie trimis intr-un interval de maximum 10 zile de la anuntarea castigatorilor.

Concursul se desfasoara in perioada 15 - 31 octombrie 2016.